miercuri, 25 februarie 2015

Patriarhia Română

Se împlinesc în aceste zile 90 de ani de la întemeierea Patriarhiei Române, instituţie de înalt prestigiu şi reprezentativitate a spiritualităţii ortodoxe româneşti. Dacă în anul 1885 Biserica Ortodoxă Română, sub păstorirea vrednicului de pomenire mitropolit-primat Calinic Miclescu, îşi obţinuse autocefalia (emanciparea şi autoconducerea) faţă de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, tocmai ca o recunoaştere şi în plan religios a Independenţei Statului Român, de la 1877, ridicarea Bisericii Naţionale la rangul de Patriarhie, în anul 1925, a reprezentat urmarea şi afirmarea trebuitoare şi în plan spiritual a Reîntregirii Naţionale de la 1918, întruchipînd, peste curgerea frămîntată a vremurilor, definiţia de înaltă fidelitate a unităţii, statorniciei şi valorii ecumenice româneşti. Amintesc, după cuviinţă, că întîiul ierarh urcat în scaunul de Patriarh al României a fost Miron Cristea (1868-1939).

Imagini pentru biserica mitropoliei bucuresti
(Fotografie reprodusă din b365.ro)

sâmbătă, 7 februarie 2015

Udrofobie sau antiudrism în rechinariu

De la sfîrşitul lui ianuarie, aşadar de peste o săptămînă, în spaţiul public românesc se poartă udrofobia. Adică, un fel de antiudrism. Cînd mai toate forţele politice şi aproape toată presa se coalizează într-un adevărat delir totalitarist împotriva unui subiect-ţintă – fie el colectiv sau individual, fie el încă în picioare sau, mai ales, căzut la pămînt – supunîndu-l unei înverşunate şi interminabile canonade demolatoare, treaba asta nu este igienică şi nu e credibilă deloc. Coalizarea politică de asemenea factură, sinonimă cu înhăitarea, cît de copleşitoare ar fi, nu are şi nu poate avea vreodată o fundamentare de bună-credinţă sau de bună intenţie. Scopurile sale sînt, de regulă, absconse şi profund dubioase. Evident, în atari împrejurări, reacţia contrară faţă de generalizata necuviinţă politică devine o chestiune de onoare, un impuls de conştiinţă, de conformitate cu exigenţele moralei, cu civilizaţia însăşi. Semnificaţia ei va fi aceea de împotrivire civică faţă de agresiunea politică laşă, faţă de incorectitudinea şi lipsa de demnitate a forţei disproporţionate manifeste – abuzive şi represive prin definiţie – în raport cu subiectul-ţintă.

Astăzi, Udrea nu mai este un simplu subiect de presă, cît de incitant. Căci Udrea este un subiect de presă 24 de ore din 24, pe toate posturile şi la toate structurile. A devenit o obsesie. Una bucată obsesie transformată în adevărată udrofobie. Aşa că, în aceste zile trăim într-un antiudrism generalizat. În ce o priveşte, doamna Elena Udrea, deşi încă se dă cocoş (!) pe unde mai apare, în mod evident nu mai este decît o biată găină jumulită, pusă la pămînt şi bătută cu lanţul de întreaga şatră. Ograda naţională şi colportatorii de peste gard, cu toţii, aşteaptă nerăbdători sentinţa preliminară cu privire la găină, dănţuind într-un entuziasm mai sănătos decît al împingătorilor de şoşoni de la Mărcuţa. O bagă-n oală sau n-o bagă? Din momentul în care doamna Udrea s-a aflat în mod public în atenţia organelor de urmărire penală, asupra ei s-a dezlănţuit delirul totalitarist demolator al haitei media-politice. Parcă s-a rupt asupra ei Barajul Hoover! (Mai ştii?) Părăsită de toţi şi atacată de toată lumea, Udrea a devenit practic subiect al lapidării publice şi linşajului politic, subiect interminabil al refulării urii generalizate, frustrării şi neputinţei suprimate. Grupuscule de agitatori stradali, constituite din indivizi fără euri, sînt tocmite să o timoreze pe invinuită şi să facă presiuni asupra magistraţilor, întocmai ca în vremea acuzatorilor publici din anii 40. Şi, deşi, cum spuneam, Udrea e căzută la pămînt ireversibil, isteria furibundă a agesorilor ei continuă neslăbit, căci setea de sînge e teribilă, iar doamna, vezi Doamne!, încă mai chirăie şi se apără. Dacă apucă să dea pe guşă ceva şi despre ei? Aşa că, pînă ce săptămîna viitoare parlamentarii îi vor ridica doamnei poalele imunităţii în cap, iar DNA-ul îi va arăta cotoiul în beci, ăştialalţi, din haita media-politică, se vor canoni să o frăgezească bine pe nefericita găină sub şenilele tancului, apoi o vor rumeni bine la cuptor cu curul în sticlă! Poate aşa, tace.

Iată, dar, tabloul demn de antologia curajului şi eroismului strămoşesc pe care îl prezintă România în aceste zile! Halal să-ţi fie, naţiune! Ce uşor trec mulţimile, cu ale lor stabilimente de forţă infracţionară în frunte – presa şi famigliile politice – de la prosternare la persecuţie! S-au dus vremurile cînd mai toţi nădragii politicii se înghesuiau în nurii Udrei ca la poştă, cînd mulţimile de generali înfoiaţi roiau ceremonios în jurul decolteelor portocalii ale influentei doamne, sau cînd televiziunile uzau la rînd de doamna din vîrf, făcînd la ore de vîrf audienţe de vîrf! Acum, cînd analizele DNA făcute doamnei o arată purtătoare a sindromului imunodeficienţei judiciare dobîndite, mai ştiu toţi domnii ăştia ce gust are usturoiul? Cu siguranţă, justiţia va stabili vinovăţiile Elenei Udrea, în măsura în care acestea există. Cert e că, după audierile la DNA, Elena Udrea a procedat contraproductiv pentru sine ieşind cu demascările şi denunţurile în public. S-a dovedit astfel încă o dată că cine seamănă vînt culege furtună. Publicul, pe bună dreptate, îi era demult ostil şi ei personal şi grupurilor de interese din care a făcut parte în toţi aceşti ani. Şi, mai mult decît atît, o asemenea ieşire în public a însemnat o ieşire direct în calea acoliţilor ei din... rechinariu!

marți, 3 februarie 2015

Doamna şi mitraliera

Doamna Elena Udrea simte că îi fuge pămîntul de sub picioare. Şi, ce picioare! Pe tocuri-cui... Pare chiar că a intrat cumva în panică, iar chestiunea aceasta nu se întîmplă de ieri, de azi. Cînd primele trepidaţii tectonice i-au perturbat echilibrul, instinctul natural de autoconservare a împins-o precipitat spre ieşirea din casă. Aşa i s-a sfîrşit căsătoria de convenienţă cu domnul Cocoş. Prin divorţul de convenienţă şi partajul aferent. Un partaj al spălării averii şi intereselor. Inginerie veche de cînd sistemul, iar la noi cu foarte mulţi licenţiaţi în ultimii 25 de ani. Inginerie, inginerie, dar pare că indivizii aceştia nu realizează – cît de deştepţi se cred ei – că tocmai escrocheria asta de stare civilă este primul indiciu de suspicionare judiciară pe care îl oferă.

Aşa că, după acţiunea de ecologizare patrimonială, Elena Udrea s-a ocupat de consolidarea relaţiei cu Alina Bica, şefa DIICOT, apoi de confecţionarea şi îmbrăcarea unui nou partid şi curtarea politică a viitorului ex-preşedinte, („Traian Băsescu este, de departe, cel mai bun preşedinte pe care l-a avut România”!), a urmat candidatura la funcţia de preşedinte al republicii, asta deşi fără nici o perspectivă realistă de reuşită, iar acum, după chemarea pentru audieri la DNA, ieşirea în stradă cu mitraliera politică şi deschiderea focului în toate direcţiile. Iată, aşadar, tot atîtea acţiuni ale doamnei Udrea care, pe fond, trădează o crescîndă şi îngrijorată preocupare pentru consolidarea securităţii sale juridice. Acum, însă, după zbateri zadarnice de cîţiva ani, doamna descoperă că e tot mai singură şi mai vulnerabilă, sedusă şi abandonată în faţa ofensivei judiciare generalizate: „Marii bărbaţi politici ai ţării s-au ascuns pe sub mese”. Ascunşi sau căzuţi pe sub mese?...

Prin urmare, văzîndu-se încolţită, doamna Udrea a ieşit la contraatac împotriva lumii, cum ziceam, cu mitraliera politică în mînă. Ce altceva i-a mai rămas de făcut? Numai că, în opinia mea, strategia aceasta e contraproductivă şi îi complică mult situaţia. Dacă ar fi făcut-o în calitatea demnităţilor publice şi autorităţii politice pe care le-a avut cîndva, etica domniei sale şi buna sa intenţie ar fi fost greu de contestat. Nu s-a întîmplat aşa, iar doamna Udrea o face acum, din postura de persoană suspectă, aflată în cercetare penală. Sigur, afirmaţiile sale făcute în presă, mai ales cele referitoare la personaje politice, capi ai serviciilor de informaţii şi oameni de afaceri, sînt grave şi, deşi au o vădită tentă zvonistic-denigratoare, nu pot fi ignorate de autorităţi. Ele se cuvin a fi verificate, fireşte, în primul rînd tocmai pentru a-i oferi doamnei urmărită penal posibilitatea să probeze că nu se situează în postura de calomniatoare frustrată şi disperată.