Luminile unui eveniment istoric cu adevărat revoluţionar

     Istoriografia deceniilor postbelice românești a consacrat Actul de la 23 August 1944 ca fiind „începutul revoluţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă”, moment crucial în destinele României contemporane.

     Dezvoltarea evenimentelor declanşate în acea zi, cît şi evoluţiile politice din primii ani care le-au urmat, au evidenţiat faptul că operațiunea de la 23 August 1944 a fost posibilă pentru că împrejurările politico-militare interne şi, mai ales, cele internaţionale i-au creat condițiile punerii în aplicare şi i-au grăbit declanşarea, nelăsînd României acelui moment istoric posibilitatea unei decizii alternative. Actul în sine a creat numeroase inconveniente şi a impus luarea unor decizii politice şi militare febrile și dureroase, ce au supus unor riscuri majore securitatea ţării, aşa cum a fost acţiunea – echivalentă unei lovituri de stat – de arestare şi, ulterior, de predare temporară către o putere străină a Conducătorului Statului Român, Mareşalul Ion Antonescu, comandantul suprem al armatei.

     Însă, mult mai important, sub presiunea teribilă a imperativelor politice şi militare imediate ale frontului, a cerinţelor sociale cauzate de situația economică gravă a țării secătuită de alianța cu Germania hitleristă în războiul antisovietic şi, cu deosebire, prin urmarea transformărilor fundamentale şi a realizărilor sistemice și structurale multiple pe care le-a determinat în dezvoltarea, progresul și modernizarea fără precedent a României de-a lungul deceniilor care i-au urmat, Actul de la 23 August 1944 se impune a fi înţeles şi recunoscut ca acțiune conştientă, firească și legitimă a naţiunii, expresia unor înalte şi îndelungi aspiraţii naţionale, sociale şi politice. Aspirații asumate şi reprezentate politic şi organizatoric la cel mai înalt nivel încă de la începutul războiului de partidul clasei muncitoare, al categoriilor profesionale productive, al intelectualităţii progresiste și patriotice, în acțiune tactică concertată cu organizațiile cetățenești democratice, cu sindicatele asociate și structurile militare esențiale ale statului.

     Transformările politice și sociale inerente pe care le-a înlesnit, transformări purtînd un puternic caracter progresist şi care au condus, în mai puţin de patru ani, la instaurarea Republicii – expresia de cea mai înaltă fidelitate a libertății cetățenești și democrației  –, la repatrierea prin naţionalizare a principalelor mijloace şi resurse de dezvoltare de care dispunea ţara în acea epocă şi, practic, la începerea procesului de construcţie socialistă a Patriei, confirmă faptul că, într-adevăr, meritul principal în gîndirea, organizarea şi conducerea proiectului revoluţionar de la 23 August 1944 l-a avut Partidul Comunist Român. Aceasta, în ciuda faptului că partidul se afla de două decenii sub regimul sever al unei interdicții existențiale dramatice și, în mod cît se poate de explicabil, avea în acel moment un număr restrîns de membri vădiți, raportat la scara socială.

     Mai important decît numărul acestora, însă, mi se pare a fi de subliniat calitatea lor politică şi revoluţionară, faptul că acei oameni erau pe deplin activi şi organizaţi şi, mai ales, că aveau legături adînci, influenţă şi prestigiu la toate nivelele de structură ale societăţii, inclusiv în armată şi în rîndurile camarilei regale. Cu atît mai remarcabilă apare, în aceste condiţii, capacitatea partidului de a fi avut pregătită o strategie de acţiune politico-militară realmente viabilă şi, mai ales, forţa de a o pune în practică, de a realiza unitatea organizatorică a muncitorimii – fundamentul pe care s-a sprijinit unitatea tuturor organizaţiilor patriotice şi revoluţionare din ţară –, solidaritatea naţională în jurul ideii de eliberare socială şi naţională, de sprijinire a trecerii României în tabăra Aliaților, a coaliției antifasciste, precum şi de a surprinde momentul optim, inevitabil, pentru declanşarea întregii acţiunii revoluţionare.

     Prin Actul istoric de la 23 August 1944, România a dat o lovitură letală întregului flanc sudic al frontului hitlerist din Europa de Est. Conform aprecierii istoricului militar britanic Basil Liddell-Hart, această lovitură a provocat armatelor germane „cel mai larg flanc deschis cunoscut vreodată în istoria războiului modern”. În intervalul 23-30 august 1944, armata română, cu sprijinul formaţiunilor cetățenești de luptă (gărzile patriotice), a reuşit să neutralizeze complet inamicul hitlerist în teritoriul aflat în acel moment sub autoritatea statului român, din Moldova şi Dobrogea pînă la Porţile-de-Fier şi în Banat, provocîndu-i pierderi umane şi materiale irecuperabile. Prin jertfa de sînge a 8.500 de ostaşi români, a fost eliberat în nici 8 zile un teritoriu de circa 150.000 kmp., cît teritoriile Belgiei, Olandei, Elveţiei şi Danemarcei la un loc! 

     Operaţiunile militare de front au continuat, alături de ostaşii armatei sovietice, cu luptele eroice pentru eliberarea pămîntului sfînt al Transilvaniei, răpit în august 1940 de Ungaria lui Horty, prin odiosul Diktat fascist de la Viena, impus de Hitler şi Mussolini. La 25 Octombrie 1944, dincolo de Carei, ultima brazdă de pămînt românesc a fost eliberată, iar drumul armatei române spre marile bătălii pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, pînă la înfrîngerea definitivă a Germaniei hitleriste, era deschis. 170.000 de ostaşi ai armatei române au făcut sacrificiul suprem pe cîmpurile de bătaie pentru lichidarea fascismului, dintre care peste 42.000 şi-au pierdut viaţa pentru eliberarea Ungariei. Istoricii lumii apreciază că prin actul insurecţional de la 23 August 1944, România a contribuit la scurtarea celui de-Al Doilea Război Mondial cu circa 200 de zile, ceea ce înseamnă că trecerea ţării noastre de partea Aliaţilor a reprezentat un eveniment de impact major în lupta Naţiunilor Unite pentru eliberarea Europei şi înfrîngerea fascismului.

     Pe plan intern, acest eveniment a deschis perspectivele unui efort socialist de anvergură naţională, ce avea să se desfăşoare pe durata a 45 de ani, pentru înlăturarea cu succes a înapoierii economice şi inechităților sociale grave generate de regimul dinastic, regalist, și societatea capitalistă. Astăzi, la 80 de ani de la Actul istoric din 23 August 1944, din cauze bineştiute, pe care le suportăm de trei decenii și jumătate, întregul efort naţional depus în deceniile socialiste pentru dezvoltarea Patriei, pentru progresul şi suveranitatea poporului, pare a fi fost un efort zadarnic. Cu toate acestea, el rămîne pilduitor pentru sentimentele și aspirațiile de dreptate socială şi libertate naţională care animă noile generaţii, pentru mobilizarea civică a resurselor lor cetățenești renovatoare.