La români, începutul calendaristic al primăverii, 1 Martie, este marcat de obiceiul mărţişorului. Cercetările arheologice de pe teritoriul patriei noastre au scos la iveală mărţişoare vechi de peste 8.000 de ani, confecţionate din mici pietre de rîu, şlefuite şi vopsite în alb şi roşu, care se purtau înşirate în jurul gîtului.
Mărţişorul – al cărui nume face trimiteri la prima lună de primăvară şi la patronimul ei, zeul Marte, ocrotitor al cîmpurilor şi al turmelor – îşi are originea în vechile practici mitico-rituale ale lumii tracice. Avînd evidente funcţii de apărare împotriva duhurilor rele, mărţişorul marca trecerea la un nou ciclu de vegetaţie, de viaţă. În vechime, potrivit tradiţiei, mărţişoarele erau confecţionate în casă, de femeia cea mai în vîrstă. Dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, femeia măsura ancadramentul porţii, al ferestrei, al uşii, apoi, după reguli ştiute numai de ea, împletea firele de lînă, de bumbac sau de mătase în două, patru, şase, opt, confecţionînd mărţişoare pentru toţi membrii familiei. Atunci cînd avea forma unui simplu şnur, mărţişorul era alcătuit din două fire, unul alb şi unul roşu. Albul sugerează puritate, curăţenie, lumină, iar roşul forţă, vitalitate, viaţă. De altfel, şnurul mărţişorului exprimă împletirea celor două principii inseparabile ale naturii, principii cărora le aparţin, ca supremi exponenţi, bărbatul şi femeia, născători şi regeneratori de viaţă prin îngemănarea lor.
În vremurile de demult, mărţişorul era purtat la mînă, direct pe piele, sau în talie. Mult mai tîrziu, el devine obiect de podoabă. Adăugîndu-i-se o monedă de argint sau de aur, mărţişorul – ca substitut al soarelui şi, deci, al luminii – căpăta valoare estetică şi era prins la gît, cu credinţa că aduce noroc şi sănătate. Se purta pînă la deschiderea primelor flori de măceş sau de porumbar, ori pînă la venirea berzelor, care trebuia „să ducă relele şi frigurile”. După aceea, fetele şi-l scoteau de la gît şi legau cu şnurul său creanga unui pom înflorit, iar de banul respectiv îşi cumpărau caş, pentru ca tot anul să fie albă şi frumoasă. De-a lungul timpului, practica s-a modificat. Cu deosebire în Transilvania, mărţişoarele au început să fie confecţionate de fetele de măritat, care le dăruiau, în prima zi de martie, bărbatului iubit. În acest context, protecţia mărţişorului era bine venită, pentru a îndepărta forţele răului din preajma omului.
În prezent, funcţiile magice ale mărţişorului s-au pierdut, însă a rămas un prilej de bucurie şi de optimism la început de primăvară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu