Coronavite (7)

     Dacă pandemia de COVID-19 este o situație reală și nu este doar o psihoză mondială indusă și întreținută de mafia politică globalistă din interese pe care mulțimile în acest moment le pot intui, dar nu le pot discerne, atunci trebuie să acceptăm că impunerea unor măsuri de împiedicare a răspîndirii și combatere a infecției virale au fost și sînt necesare. De aceea, cu atît mai necesară din partea autorităților statelor era luarea măsurilor adecvate de preîntîmpinare a infecției, de blocare sau respingere teritorială a surselor de transmitere a bolii. Din păcate, însă, astfel de măsuri s-au luat, acolo unde s-au luat, cu foarte mare întîrziere, nesocotindu-se faptul că fiind vorba de o chestiune care implica riscuri atît de grave pentru populație, nimeni nu avea dreptul să tergiverseze trecea la acțiuni ferme de prevenție socială așteptînd declararea de către OMS a pandemiei. Măsurile de prevenție tocmai asta înseamnă, să previi ca lucrurile să scape de sub control, să nu degenereze la o scară epidemică.

     Or, pusă în fața unui fapt de o asemenea gravitate împlinit la nivel internațional, OMS, în calitatea ei de arbitru sanitar planetar, a făcut ceea ce s-a văzut nevoită să facă. A declarat pandemie de coronavirus, arătînd astfel omenirii cartonașul roșu pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor pe care conducătorii statelor lumii au comis-o cu bună-știință și rea-voință. Pentru că nimeni, nici un guvern responsabil din lumea asta nu poate pretinde la modul credibil și rezonabil că nu a știut, că nu a avut date suficiente, că nu a putut anticipa, că nu a putut acționa la timp. Iar mai înainte de a-și îndrepta tirul acuzator către un vinovat anume, unul mai mult dorit decît deslușit, cei ce își arogă autoritatea de justițiari ai lumii, care îndeobște sînt aceia care pretind și poartă aureola de atoateștiutori, de aflători ai tuturor secretelor celorlalți, ar face un act de dreptate exemplară să-și îndrepte degetul acuzator spre ei înșiși, în fața oglinzii. Ei nu au știut nimic, nu au nici o vină? Tocmai ei?! Au nu cumva au știutără prea bine, dar nu vor să se știe? Ce calcule meschine și-au făcut?  

     La noi, lentoarea decizională fiind o mai veche obișnuință politică – reflex al incompetenței și lipsei de responsabilitate – manifestarea ei în împrejurările de care vorbim a trecut mai neobservată și deloc asumată. Instituirea Stării de Urgență s-a făcut cu maximă întîrziere, în condițiile în care de o lună de zile infecția punea la pămînt statele europene unul după altul. În acest timp, cercetătorii Centrului de Terapii Genice și Celulare OncoGen din Timișoara anunțaseră și făcuseră public încă de la începutul lunii februarie faptul că lucrează cu succes la elaborarea unui vaccin împotriva infecției cu COVID-19. Este și motivul pentru care specialiștii timișoreni le-au solicitat autorităților, și le-au tot solicitat de atunci, sprijinul de trebuință. Abia luna aceasta autoritățile au răspuns... cu declanșarea unei anchete multidisciplinare(!) asupra legalității demersurilor științifice ale echipei de cercetători, părînd mai degrabă deranjate de inițiativa acesteia, deși măcar interesul fățiș al unor ambasade străine pentru tehnologia de la Timișoara ar fi trebuit să atragă atenția și preocuparea legitime unor instituții guvernamentale de la București. Atîta doar că, de foarte multe ori, în politica dîmbovițeană cointeresarea dezinteresului este mult mai interesantă decît interesul însuși. 

(va urma)

Coronavite (6)

     Pandemia de COVID-19 nu a trecut. Totuși, de-acum ieșim din starea de arest la domiciliu și intrăm în starea de reținere în localitate. Mai puțin guvernanții. Ei intensifică exportul de sclavi fără nici o reținere. Apoi, prin vocea d-nei ministru al muncii, vin și ne spun că plecarea în sclavie este chiar opțiunea sclavilor. Dar, ce altă opțiune, ce alternativă la sclavie au acești oameni? Foamea în propria țară? Cînd sclavia este singura posibilitate de supraviețuire pe care guvernanții le-o dau cetățenilor, căci grija și misiunea lor primordială în această perioadă este să asigure forța de muncă necesară repornirii economiilor altora și nu repornirii economiei naționale, a pretinde că plecarea în sclavie este opțiunea românilor înșiși este o veritabilă ticăloșie! Cu asta cred ei, iohanniții și orbanlîii, că s-au spălat pe mîini, că scapă de răspundere? Probabil că așa cred, dacă avem în vedere siguranța cu care își trîmbițează mai nou înstăpînirea țării pentru încă 8 ani de aici încolo. Oare pe ce se bazează?

     Pe de altă parte, este interesant și aspectul că aceia care în această perioadă se eliberează din sclavia în străinătate sau care, dintr-un motiv sau altul sînt ”refuzați la export” și returnați în țară de către stăpînii occidentali, sînt preluați de autoritățile române și internați în lagăre de carantinare pe cheltuiala statului român, supravegheați medical sau, după caz, spitalizați pe cheltuiala statului român, evident cu toate riscurile uriașe de răspîndire a infecției COVID-19 în teritoriu. De ce statele profitoare nu își preiau pe lîngă beneficiile exploatării forței de muncă românești și obligațiile aferente față de aceasta, ci le aruncă în sarcina României? De ce exportă iohanniții și orbanlîii sclavi și importă infecție? Ni se permite să ieșim din Starea de Urgență, dar nu ni se permite să repornim economia națională. De ce? Pentru că prioritatea economică absolută în UE aparține importatorilor de sclavi, firește! Noi ieșim din Starea de Urgență și rămînem cu interdicțiile și starea de incertitudine. O stare peste care, ca întotdeauna în istorie, pot trece tot ei, importatorii de sclavi. Printr-un ”salt calitativ”...

     Să observăm însă că Starea de Urgență a fost în măsură să probeze nu numai (in)competența și (in)capacitățile guvernanților de a gestiona situația de criză generată de pandemia virală, ci și disponibilitatea populației de a se adapta și conforma situației de criză și măsurilor excepționale impuse de autoritățile statului în situația dată. A fost, dacă vreți, o probă de încercare a spiritului civic al unei întregi națiuni, a disciplinei și responsabilității individuale și colective. O probă de care însă, cu siguranță, nu aveam nevoie! Evident că împrejurările au provocat multora o reacție instinctuală de bravadă personală prin ignorarea constrîngerilor sociale, în numele drepturilor și libertăților cetățenești afectate. Dar, dincolo de orice analize punctuale se pot face, e clar că atitudinea oamenilor a fost în general rezonabilă, salvatoare deocamdată pentru bilanțul guvernanților, națiunea română fiind animată de un firesc și recunoscut instinct de autoprotecție și solidaritate socială în fața pericolelor. Dar, oare, de data asta a fost un pericol real?

          (Continuăm)

Google-fake!

     Un concetățean român din spațiul virtual semnalează un fapt revoltător. Dacă deschizi harta aferentă căutării ”București” în Google-maps și studiezi mai atent zona reprezentată între Ministerul Apărării Naționale și Palatul Parlamentului, observi că amplasamentul Catedralei Mîntuirii Neamului aflată în faza finală de construcție este indicat cu textul ”Catedrala Prostirii Neamului Românesc”! Iar dacă dai căutare pentru Catedrala Mîntuirii, găsești... ”Catedrala Șpăgarilor”!

     Cum este posibil așa ceva? Google-România este victima unui atac cibernetic și nu și-a dat seama sau își permite să facă o ”caterincă” în văzul lumii pe propriul motor de căutare? Ce se vrea asta a fi de fapt, o glumă a unui utilizator, fie ea și de prost gust, un punct de vedere personal al administratorilor platformei sau o bătaie de joc la adresa românilor și a Bisericii Ortodoxe Române? De ce permite sau își permite Google astfel de derapaje în România? De ce i se permite?

     Apropo, autoritățile statului român știu ceva în legătură cu acest fapt? STS, ANCOM și SRI știu? Dacă da, de ce nu i-au măsuri împotriva companiei care deține licența Google în România și de ce tolerează măgăria, iar dacă nu, de ce nu? Biserica Ortodoxă nu vede? Nu observă blasfemia? De ce tace? De ce tace mult prea-fericitul patriarh, tovarășul Daniel Ciobotea? Dar Primăria Generală a Capitalei nu are un cuvînt de zis față de caricaturizarea hărții Municipiului București? Nici prea evlavioasa și cucernica primăriță, doamna Gabriela Firea-Pandele, nu vede nimic? Ori și-a pus masca antivirală și pe ochi?

     Toate astea se întîmplă, oameni buni, pentru că  asemenea mizerii la adresa românilor, valorilor și simbolurilor lor naționale împînzesc țara din decembrie 1989 încoace și sînt patronate sau cel puțin consimțite de autoritățile marionetă ale regimului de ocupație străină din România! Pentru că propaganda antiromânească la posturi de radio și televiziune este infernală și insuportabilă. Pentru că aceasta este directiva politică a vremurilor în care trăim! Dar mai ales, pentru că românii sînt toleranți pînă la umilință. Căci, unii au uitat ce înseamnă demnitatea națională, alții nu știu, iar celor mai mulți li se fîlfîie de ea!

Coronavite (5)

     Continuînd șirul ideilor de pînă acum, am putea dezvolta discuția și în privința unora dintre măsurile pe care autoritățile noastre le-au luat în timpul Stării de Urgență, instituite la mai bine de o săptămînă după declararea de către OMS a pandemiei virale. Spre exemplu, am putea discuta despre fuga (dacă nu cumva fugărirea!) românilor din Europa către țară, ceea ce a reprezentat un adevărat exod, căci, potrivit unor estimări, în mai puțin de o lună de zile s-au repatriat circa 1 milion(!) de persoane. Un exod pe care orbanlîii l-au consimțit și încurajat, privindu-l ca pe un viitor și gras cîștig electoral. Sau, am putea discuta despre împrăștierea aiuritoare în teritoriu a miilor de repatriați suspecți de COVID-19 și, împreună cu ei, a posibilei infecției ascunse, de la punctele de intrare în țară și de triaj de pe frontiera de vest, pînă în centrele de cazare ad-hoc din Moldova, Oltenia, Dobrogea sau București. Pentru ca după două săptămîni, întreg cortegiul acestor prizonieri ai suspiciunii să facă drumul îndărăt, de astă dată spre localitățile lor de domiciliu, care pe unde îl are fiecare, adică din Constanța în Maramureș, din Craiova la Suceava, din București la Galați sau în Țara Hațegului. Interesantă măsura asta, nu?

     Tot așa am putea discuta despre scoaterea în stradă a comandourilor militare înarmate pînă în dinți, măsură al cărei scop declarat este de a sprijini organele Ministerului de Interne să aplice ordonanțele militare și să asigure ordinea și liniștea publică. Desigur, scopul nedeclarat rămîne să-l aflăm. Pînă atunci, este cert că aceste adevărate detașamente de gherilă urbană au, înainte de orice, un deslușit rol de intimidare și descurajare publică. Frica păzește pepenii și în politică! Sau, să discutăm despre comerțul cu sclavi români în vreme de pandemie pentru lagărele de muncă din Germania, Austria și alte state civilizate foc. Îngrămădiți în trenuri și avioane, cei mai mulți dintre acești oropsiți ai sorții, deși abia scăpaseră din robia înstrăinării, au fost trimiși din nou la munca silnică de subzistență în UE. Așadar, un trafic internațional de persoane în toată regula, legalizat în baza unei prevederi abuzive și inumane dintr-o ordonanță militară dată anume, un du-te-vino peste frontieră al maselor de exploatați, patronat de autorități. Mai exact, de iohanniți și orbanlîi. Fără nici o jenă! Fără nici o teamă de coronavirus! Fără frică de lege sau de revolta populară!

     Și, cînd vine vorba despre iohanniți și orbanlîi, ar trebui să discutăm și despre gafele și bălăbănelile lor declarative sau decizionale – spre exemplu, ordonanțele pe care le dau mîine pentru a le corecta sau completa pe cele de ieri sau de azi, spune ceva ministrul, dar îl contrazice primul-ministru, una spune specialistul, altceva zice politicianul și tot așa –, ori despre percepția nesigură, de la o săptămînă la alta, pe care au avut-o ierarhii noștri politici chiar în privința coronavirusului. Astfel, între declarații de genul ”să demitizăm un pic boala, fiindcă am citit cîteva articole ieri (10 martie – n.m.), unde se vorbea despre un virus ucigaș, într-o manieră foarte apocaliptică”, la constatări precum „ne aflăm într-o situație cu care omenirea nu s-a mai confruntat în istoria recentă” sau ”pandemia cauzată de răspîndirea infecțiilor cu noul coronavirus nu poate fi stopată decît prin măsuri excepționale” și ”oricît de greu ar fi să ne adaptăm acestor limitări, aceasta este singura cale prin care salvăm viețile celor dragi nouă, viețile celor de lîngă noi!”, așadar între primele declarații și următoarele trecuseră exact 5 zile! S-a mai spus, și repet aici, că atunci cînd dl. președinte Iohannis a fost întrebat, pe 11 martie, despre solicitarea unor politicieni de a decreta Starea de Urgență, domnia sa a răspuns: ”Dacă vă uitați la televizor și vedeți politicieni care dau sfaturi la toată lumea și le știu ei pe toate, eu vă sfătuiesc să schimbați canalul”. Nota bene, pe 16 martie Klaus Iohannis declara Starea de Urgență!  

     Cu siguranță, am putea discuta și despre decizia de restricționare a exportului de cereale, o măsură aparent înțeleaptă în raport cu semnele deloc bune pentru producția agricolă din vara aceasta și în condițiile unei secete persistente încă de anul trecut. Însă, după numai cîteva zile, măsura a fost retrasă la presiunea muribundei UE, care și-a văzut imediat interesele amenințate de o decizie guvernamentală de inspirație suveranistă menită să protejeze România de perspectiva unei împovărătoare dependențe de importul comunitar de pîine... recirculată. Explicația obedienților de la București a fost, pe cît de puerilă pe atît de ridicolă, aceea că ”s-a reușit completarea rezervei de stat, astfel încît securitatea alimentară să fie asigurată pînă la următoarea recoltă”. Asta în condițiile în care următoarea recoltă de grîu va fi peste doar două luni și care, conform estimărilor, va fi compromisă din cauza secetei în proporție de 80%! Așadar, imperiul contraatacă. A obligat România să nu-și depășească condiția rurală impusă, aceea de grînar al Europei, să repornească imediat pomparea de cereale peste granițe și să-i dăm UE cu de-a sila grîul românesc să îl exporte ea pe bani buni, inclusiv... în România! Iar noi, de la toamnă pînă-n vara viitoare, să mîncăm pîine înghețată-dezghețată fabricată pe vapoare, din grîul vechilor recolte stocate prin silozurile mucede ale Uniunii. Știți ce, fraților? De fapt, trăim în plin neo-stalinism: Uniunea pune două rînduri de mese de la Bruxelles la București și România le umple cu pîine de la București la Bruxelles!

     După cum spuneam la început, despre toate acestea și cîte altele am putea deci discuta. Dar, uite că n-o facem (sic!). Pentru că s-a tot discutat despre ele în spațiul public și... ce dacă s-a discutat? Cu cît rezolvarea unei probleme se discută mai mult, cu atît mai importantă devine discuția. Cîinii latră și nesimțitul de urs își vede de drum. Fridăm en-demoocrasi! În stare de urgență pură.

Continuăm.