duminică, 16 august 2015

În faţa glonţului sau în spatele gratiilor!

De vreo două săptămîni, apeluri telefonice bizare încearcă să mă sîcîie, cînd pe telefonul mobil cu număr de acces în reţeaua Vodafone, cînd pe telefonul fix, cu număr de Telekom. Asta îmi aminteşte că, pînă relativ recent, timp de vreo doi-trei ani la rînd, lunar eram sîcîit de nişte tipi de la o societate de investiţii financiare – întotdeauna, exprimările folosite pentru prezentarea acestor societăţi de către operatorii lor telefonici sînt, invariabil, neinteligibile! –, care insistau de-a dreptul enervant să mă convingă să depun la ei nu ştiu ce sumă de bani, vezi Doamne, spre... profitul meu garantat! Le spuneam de fiecare dată că nu sînt interesat de acest gen de tranzacţii, că din bruma de venit ciuntit de datorii la bănci, rude şi prieteni din care supravieţuieşte de ani de zile familia mea, nu îmi pot permite moftul capitalist de a-mi deturna din bani spre conturi ale unor societăţi speculative sau ale unor societăţi care, pasămite, se angajează să îmi... administreze ele, evident contracost, veniturile personale pe care aş accepta să le depun în conturile lor!! Asemenea escrocherii mi se par extraordinar de periculoase la adresa bieţilor români şi, de aceea, consider că sistemul social organizat eminamente pe asemenea principii existenţiale este o crimă împotriva umanităţii şi trebuie suprimat pe orice cale, neîntîrziat!

Indivizii însă nu înţelegeau şi continuau să mă hărţuiască lunar cu telefoanele, ba chiar salutîndu-mă de fiecare dată joviali şi alerţi, cică bucuroşi de regăsirea unui vechi prieten, mai-mai să mă şi pupe, ca în gară, de parcă am fi făcut armata împreună: „Vă salut, dom’le Nicu! Ce mai faceţi? Sănătos, voinic? Avem veşti excelente pentru dvs., acţiunile societăţii noastre au crescut luna aceasta cu... atît la sută şi dacă investiţi acum 150 de euro la noi, puteţi cîştiga...”. Măi, omule, de luni de zile vă spun şi vă tot repet că nu sînt interesat. Înţelegeţi cu frumosul şi... gîri d-acilea. Lăsaţi-mă în durerea mea cu speculaţiile voastre şi nu mă mai sunaţi! Nimic. Indivizii au mărit presiunea, devenind insolenţi şi agresivi, cu alte cuvinte încercînd să îşi bage mîinile în buzunarul meu cu forţa, ba chiar permiţîndu-şi să îşi arate contrarierea faţă de dezinteresul meu pentru ofertele lor, pentru „ocupaţia” lor şi să mă certe că nu mă las jefuit: „Cum este posibil să nu vreţi să cîştigaţi bani?! Se poate aşa ceva?”.

Bă, da eşti tîmpit? Nu pricepi omeneşte şi civilizat că NU SÎNT INTERESAT DE ESCROCHERIILE VOASTRE FINANCIARE, că nu am bani de aruncat la cerşetori agresivi şi obraznici? Că toată viaţa mea nu am cîştigat un singur leu fără muncă şi nu cred în înavuţirea speculativă, în moralitatea unei asemenea afaceri, a unei asemenea vieţi? Nu vă e clar, sau vreţi să vă desenez la telefon? „Păi... de-aia nu aveţi bani”, îmi aruncă în ciudă impertinentul escroc capitalist! Zău? E, uite, de-aia şi eu sînt convins că banii mulţimilor de pauperi şi proletari ai societăţii sînt la voi, escrocii, speculatorii, jecmănoii şi cămătarii interni şi internaţionali. De aceea, locul vostru în istorie trebuie să fie ori în faţa glonţului, ori în spatele gratiilor! Priceput-aţi? Puta madre! A trebuit să mă cobor la nivel suburban, să îl înjur cumplit la telefon pe reprezentantul societăţii de escrocare şi extorcare, pe capitalist adică, să îl ameninţ că plec să îl caut, că îl voi găsi şi îl voi lăsa fără urechi, nas şi fudulii, dacă nu vrea să înceteze cu hărţuirea asta agresivă şi interminabilă la adresa mea. Să-şi vadă, în Paştele mamii lor de escroci, de ale lor şi să mă lase, în puii mei, în pace! Surpriză plăcută: din toamna anului trecut, escrocii capitalişti nu mai m-au sunat.

Acuma, a rămas o băbăciune tutungioaică de la Cluj, care mă sîcîie şi asta la telefonul fix o dată pe lună, de vreo trei ani, să îmi ofere nu ştiu ce medicamente naturiste. Zice că din grijă pentru sănătatea mea, pe care cică ştie ea că mi-o neglijez! Alo, tanti Roza? N-ai treabă la cimitir, sau vin pînă acolo să te ajut? O sucursală mai jună a aceleiaşi sclerozate din Cluj, pe care am localizat-o în... Elveţia(!) – undeva în zona Lausanne –, mă interpelează şi ea, din cînd în cînd, din partea „echipei” sale, într-o ardelenească cu inconfundabilul accent huno-prusaco-cîrnăţăresc, să îmi vîndă mie, românului de-acasă, aceleaşi substanţe de murit mai repede. Că le trebuie ţara. Bine. Dacă nu încetează să mai sune pe aici, îmi pun firma de detectivi particulari să o caute pe acolo şi să îi pună pămîntul ţării la picioare. Poate aşa, corcitura apatridă care se ocupă cu vînzarea în România de mătrăgună şi şoricioaică din Şwaiţeria va înţelege ce trebuie să înţeleagă.

Pe Internet am aflat persoane care se plîng că sînt agasate de apeluri telefonice ciudate, unele chiar după miezul nopţii. Am observat că, întîmplător, sînt aceleaşi numere de telefon care mă apelează şi pe mine, după cum spuneam la început, de vreo două săptămîni. Dacă răspunzi, auzi o melodie robotică. În rest, tăcere. Aparent sau nu, sînt numere din reţeaua fixă Telekom. Acestea vin pe mobil, indiferent de reţeaua în care te afli. Or fi cu taxă inversă? Cel mai bine este, fireşte, să le respingi. Un astfel de număr este 0268403204 (prefix de Braşov). Asemenea apeluri hărţuitoare, aşadar categoric infracţionale, vin şi din alte locuri din ţara asta a nimănui şi a fărădelegii: 0244338200 (prefix de Prahova) sau 0214088001 (prefix de Bucureşti). În schimb, pe telefonul fix, zilnic vin apeluri de pe numere „rezervate” sau „indisponibile”, evident neidentificabile. Totuşi, în acest din urmă caz ar putea fi vorba despre impulsuri electronice de interferenţă aleatorie, necontrolată. Totuşi, oare?... Oricum, vorbim despre o reţea suficient de labilă şi pe emisia de televiziune. În ciuda unei imagini de o claritate propriu-zisă remarcabilă, emisia Telekom implică distorsiuni periodice curente, în care imaginea, pur şi simplu, se topeşte pentru cîteva secunde, transformîndu-se într-o  „pastă” coloristică amorfă, prelinsă pe întreaga suprafaţă a ecranului.

Venite parcă să inducă subliminal cetăţenilor ideea necesităţii unei legislaţii Big-Brother în România, despre care se tot vorbeşte de mai mult timp, aceste hărţuiri şi tracasări cu diferite origini, care se comit deja la scară socială, sugerează, din punctul acesta de vedere, existenţa unei necesităţi mai degrabă artificiale decît a uneia reale, izvorîtă din interese extracetăţeneşti, dar cărora nu li se poate da curs pe deplin, şi căreia în nici un caz nu i se poate imprima aparenţa democratică de conformitate, în condiţiile unei opoziţii de opinie publică generalizate. Prin urmare, alternativa ar trebui să fie o lege Big-Brother împotriva sistemului care provoacă, indiferent de motive, o atare necesitate legislativă.