Destructurarea României

În ultima vreme, se vorbeşte tot mai străveziu despre destructurarea României! Nu, nu exagerez deloc. Se vorbea, dacă nu ştiţi, încă de pe vremea lui Emil Constantinescu. Vă mai amintiţi personajul? Atît de bun preşedinte a fost, aşa regim bun a păstorit şi dumnealui, încît deja a intrat în uitare. Puştii de şcoală generală nici nu au auzit de el! Cînd, uneori, se mai afişează pe micul ecran, ai tendinţa să tresari: „Eu îl ştiu de undeva pe ăsta, dar habar n-am de unde”. Preşedintele ţării fiind, tipul repeta adesea, ca o păpuşă stricată: „Statul este cel mai prost administrator al avuţiei naţionale”! Adică, o vom administra noi, voia a zice. Şi... au administrat-o! O mai vedeţi pe undeva?

 De cîţiva ani, Traian Băsescu, actualul preşedinte dacă îl ştiţi, vorbeşte despre „reforma statului”. O reformă aşa cum o vede el, sigur că da. „Statul nu poate şi nici nu trebuie să poarte de grijă cetăţenilor săi. Asta o făcea statul comunist. De altfel, România nu-şi mai poate plăti medicii, profesorii, poliţiştii. Să înţelegem, statul social a apus în Europa”. Aşa încît, „dacă poporul nu urmează reforma pe care o cerem, înseamnă  că avem un popor care refuză modernizarea”! Adaug că, zilele trecute un pedelist a afirma cam aşa: „Dacă ascultăm opiniile cetăţenilor, înseamnă să nu mai facem reformă. De-aia batem pasul pe loc de atîta timp”! Vă reamintesc că peste 3 milioane de cetăţeni români s-au stabilit în ultimele două decenii în străinătate. Pur şi simplu, şi-au pierdut orice speranţă şi se lipsesc de Statul român, se lipsesc de Patrie. Sentimentul lor e că ţara este pe cale de dispariţie. Oare, se înşeală?

În ultimele luni, se resuscitează chestiunea monarhică. O chestiune niciodată lăsată să moară după 1989. Dar acum, a fost scoasă din letargie de-a binelea. Membrii „casei regale a României” au devenit nelipsiţi din buletinele cotidiene de ştiri. De la ştiri politice, la cele mondene. Fireşte, ca să ne obişnuim cu ei. Adăugată la mîncare zi de zi, picătură cu picătură, otrava trece nesesizată. Devii imun la ea. Imun, însă doar pînă e prea tîrziu. Cînd îţi dai seama, eşti deja mort! Aşa s-a întîmplat din ’89 încoace, an după an. Iţele restauraţiei se întind pînă la Londra. Căutaţi şi observaţi, vă rog, dovezile, căci ne sînt la îndemînă. Se mizează pe iuţeala lor de mînă şi nebăgarea noastră de seamă. S-o creadă ei! Clăpăugul Cherles, moştenitorul britanic (dacă n-o mierli înaintea mă-sii!), iubeşte de cîţiva ani, hodoronc-tronc, Transilvania. Mai exact, „Ţinutul Secuiesc”.  Hodoronc-tronc? Şi-a cumpărat şi ceva proprietăţi pe-acolo. Aşa, hodoronc-tronc. Vine pe-acolo, pe-aici adică!, mai în fiecare lună. Moare de dorul inimii transilvănene...

Resuscitarea monarhică se face, fireşte, mai ales cu televizorul. Ca mai toate cele. „Alteţa-sa regală”, Radu Duda... de România, este adus să vorbească pe mai toate posturile tv. Fostul actoraş de provincie se vrea un tip elevat, dar nu e decît un semidoct. Mai ales, într-ale ştiinţei politice cel puţin. Şi, ca orice semidoct în domeniu, e un perfid, adică o lichea sadea. Cică, nu trebuie întrebaţi cetăţenii ţării dacă sînt de acord cu instaurarea monarhiei (deci, cu suprimarea Republicii), căci ei îi vor urma oricum pe cei care vor hotărî o asemenea răsturnare (aşadar, convingerea intimă a individului e că cetăţenii României sînt o turmă!). Din punctul lui de vedere, "toate condiţiile restauraţiei sînt îndeplinite, numai voinţa celor care să o decidă şi pe care mulţimile să îi urmeze  mai trebuie"! Nu zicea pedelistul lui peşte-mpuţit, de care aminteam mai sus, că dacă ar sta să-i întrebe pe cetăţeni, nu ar mai face reformă? Uite că şi Duda are aceleaşi idei. Vi se pare o coincindenţă?

O precizare necesară mi se pare. Că tot am amintit pe aici de anul 1989. Scopurile acelei chestii din decembrie al acelui an – adevărat decembrie negru al istoriei noastre contemporane! – au fost clar enunţate şi asumate, sub propriile lor semnături, de Mihai Cohen-Zollern, Anna de Bourbon-Parma şi principeasa Margarita, în aşa-numita „Declaraţie de la Budapesta”, din 15 iunie 1989, de la care se împlinesc, iată, 22 de ani, în care se pretinde, nici mai mult, nici mai puţin, decît „autonomia Ardealului, ca garanţie a recunoaşterii apartenenţei sale la spaţiul cultural şi la spiritualitatea maghiare”! Aşa se recunoaşte şi se acceptă „Coroana României” restrînsă în frontierele de la 1881! Aşa s-a purces la sacrificarea destinului naţional, la sacrificarea României însăşi, la care sîntem martori de două decenii şi mai bine. O „Declaraţie de la Budapesta” semnată, între alţii, şi de Doina Cornea şi fiica ei, Ariadna Combes-Mitterand, de Dinu Zamfirescu, Paul Goma, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Neagu Djuvara, Vladimir Tismăneanu, Doru Braia, Bujor Nedelcovici, Vlad şi Sanda Stolojan, Mihnea Berindei şi alţi derbedei din cuibul francez de poponauţi, penetrat de serviciile regale britanice...

În coteria acestei bande de ticăloşi, trădători de Patrie, se lucrează minuţios la pregătirea restauraţiei monarhice. Cum, pe matusalemicul Mihai nici familia personală nu mai poate miza din motive evidente, toţi ăştia ingineresc o cale de abrogare a legii salice, ceea ce le-ar permite întronarea în simplă ordine succesorală a descendenţilor cuplului Mihai şi Anna Bourbon Cohen-Zollern. În cazul de faţă, jocurile politice se fac, desigur, în favoarea Margaritei, prima născută, şi a consortului ei, Radu Duda. Ea în vîrstă de 62 de cotolani, el de 51 (cam naşpa combinaţia!), cununaţi în 1996...

Acum, proiectul destructurării României prin restauraţia monarhică a ajuns, precum vedem, în etapa punerii pe tapet a regionalizării ei, care nu e decît antecamera federalizării, graniţa dintre a fi sau a nu (mai) fi. Se militează deschis pentru „independenţa Ţinutului Secuiesc” (apropo de... Charles, clăpăugul!), ţinut care, vezi Doamne, „nu e România”, spun rezidenţii maghiari din, aţi ghicit, Londra..! Londra, vizitată cu cîteva zile înainte de Traian Băsescu. Ce coincidenţă! Tot Londra, aşadar...

Închei, punîndu-vă o întrebare. Nu ştiu cît de retorică. Nu vi se pare că lucrurile sînt împinse voit spre dezastrul naţional, spre falimentul regimului, al Preşedinţiei, al Republicii, al României însăşi, înadins pentru ca soluţia „inevitabilă, salvatoare” a renunţării complice la toate aceste „ineficiente şi păguboase” structuri şi instituţii statale republicane româneşti, în favoarea restauraţiei monarhice de sorginte străină, „să fie văzută”, dacă nu chiar „cerută”, în disperare de cauză, de poporul însuşi?

(P.S. – Abia atunci, scopurile „revoluţiei anticomuniste din decembrie” – a cărei primă şi fundamentală expresie a reprezentat-o, nota bene!, profanarea şi banalizarea drapelului naţional tocmai prin decuparea stemei Republicii – ar fi împlinite, nu-i aşa?).