miercuri, 15 noiembrie 2017

Iartă-mă, tată!

 Vineri, 10 noiembrie 2017, l-am pierdut pe tata. Cu o zi înainte, mi-a cerut iertare. Nu știu pentru ce. I-am sărutat mîna și l-am rugat să mă ierte el pe mine. Pentru toate și pentru orice.
      Doborît de povara cumplită a bătrîneții înaintate și a suferințelor infernale pe care aceasta i le pricinuia, iubitul meu părinte și-a dat sufletul, fără ca eu să observ momentul, în timp ce mă osteneam să îl igienizez cu mîinile mele, pe marginea patului pe care agoniza. Îmi opunea, de fiecare dată, o neputincioasă împotrivire, dintr-un sentiment copleșitor de rușine. De astă dată, pesemne, nu a mai suportat. Muribund, așa cum fusese în toată după-amiaza aceea - după  ce întreaga dimineață nu a contenit să se închine resemnat, parcă prevestitor de rău -, a încercat să mă îndepărteze și acum, de astă dată inconștient. A cedat pe nebăgare de seamă. Am crezut că m-a acceptat de nevoie. Vorbeam cu el precum cu un bebeluș, concentrat la ce aveam de făcut. L-am lăudat, chiar, pentru că stătea ”cumințel”, să-l fac curat. Am luat apoi textila igienică să îl îmbrac... Atunci mi-am schimbat puțin poziția și mi-am îndreptat privirea către el. Spre disperarea mea, am observat că tata nu mai era. Trebăluiam cu mîinile mele pe un... cadavru. Tata! Tată! Am tras de el, dar nu mă auzea. Nu mai gemea, nu mai murmura, nu mai sufla. Era inert. Am încercat, prostește, să îi fac masaj cardiac. Am avut impresia că, sub efortul meu, îi trosneau sternul și coastele ca niște vreascuri uscate. Am renunțat. M-am temut să nu îi fac... mai rău!! Uitasem că are 90 de ani... Atît. Atît pot să spun. 
     Iartă-mă, tată! Nu m-am putut opune nici eu inevitabilului final. Sînt și eu un biet muritor... Drum bun, părinte al meu! Lumina infinitului să îți vegheze regăsirea strămoșilor!


Rugă pentru părinți

candelă de Adrian Păunescu

Enigmatici şi cuminţi,
Terminîndu-şi rostul lor,
Lîngă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Cheamă-i Doamne înapoi,
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decît noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întîrzia
Să o ia de la-nceput.

Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne, fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumînări în cuib de cuc,
Parcă tac şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pămînt,
Cît mai sîntem, cît mai sînt,
Mîngîiaţi-i pe părinţi.

E pămîntul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mîna, tatăl meu,
Sărut-mîna, mama mea.

Dar de ce priviţi așa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sînt cel ce va urma,
Dragii mei, mă duc şi eu.

Sărut-mîna, tatăl meu,
Sărut-mîna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.