Moartea domnului Vladimirescu

Așa a început istoria modernă a României, în urmă cu 200 de ani

Aflat în retragere tactică spre Pitești din fața trupelor otomane care năvăliseră în Țara Românească să reprime ”zavera”, Tudor Vladimirescu se găsea în ziua de 21 mai 1821 la Goleşti, acolo unde se refugiase și o parte a trupelor lui Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, acesta aflîndu-se însă  în tabăra de la Tîrgoviște. Răzlețite de frica turcilor într-o teribilă dezordine și indisciplină peste tot prin țară, dar și sub pretextul administrării județelor pe care le controlau, trupele eteriste și capii acestora se dedau practic la comiterea unor acte de jefuire, vandalism și abuzuri la adresa populației civile, fapt ce a pricinuit revolta lui Tudor. Prin intrigi, corupere și mituire, dar și prin exploatarea unor nemulțumiri apărute în rîndurile pandurilor, eteriștii pun la cale un plan de înlăturare a lui Tudor din fruntea mișcării revoluționare. Astfel, din ordinul lui Ipsilanti, căpeteniile trupelor de la Golești, Iordache Olimpiotul, Ianis Farmache și alții, profită de sosirea lui Tudor la Golești și, în timp ce acesta se afla la Conacul Goleștilor pregătindu-se de odihnă după masa de seară, îi pun Vladimirescului săbiile în piept, arestîndu-l fără veste şi fără vreun drept legal. 

Grecoteii au comis fapta cu sprijinul a doi oameni de încredere din anturajul lui Tudor, atrași la colaborare prin mituire, respectiv, trădătorii Hagi Prodan şi Dimitrie Macedonski (tatăl viitorului general, Alexandru D. Macedonski, participant de frunte la puciul din 11 februarie 1866 împotriva domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la rîndul său pucistul fiind tatăl viitorului poet Alexandru Macedonski, cunoscut în lumea literară ca denigrator și adversar înrăit al lui Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale). Se știe că eteriștii au primit și ajutorul banului Grigore Băleanu, provenit dintr-o familie de boieri munteni foarte influentă în epocă, dușmani de moarte ai cantacuzinilor, personaj rămas în cronici și arhive și ca donator al terenului pentru construirea Spitalului Filantropia din București, în anul 1813, și unul dintre creatorii la 1832 ai Eforiei Spitalelor Civile. Pe el, eteriștii îl chemaseră la trădarea lui Tudor făcîndu-i promisiunea scrisă că îi vor încredința conducerea oastei pandurilor! Despre Iordache Olimpiotul, Tudor mărturisea la un moment dat că „l-am scăpat în casa mea din mîinile nemţilor, la trecerea lui din Ţara Nemţească în Ţara Sîrbească”. (Chestia cu facerea de bine, știm...).

Răpit dintre ai lui, Tudor Vladimirescu rămase la mîna inamicilor săi de moarte. A fost dus la Tîrgovişte legat în căruţa Poştei, sub escorta unui pluton de arnăuţi înarmaţi, conduși de Vasilis Caravia, o brută alcoolistă, ”cel mai odios dintre căpeteniile eteriste”, ”deprins cu cele mai infernale crime” și predat lui Ipsilanti. Acesta a pretins ulterior că a dispus judecarea lui Tudor de către un Divan alcătuit din „boieri pămînteni”, pentru fapta de „trădare”. Cine erau acuzatorii Divanului judecătoresc? Nişte... unii, conduşi de un oarecare boier Iordachi Geartoglu (sic!), în a cărui casă din Tîrgoviște era găzduit în acele zile însuși Ipsilanti. Geartoglu era renumit în epocă pentru confiscarea vitelor şi produselor alimentare de la săteni, pe care le valorifica apoi în profit personal prin tîrguri și care, după cum nota un cronicar al timpului, „făcea un jaf de nepovestit, de se va pomeni în veac”. Ăştia erau indivizii puşi să îl judece pe domnul Tudor, cel care pedepsea oamenilor săi pînă şi cea mai mică fărădelege! În realitate, Ipsilanti a dispus simulacrul judecătoresc ca pretext pentru suprimarea tainică și imediată a lui Tudor Vladimirescu, sub motivaţia zădărnicirii oricărei tentative de eliberare a sa de către oamenii săi de încredere. Cînd şi în legătură cu care alt conducător al românilor asasinat de inamicii săi și ai Patriei tot la Tîrgoviște am auzit noi o explicaţie similară?

Pentru o astfel de treabă murdară a fost învrednicit însuși Vasilis Caravia, răsplătit ulterior de eteriști cu o cîrciumă în Peloponez și ale cărui mîini erau pătate cu sîngele multor oameni asasinaţi la comandă. În noaptea de 26/27 mai 1821, după ce l-a ”anchetat” personal prin tortură, Caravia l-a scos pe Tudor Vladimirescu din beciul Mitropoliei din Tîrgovişte, în care fusese aruncat de Ipsilanti și Geartoglu, l-a împușcat în cap, l-a ciopîrţit cu iataganul și i-a aruncat trupul într-un iaz de la marginea orașului, iaz aflat în proprietatea boierului Geartoglu sau, după alți cronicari, într-o fîntînă părăsită ori hasna de pe pămîntul aceluiași Geartoglu (a cărui casă se găsea în centrul Tîrgoviștei, în vecinătatea Bisericii Sf. Nicolae, cunoscută în veacurile noastre sub denumirea de neconfundat ”Biserica Sf. Nicolae – Geartoglu”). Într-un raport al unui reprezentant militar rus aflat la Tîrgoviște în cursul acelor evenimente, se spune: „Astfel a fost curmată, prin trădare, viaţa slugerului Tudor Vladimirescu, fără nici o cercetare şi fără nici o umbră de judecată, pentru învinuiri care nu sînt decît născociri criminale”. Din păcate, ca şi alţi conducători eroi ai neamului românesc, Tudor Vladimirescu nu a avut parte nici măcar de mormîntul cuvenit. „Marii cutezători n-au mormînt, scria în 1971, la 150 de ani de la martiriul lui Tudor, scriitorul S.I. Gîrleanu. Ei rămîn în conştiinţa oamenilor. Amintirea ce le-o păstrează poporul este locul lor de veci”.

Victimă a fatalităţii inexorabile, cum spunea un istoric român, a trădării, perfidiei şi sperjurului celor din jurul său – tovarăşi şi duşmani de moarte deopotrivă – Tudor Vladimirescu, eroul din Gorjul dăltuit de locuitorii săi în piatra de temelie a infinitului românesc, şi-a asumat sacrificiul de sine și nu s-a temut de el. A murit pentru convingerile sale, pentru idealurile sale înalt patriotice, pentru cauza poporului său oropsit și înlăturarea odiosului regim fanariot. Şi-a arătat devotamentul faţă de Patrie pînă în ultima clipă a vieţii, nepieritoare rămînînd faptele sale cutezătoare, dar şi cuvintele sale adresate celor ce îi ameninţau viaţa, ademenindu-i moartea: „Şi, ce vreţi voi de la un om pe care, după vicleniile ce aţi urmat, aţi întors chiar oştirea lui de l-au dat în mîinile voastre, voi, oameni fără căpătîi şi străini de această ţară... Vreţi să mă omorîţi? Eu nu mă tem de moarte! Eu am înfruntat moartea în mai multe rînduri. Mai înainte de a ridica steagul spre a cere drepturile Patriei mele, m-am îmbrăcat cu cămaşa morţii”.  

Statuia lui Tudor Vladimirescu, creație a sculptorului contemporan Alexandru Papuc, amplasată în Piața Jose Rizal (?!) din București (intersecția Calea 13 Septembrie cu Șos. Panduri și B-dul Tudor Vladimirescu).