luni, 28 noiembrie 2022

”România noastră va exista; am o credință adîncă. E orb cine n-o vede”.

Nicolae Bălcescu (n. 29 iunie 1819, București - d. 29 noiembrie 1852, Palermo, Italia).

     ”Revoluția viitoare nu se mai poate mărgini a voi ca românii să fie liberi, egali, proprietari de pămînt și de capital și frați asociați la fapta unui progres comun. Ea nu se va mărgini a cere libertatea dinlăuntru, care e peste putință a dobîndi fără libertate din afară, libertatea de sub dominarea străină, ci va cere unitatea și libertatea națională. Deviza ei va fi Dreptate, Frăție, Unitate. Ea va fi o revoluție națională. Aceasta este calea ce va lua revoluția română în viitor” – Nicolae Bălcescu, ”Mersul Revoluției în Istoria Românilor”, studiu publicat în revista România viitoare, Paris, 1850.


     ”Om de carte şi de acţiune, viaţa lui Nicolae Bălcescu a semănat cu un martiriu, fie şi profan, care l-a făcut scump memoriei colective şi posteritatea l-a cinstit cînd hipertrofiindu-i personalitatea, cînd estompînd-o. Dar, dincolo de aceste extreme, Bălcescu este şi, parafrazînd un dicton, putem spune că nu laudele noastre lipseau gloriei Bălcescului, ci Bălcescu lipsea gloriei noastre” – Academician Gheorghe Vlăduțescu.

     ”Bălcescu ni se adresează şi astăzi, prin scrierile sale, ca un contemporan, într-un limbaj perfect inteligibil, care şi-a păstrat virtuţile. Deşi a trăit doar 33 de ani, a lăsat o moştenire spirituală strălucită, viaţa lui fiind dăruită naţiunii, ţării virtuale, României ce trebuia să se constituie, fiind unul dintre ctitorii ei. Ţelul său suprem a fost  construirea României şi toate străduinţele sale, încă din anii tinereţii, au avut ca dominantă trezirea şi ridicarea românilor în vederea reconstituirii, în forme moderne, a modelului 1600. Avea convingerea că, în plan social, principiile revoluţiei franceze din 1789 trebuia să prindă viaţă şi în România printr-o substanţială reformă social-economică, pentru a oferi ţărănimii noi perspective de vieţuire. O Românie virtuală a fiinţat necontenit în viziunile sale, în frămîntările sale de zi cu zi, fiind întotdeauna unul dintre îndrumătorii mersului înainte și trăind întreaga viață cu gîndul la ceea ce trebuia să fie România” – Academician Dan Berindei.

     ”Prin scrierile sale Nicolae Bălcescu a militat cu toată energia sa împotriva spolierii țăranilor – împovărați insuportabil prin clacă, dajdii (impozite) și camătă, făcute de una și aceeași categorie socială, proprietarii funciari, aflați în tot atîtea ipostaze: stăpîni ai moșiilor pe care trudeau țăranii, de stîlpi ai ocîrmuirii și de deținători ai capitalului de împrumut – și  pentru soluționarea pe cale revoluționară a problemelor sociale și economice cu care aceștia se confruntau. Aceasta deoarece țăranii, deși erau făuritorii întregii avuții agricole, trăiau în cruntă sărăcie” – Academician Iulian Văcărel).

     ”Nicolae Bălcescu a făcut din personalitatea lui Mihai Viteazul subiectul central al activității sale istoriografice, activitate menită să întărească, să lărgească ideea participării active a poporului român la lupta pentru progres social și național și să precizeze țelul acestei lupte - unitatea națională. Bălcescu a găsit în personalitatea lui Mihai Viteazul simbolul năzuințelor vremii, conducătorul îndrăzneț, capabil să organizeze și să conducă poporul la victorie” – Academician Ștefan Ștefănescu.

(Extrase din Comunicările unor participanți la Sesiunea științifică organizată de Academia Română în anul 2002, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la moartea lui Nicolae Bălcescu).


Niciun comentariu: