”Revoluția viitoare nu se mai poate mărgini a voi ca românii să fie liberi, egali, proprietari de pămînt și de capital și frați asociați la fapta unui progres comun. Ea nu se va mărgini a cere libertatea dinlăuntru, care e peste putință a dobîndi fără libertate din afară, libertatea de sub dominarea străină, ci va cere unitatea și libertatea națională. Deviza ei va fi Dreptate, Frăție, Unitate. Ea va fi o revoluție națională. Aceasta este calea ce va lua revoluția română în viitor” – Nicolae Bălcescu, ”Mersul Revoluției în Istoria Românilor”, studiu publicat în revista România viitoare, Paris, 1850.
”Om de carte şi de acţiune, viaţa lui Nicolae Bălcescu a semănat cu un
martiriu, fie şi profan, care l-a făcut scump memoriei colective şi
posteritatea l-a cinstit cînd hipertrofiindu-i personalitatea, cînd estompînd-o.
Dar, dincolo de aceste extreme, Bălcescu este
şi, parafrazînd un dicton, putem spune că nu laudele noastre lipseau gloriei
Bălcescului, ci Bălcescu lipsea gloriei noastre” – Academician Gheorghe
Vlăduțescu.
”Bălcescu ni se adresează şi astăzi, prin scrierile sale, ca un contemporan, într-un limbaj perfect inteligibil, care şi-a păstrat virtuţile. Deşi a trăit doar 33 de ani, a lăsat o moştenire spirituală strălucită, viaţa lui fiind dăruită naţiunii, ţării virtuale, României ce trebuia să se constituie, fiind unul dintre ctitorii ei. Ţelul său suprem a fost construirea României şi toate străduinţele sale, încă din anii tinereţii, au avut ca dominantă trezirea şi ridicarea românilor în vederea reconstituirii, în forme moderne, a modelului 1600. Avea convingerea că, în plan social, principiile revoluţiei franceze din 1789 trebuia să prindă viaţă şi în România printr-o substanţială reformă social-economică, pentru a oferi ţărănimii noi perspective de vieţuire. O Românie virtuală a fiinţat necontenit în viziunile sale, în frămîntările sale de zi cu zi, fiind întotdeauna unul dintre îndrumătorii mersului înainte și trăind întreaga viață cu gîndul la ceea ce trebuia să fie România” – Academician Dan Berindei.
”Nicolae Bălcescu a făcut din personalitatea lui Mihai Viteazul subiectul central al activității sale istoriografice, activitate menită să întărească, să lărgească ideea participării active a poporului român la lupta pentru progres social și național și să precizeze țelul acestei lupte - unitatea națională. Bălcescu a găsit în personalitatea lui Mihai Viteazul simbolul năzuințelor vremii, conducătorul îndrăzneț, capabil să organizeze și să conducă poporul la victorie” – Academician Ștefan Ștefănescu.
(Extrase din Comunicările unor participanți la Sesiunea științifică organizată de Academia Română în anul 2002, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la moartea lui Nicolae Bălcescu).