miercuri, 15 iulie 2015

Despre Cosma Răcoare şi statuia lui Ronald Viteazul

Textul de mai jos s-a dezvoltat din intenţia mea de a încerca nişte răspunsuri la întrebările legitime pe care le propune notiţa tematică „Statuia lui Ronald Reagan la Ploieşti”, publicată zilele trecute pe blogul „Axioteca lui Valerius Stănescu”, blog pe care îl găsim la adresa http://valeriu-stanescu.blogspot.ro/. Nu puteam să aştern la rubrica de comentarii de pe blogul profesorului Valeriu Stănescu atîta text.  Aşa că o fac aici, sub forma acestui articol, redactat pe aspecte extrase din presa online. A avut Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, în programul electoral ridicarea acestei statui?, aceasta era întrebarea din „Axiotecă”...

Nu cred că Mircea Cosma sau organizaţia locală a PSD, al cărui lider este, a avut în programul electoral un astfel de proiect. Dacă iniţiativa aparţine unei fundaţii (societăţi) culturale, fie chiar patronată de el, un competitor politic, atunci ne aflăm într-o altă speţă şi nu mi se pare obligatoriu ca proiectul respectiv să necesite acceptul comunităţii sau electoratului căruia i se adresează competitorul.  Abia faptul că obiectul unei iniţiative particulare, în orice caz non-guvernamentale, a fost amplasat în ograda unei instituţii publice – Casa de căsătorii (?!!), pendinte de primărie – poate să fie urmarea unui abuz, din moment ce iniţiatorul particular îndeplineşte funcţia de preşedinte al consiliului judeţean! Dacă realizarea ar fi aparţinut, să zicem, unui oarecare artist plastic sau unui alt ONG, ar fi fost acceptată şi amplasată acolo prin simpla dorinţă a autorului ei? De altfel, împrejurarea aceasta ar fi şi un semn că iniţiativa respectivă nu a avut, în nici un fel, sprijinul cetăţenilor şi nici sprijinul consilierilor locali, din moment ce statuia nu a fost amplasată pe domeniul public propriu-zis al municipalităţii, unde, în atari condiţii, lui Mircea Cosma i-ar fi fost mult mai greu, dacă nu chiar imposibil, să-şi ducă la îndeplinire năstruşnicia.

În sensul acestei opinii, duce şi interpretarea firească a altor date publice referitoare la eveniment şi la acest personaj, Mircea Cosma. Bunăoară, acesta şi-a anunţat iniţiativa respectivă nu înainte de alegerile locale, cum era logic să facă dacă raţiunile ei erau de natură electorală, ci abia în februarie a.c., aşadar la doi ani după alegeri. Mai mult de-atît, a făcut-o în calitate de reprezentant al Fundaţiei Culturale „Mihai Viteazul”, girantul proiectului, şi nu în aceea de politician. În plus, pretextul acestei iniţiative a fost marcarea în vara asta a 135 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi SUA. Prin urmare, este evident că iniţiativa ca atare a lui Mircea Cosma s-a dorit a fi un gest de curtoazie personală faţă de „fraţii” noştri de peste Atlantic şi nu un gest de curtoazie faţă de alegătorii şi concetăţenii săi ploieşteni. Nu mai vorbim de faptul evident că nu există absolut nici o legătură între Municipiul Ploieşti, de fapt între România şi defunctul Ronald Reagan care să justifice bazaconia respectivă.

Aşa stînd lucrurile, consider că gestul de curtoazie afişat de Mircea Cosma la adresa americanilor este, de fapt, o căciulire politică jenantă şi dizgraţioasă în faţa „tătucilor” de peste ocean, cîtă vreme a venit, ca printr-o bizară şi absurdă coincidenţă, în februarie, cum spuneam, adică exact în perioada declanşării urmăririi sale penale şi a fiului său pentru mai multe infracţiuni grave, între care abuz în serviciu, sprijinirea unui grup infracţional – cu ramificaţii în structurile PSD şi chiar în anturajul primului-ministru – luare de mită, evaziune fiscală, spălare de bani. Evident, aşadar, chichirezul căciulirii disperate a lui Mircea Cosma faţă de tătuci este unul... penal. Atîta doar că disperarea lui aduce a disperarea înecatului muribund. Astfel se poate explica şi faptul că autorităţile locale pesediste, în frunte cu primarul şi prefectul, s-au „solidarizat” cu... puşcăriabilul lor, sub forma uluitoare a semnării invitaţiei adresate Ambasadei SUA de a participa, prin reprezentanţii săi, la dezvelirea bustului lui Reagan. Pentru ce au semnat-o ei, dacă iniţiativa este una particulară, iar realizarea proiectului aparţine unui ONG?

Sînt suspiciuni solide că PCJ-ul Prahovei, acest Cosma Răcoare, practica direct sau prin interpuşi „zeciuiala” din valoarea contractelor finanţate de la bugetul statului sau din fonduri europene, atribuite fraudulos unor societăţi şi oameni de afaceri. De pildă, organele de cercetare penală îl învinuiesc, într-unul dintre dosare, mi se pare că în cel legat de extinderea reţelei de canalizare a oraşului Comarnic, de însuşirea a peste 1 milion de euro, în condiţiile în care valoare contractului în cauză este de circa 10 milioane de euro. Interesant, dacă avem în vedere că domnul respectiv este învinuit şi de finanţarea ilegală a unui partid, în speţă PSD-ul, cu 100.000 de euro, dar şi că, să observăm, ridicarea bustului marelui voievod anticomunist Ronald Viteazul, prin interfaţa asigurată de Fundaţia Culturală „Mihai Viteazul”, l-a costat pe Mircea Cosma 10.000 de euro, după cum a declarat public chiar domnia sa. După alte surse din presă, costurile respective le-ar fi suportat nu fundaţia în cauză, ci chiar el însuşi. Din salariul său de bugetar, sigur că da. Galanton nevoie mare domnul Mircea Cosma, dacă-i pe-aşa! O rara avis în zilele noastre, da, da!

Interesant, în aceiaşi ordine de idei, că Mircea Cosma este şi omul de influenţă al PSD-ului în Republica Moldova. În concret, domnul este purtător de curtoazie electorală faţă de fraţii noştri de peste Prut. Cu ce credeţi? Păi, tot cu ceva statui! Adică, tot aşa ca faţă de fraţii noştri de peste Atlantic. Doar chichirezul diferă, fireşte... Aşa se explică, pesemne, şi faptul că inginerul electrotehnist, Mircea Cosma, a devenit membru al... Uniunii Scriitorilor de la Chişinău. Din alte date aflate la îndemîna publica reiese că dumnealui controlează şi derularea unor afaceri private în republica de peste Prut. Mi se pare normal. Politică şi afaceri, aceasta-i ecuaţia succesului băieţilor deştepţi. Numai justiţia de i-ar lăsa în pace... Şi totuşi, dacă cineva crede că PCJ Prahova, dl. Mircea Cosma, este în mod real vreo autoritate a judeţului şi a PSD-ului, se înşeală. Din fragmente de interceptări telefonice ale DNA, incluse în probatoriul existent la dosarele de cercetare penală şi devoalate în presă, reiese că bossul de la judeţ este un subordonat al capilor grupului infracţional cu care interacţionează, ceea ce, măcar prin intuiţie logică, sugerează existenţa de fapt a unei structuri infracţionale cu profil mafiot - în care dacă este implicat şi Mircea Cosma justiţia o va dovedi - şi ale cărei tentacule se întind către cele mai importante poziţii din nomenclatorul politico-administrativ al statului.

Iată cîteva frînturi suficient de elocvente în acest sens din stenogramele discuţiilor telefonice purtate de PCJ Prahova, Mircea Cosma, cu afaceristul pesedist Sebastian Ghiţă, pe care le-am găsit pe Internet:

MC – Vă ascult, domnule comandant!
SG – Prezidente, unde sînteţi dvs.?
MC – În birou la mine.
SG – Vine cineva din partea mea la dvs. Ajunge într-o oră. Important rău!
MC – Într-o oră?!
SG – Într-o oră, da!
MC – Bine, bine…
SG – Bine, pa!”.

Alta:

SG – Prezidente!
MC – Ă!
SG – Am sunat să vă mulţumim. Sînteţi cel mai tare pe Moldova! (…)
MC – De unde ai aflat?
SG – Ei, na! (…) Vrem să vă spunem următorul lucru: nu degeaba ne-aţi băgat în cap să punem statui, să facem biblioteci în Moldova, pentru că pentru prima oară după ce…
MC(zeflemitor) Pentru prima oară în istoria patriei…
SG – da… după ce Mareşalul a spus “Soldaţi, vă ordon treceţi Prutul!”, noi am trecut Prutul şi vom cîştiga Moldova!
MC – Ei, na!
SG (rîzînd) – Mdă! Vă place de noi, nu?”.

Îhî! Ne place de voi... Da ce mult ne place nouă de voi!

2 comentarii:

Augustin Radescu spunea...

E foarte limpede ca M.C. pleaca de la presupunerea ca Kovesi e omul americanilor si ca agenda ei e scrisa in engleza (presupunere pe care nu cred ca are rost s-o comentez) Interesanta mi se pare observatia ta cum ca "dacă este implicat şi Mircea Cosma justiţia o va dovedi", observatie ce PARE a contine, subliminal, reversul acesteia ("dacă NU este implicat şi Mircea Cosma, justiţia NU o va dovedi") Sigur, ambele par a pleca de la ipoteza, suficient de discutabila, ca DNA = JUSTITIE, ipoteza care, in foarte multe cazuri din ultima vreme pare a se confirma.
Intrebarea este: daca reversul observatiei tale este mai mult decit nesigur, observatia insasi devine ea dubioasa?

Nicolae Nicu spunea...

Augustin, eu nu sînt nici pe departe un competent în filosofia dreptului. Nici logician nu sînt, chiar dacă am grijă, pe cît sînt capabil, să raţionez şi să mă exprim corect şi din acest punct de vedere. Ştii, se spune că profesori de filosofie sînt mulţi, dar filosofi sînt puţini. Cugetarea aceasta se verifică, probabil, şi în alte domenii ale activităţii şi preocupărilor umane. Acuma, este posibil să ai dreptate şi observaţia la care te referi să fie, în sine, dubitativă şi chiar să conţină un viciu de raţionament logic, nu-mi dau seama. Pe de altă parte, nici nu trebuie să ne consumăm energiile în deducţii ipotetice savante, complicate, acolo unde acestea sînt simple şi la îndemîna simţului tactil, să zic aşa, adică de la sine înţelese.

Eu nu puteam afirma explicit că domnul în cauză „ESTE implicat într-o structură infracţională cu profil mafiot”, pentru simplul motiv că nu am dovada juridică, materială, care să îmi permită să o fac. De aceea, chiar dacă învinuitul este acuzat de anchetatorii DNA (şi) de „sprijinire a unui grup infracţional”, cîtă vreme instanţa judecătorească nu s-a pronunţat în cauză, mi se pare corect să ne exprimăm în privinţa aceasta cu circumspecţie. De aceea am spus că, deşi sînt indicii să pot defini grupul infracţional pe care – după cum se afirmă în actul de acuzare – MC l-a sprijinit ca avînd aparenţa unei structuri infracţionale cu profil mafiot, totuşi nu pot afirma cu certitudine că MC este implicat în structura mafiotă, fără ca Justiţia să o fi dovedit printr-o hotărîre definitivă şi irevocabilă. Nu ar fi drept să fac eu, necondiţionat, o afirmaţie de asemenea gravitate la adresa lui. Omului i-am făcut un posibil portret în apă tare, prin înclinaţia mea stilistică spre pamflet, numai pe baza informaţiilor provenite din presă, aşa cum am precizat în text. Altfel, eu personal nu-l cunosc, nu am tangenţe cu el şi nu l-am văzut vreodată decît la tv. În afara scriiturii gazetăreşti preferabil îndoielnice pe aşa subiecte, nu am cum şi nici de ce să îl calific în vreun fel pe un necunoscut.

Apoi, înţeleg unde baţi tu, Augustin. Şi, pot fi de acord că Justiţia se află şi ea sub opresiunea a ceea ce eu tot numesc de vreo 25 de ani „regim marionetă” (de ocupaţie). Prin urmare, nu exclud ipoteza, rezonabilă de altfel, ca Justiţia să fie expusă riscului... politic de a nu putea dovedi nevinovăţia cuiva acolo unde aceasta există, cîtă vreme ea este expusă adesea – jurisprudenţa o demonstrează! – unor riscuri de a putea dovedi vinovăţia cuiva acolo unde aceasta nu există. Fireşte, nu exclud nici ipoteza ca... DNA-ul să se afle pe post de „berbec roman” în mîna cotropitorilor, dar nici nu l-aş echivala aprioric cu însăşi Justiţia. Măcar, nu încă. Eu aşa simt acum. Cît urmăresc fenomenul şi cît mă pricep eu în domeniu, prea puţin, ce-i drept, nu mi se pare că pînă în prezent instituţia aceasta a comis erori fundamentale sau nedreptăţi substanţiale în raport cu legile în vigoare (legi a căror corectitudine nu o discut, deşi, am mai scris asta de-a lungul acestor ani de privaţiuni existenţiale, consider că dacă societatea românească de astăzi, şi poate nu numai ea, se află într-o criză morală şi materială profundă, atunci este aşa pentru că ea, societatea, a devenit victima propriilor sale legi, că noi înşine sîntem victimele propriilor noastre legi). În rest, aş trece DNA-ul pe minus la capitolul echilibru procedural, şi asta din cauza modului diferit, vecin cu incorectitudinea etică, pe care îl practică instituţia faţă de subiecţii demersului său judiciar, mod diferit care poate degrada standardul profesional al lucrătorilor ei şi, implicit, îi poate eroda credibilitatea. Mai cu seamă, o asemenea situaţie poate conduce, finalmente, la vicierea şi denaturarea actului judecătoresc, cu consecinţe dramatice în plan individual şi social.