Coronavite (5)

     Continuînd șirul ideilor de pînă acum, am putea dezvolta discuția și în privința unora dintre măsurile pe care autoritățile noastre le-au luat în timpul Stării de Urgență, instituite la mai bine de o săptămînă după declararea de către OMS a pandemiei virale. Spre exemplu, am putea discuta despre fuga (dacă nu cumva fugărirea!) românilor din Europa către țară, ceea ce a reprezentat un adevărat exod, căci, potrivit unor estimări, în mai puțin de o lună de zile s-au repatriat circa 1 milion(!) de persoane. Un exod pe care orbanlîii l-au consimțit și încurajat, privindu-l ca pe un viitor și gras cîștig electoral. Sau, am putea discuta despre împrăștierea aiuritoare în teritoriu a miilor de repatriați suspecți de COVID-19 și, împreună cu ei, a posibilei infecției ascunse, de la punctele de intrare în țară și de triaj de pe frontiera de vest, pînă în centrele de cazare ad-hoc din Moldova, Oltenia, Dobrogea sau București. Pentru ca după două săptămîni, întreg cortegiul acestor prizonieri ai suspiciunii să facă drumul îndărăt, de astă dată spre localitățile lor de domiciliu, care pe unde îl are fiecare, adică din Constanța în Maramureș, din Craiova la Suceava, din București la Galați sau în Țara Hațegului. Interesantă măsura asta, nu?

     Tot așa am putea discuta despre scoaterea în stradă a comandourilor militare înarmate pînă în dinți, măsură al cărei scop declarat este de a sprijini organele Ministerului de Interne să aplice ordonanțele militare și să asigure ordinea și liniștea publică. Desigur, scopul nedeclarat rămîne să-l aflăm. Pînă atunci, este cert că aceste adevărate detașamente de gherilă urbană au, înainte de orice, un deslușit rol de intimidare și descurajare publică. Frica păzește pepenii și în politică! Sau, să discutăm despre comerțul cu sclavi români în vreme de pandemie pentru lagărele de muncă din Germania, Austria și alte state civilizate foc. Îngrămădiți în trenuri și avioane, cei mai mulți dintre acești oropsiți ai sorții, deși abia scăpaseră din robia înstrăinării, au fost trimiși din nou la munca silnică de subzistență în UE. Așadar, un trafic internațional de persoane în toată regula, legalizat în baza unei prevederi abuzive și inumane dintr-o ordonanță militară dată anume, un du-te-vino peste frontieră al maselor de exploatați, patronat de autorități. Mai exact, de iohanniți și orbanlîi. Fără nici o jenă! Fără nici o teamă de coronavirus! Fără frică de lege sau de revolta populară!

     Și, cînd vine vorba despre iohanniți și orbanlîi, ar trebui să discutăm și despre gafele și bălăbănelile lor declarative sau decizionale – spre exemplu, ordonanțele pe care le dau mîine pentru a le corecta sau completa pe cele de ieri sau de azi, spune ceva ministrul, dar îl contrazice primul-ministru, una spune specialistul, altceva zice politicianul și tot așa –, ori despre percepția nesigură, de la o săptămînă la alta, pe care au avut-o ierarhii noștri politici chiar în privința coronavirusului. Astfel, între declarații de genul ”să demitizăm un pic boala, fiindcă am citit cîteva articole ieri (10 martie – n.m.), unde se vorbea despre un virus ucigaș, într-o manieră foarte apocaliptică”, la constatări precum „ne aflăm într-o situație cu care omenirea nu s-a mai confruntat în istoria recentă” sau ”pandemia cauzată de răspîndirea infecțiilor cu noul coronavirus nu poate fi stopată decît prin măsuri excepționale” și ”oricît de greu ar fi să ne adaptăm acestor limitări, aceasta este singura cale prin care salvăm viețile celor dragi nouă, viețile celor de lîngă noi!”, așadar între primele declarații și următoarele trecuseră exact 5 zile! S-a mai spus, și repet aici, că atunci cînd dl. președinte Iohannis a fost întrebat, pe 11 martie, despre solicitarea unor politicieni de a decreta Starea de Urgență, domnia sa a răspuns: ”Dacă vă uitați la televizor și vedeți politicieni care dau sfaturi la toată lumea și le știu ei pe toate, eu vă sfătuiesc să schimbați canalul”. Nota bene, pe 16 martie Klaus Iohannis declara Starea de Urgență!  

     Cu siguranță, am putea discuta și despre decizia de restricționare a exportului de cereale, o măsură aparent înțeleaptă în raport cu semnele deloc bune pentru producția agricolă din vara aceasta și în condițiile unei secete persistente încă de anul trecut. Însă, după numai cîteva zile, măsura a fost retrasă la presiunea muribundei UE, care și-a văzut imediat interesele amenințate de o decizie guvernamentală de inspirație suveranistă menită să protejeze România de perspectiva unei împovărătoare dependențe de importul comunitar de pîine... recirculată. Explicația obedienților de la București a fost, pe cît de puerilă pe atît de ridicolă, aceea că ”s-a reușit completarea rezervei de stat, astfel încît securitatea alimentară să fie asigurată pînă la următoarea recoltă”. Asta în condițiile în care următoarea recoltă de grîu va fi peste doar două luni și care, conform estimărilor, va fi compromisă din cauza secetei în proporție de 80%! Așadar, imperiul contraatacă. A obligat România să nu-și depășească condiția rurală impusă, aceea de grînar al Europei, să repornească imediat pomparea de cereale peste granițe și să-i dăm UE cu de-a sila grîul românesc să îl exporte ea pe bani buni, inclusiv... în România! Iar noi, de la toamnă pînă-n vara viitoare, să mîncăm pîine înghețată-dezghețată fabricată pe vapoare, din grîul vechilor recolte stocate prin silozurile mucede ale Uniunii. Știți ce, fraților? De fapt, trăim în plin neo-stalinism: Uniunea pune două rînduri de mese de la Bruxelles la București și România le umple cu pîine de la București la Bruxelles!

     După cum spuneam la început, despre toate acestea și cîte altele am putea deci discuta. Dar, uite că n-o facem (sic!). Pentru că s-a tot discutat despre ele în spațiul public și... ce dacă s-a discutat? Cu cît rezolvarea unei probleme se discută mai mult, cu atît mai importantă devine discuția. Cîinii latră și nesimțitul de urs își vede de drum. Fridăm en-demoocrasi! În stare de urgență pură.

Continuăm.