Mai cu băgare de seamă, mai înțelepți, mai justițiari

În urmă cu mai bine de zece ani ofeream aici un text sub un titlu interogativ: Ce va urma desființării spitalelor? Chiar dacă propuneam din capul locului o întrebare vădit retorică, pentru că un răspuns de bun simț logic se subînțelegea, astăzi, după un deceniu trecut de atunci, avem și confirmarea deplină, vie (sic!), a răspunsului anticipat la vremea respectivă, confirmare oferită de realitatea medico-sanitară cu care ne confruntăm în prezent. Astăzi, societatea românească trăiește o adevărată catastrofă umanitară, cauzată direct și preponderent de hotărîrile politice nebunești, abominabile, luate în domeniul medical de autoritățile guvernamentale în urmă cu un deceniu.

Redau mai jos articolul în cauză, în speranța că poate vom fi mai cu băgare de seamă de-acum și vom înțelege mai bine ce ni se întîmplă și de ce ni se întîmplă tot ce trăim în acești ani și, mai ales, sensul abscons și extraordinar de periculos pentru națiunea română al celor mai multe dintre deciziile politice impuse țării de-a lungul timpului de cei care îi conduc destinele de peste 30 de ani. Și, poate vom fi mai înțelepți și mai justițiari măcar de-acum, cînd tuturor ne pare deja că e prea tîrziu.

Ce va urma desfiinţării spitalelor?

Am asistat duminică seară la o emisiune tv cu acest subiect, al desfiinţării spitalelor, iar pledoariile celor care exprimau poziţia autorităţilor în această chestiune mi-au indus o stare de revoltă interioară de nedescris. Chiar nu se poate aşa ceva, îmi spuneam. Nu se poate ca ţara asta să fie condusă la nesfîrșit de niște mutanţi politici! Căci, hotărît lucru, indivizii ăştia nu gîndesc omeneşte. Ei nu conduc pentru popor, ci împotriva lui! Ei nu sînt reprezentanţii poporului, ci împilatorii săi!

Cînd îi auzi, pur şi simplu îţi scurtcircuitează logica, raţiunea, inteligenţa, elementarul bun simţ. Ajungi să nu mai înţelegi nimic, ajungi să te întrebi dacă tu însuţi şi noi toţi împreună mai gîndim normal sau dacă nu cumva tot ce am învăţat, toate criteriile de valoare şi demnitate ale condiţiei umane, care ne călăuzesc de cînd ne ştim, şi bruma de înţelepciune pe care am acumulat-o de-a lungul vieţii mai sînt sau au fost vreodată valabile și dacă nu cumva totul a fost o minciună, iar adevărul este purtat de realitatea sumbră a prezentului, o realitate pe care noi sîntem incapabili să o înţelegem şi ni se pare a fi cu totul strîmbă şi odioasă, cînd, de fapt, ea este dreaptă şi ingenuă ca o lumînare în altar...

Un singur exemplu am să dau din emisiune. Cunoscutul medic oftalmolog Monica Pop a ţinut să precizeze din capul locului că nu este angajată politic, ca argument, sigur că da, al obiectivităţii sale, dar, în fapt, dumneaei a făcut o jenantă pledoarie în favoarea măsurii guvernamentale de desfiinţare şi evacuare a spitalelor, lansîndu-se în critici înverşunate împotriva celor care se opun acestei măsuri, fie ei medici, colegi de breaslă adică, sau pacienţi. Pe directorul spitalului din Codlea, județul Brașov, invitat şi el în emisiune pentru a prezenta situaţia unității pe care o conduce şi care și-a susținut argumentele împotriva desfiinţării acesteia, d-na Pop l-a înfruntat contrîndu-l cu cerbicie şi l-a întrebat, într-un final, cîţi pacienţi are spitalul din Codlea.

Directorul i-a răspuns că spitalul are circa 4.000 de internaţi anual, ceea ce, dacă îmi permiteţi, mie personal mi se pare foarte mult, căci, oraşul Codlea are la ora actuală o populaţie de aproximativ 20.000 de locuitori. Asta înseamnă că, anual!, cam o cincime (20%) din locuitorii oraşului au serioase probleme de sănătate, motiv pentru care oamenii au nevoie de tratament spitalicesc. Ei bine, d-na Monica Pop s-a contrariat teribil la auzul cifrei respective, afirmînd încruntată, de fapt, certîndu-l pe director: "Şi, dvs. consideraţi că avînd doar 4 mii de pacienţi anual, sînteţi o unitate sanitară rentabilă? Nu se poate aşa ceva! Nu putem susţine pe bugetul Sănătăţii un spital cu 4 mii de pacienţi. Înseamnă că dvs. nu faceţi asistenţă şi tratamente clinice medicale de specialitate, ci faceţi asistenţă socială pe banii Ministerului Sănătăţii, iar pacienţii dvs. sînt doar nişte asistaţi social"!!

Incredibil! Absolut, incredibil! N-am mai auzit aşa ceva! Iar afirmaţia asta nu a venit din gura tupeistei Andreea Vass, consilier economic al lui Emil Boc, binecunoscută pentru aroganţa și impertinența cu care se exprimă – care, între altele fie spus, şi-a permis chiar o inacceptabilă insolenţă la adresa tînărului, dar competentului analist economic Radu Soviani, unul dintre amfitrionii emisiunii – ci chiar din gura unui medic, a unui medic de prestigiu aş zice, cum este d-na Monica Pop. Iertat să fiu, dar e posibil ca femeia aceasta, atinsă probabil de o maladie organică severă, care mi pare vădită pe înfățișarea ei, să nu mai gîndească lucid, raţional, ceea ce ar fi un fapt nu doar regretabil şi de compătimit desigur, ci şi unul îngrijorător în cazul unui medic funcțional cum este domnia sa, fapt care ar putea explica exhibarea unor asemenea aberaţii conceptuale. Altfel, nu poate fi înţeleasă.

Însă, dacă nu e vorba de aşa ceva, ci de o gîndire politică în domeniu dorită pur și simplu, atunci, domnilor medici, vă meritaţi soarta! Şi noi, pacienţii dvs., la fel. Așadar, cu cît mai mulţi bolnavi avem, cu atît spitalele sînt mai rentabile?! Prin urmare, rentabilitatea spitalelor fiind direct proporţională cu numărul de pacienţi, iar guvernul considerînd numărul acestora prea mic, insuficient pentru rentabilitatea economică, desfiinţează spitalele?! Cu alte cuvinte, cu cît sînt mai mulţi bolnavi în societate, cu atît economia, în speţă activitatea medicală, e mai rentabilă, iar capitalismul funcţionează mai bine? Să înţelegem, deci, că existenţa sistemului de sănătate publică este nerentabilă, iar activitatea de protecţie şi asistenţă medicală a populaţiei nu este o necesitate, ci o afacere? Înseamnă că interesul acestei activități, raţiunea sa existențială, este să menţină în societate un număr cît mai ridicat de bolnavi și nu de oameni sănătoşi, pentru ca astfel să contabilizeze o ”bună” rentabilitate a afacerii, adică un profit, cît mai mare! Despre asta este vorba.

Asta este explicaţia stării precare de sănătate a cetățenilor României, și anume interesul afacerii? Asta explică menţinerea unei rate a mortalităţii, inclusiv a celei infantile, atît de ridicate şi o speranţă de viaţă a populaţiei printre cele mai scăzute din Europa? Și-atunci, nu este aceasta o politică deliberată, dusă sub pretextul rentabilizării bugetare... a domeniului sănătăţii populaţiei? Ba, este! Nu este aceasta o politică abominabilă, de genocid, la adresa cetăţenilor României? Ba, este! Cobaii afaceriştilor şi ai regimului politic, asta au ajuns românii! Și cartofi la hectar! De unde ticăloşia că nu mai contează 4.000 de bolnavi dintr-o localitate a ţării, aşa încît ei pot fi lăsaţi în voia bolilor? Pentru că 4.000 de oameni sînt o cantitate neglijabilă pentru guvern? Victime colaterale ale rentabilităţii „afacerii” sale, victime colaterale ale funcționării capitalismului?

Vă întrebați ce urmează desfiinţării spitalelor? Evident, înfiinţarea de noi cimitire!

(Aprilie, 2011)