Coronavite

Nu putem ști cîți dintre noi, românii, sînt infectați cu noul coronavirus. În schimb, putem vedea cu ochiul liber că țara e plină de coronavite.

1.

     Plecăm de la premisa că pandemia de COVID-19 este o criză medicală globală reală. Prin urmare, dacă așa stau lucrurile, sîntem cu toții într-o situație excepțională. Iar în situații excepționale se impun măsuri excepționale! Și în România s-au luat astfel de măsuri. Mai mult, având o părere foarte bună despre ele însele, autoritățile noastre spun că au luat ”din timp” cele mai bune măsuri. Părerea mea este că, dimpotrivă, tocmai promptitudinea și fermitatea au lipsit măsurilor luate, fapt ce a permis extinderea și agravarea cu repeziciune a epidemiei și apariția focarelor de infecție în mai multe orașe, cu deosebire chiar în unități medicale precum spitalele județene de urgență. 

     Desigur, totul s-a petrecut pe fondul lipsei de experiență organizatorică și procedurală de acest gen, căci nimeni în lumea civilizată nu s-a mai confruntat în ultima sută de ani cu o degradare într-atît de gravă și fulminantă a stării de sănătate în rîndul populației, dar și pe fondul numeroaselor caranțe ale sistemului nostru medical – de la competența profesională și etică discutabilă a noilor generații de absolvenți ai învățămîntului medical de toate gradele, la dezinteresul politic și de branșă față de dotarea măcar la un nivel decent a celor mai multe dintre unitățile spitalicești de stat. De altfel, în ultimii 30 de ani spitalele județene de urgență – construite înainte de 1989 în fiecare reședință de județ, și care astăzi ar trebui să fie adevărate centre de excelență medicală – abia dacă au mai putut fi întreținute și zeci de alte spitale au fost pur și simplu închise. Bag seamă, e grea povara moștenirilor nemeritate!

     Lipsa de experiență organizatorică și procedurală de acest gen nu are, însă, de-a face cu gravitatea unui alt aspect. Și anume, inexistența în rezervele strategice de stat a unui mare număr din nomenclatorul produselor, instrumentelor și echipamentelor de utilitate medicală. Cum este posibil așa ceva? Atunci, care mai este rostul instituțiilor cu competențe în administrarea statului? Dar instituții precum CSAT, SRI și MApN au cunoscut situația? Guvernul L. Orban se plîngea în această perioadă, așadar, în plină Stare de Urgență Națională, că nu a găsit nimic în rezervele naționale din ceea ce aveau nevoie cu disperare medicii din spitale și pacienții lor, ca să nu mai vorbim de ceilalți cetățeni. Nici măcar măști, mănuși și combinezoane de protecție individuală! Înțelegem, deci, că se aruncă pisica în curtea PSD. Fie, dar rezervele s-au golit în ultimii 3 ani? Nu cumva situația aceasta trenează de 6 ani, de 10 ani sau de 25? Au existat ele vreodată după 1989? Adică, vrea guvernul să ne convingă că situația este cauzată de culpa unui partid (întotdeauna, desigur, predecesorul la guvernare!) și nu de culpa sistemului, de ineficiența instituțiilor sale și de incompetența slujbașilor lor?

     Poate să spună guvernul cum a luat în primire administrarea statului de la guvernul PSD? Pe bază de proces-verbal de predare-primire a serviciului? De ce nu ne-a spus nimic atunci dl. Orban despre lipsurile din rezervele strategice de stat? Apropo, domnule prim-ministru, dacă mîine se cutremură pămîntul ca în 1940 sau în 1977 (ferească-ne Dumnezeu!), ori dacă sîntem nevoiți să decretăm Starea de Război (Doamne, ferește!), mai găsim ceva saci cu ciment sau ceva cartușe prin rezervele statului? Dar oarece biscuiți și conserve mai găsim pe-acolo dacă vine vreo pandemie de foamete la vară? Că, pe-a voastră UE și pe-al vostru partener strategic nu ne-am putut sprijini neam pînă acum, nici măcar cu un camion de măști de carnaval nu ne-am ales dinspre partea lor! Nici noi și nici surorile noastre de gintă ioropeană, ce-i drept. Norocul nostru tot cu tata chinezu' și maica Rusie... Vorbim data viitoare.