În urmă cu o săptămînă, pe 1 septembrie, fostul internațional dinamovist Dudu Georgescu a împlinit 70 de ani. La Mulți Ani, maestre!
Am ținut să evoc eu evenimentul aici, căci, fără falsă modestie, în presă nu a făcut-o nimeni nici pînă azi. Eram curios să văd dacă își amintește cineva de Dudu Georgescu, în zilele astea dominate de interesul pentru debutul noilor antrenori la echipele reprezentative și am tot așteptat. Nimic, nimeni! În schimb, am citit prin gazete în lunile din urmă, cam pe cînd s-au împlinit 45 de ani de la prima ”Gheată de Aur” cîștigată de Dudu, niște răutăți și nedreptăți la adresa acestui mare campion român. De fapt, este vorba despre aceleași aberații reluate an de an ”într-o anumită parte a presei” la adresa acestuia, mai probabil dinspre partea unor purtători de interese și invidii, ascunși bărbătește în spatele inepților în opinii și inapților în profesie, adică, în spatele unor diletanți ahtiați de faimă gazetărească. E drept, aberații defăimătoare de aceeași factură și, evident, de aceeași sorginte, s-au exprimat de-a lungul timpului și la adresa celorlalți cîștigători români ai ”Ghetei de Aur”, Rodion Cămătaru și Dorin Mateuț. Dar, împotriva succeselor sportive ale inegalabilului Dudu Georgescu, ura și invidia pizmașilor au luat de mult timp forma unei instituții a răului. În fine...
În urmă cu zece ani, postam pe un sait al suporterilor de fotbal textul cu
titlul de mai jos, dedicat lui Dudu Georgescu. Îmi face plăcere să îl reiau
aici, revăzut și ușor adaptat, firește, momentului actual. Un modest omagiu din
partea mea pe care îl aduc celui mai prolific atacant român din toate
timpurile, care, dezamăgit de ingratitudinea noastră ancestrală față de
propriile valori, față de propriul tezaur național, a ales să trăiască de mai
mulți ani în Canada. Discret, tăcut și demn, cu tricolorul românesc în suflet
și la pridvorul casei, cu emblema lui Dinamo București la piept.
Trecătorul cu încălțări de aur
În urmă cu 45 de ani, Dudu Georgescu a cîştigat prima sa „Gheată de Aur”, aducînd numele său şi pe cel al lui Dinamo Bucureşti pe frontispiciul fotbalului european. În toată istoria fotbalului românesc nu a existat un jucător mai bun marcator de goluri decît fostul internaţional dinamovist Dudu Georgescu. A venit la Dinamo în vara lui 1973, de la CSM Reşiţa, echipă la care a marcat 13 goluri, deși a jucat doar un retur de campionat acolo, el provenind de la Progresul Bucureşti. Tînărul Dudu Georgescu – avea pe atunci 23 de ani – făcea pereche în centrul liniei de atac dinamoviste cu regretatul Florea Dumitrache. A fost, probabil, cel mai bun cuplu de atacanţi centrali din epoca modernă a campionatului naţional, sigur însă cel mai bun din istoria lui Dinamo. În toamna acelui an, Dudu Georgescu debuta și în echipa națională, într-un meci de referință, 9-0 cu reprezentativa Finlandei, printre marcatori aflîndu-se, cum altfel, și el. Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (F.I.I.S.F.) l-a desemnat pe celebrul Pele drept cel mai mare golgeter naţional din toate timpurile, cu un total de 541 de goluri în 560 de meciuri jucate. Primul român în acest clasament este Dudu Georgescu, locul 111, cu 252 de goluri marcate în 370 de meciuri.
Îmi amintesc că, în primăvara lui ’75, urmăream la televizor un meci de campionat al lui Dinamo, meci transmis în comentariul fostului mare jurnalist Radu Urziceanu, care, în momentul în care Dinamo a deschis scorul prin Dudu Georgescu, ne-a informat că „acest al 24-lea gol marcat, îl urcă pe vîrful dinamovist pe locul 2 în clasamentul golgeterilor europeni, al cărui cîştigător va fi răsplătit la finalul sezonului cu Trofeul „Gheata de Aur”. Pe vremea aceea, despre trofeul acesta nici nu se vorbea prea mult la noi, pentru că fotbaliştii români erau departe de a visa la el. Eusebio, Gerd Muller, Yazalde, Skoblar şi alte nume celebre ale vremii îl cîştigaseră, iar în România interesul pentru el era fireşte redus. Dintr-o dată, însă, am ciulit ”antenele” şi ni s-au aprins ”felinarele”. Ce? Dudu al nostru?! Îhî! Ete-te! Păi? Vara, aflăm verdictul. Dudu Georgescu, atacantul lui Dinamo Bucureşti, a cîştigat „Gheata de Aur” cu 33 de goluri marcate, fiind urmat în clasamentul european de Yazalde, Geels, şi cipriotul Onnis, dacă nu mă înşel. Ce mîndrie pe noi, puştii dinamovişti! Aveam nişte piepturi, o frumuseţe. Să nu încăpem cu ele în peluză, nu alta! Mai ales că, din toamnă, ni le-am etalat în tricourile apărute pe piaţă imprimate cu silueta lui Dudu, arcuită în celebra-i săritură la cap, letală pentru orice portar.
Mi-aduc aminte că, tot în acel an, am jucat pe „23 August” cu Scoţia, în preliminariile pentru europenele din anul următor. Era musai să batem, să ne calificăm. Dar, cum să baţi Scoţia – o forţă pe vremea aia – a cărei defensivă era asigurată de trei fundaşi, adevărate forţe ale naturii, Mc Grain, Mc Queen şi Miller? Statisticienii spuneau că nimeni nu marcase cu capul de lîngă ”dihaniile” astea şi nici nu părea să aibă cine să o facă, necum la noi, în România. Însă, în minutul 22 al meciului era deja 1-0 pentru echipa noastră, gol imparabil al lui Dudu, de la vreo 8 metri, marcat cu capul, exact dintre cele trei huidume! Cîteva minute mai tîrziu, Miller avea să îl faulteze grosolan pe Dudu, ducînd la accidentarea lui gravă. Fără Dudu pe teren și după o ratare antologică a fascinantului nostru Dobrin (singur cu portarul!), meciul s-a terminat 1-1 și astfel s-a dus calificarea noastră... Doi ani mai tîrziu, în 1977 adică, vîrful dinamovist avea să cîştige „Gheata de Aur” a doua oară, cu 47 de goluri în 34 de etape (nu de jocuri!), ceea ce a reprezentat un record european inaccesibil zeci de ani și depășit abia acum cîțiva ani de fantasticul Lionel Messi. În ultima etapă a campionatului respectiv, în „Ştefan cel Mare”, Dinamo bătea CSM Reşiţa cu 5-0, toate golurile fiind marcate de Dudu Georgescu. Unul mai frumos decît altul, adevărate bijuterii…
Parcă anticipînd invidiile și răutăţile de după 1989 venite la adresa succeselor sale istorice, Dudu declara încă de atunci, că a cîştigat „Gheata de Aur a Europei” muncind și sacrificîndu-se pe tot terenul, alături de toți coechipierii săi. Este adevărat, întreaga echipă muncea – avîndu-i în componență, printre alții, pe legendarii Lucescu, Radu Nunweiller, Dinu, Dumitrache etc. –, o echipă care muncea pentru a aduce mingea… pe capul lui Dudu, pentru că asta însemna gol, iar golurile însemnau puncte pentru Dinamo, pentru fotbalul românesc. Cu cele 252 de goluri marcate, Dudu Georgescu este recordmanul absolut al campionatului României. Este un record ce cu greu va putea fi bătut vreodată. Tot aşa cum, la fel de greu va fi de bătut şi un alt record al său. Din cîte ştiu, Dudu Georgescu nu a fost niciodată eliminat de pe teren şi nu a primit în toată cariera sa nici un cartonaş galben! Un sportiv, iată, în adevăratul înţeles al cuvîntului. Dar, un sportiv de excepţie! La Dinamo, Dudu Georgescu a jucat 10 ani consecutiv, intrînd, prin performanțele sale unice, în antologia clubului și-a fotbalului românesc.
Completînd ştirea despre performanţa carierei lui Pele, ştire de care pomeneam mai sus, nişte ziarişti mioritici au scris cam aşa: „Cel mai bun marcator român din toate timpurile este regele Gheorghe Hagi, cu 227 de goluri, marcate în 485 de partide jucate în campionatele din România, Spania, Italia şi Turcia şi care ocupă locul 180 în clasamentul întocmit de F.I.I.S.F.”. Aşadar, pentru ziariştii cu pricina, dinamovistul Dudu Georgescu, situat pe locul 111 în clasamentul respectiv, cu 252 de goluri marcate, nu există. Mare e invidia şi tare mică deontologia profesională! Desigur, Dudu Georgescu nu a avut niciodată pretenţia de a fi un rege al fotbalului. Modestia lui decentă a fost şi a rămas unul dintre bunurile sale de mare preţ. Tăcut şi elegant, ajuns acum la vîrsta senectuții, omul acesta a rămas printre noi, cei mulţi, un trecător neobservat, un sportiv român ca oricare altul. Dar, unul mai aparte. Încălţările sale sînt din aur! Vă rog să observaţi, însă: regilor le sînt neîncăpătoare.
(Foto: Arhiva personală).
2 comentarii:
Bine nea Nicule , se poate asa ceva ? Pot fi de acord cu dumneata atunci cand vine vorba despre Rodion Camataru sau despre Mateut dar Dudu Georgescu...cand toata lumea stie ca era ajutat inclusiv de catre portar sa dea doar el golurile fix pentru a capata Gheata de Aur ? Eu am jucat pe la Progresul , pe la Monetaria si chiar la echipa a doua STEAUA BUCURESTI { normal ca am oftica pe Dinamo } insa , daca Lucescu , daca " cainele rosu " nea Radu Numwailer sau chiar Datcu si Cornel Dinu au spus astea referitor la performantele lui Georgescu , cine-s eu sa-i contrazic pe astia ?!? Apropos : a mai scris vreo carte ceva in ultimul timp ? Respect !
Nu trebuie să fiu ”cineva” ca să apăr adevărul și să demasc minciuna, invidia și răutatea. Eu nu cunosc dacă Lucescu, Radu Nunwailler si Datcu au contestat performanțele lui Dudu. E clar însă că dacă acesta nu ar fi avut în jurul său pasatori și ”centrași” precum cei pe care i-a avut în perioada în care a jucat la Dinamo (nu însă și pe Datcu, portar, care nu a fost contemporan fotbalistic cu Dudu et co.), vîrful dinamovist nu ar fi putut realiza performanțele pe care le-a realizat. Asta da.
Apoi, să observăm că Dudu Georgescu era la fel de eficace și în cupele europene, fiind cel mai bun marcator al lui Dinamo în astfel de meciuri, depășit fiind abia acum cîțiva ani de Claudiu Niculescu, cu... 1 gol. Prin urmare, să pretindem că și portarii adversarelor din străinătate ”îl ajutau” pe Dudu al nostru să performeze? Haida-de! Astfel de bazaconii pot fi spuse, repet, numai de oameni răi și invidioși.
Știm că Dinu a făcut deseori afirmații contradictorii și răutăcioase despre foști coechipieri, inclusiv despre Dudu, despre Dinamo, Steaua, Rapid, despre perioada în care a jucat etc. Dar, despre cine nu a făcut tot felul de afirmații Cornel Dinu în fotbalul românesc? Pretinde nonșalant că el spune adevărul, că doar el spune adevărul, că el este depozitarul adevărului absolut... Pretexte ale răutății, invidiei și lipsei de tact de care este adesea mânat. Prin urmare, vechile afirmații ale lui Dinu despre Dudu Georgescu, ca și despre alți oameni din fotbal, nu pot fi considerate argumente neapărat viabile, așadar, se cuvin privite cu circumspecție.
Eu personal știu direct de la o sursă tangențială cu Dudu și Dinu că relațiile dintre cei doi nu erau dintre cele mai bune nici în perioada în care erau coechipieri și că, spre exemplu, în vara lui 1983 Dudu Georgescu a fost îndepărtat de la Dinamo din cauza ostilității și intrigilor lui Dinu, care tocmai fusese numit secund al lui Dumitru Nicolae-Nicușor pe banca tehnică a ”cîinilor”, deși Dudu Georgescu, la 33 ani pe care îi avea atunci, ar mai fi putut juca cu succes în ”Ștefan cel Mare” măcar un an-doi. Așa s-a făcut că Dudu nu a prins dubla istorică victorioasă a lui Dinamo cu Hamburg, deținătoarea Cupei Campionilor Europeni în acel moment, și că la meciurile următoare, dar mai ales la dubla din semifinale cu Liverpool, Dudu Georgescu ne-a lipsit atît de mult încît, fără un atacant central veritabil în echipă, ratarea calificării în finală a fost consecința supremă.
Cu toate acestea, eu, ca dinamovist și ca iubitor de istorie, memorialistică, de carte în general, îl prețuiesc foarte mult pe Cornel Dinu și îi port un respect deosebit, pentru tot ce a făcut în fotbalul românesc, pentru erudiția sa, pentru patriotismul său pilduitor. Nu pot uita că mi-a însuflețit copilăria și tinerețea văzîndu-l jucînd pe stadion și pe micul ecran, alături de toți cei din generația sa epocală, că a fost ani de zile căpitanul admirabil al lui Dinamo și al echipei naționale.
Polemicile acestea dintre lumea fotbalului românesc sînt precum cele din lumea scriitorilor noștri. Regretabile, dar savuroase. Noi, ”profanii”, să le tratăm cu grijă și înțelepciune. Altfel, vom întreține răul fratricid și automutilarea națională.
Apropos, cum ziceți. Cine adică să mai fi scris ”vreo carte ceva în ultimul timp”? Dudu?! Păi, dacă el însuși este un fascinant subiect de carte, s-o scrie el? Alții au datoria să o facă! El a scris la timpul lui, direct din iarbă, două capitole de aur în cartea de istorie a fotbalului românesc. Nu e suficient? Eu zic, hai, să poftească următorul, dacă se simte cineva în stare în zilele noastre!
Cu simpatie.
Trimiteți un comentariu