Mai este România republică?

Am postat zilele trecute un comentariu – unul nu cine ştie ce! – pe blogul AlterMedia România, la articolul remarcabilei jurnaliste Maria Diana Popescu, intitulat „Istorici decervelaţi şi ambasadori răsplătiţi regeşte”. Comentariul meu s-a publicat, numai că, surprinzător, după vreo zece minute, a dispărut! Nu mă interesează nici cine, nici de ce a făcut-o, omul în casa lui face ce vrea. Dacă publicarea comentariului nu ar fi fost aprobată din capul locului, aşadar, dacă el nu ar fi apărut deloc, sigur că aş fi trecut aspectul neobservat, ca pe unul banal. Aşa însă, împrejurarea îmi apare ca fiind una aparte, părîndu-mi-se, în condiţiile date, de băgat în seamă. Ca atare, îmi public comentariul aici. Pentru a face legătura de înţelegere a comentariului cu articolul Mariei Diana Popescu, redau mai întîi un fragment din acesta, urmat de comentariul meu:

„Două puncte nevralgice de importanţă vitală provoacă agitaţie şi consternare: unul ţine de Istoria României, altul, de cvasi-debusolata clasă politică şi instituţiile statului luate în stăpînire. Fără supravegherea în regim permanent a unui psihiatru, diletanţii şi sfertodocţii, aflaţi în copaci şi copacii în aer cu privire la istoria românilor, au adoptat recent în Plenul Camerei Deputaţilor propunerea legislativă privind falsificarea istoriei noastre prin proclamarea zilei de 10 Mai ca sărbătoare naţională.

Dragi români, e o falsă victorie sprijinită pe falsuri grosolane!, ce va implica cheltuieli, favoruri şi onoruri nemeritate pentru trîntori, prinţi, prinţese, principi de sînge străin şi dude regale, cu ochii pe avuţia naţională, pe benchetuieli şi baluri plătite de popor. Scopul scuză mijloacele, nu-i aşa? Ştiţi prea bine ce rol aveau bufonii la curţile regale! Distrau curtenii, astfel încît abuzurile, trădările, crimele şi dezmăţurile regilor să treacă neobservate. Numai că la noi nu le va merge. România este Republică! De aici, evident, întrebarea: care prinţ, ce principe, care prinţesă, care rege?".

(Comentariu): 

„Numai că la noi nu le va merge. România este Republică”, subliniază optimistă valoroasa autoare a articolului. Mde, să fie ăsta un chichirez pe care să ne bazăm? Şi-ntîi, mai este România republică? „Autorităţile române au solicitat Slovaciei modificarea plăcii comemorative de la Levoca, unde apare scris „Rumunska Republika”, arătînd că, prin Constituţie, denumirea ţării este România şi nu Republica România, transmite corespondentul Mediafax. Placa comemorativă a fost dezvelită cu ocazia celei de a 5-a reuniuni a preşedinţilor statelor din Europa Centrală, la care au participat delegaţii din Austria, Bulgaria, Cehia, Germania, Italia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Ucraina şi Ungaria. Ţările sînt scrise pe placă în ordine alfabetică. Solicitarea României de corectare a plăcii a fost consemnată şi de presa slovacă...” – ştire pe care am preluat-o din cotidianul „Naţional”, numărul din 26 ianuarie 1998, pag. 4. Adaug informaţiei ca atare că, la reuniunea respectivă, România a fost reprezentată de preşedintele de atunci, E. Constantinescu.

Aşadar, iată un modest, dar inconfundabil indiciu pe care îl sugerez aici – dar punctat prompt, hotărît şi categoric de înseşi autorităţile regimului de la Bucureşti – că România nu (mai) este republică decît, eventual, la modul formal şi, în orice caz, nedeclarat şi neasumat. Adică, un simulacru de republică, o aparenţă. Eu unul urmăresc de mult timp fenomenul şi am o sumedenie de alte argumente să susţin că republica română a fost decupată de 25 de ani din istoria Patriei şi adusă în postura de batjocură politică a regimului. Toate acestea vin să demonstreze că lovitura anticeauşistă şi antisocialistă din 22 decembrie 1989 a urmărit, pe fond, răsturnarea republicii – nu întîmplător fusese pregătită iniţial, cică, pentru ziua cu pluguşorul lui Ceauşescu, dar aceea era tocmai 30 Decembrie, Ziua Republicii! – că a fost o răsturnare reuşită de facto, atîta doar că, din motive care, probabil, nu pot fi încă desecretizate, nu s-a comis şi restaurarea monarhiei, expresia absolută a autorităţii străine asupra României. Nu s-a comis încă, aş sublinia eu, cîtă vreme readucerea ţării la statutul de protectorat moldo-valah este un fapt vădit, deja împlinit. În fine, cînd toate acestea vin să demonstreze că pe-aici orice este posibil, şi de-ar mai fi România republică, ce dacă ar mai fi? Mă tem că, de-acum încolo, la noi totul „le va merge”...