sâmbătă, 25 aprilie 2015

Dialoguri devoalate

Găsesc cu cale să fac public, pentru eventuala utilitate a unora şi altora, dialogul pe care l-am avut cu ceva săptămîni în urmă cu un mai vechi şi regăsit amic, dl. Ing. Constantin Creţu, consecvent militant de stînga, preşedintele unei organizaţii intitulate Forumul Social Român. Nu ştiu dacă devoalarea acestui dialog, purtat între noi prin intermediul poştei electronice, este în asentimentul domniei sale, dar, cu scuzele de rigoare, o fac convins că demersul meu nu îi aduce nici un fel de prejudiciu. Poate, chiar dimpotrivă. Încolo, nu am nimic de adăugat dialogului ca atare cu interlocutorul meu şi nimic de diminiuat consideraţiei pe care i-o port acestuia. Altfel, ar fi multe de spus, cu pieptu-nainte şi privirea... la stînga! Şi, cine ştie...

Bună seara!
Domnule Creţu, e corect să vă mulţumesc pentru efortul de a-mi trimite şi mie materialele politice elaborate de dvs. de-a lungul anilor, precum şi corespondenţa pe care o purtaţi cu diverşii dvs. interlocutori în această sferă de preocupare. Vă reiterez ceea ce v-am spus de curînd telefonic, anume că în prezent, şi de mai bine de un deceniu, viaţa politică şi, mai ales, activitatea în domeniu nu mai fac obiectul preocupărilor mele curente şi, ca atare, nu mai am disponibilitatea de a le atribui consum de timp şi de efort. Este răspunsul pe care, în anii din urmă, l-am oferit şi altor vechi cunoscuţi, unii de-ai noştri, comuni, care mi-au solicitat reactivarea politică. Prin urmare, nu este cazul să insistăm în acestă privinţă. Rog să fiu înţeles.

Consider că pentru continuarea tenace a unei activităţi, vi se cuvin aprecieri. Şi, pentru că m-aţi rugat să îmi spun, măcar, un punct de vedere faţă de elaborările dvs., politeţea mă obligă să vă dau, totuşi, un răspuns, unul singur, fără să doresc să continuăm discuţia pe marginea lui. În ultima corespondenţă cu unul din interlocutorii dvs., conchideţi discuţia pe care o purtaţi cu el astfel:

Numai avînd o imagine clară şi cuprinzătoare a ceea ce am realizat în perioada socialistă vom putea face o analiză obiectivă a prezentului şi să abordăm viitorul din perspectiva unei societăţi unite...”. E corect. Dar, asta cu atît mai mult cu cît dvs. înşivă păreţi a avea nevoie să vă clarificaţi imaginea de care vorbiţi. Căci, unele dintre punctele dvs. de vedere în chestiunea respectivă – a realizărilor din perioada socialistă – aşa cum apar ele în discuţiile pe care le dezvoltaţi cu interlocutorii, sînt vizibil contradictorii. Iată, spre exemplu, în corespondenţa la care mă refer, dvs. spuneţi (citez ad-litteram):

Generaţia noastră a construit nu a distrus! Noi, împreună, am construit o ţară şi nu ne este ruşine cu munca noastră, putem spune cu munca generaţiei noastre şi a multor altora. De ce noi am lăsat să se distrugă tot ce am construit? De ce am acceptat să fim culpabilizaţi printr-un anti-comunism feroce care ne-a schimbat pînă şi .. istoria, cînd ştiam că generaţia noastră nu a avut nici o vină?”. De ce am acceptat să fim culpabilizaţi, întrebaţi? Păi, pentru că aveam de ce, pesemne! Pentru că eram inculpabili, după cum pretindeţi dvs. puţin mai la vale (vă citez din nou la fel): Da, în perioada socialistă, de început, s-au făcut şi greşeli, s-au comis şi crime, au existat şi închisori şi nu trebuie uitat acest lucru. Făcînd o recurentă, putem concluziona fără dificultate că efectele dezastruoase ale unui război civil cum a fost în Spania au făcut distrugeri materiale şi umane şi au produs traume morale mult mai mari decît cele care au avut loc în România în cei 45 de ani de socialism”.

Aşadar, imaginea dvs. despre cele petrecute în România în cei 45 de ani de socialism este că a fost o perioadă de „greşeli, crime, închisori, distrugeri materiale şi umane şi traume morale”, comparabilă cu războiul civil din Spania, doar că avînd „efecte dezastruoase” mai mici, după cum vă iese dvs. la indicatorii comparativi. Bun. Prin urmare, consider că acuma rămîne să vă hotărîţi. Generaţiile noastre ori au construit, ori au distrus! Noi, împreună, am construit o ţară şi nu ne e ruşine cu munca noastră şi „nu am avut nici o vină”, ori sîntem inculpabili şi de-aia culpabilizaţi pentru „distrugerile materiale, umane şi morale” pe care le-am fi comis în cei 45 de ani şi deci sîntem vinovaţi de toate relele pămîntului? Să vă hotărîţi, domnule Creţu, să vă hotărîţi negreşit de care parte a baricadei înţelegeţi să fiţi!

Şi, vă mai întreb un lucru, doar retoric, subliniez, doar retoric, domnule Creţu: cum credeţi dvs. că este posibilă reconcilierea naţională, socială şi politică a zecilor de milioane de proletari pauperizaţi, din România şi din întreg Estul european, cu asupritorii lor aflaţi la pupitrele de comandă ale regimurilor antinaţionale, antisociale şi anticomuniste instalate în tot acest spaţiu în urmă cu 25 de ani? Mai ales, cum cred asupritorii înşişi că este posibilă o asemenea reconciliere  – dacă îndrăznesc să şi-o viseze cumva!? De cînd pot fraterniza sclavii cu stăpînii şi popoarele cu cotropitorii lor, domnule Creţu? Tăcem şi ne-am retras în faţa dreptului forţei, noi, cei mulţi şi anonimi, dar să nu-şi facă nimeni iluzii. Nici măcar un armistiţiu de moment nu va fi! Roata istoriei se învîrteşte inexorabil...

Dragă Nicule,

În ceea ce mi-ai scris am redescoperit un prieten de idei pe care l-am apreciat întotdeauna şi acesta a fost şi motivul că mi-am manifestat dorinţa de a mai şti unul de altul. Nu vreau să intru în detaliile analizei făcute de tine, pentru că orice lucru privit din unghiuri diferite permite o altă abordare. Doresc, însă, să clarific problema cu reconcilierea şi spaniolii.

După cum bine ştii, de 25 de ani se critică comunismul şi indirect foştii comunişti pentru: canal, închisori etc. Ceea ce am vrut să subliniez cu Spania a fost că acolo după un război civil, unde două segmente ale societăţii spaniole s-au luptat cu arma între ele, distrugerile au fost incomparabil (nu comparabil cum deduci tu) mai mari, la toate palierele sociale, faţă de ce s-a întîmplat în primii ani de socialism la noi. Cu toate acestea, în Spania s-a putut ajunge la o reconciliere naţională, în timp ce la noi  nu reuşim acest lucru. Motivul: divide et impera, pentru că o Societate Civilă unită este un pericol pentru cei care vor să continuie distrugerea României pînă la divizarea ei.

În privinţa “baricadelor”, dragă Nicule, eu, ca şi tine, sînt un militant activ pe baricada adevărului istoric şi a dreptăţii... Aspectele negative care s-au manifestat, în perioada de început, nu le putem nega, ele fiind criticate şi în documentele de după 1964... În acelaşi timp, dacă am afirmat că “Generaţia noastră a construit, nu a distrus!”, am făcut-o în cunoştinţă de cauză şi în acest sens există suficiente argumente. Generaţia de după 1940 nu  poate fi culpabilizată cu problemele legate de canal şi închisori. După cum ştii, în 1964 acei comunişti, huliţi astăzi, au făcut o Reconciliere Naţională, desfiinţînd închisorile şi eliberînd deţinuţii politici. S-a întrebat cineva atunci cu cine facem Reconcilierea Naţionala? Şi atunci (aşa cum trebuie să fie şi în prezent) s-a trecut peste prejudecăţi şi s-a urmărit ca Societatea Civilă să nu mai fie divizată, pe criterii ideologice, pentru a putea promova în mod unitar interesul naţional.

Reconcilierea naţională nu înseamnă, după cum afirmi tu,”fraternizarea sclaviilor cu stăpînii şi popoarele cu cotropitorii lor), ci dreptul tuturor cetăţenilor  la o recunoaştere ca membri cu drepturi egale ai societăţii româneşti. Atîta timp cît în România nu va exista şi un partid comunist, modern, de tip european, adaptat la condiţiile Secolului XXI, societatea românească va rămîne, pe mai departe, divizată şi se va continua falsificarea istoriei. Afirmaţia ta de sfîrşit „Tăcem şi ne-am retras în faţa dreptului forţei, noi, cei mulţi şi anonimi, dar să nu-şi facă nimeni iluzii. Nici măcar un armistiţiu de moment nu va fi! Roata istoriei se învîrteşte inexorabil...”, o apreciez ca opinia unui om care vede dincolo de înţelegerea de moment a celor în mijlocul cărora trăim. 

Noi, în prezent, ne confruntăm cu o mare inerţie şi lipsă de implicare tocmai din partea celor ”mulţi şi anonimi”. Acesta este şi motivul pentru care eu am formulat Tezele Democraţiei Participative Româneşti, încă din 2006. Şi eu, ca şi tine, ştiu că potrivit legii negării negaţiei „totul este o revenire pe plan superior”. Pentru acesta însă, trebuie să ne redefinim mai exact cine sîntem, ce vrem şi cum ne propunem să acţionăm. A mima, numai, că existăm, promovînd sloganuri de genul celui cu care îţi închei expozeul, nu mai este suficient.

Singura schimbare adevărată în societate, în perioada care urmează, nu o vor mai putea face partidele actuale şi clasa politică actuală bazată pe democraţia reprezentativă. Vremea acestei democraţii, ca şi a celor care o susţin, a trecut. Viitorul aparţine democratiei participative şi societăţilor care vor şti să facă din ea pavăza şi mijlocul de promovare a interesului naţional. Nu degeaba imnul nostru naţional se cheamă ”Deşteaptă-te, Române!”. Pentru această „deşteptare” trebuie să găsim modalităţi de promovare a spiritul civic şi comunitar, a respectului pentru familie şi mediul înconjurător, a iniţiativelor personale şi colective în plan social şi economic, folosind Forumul Social Român drept tribuna naţională de dezbatere a întregii problematici sociale şi economice care preocupă societatea românească şi de promovare, în plan intern şi international, a interesului naţional.

În încheiere, te asigur de întreaga mea consideraţie, indiferent de modul în care vei înţelege să acţionezi în plan social şi politic în viitor. Afirmaţia ta că „roata istoriei se învîrteşte inexorabil” este un adevăr incontestabil. Din păcate, în viitor vor supravieţui numai acele societăţi care ştiu să facă istorie şi, cum istoria o fac oamenii, trebuie să înţelegem că „istoria” şi „generaţiile viitoare” ne vor judeca după ce am făcut şi mai ales după ce nu am făcut... din varii motive.

Cu prietenie şi solidaritate,
Constantin

sâmbătă, 11 aprilie 2015

În zi de Zi de Paşte

Imagini pentru flacara


Să ne ridicăm sub purpura mîntuitoare a libertăţii şi demnităţii popoarelor înrobite! Să reînviem! 
Adevărat să reînviem!      

miercuri, 8 aprilie 2015

De cai aproape

  Imagini pentru cai  


(clipa de poezie)
Gîn’ de cai dezleagă

în suflet ploi de dor,

de cîn’ de cai desparte

pe om şi viitor,

din vremi apuse leagă

poveşti călări sub pleoape,

uitate pier departe

de dor de cai aproape,

ciulini în urma lor.

sâmbătă, 4 aprilie 2015

vineri, 3 aprilie 2015

Justiţia maimuţărită

 

– Judecătorul  de la Medgidia: „Îţi dau drumul, dacă îmi promiţi că bagi bani la HCM Constanţa”. 
– Judecatul de la Medgidia: „Dacă Cristos, care el ie ceel mai mare judecător al lumii, vrea să fiu liber, io touată averea mea i-o daau lu’ Cristos, mai înţeles?”. Înţeles. Şi, i s-a dat drumul...
Aşa îmbracă justiţia chipul maimuţarului.