Adevăruri în formă continuată

Articolele de mai jos au fost scrise şi le-am publicat în urmă cu un deceniu. Nimic extraordinar în conţinutul lor, dar într-atît de realiste. Într-atît, încît par scrise azi! Prin urmare, cît şi, mai ales, încotro a evoluat societatea noastră? Ce zic eu? „A evoluat”?!  

România şi Europa Unită

La finele anului trecut, un lider de partid – sincer patriot, cred eu – în mesajul său către români, spunea: „Dorim o Românie Mare într-o Europă Unită!”. Sublimă dorinţa lui, care e şi a noastră, a celor care sperăm într-o Europă a Patriilor suverane şi independente şi nu într-o Europă a euroregiunilor, unde identităţile naţionale s-ar pierde.

Din păcate, dorinţele rămîn simple dorinţe sau sloganuri politice atunci cînd România nu este mare (ca altădată) prin demnitatea şi verticalitatea conducătorilor şi, mai ales, prin economia sa, care, în mare parte vîndută fiind, nu mai este nici naţională. România nu mai este mare nici prin armata sa, nici prin industria de apărare care acum e la pămînt. Ce a mai rămas din armată se transformă într-un Corp de mercenari gata să-şi dea viaţa pentru interese străine, pe meleaguri tot mai depărtate. Mai poate fi mare România cînd, de facto, nu mai este independentă şi suverană, cînd orice decizie politică pe care o ia (atît în chestiuni interne cît şi în chestiuni externe) trebuind să fie avizată de străinătate? Mai este mare România cînd, constituţional, se recunoaşte prioritatea legilor străine în faţa celor româneşti? Mai este mare România cu guvernanţii de astăzi, care au înlocuit „Cîntarea României” cu „Cîntarea Americii”? În aceste condiţiuni, România e mică acum, iar străinii, în faţa cărora guvernanţii fac plecăciuni, nu o dată confundă Budapesta cu Bucureştii, sau invers!

Integrată în Uniunea Europeană, dominată de marele capital, România nu va mai fi un întreg, o entitate statală de-sine-stătătoare, ci o mică parte subordonată întregului care este Europa Unită (cît de „unită”, se va vedea!). În „Casa Comună Europeană”, ce „camere” i se vor da României? Nu cumva camerele servitorilor, cu „avantajele” de rigoare? Tare mi-e teamă că în „Europa Unită” România nici măcar geografic nu va intra (dacă va intra!) cît de mare este… Totul e posibil! Oricînd, în „interesul” integrării (interesul cui?), ni se poate impune un Diktat ca acela din 30 august 1940. Pregătirile par a fi început. Azi manifeste la Cluj-Napoca (numit, mai nou, de autorităţile române, „Kolosvar”!!), mîine vreun Kosovo prin Transilvania, poimîine cine ştie…

Încă de acum zece ani, ne informa presa, apăruseră hărţi în care, „prin anii 2000”, România nu avea să mai figureze ca stat independent şi unitar. Şi ce contează, replică unii, cîtă vreme vom fi europeni? Desigur, e dreptul celor ce astăzi se simt patagonezi, să întrebe!

Prof. ION BURCU, Dobeta-Turnu Severin 

Degradarea valorilor culturale în societatea contemporană

Din arsenalul manipulărilor propagandistice actuale face parte şi afirmaţia că burghezia are menirea istorică de a salva civilizaţia şi cultura universală prin valorile pe care ea le promovează. Partizani ai acestei idei se găsesc şi în ţara noastră. Care sînt, însă, „valorile” ce definesc mesajul cultural contemporan?

Le putem constata în mai toate domeniile artei şi culturii. Literatura, spre exemplu, este reprezentată de lucrări de proastă calitate, mai ales romane poliţiste sau sentimentale banale, ori volumaşe cu poezii sofisticate şi lipsite de sens. Pe de altă parte, să observăm că, la ora actuală, în România apar preponderent (librăriile o dovedesc!) lucrări cu caracter politic, altele cu pretins caracter istoric, îmbibate cu minciuni şi calomnii neruşinate, menite să defăimeze şi să denatureze ideologia şi realizările epocii socialiste, dar şi mare parte din trecutul eroic al poporului nostru. Aceasta demonstrează frustrarea şi, deopotrivă, incapacitatea autorilor lor de a se ridica la altitudinea istorică a trecutului, incapacitatea lor de a emite idei şi soluţii politice alternative serioase, cît de cît viabile. De asemenea, apar tot felul de publicaţii cu caracter mistic, antiştiinţific, precum şi maculatură bulevardieră, parte banală, parte vulgară, reprezentată de romane poliţiste sau sentimentale de proastă inspiraţie. De fapt, tematica literară promovată azi este ruptă de realitatea socială, este lipsită de un conţinut de idei semnificativ şi nu este purtătoarea unor mesaje progresiste către cititor. Acelaşi lucru se poate spune şi despre teatrul contemporan, care trece printr-o perioadă de criză.

În domeniul artelor plastice, apar lucrări aberante, care nu au nici o legătură cu lumea reală. Tablourile abstracte, nonfigurative, reprezintă imagini informe, halucinante, în timp ce sculpturile au reprezentări incerte, care frizează absurdul. Arhitectura acestor ani, aşa cum proliferează ea în oraşele României, este extravagantă, lipsită de armonie, echilibru şi bun gust.

Pe tărîm muzical, se poate spune că mai ales muzica simfonică este în agonie. Creaţiile contemporane în domeniu sînt fără valoare artistică, lipsite de melodicitate, armonie şi frumuseţe, în timp ce capodoperele muzicii simfonice clasice sînt prezente din ce în ce mai rar în programele radio-tv sau în repertoriul orchestral. În schimb, auditoriul este inundat de stridenţa sonoră şi textele scabroase (gen „după blocuri sîntem noi care… te facem pe tine”!) ale unor grupuri promotoare de muzică rap, hard, pop, hevy-metal etc., care sfîrşesc, de cele mai multe ori, în manifestări delirante şi de dezechilibrare nervoasă.

Însă, cele mai dăunătoare forme ale subculturii contemporane se regăsesc în cinematografie şi televiziune. Astăzi, sîntem sufocaţi de filmele ce promovează violenţa fără limite, sexualitatea aberantă şi pornografică, de şocantele şi alienantele filme horror şi SF, de melodrame sentimentale ieftine. În cea mai mare parte a lor, filmele respective aparţin industriei cinematografice americane, specializată în producţia imaginilor şocante şi halucinante, a scenelor de violenţă şi de cruzime extremă. La drept vorbind, filmele care nu sînt recomandate minorilor nu sînt recomandabile nici adulţilor. La toate acestea se adaugă şi faptul că, practic, toate emisiunile şi filmele tv sînt întrerupte, în mod repetat şi enervant, de reclame derutante sau idioate în majoritatea lor, ceea ce are darul de a contribui la sporirea disconfortului psihic al individului.

O asemenea „cultură” – faptul este verificat pe plan mondial – întunecă minţile, otrăveşte sufletele, deformează caracterele. Scopul promovării ei este formarea unor fiinţe umane imbecile, alienate din punct de vedere politic şi social, care să nu conştientizeze adevăratele probleme ale vieţii personale şi publice, interne şi internaţionale. Pentru că, doar asemenea fiinţe sînt uşor de manipulat şi, implicit, de guvernat!

Prof. ŞARLOTA CIGHEAR, Arad