sâmbătă, 30 decembrie 2017

Imnul Republicii

Republică, măreaţă vatră

https://www.youtube.com/watch?v=FPDs8crLQfI

Republică, măreaţă vatră,
Călită-n foc de bătălii,
Înfloritor pămînt al păcii,
Republică, slăvită fii.

Refren: Republică biruitoare,
             În veci de veci să înfloreşti,
             Puternică şi apărată
             De braţe tari muncitoreşti!

Sub steagurile aurorei
Purtate-n slavă de partid,
Înaintăm toţi fiii muncii,
Un singur grai, un singur zid.

Refren: Republică biruitoare,
             În veci de veci să înfloreşti,
             Puternică şi apărată
             De braţe tari muncitoreşti!

Pămînt al păcii şi-al dreptăţii,
Neatîrnat, pămînt iubit,
Eşti viaţa noastră, eşti lumina,
Republică pămînt slăvit.

Refren: Republică biruitoare,
             În veci de veci să înfloreşti,
             Puternică şi apărată
             De braţe tari muncitoreşti!

     Nemuritoarea creație muzicală Republică, măreaţă vatră” este compoziția lui Ioan Dumitru Chirescu. A fost realizată în anul 1959. Versurile îi aparțin poetului Eugen Jebeleanu. 
          Acesta este viitorul imn al României!

LA MULȚI ANI, CETĂȚENI AI REPUBLICII!

vineri, 29 decembrie 2017

30 Decembrie. Aniversarea Republicii România

     


     Sărbătorim 70 de ani de la abolirea monarhiei și instaurarea republicii. Sărbătorim Republica, dar, ca de fiecare dată în ultimii 28 de ani, o sărbătorim într-o atmosferă de sfidare totală la adresa ei din partea regimului politic și a slujbașilor săi. Acum, mai grav!, atitudinea oficialităților vine după isteria funebră de-a dreptul halucinantă pe care au instrumentat-o recent la funeraliile fostului rege... Voi reveni pe subiectul acesta.

Mihai I
Prin grația lui Dumnezeu și voința națională
Rege al României

La toți de față și viitori, sănătate

  În viața Statului român s-au produs în ultimii ani adînci prefaceri politice, economice și sociale, care au creat noi raporturi între principalii factori ai vieții de Stat.
 Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condițiunilor stabilite de Pactul fundamental — Constituția Țării — ele cerînd o grabnică și fundamentală schimbare.
  În fața acestei situațiuni, în deplină înțelegere cu factorii de răspundere ai Țării, conștient și de răspunderea ce-mi revine, consider că instituția monarhică nu mai corespunde actualelor condițiuni ale vieții noastre de Stat, ea reprezentînd o piedică serioasă în calea dezvoltării României.
  În consecință, pe deplin conștient de importanța actului ce fac în interesul poporului român,
A B D I C
pentru mine și pentru urmașii mei de la Tron, renunțînd pentru mine și pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României.
     Las poporului român libertatea de a-și alege noua formă de Stat.

Mihai ex-R
Dat la București,
astăzi 30 Decembrie 1947”.

”Poporul a făcut azi un divorț și decent și elegant de monarhie” – regina-mamă Elena.

”Vreau să se știe pretutindeni – și asta este foarte important! – că lucrul acesta s-a făcut cu cumințenie, la timpul său. Nimeni n-a fost supărat cu ceva. Mergem înainte fiecare pe drumul nostru, cu minimum de zguduiri și maximum de foloase. Vom îngriji ca fostul rege să plece liniștit, așa cum se cuvine, pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvînt de reproș pentru felul cum poporul nostru a ținut să se poarte cu acela care, înțelegînd glasul vremurilor, s-a retras, lucru pentru care poporul român nu se poate arăta nerecunoscător” – Dr. Petru Groza, primul-ministru al Guvernului. 

sâmbătă, 16 decembrie 2017

Regele fascist decorat de comuniști a fost îngropat


     Din motive strict personale, în această perioadă mă simt dator să mă abțin de la orice exteriorizare a opiniilor și sentimentelor pe care le trăiesc. Chiar și a celor provocate de batjocura insuportabilă și de neimaginat la care a fost supusă România în aceste zile. Dar, cît de curînd, mă voi simți eliberat de orice pioșenie interioară...

miercuri, 15 noiembrie 2017

Iartă-mă, tată!

 Vineri, 10 noiembrie 2017, l-am pierdut pe tata. Cu o zi înainte, mi-a cerut iertare. Nu știu pentru ce. I-am sărutat mîna și l-am rugat să mă ierte el pe mine. Pentru toate și pentru orice.
      Doborît de povara cumplită a bătrîneții înaintate și a suferințelor infernale pe care aceasta i le pricinuia, iubitul meu părinte și-a dat sufletul, fără ca eu să observ momentul, în timp ce mă osteneam să îl igienizez cu mîinile mele, pe marginea patului pe care agoniza. Îmi opunea, de fiecare dată, o neputincioasă împotrivire, dintr-un sentiment copleșitor de rușine. De astă dată, pesemne, nu a mai suportat. Muribund, așa cum fusese în toată după-amiaza aceea - după  ce întreaga dimineață nu a contenit să se închine resemnat, parcă prevestitor de rău -, a încercat să mă îndepărteze și acum, de astă dată inconștient. A cedat pe nebăgare de seamă. Am crezut că m-a acceptat de nevoie. Vorbeam cu el precum cu un bebeluș, concentrat la ce aveam de făcut. L-am lăudat, chiar, pentru că stătea ”cumințel”, să-l fac curat. Am luat apoi textila igienică să îl îmbrac... Atunci mi-am schimbat puțin poziția și mi-am îndreptat privirea către el. Spre disperarea mea, am observat că tata nu mai era. Trebăluiam cu mîinile mele pe un... cadavru. Tata! Tată! Am tras de el, dar nu mă auzea. Nu mai gemea, nu mai murmura, nu mai sufla. Era inert. Am încercat, prostește, să îi fac masaj cardiac. Am avut impresia că, sub efortul meu, îi trosneau sternul și coastele ca niște vreascuri uscate. Am renunțat. M-am temut să nu îi fac... mai rău!! Uitasem că are 90 de ani... Atît. Atît pot să spun. 
     Iartă-mă, tată! Nu m-am putut opune nici eu inevitabilului final. Sînt și eu un biet muritor... Drum bun, părinte al meu! Lumina infinitului să îți vegheze regăsirea strămoșilor!


Rugă pentru părinți

candelă de Adrian Păunescu

Enigmatici şi cuminţi,
Terminîndu-şi rostul lor,
Lîngă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Cheamă-i Doamne înapoi,
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decît noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întîrzia
Să o ia de la-nceput.

Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne, fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumînări în cuib de cuc,
Parcă tac şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pămînt,
Cît mai sîntem, cît mai sînt,
Mîngîiaţi-i pe părinţi.

E pămîntul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mîna, tatăl meu,
Sărut-mîna, mama mea.

Dar de ce priviţi așa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sînt cel ce va urma,
Dragii mei, mă duc şi eu.

Sărut-mîna, tatăl meu,
Sărut-mîna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.

marți, 20 iunie 2017

Uniforme în general

     Materialul de față s-a închegat pornind de la intenția pe care am avut-o de a posta un set de comentarii personale la subiectele grupate sub titlul ”Uniforme de general”, de acum cîteva zile, de pe blogul ”Colivii pentru idei”, al profesorului Șerban Tomșa, scriitor de forță al literaturii române contemporane. Cum unele dintre ideile subiectelor în discuție mi s-au părut chiar incitante, dezvoltarea comentariilor pe care mi le propusesem inițial a venit aproape de la sine. În condițiile rezultate, postarea lor pe blogul gazdă a devenit, firește, nepotrivită. Le-am elaborat oarecum și le public aici, cu scuzele și reverențele de rigoare pe care i le datorez lui Șerban Tomșa.

     Una din cele mai mari neghiobii comise după decembrie 1989 în școala românescă a fost excluderea uniformei elevilor. A fost primul pas pe calea deprecierii și deriziunii pe care a fost deturnată instituția școlară națională. Iar inițiativa a venit, la vremea respectivă, de la profesori ”revoluționari”, primind acceptul prostesc al elevilor și părinților acestora. Prin urmare, cei care au susținut și susțin sistemul acesta din învățămînt, dar se bășică de modul în care se prezintă îmbrăcați, ”accesorizați” și, implicit, comportamental și ”doxați” elevii la cursuri și examene, cu deosebire la Bacalaureat, sînt niște ipocriți revoltători și inculpabili. Deopotrivă, cei din presa scrisă și televiziuni!

     Într-adevăr, țara geme de generali onorifici sau făcuți la apelul de seară, deși în realitate Armata Română nu mai există. Dar, nu e musai să fi absolvit Academia Militară ca șef de promoție și nici să te fi distins ca viteaz conducător de oști în război, pentru a ajunge la gradul de general! Pe de altă parte, sportul a fost și este și el un semn de armă în structurile militare. Prin urmare, este firesc ca ancadramentul acestei arme să fie conturat și cu performeri avansați onorific în ierarhia ostășească datorită meritelor și notorietății lor sportive. Desigur, în anumite ocazii, specificate în mod expres, acești deținători onorifici de uniformă militară și-o pot purta în public, inclusiv decorațiile de merit militar dacă e cazul, dar excesul uzitării de acest drept este o demonstrație de fanfaronadă ridicolă. Nu degeaba presa engleză l-a calificat pe Ilie Năstase drept bufon, atunci cînd acesta a apărut îmbrăcat în uniforma de general în tribunele de la Wimblendon(!?), acolo unde, ca un detaliu, el nu a triumfat niciodată. Numit bufon, poate și pentru că Ilie nu renunță nici acum la plete, accesoriu care nu mai încadrează cu calitatea lui de septuagenar și, în nici un caz!, cu uniforma de general, pe care și-o etalează, iată, fără discernămînt, epatant și stupid. Așa că, lucru jenant, dar semnificativ, ziariștii englezi prezenți la turneul londonez au comparat apariția caraghioasă a lui Ilie Năstase cu imaginea... unui dictator sud-american.

     Totuși, snobismul și ipocrizia mai marilor tenisului mondial – care în opinia mea nu sînt, ca și cei ai fotbalului, decît niște capi ai unor organizații cu activități și investiții oculte, disimulate sub paravanul sportului – nu pot trece neobservate. De ce atîta înverșunare împotriva pretinsului rasism al lui Ilie Năstase? Nu mai ai loc pe lumea asta de atîția semiți scrobiți! Nu au înghițit gluma lui Năstase despre mutantul Williams? Să ia cu zeamă de varză! Lasă că le înghițim noi pe ale lor despre Năstase! Uite, de-aia le-a arătat Ilie al nostru o viață întreagă occidentalilor degetul mijlociu și nu s-a vîndut lor precum o curvă olimpică! 
  •  
     Cu Mareșalul Antonescu lucrurile sînt mai delicate și mult mai nuanțate. Nu e cazul să insist, nici să îmi dau și acum drumul la gură la adresa istoricilor kominterniști și celor ai fostei camarile regale care, de-a lungul timpului, i-au rescris, transcris și... proscris istoria faptelor și personalității sale. Ba, chiar, și a vieții lui personale. Este neîndoielnic că Antonescu a comis și mari erori, în primul rînd de natură politică. Dar, la fel de neîndoielnic, este faptul că el nu s-a autoimpus în vreun fel în politica de vîrf. A fost adus la putere prin numire, susținere, accept tacit sau incontestare, adică prin voința suverană și răspunderea directă a regalității și întregii clase politice. A fost adus din surghiun și numit în fruntea guvernului prin decret regal, primind prin același act normativ puteri depline, de conducător al statului, într-un context politic intern și european caracteristic acelor vremuri de beligeranță. Patria se afla într-unul din cele mai tragice și mai complicate momente din istoria ei și nimeni la acel moment nu a voit să-și asume răspunderea salvării ei și nu s-a simțit capabil să o facă. Cu alte cuvinte, toți, de la rege și pînă la ultimul șef de partid, i-au pus în mînă lui Antonescu cartoful fierbinte al ecuației naționale, iar ei s-au refugiat in corpore în lașitatea confortabilă a oportunismului politic. A primit, tot prin decrete semnate de rege, onoarea, răspunderea și riscul purtării și exercitării celor mai înalte grade din armata română, datorită evoluției sale meritorii în cariera de militar profesionist și, finalmente, gradul de Mareșal, ca o recunoaștere a meritelor sale excepționale de pe frontul pentru eliberarea Basarabiei și Nordului Bucovinei.

     Eu nu fac aici apologia Mareșalului Antonescu și nici exeget al său nu sînt, să ne înțelegem. Punctez numai niște adevăruri. Tocmai de aceea se cuvine spus și că, în contextul dat al alianței constrîngătoare cu Germania hitleristă, gradul de mareșal ce i-a fost atribuit lui Antonescu a îmbrăcat și semnificația de onoare și mîndrie națională a suveranității militare românești asupra comandamentelor trupelor și operațiunilor noastre de război, iar din punct de vedere tehnico-tactic a corespuns în mod necesar atît mărimii, forței și capacității de luptă de care dispunea la acel moment armata României – a unei Românii reîntregite cu teritoriile sale naționale din est –, cît și obiectivelor generale de război în care era angrenată aceasta (obiective despre a căror legitimitate mulți viteji au putut și pot discuta după război).

     Cît despre faptul că mareșalul nu a trecut din prima examenul pentru gradul de maior, poate fi un lucru adevărat, dar, cu certitudine, nu este unul cu vreo semnificație aparte sau paradoxal. Și nu doar pentru că se întîmplă că și alte figuri proeminente românești sau de aiurea au putut fi elevi cu rezultate mediocre pe alocuri – exemplele ne stau la îndemînă –, ci mai ales pentru faptul că Ion Antonescu a absolvit ca șef de promoție cele mai multe dintre școlile militare pe care le-a urmat. Iar asta, da, chiar are o semnificație aparte!

     Despre Simona Halep, nu am mai nimic de zis. Este așa cum am spus de mai mult timp. Asta e valoarea ei. Nu trebuie să îi cerem ce nu poate da. În finala de la Roland Garros s-a văzut din primul ghem că tînăra ei adversară îi e superioară valoric. Însă, cel mai mult la Simona mă dezamăgește lipsa ei de imaginație în joc, stereotipia loviturilor. Asta demonstrează carențe de ordin tehnic, viziune limitată asupra jocului. M-a revoltat în timpul partidei că nu vedea lovituri simple. Nu poți cîștiga, oricît ți-ai chinui bietele picioare, dacă tu ai ca scop doar aruncarea mingii peste fileu și nu și plasarea ei în locuri anume. Să tot dai pe centru sau tot la mîna adversarei și să nu vezi ceea ce vede și un ageamiu, anume că aceasta te aleargă pînă la epuizare cînd pe-o latură a terenului, cînd pe cealaltă, înseamnă că ai o problemă de IQ sau de putirință insurmontabilă. Ulterior, mi s-a demonstrat că am avut dreptate. Statistica a arătat că în timp ce Jelena Ostapenko a trimis doar de vreo 17 ori mingea pe centru, Simona Halep a trimis-o acolo de peste 90 de ori! E limpede, da?

     Totuși, să fim drepți. Simona Halep merită, la urma-urmei, felicitările noastre. Să fii în primele 10 din lume, oricum ai lua-o, e fantastic, dar pe locul 2? Așa încît, una peste alta, să fim mîndri de fata noastră, căci este, de departe, cea mai bună tenismenă română de la Virginia Ruzici încoace și, poate, cea mai valoroasă sportivă a momentului în România! Cu dorință de perfecționare și mai multă concentrare și ambiție, Simona Halep poate deveni cea mai bună din istoria tenisului feminin românesc.

     ”Ce poți face cînd auzi că te vorbește cineva de rău”? Ce să faci? Îl lași în plata Domnului și îl ignori. Pe calomniatori trebuie să îi excluzi din viața ta. La fel și pe ingrați. Eventual, doar un ”bună ziua”, ”bună ziua” de nevoie, dacă este de neevitat, și nimic mai mult. Căci, după cum constați și tu, Șerban, geme țara de generali, cum ziserăm, dar proștii o sufocă!