Cum, spuneam, dacă oamenii pot fi
deosebiți după o sumedenie de elemente și particularități, inclusiv după rasă
și culoare, este de bun simț că identificarea fiecărui individ se face, în
primul rînd, după nume. Însă, dacă nu îi cunoști persoanei numele sau dacă
numele acesteia este greu de reținut ori de reprodus – spre exemplu numele de
persoane din unele state asiatice, precum Sri Lanka, Myanmar-Birmania,
Mongolia, Turcia etc., sau africane (mai toate!) și chiar europene (Polonia,
Olanda, țările baltice, scandinave ș.a.) –, atunci poți indica persoana dorită pe
criteriul deosebirii fizice imediate și evidente, astfel încît identificarea ei să fie
promptă și indubitabilă sau, oricum, cît
mai exactă. Prin urmare, cum pe banca tehnică a echipei turce se aflau albi, un
mulatru și un negru, cum îi era la îndemînă arbitrului Sebastian Colțescu să îl
indice pe acesta din urmă? Îi putea spune ”cel din stînga albului”, ”al treilea
din dreapta băncii”? ”Ăla lățos, cu părul creț”, ”cel african”, ”cel de culoare
neagră”? Spontaneitatea exprimării cerută în situația respectivă, în care
arbitrul de centru a întrebat ”care dintre ei a insultat?”, îl obliga pe Colțescu
să i-l indice pe respectivul chiar așa cum a făcut-o, scurt și precis: ăla
negru! Adică, ”siyah olan”, în turcește, sau ”the black one”, în engleză. El nu a spus ”cioara asta” (”o karga”, în
turcă, ”that crow”, în engleză). Nu a
spus nici măcar nigger sau negro, cuvinte de aiurea cu recunoscute
conotații jignitoare și peiorative. A spus în românește ”ăla negru”. Simplu,
adevărat și adecvat.
Că inculții planetei încurcă
termenii, sensul și fonetica limbii române cu ale altor graiuri pămîntene, îi
privește. Să pună mîna pe carte! Din punctul meu de vedere, Sebastian Colțescu
a greșit într-o singură privință, și anume, că a folosit un element de
exprimare – ”ăla” – prea puțin reverențios în împrejurările date, chiar dacă domnul cel negru, aflat și dumnealui în
aceleași împrejurări, tocmai comisese o infracțiune, în repetare, față de
regulile comportamentale cerute de UEFA și, firește, ale bunului simț,
insultîndu-i pe arbitrii români și protestînd vehement la fiecare decizie de
arbitraj pe care o luaseră pînă atunci, deși nu trecuse nici un sfert de oră de
joc. De altfel, chiar acest domn negru, care se numește Pierre Achille Webó
Kouamo, personaj principal al scandalului – în care a fost susținut cu îmbățoșarea
de paradă aferentă de un alt personaj negru, recalcitrantul Demba Ba, precum și
de scamatorul insalubrelor fevales
braziliene, Neymar –, avea să declare ulterior că, revăzînd imaginile tv din
timpul evenimentului, s-a speriat și el: ”Ce
față am făcut atunci, cît de agresiv am devenit, wow! Nici eu nu mi-aș fi dorit
să fiu acolo dușman al meu”! Nu zău? Atunci de ce UEFA a anulat imediat
cartonașul roșu cu care acesta fusese sancționat de centralul Ovidiu Hațegan?
Ce legătură avea eventualul derapaj lingvistic al lui Colțescu la adresa infractorului
cu fapta acestuia? Ce are sula cu prefectura la UEFA? Auzi, fa?
Apropo de Hațegan. El este un
arbitru de mare calitate, apreciat de UEFA pe bună dreptate și considerat între
primii doi arbitri români ai momentului, alături de Istvan Kovacs. Desigur,
nimeni nu e perfect. Nici Kovacs, nici Hațegan, nici Colțescu. Arbitrii mai
greșesc în decizii. Dar, Hațegan suportă nemeritat, de mai mult timp, insultele
sau adresările peiorative ale derbedeilor din Europa, deși puțini la număr
se-arată ei, desigur. ″Ţigan român curvă!
Şi cînd te gîndeşti că probabil Irlanda de Nord i-a găzduit una din rudele
împuţite. Curvă nerecunoscătoare!”(!!), a scris nevasta unui fotbalist al
naționalei Irlandei de Nord pe Twitter, despre Ovidiu Hațegan, după un meci în
care arbitrul nostru a comis o greșeală decisivă, este adevărat, împotriva
acestei echipe. Ulterior, pe principiul eroismului irlandez ”scuipă și fugi”,
curajoasa lady și-a radiat contul și, implicit, postarea, pentru a scăpa de
consecințele unei asemenea manifestări de candoare feminină irefutabilă. Mulți
europeni îl numesc pe Hațegan direct ”țiganul român”, unii în batjocură, alții
din ignoranță. Cei din urmă, aflați sub impresia creată de impactul fonetic al
numelui său, Hațegan, consideră că acesta este derivat din substantivul
”țigan”, ceea ce este profund greșit, firește, cîtă vreme ”hațegan”, știm bine,
înseamnă locuitor al Hațegului, om din Hațeg (oraș din jud. Hunedoara), la fel
cu alte nume românești asemănătoare, precum Mureșan, Cîmpean, Muntean etc. Așadar,
numele arbitrului Hațegan este derivat din numele orașului Hațeg, iar ”hațeg”
este un regionalism, avînd înțelesul de lăstăriș.
Desigur, le e greu ignoranților să cunoască toate aceste elemente toponimice
românești, dar precum se vede, le e mult mai pe plac să arunce cu piatra.
Odată, am avut ocazia să vorbesc
cu un italian stabilit cu ceva afaceri pe aici, care mi-a mărturisit că, pînă să vină în România, el nu a știut că numele țării ăsteia vine de la Roma. A
rămas foarte mirat, dar fascinat de revelația avută și deplîngea că în școlile
din Italia copiii nu învață acest adevăr. Știa ceea ce se știe în toate țările
Europei, spunea el, și anume că România s-ar traduce prin ”Țigania” (”țara
țiganilor”), pe considerentul că ”rom” este sinonim cu ”țigan”. Bine, știm demult
aberațiile astea conceptuale despre noi, elaborate și îndoctrinate de-a lungul vremurilor de inamicii noștri istorici, și nu putem decît regreta neștiința de carte elementară sau,
după caz, rea-credința de care dau dovadă și azi mulți europeni și nu numai ei. Un
oficial al echipei turce de la care a pornit scandalul de rasism de la Paris afirma
cu glas tare: ”La mine în țară românii
sînt țigani, dar eu aici nu am voie să spun țigan”! (Sictir, bre! Cine pe
cine face țigan?). Asta e mentalitatea multora prin Europa, dragii mei. Asta le
e cultura. Ăsta e nivelul de educație și civilitate cu care sîntem tratați, noi
românii, prin Europa. Nu este mai puțin adevărat că și diplomația românească de
azi, de ieri și mai dintotdeauna se face vinovată de această stare perpetuă de
lucruri. Din lipsă de interes și preocupare față de imaginea istorică a României.
Din lipsă de erudiție și instinct național al multora dintre diplomații trimiși
în misiune la porți străine. Nepotism, diletantism și lipsă de prestanță, acestea
sînt trăsăturile care îi definesc pe aceștia. Cît despre patriotismul lor, ce să mai vorbim?
Dar și diplomația noastră este
așa cum sîntem noi, românii, în general. Nu știm sau nu vrem să ne apărăm și să
ne promovăm interesele naționale, nu mai știm ce sînt mîndria și demnitatea
naționale și nici nu ne mai interesează, nu știm sau nu vrem să punem preț pe
solidaritate, protejare și întrajutorare cetățenească. Ne ploconim și ne
căciulim în fața altora și ne gudurăm la picioarele ocupantului. Cine să îi
apere, dar, pe Colțescu și Hațegan? Sau pe Istvan Kovacs, dacă ar fi și el
într-o situație similară? Ministerul de Externe al României vasale? Ministrul
chiloțar al sportului sau spilcuitul președinte al FRF, amîndoi cu aspirații personale
ue-instituționale? Ori, poate ticăloșii simbriași soroșiști de pe la gazete, societăți
multinaționale și onguri antinaționale? Cine? Reprezentanții frustrați ai unor minorități
imaculate, care văd în jurul lor numai stigmat, prejudecăți, discriminare și
rasism, fie el și ”inconștient”, sau care afirmă obraznic că Sebastian Colțescu
este tot atât de rasist ca societatea românească din care face parte, ba chiar
că ”România este rasistă, în medie”? (Minoritarul belit care a emis aberația
asta are grijă să o dea cotită pe după gard, iată!, să nu ne supere pe toți
românii adică, ci numai pe jumătate dintre noi, conștientizînd că e bine să fie
și precaut cînd proclamă asemenea enormități la adresa națiunii române, națiune
pe care o denigrază de 30 de ani și ea
încă-l mai suportă. Să fie cu băgare de seamă, așadar!).
Căci, totuși, anticorpii
organismului național veghează încă. Spre disperarea inamicilor săi. Salut,
opiniile oamenilor deosebiți, demni și curajoși din lumea comentatorilor de
sport de la noi, ale căror demersuri exprimate în cauza adevărului, a
patriotismului decent și, mai ales, în cauza protejării românului nostru,
Sebastian Colțescu, martelat pe eșafodul spectacolului planetar al rasismului închipuit,
demonstrează că românii mai au resurse de onoare și demnitate națională (îi
menționez aici într-o ordine absolut aleatorie și doar pe cîțiva dintre ei, pe
care am putut să îi ascult în negrul acestor zile): Alexandru Rădulescu, Decebal
Rădulescu, Cornel Dinu, Amir Karish, Dan Udrea, Marcel Pușcaș, Radu Paraschivescu, Remus Râureanu,
Emil Grădinescu, Vali Moraru, Ioana Cosma... Dar și pe Mircea Badea, Victor Ciutacu și Radu
Banciu. Respect tuturor!
În fine, mă întreb, oare cum
procedăm în sportul zilelor noastre, dacă în ringul de box se luptă un pugilist
alb contra unui pugilist negru și albul îl bate pe negru? Cel alb va fi acuzat
de rasism? Probabil! Pha! Aberant, absolut aberant! În ce hal am ajuns! Ce
rușine pentru omenire! ”Black Lives Matter”? Firește, viața negrilor contează. Dar,
nu numai a lor! Și viața albilor contează. Viața tuturor contează! Astăzi, aici,
contează viața omului Sebastian Colțescu. Un om alb. Un cetățean român.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu