Românii împotriva regimului dinastic

     S-au scurs 150 de ani de la actul nelegiuit şi mişelesc al înlăturării de la conducerea României a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Act conspiraţionist odios, al unei monstruoase coaliţii politice de inspiraţie ocultă, alcătuită din membri de frunte ai „puterii” şi „opoziţiei”, mulţi dintre ei titulari ai unor posturi de rang înalt în guvern, armată, administraţie publică sau biserică. Mai toţi titulari de averi şi afaceri exorbitante, întreţinători şi atîrnători de relaţii cu felurite rosturi la cancelariile şi legaţiile străine. Şi – desigur absolut întîmplător şi fără nici o relevanţă – mai toţi, de-a valma, ţiitori de nobile origini, matrimonii şi... extramatrimonii fanariote sau alogene pur şi simplu.

     Dincolo de orice pretext „înalt patriotic” au putut invoca uneltitorii în motivarea faptelor lor – căci, nu-i aşa, „patriotismul foloseşte nu numai demagogilor, ci şi trădătorilor pentru a se justifica”¹ –, acţiunea lor a avut chipul desluşit al violării eticii loialităţii şi-al supremei trădări. Scopul îndeplinit al loviturii de stat a fost înlăturarea alesului domn pămîntean al abia constituitului stat unitar român şi revenirea la regimul prevladimiresc al xenocraţiei impuse. Aşa a fost înlăturat Cuza-Vodă, iubitul „prinţ al unirii”, cum l-au numit urmaşii, întemeietor de ţară, ctitor de aşezăminte şi dătător de legi, după cum îl va fi înrînduit în conştiinţa neamului însuşi Mihai Eminescu, prin versurile sale. Aşa a fost adusă pe capul ţării, dar mai ales împotriva voinţei populare, dinastia străină de neam. Şi, aşa s-a născut dispreţul românilor pentru monarhie!

     Astăzi, în condiţiile regimului instaurat în decembrie 1989, monarhia este resuscitată oficialmente şi neslăbit zi de zi, mai greţos propagandistic şi mai agresiv manipulatoriu de la un an la altul. Vîrful de seringă al acestui aplicat program antiromânesc de intoxicare monarhică a populaţiei îl reprezintă, de departe, Televiziunea Română. Aşadar, televiziunea publică, finanţată de la bugetul statului. Portavocea oficială a regimului de ocupaţie. De fapt, cuibul cu viespi al acestuia! O instituţie care, tocmai de aceea, se cere neutralizată degrabă cu insecticid Antifraudă şi dezafectată. Sutele de milioane de euro pe care trîntorii acestei instituţii le toacă anual din buzunarele românilor şi împotriva sănătăţii lor spirituale se revendică, vădit, a fi de urgentă şi maximă utilitate în alte domenii de interes public, mult vitregite de pretinsa neputinţă bugetară a guvernului.

     În asemenea circumstanţe perpetuate de peste un sfert de secol(!), reprezentanţii dinastiei xenocrate a hohenzollernilor şi-au recăpătat de la statul român actual patalamaua de demnitari ai săi (ca... casă regală a Republicii!?, pardon de expresie!) şi, mai cu seamă, li s-au "retrocedat”, şi încă mai cer!, averi fabuloase pe care le stăpîneau prin ţara asta înainte de 30 Decembrie 1947, averi pe care, nu-i aşa, le adusese cu el din Prusia natală Karol Cohenzollern-Sigmaringen, alias Carol I, uzurpatorul lui Cuza, în geamantanul cu care friţul a debarcat incognito la Turnu-Severin, în primăvara lui 1866. Dar, reprezentanţii şi apologeţii monarhiei străine de ţară şi de aspiraţiile dintotdeauna ale poporului, inclusiv istoricii obedienţi numitei dinastii prusace a cohenzollernilor, n-au catadixit niciodată şi nu catadixesc nici azi să se vorbească despre sentimentele antimonarhice ale românilor, despre ridicările sociale şi de opinie ale acestora împotriva regimului dinastic. Ce contează adevărul cînd de preţ le e minciuna? Ori cu ea nu stă şi însuşi regele la masă?

     Trecem peste mişcarea revoluţionară antidinastică din august 1870, rămasă în istorie sub denumirea generică şi elocventă „Republica de la Ploieşti”, trecem peste răscoalele ţărăneşti din anii 1888, 1893 şi, mai ales, 1907, trecem şi peste nenumăratele revolte muncitoreşti împotriva guvernărilor şi guvernămîntului pe care societatea românească le-a cunoscut de-a lungul zecilor de ani de monarhie – mişcări, răscoale şi revolte pe care, toate, dar absolut pe toate!, dinastia regală le-a reprimat cu grindina gloanţelor şi tăişul baionetelor. Aici vom reţine doar că, întotdeauna, românii au ridicat din rîndurile lor conştiinţe înaintate, de la oameni simpli, dar pe deplin lucizi şi demni, pînă la personalităţi ale culturii şi politicieni de caracter integru, care, fiecare în puterea şi dreptul său, şi-au afirmat opoziţia patriotică faţă de instituţia antidemocratică şi inerent xenocrată a monarhiei, faţă de regimul dinastic. Voi exemplifica din destul despre aceasta – spre dreapta condiţie a adevărului şi-a luării aminte a fiecăruia – în partea a doua a acestui material, pe care o voi posta aici în zilele următoare.

____________

¹ Ion Cristoiu – „Istoria ca telenovelă – Patriotismul bun la toate”, editorial din 21 mai 2006, în jurnalul.ro