sâmbătă, 8 iunie 2013

Motor!

Exact în urmă un an, am renunţat - după cum anunţam prin textul din "Stop cadru" - să mai postez pe aici, în principal, din lipsă de timp. Nu ascund, însă, că şi dintr-un soi de lehamite. Continui să cred că, în trebăluirea ei, societatea românească actuală e dominată de zădărnicie, precum zbaterea mării în colţii uscatului şi, pe cale de consecinţă, zădărnicia domină şi rosturile sociale ale celor mai mulţi dintre noi. Desigur, nu pretind că refugierea definitivă în cochilia propriilor "euri", a propriilor familii, eventual, a propriilor "gioburi", este o soluţie, dar, oricît mi-aş da silinţa, tot nu-mi pot reprima tentaţia unei întrebări fatale: La ce a folosit, la ce mai foloseşte?... 

În rest, rămîne să ne reîntîlnim, totuşi, spre sfîrşitul acestei luni. Cu bine.

5 comentarii:

Valeriu Stănescu spunea...

Domnule Nicolae Nicu,
Mă bucură întoarcerea dv. în spaţiul blogului. Mă bucur că absenţa dv. de aici a fost din cauza lehamitei şi nu dintr-o cauză mai rea.
Vă întrebaţi: „La ce a folosit, la ce mai foloseşte?...” Mă întreb şi eu deseori dacă atitudinile noastre, frământările noastre exprimate pe bloguri au vreun rost, în afară de acela că prin comunicarea lor realizăm o anumită detensionare sufletească. Am sentimentul că suntem incluşi într-un mecanism infernal, iar cârcotelile noastre n-au nicio consecinţă practică.
Cred că este bine ca în astfel de momente să căutăm consiliere din partea Maeștrilor. Așa cum a fost Adrian Păunescu.
Am citit poezia Pământul deocamdată. Am căutat piesa muzicală cu același titlu a lui Mircea Vintilă. Cătând-o, am găsit pe You Tube și o interpretare a cântecului lui Mircea Vintilă postată de un grup de tineri, Ana și prietenii, și m-am simțit mai bine. Poate nu vom pieri, poate vom evada din mecanismul infernal.

Pământul deocamdată
de Adrian Păunescu
Notă: am luat textul din internet şi nu ştiu dacă nu conţine greşeli.

Timpul vieţii ni-i scurt,
Hai să-l facem curat,
Trăiesc unii din furt,
Alţii doar din ce-au dat.
Sânt săraci şi bogaţi,
Laşii scuipă pe bravi :
Voi, ce-n lună zburaţi,
Pân’ la cer vă urcaţi
Pe spinări de noi… sclavi.
[Refren]
Pe pământ avem de toate
Şi mai bune, şi mai rele,
Bune, rele,
Şi-nchisori, şi libertate,
Şi-a putea, şi nu se poate,
Şi noroi, şi stele.

Voi, ce-n lună plecaţi
Cu-ale noastre izbânzi,
Nu uitaţi c-aveţi fraţi,
Pe planetă, flămânzi.
Pâinea lor o mâncaţi
Printre stele zburând,
Voi degeaba zburaţi
Când cei subdezvoltaţi
Se târăsc pe pământ.

Lumea-i plină de răni
Şi de doctori docenţi,
Şi de măşti, şi de vămi,
Şi de mari inocenţi :
Fiindcă naşteţi copii,
Apăraţi-i luptând,
Doborâţi monştrii vii,
Ce de-un veac de vecii
Dolii pun pe pământ.

Între cei care trag
Şi acei ce sânt traşi
Nu e loc de vreun steag,
E o groapă de paşi.
Între ei sânt sudaţi
Cu un strâmb ideal,
Cum sânt bine legaţi
Condamnatul de laţ
Şi biciuşca de cal.

Fii ai muncii, aveţi
Năduşala pe piept
Cum stă nurca de preţ
Pe-al madamelor piept.
Unii iau, alţii fac,
Unii dorm, alţii sânt
Între înger şi drac,
Trage omul sărac,
Înhămat la pământ.

Pe pământ avem de toate
Şi mai bune, şi mai rele,
Bune, rele,
Şi-nchisori, şi libertate,
Şi-a putea, şi nu se poate,
Şi ruină, şi cetate,
Genii mari şi frunţi tembele,
Vânt ce stă şi vânt ce bate,
Şi martiri, dar şi lichele,
Nedreptate şi dreptate,
Şi-a putea, şi nu se poate,
Şi noroi, şi stele.

Valeriu Stănescu spunea...


Informaţii despre cum a fost creat cântecul:
Interviu cu Mircea Vintilă :
http://www.formula-as.ro/2006/710/eveniment-17/mircea-vintila-opere-operete-6862

- Sunteţi un om cu vocația prieteniei, asta o știe toata lumea, şi fiecare din piesele acestea de pe "Opere & Operete" are câte o poveste. De cine vă amintiți, așa, ca într-un film?

- Oooh! Poveștile sunt atât de frumoase! De exemplu, piesele din perioada în care cântam cu cenaclul "Flacăra" al lui Adrian Păunescu erau create ad-hoc, text şi muzică, se nășteau atunci, pe loc. Erau momente tulburătoare. Piesa „Pământul deocamdată” a fost compusă pe drum, între două spectacole ale cenaclului, în timp ce treceam Dealul Negru, dinspre Pitești spre Râmnicu Vâlcea. În maşină eram eu, Adrian Păunescu, şoferul şi d-na Varvici, secretara de atunci a domnului Păunescu.


Videoclip
Mircea Vintilă, Pământul deocamdată:
http://www.youtube.com/watch?v=E6FAzl4RBOs&feature=youtu.be

Variantă ulterioară :
http://www.youtube.com/watch?v=DzU3Zed9Ths

Altă interpretare a cântecului
Ana şi prietenii:
http://www.youtube.com/watch?v=02BhEDYx8Y8

Nicolae Nicu spunea...

Vă salut cu respect, domnule profesor Stănescu! Mă bucură "revederea" cu dvs. şi, de altfel, cu toţi vizitatorii mei.

Vă mulţumesc pentru redirecţionarea... duhovnicească spre cultură, pe care mi-o oferiţi. Spre cultura militantă, revigorantă şi regenaratoare a Patriei. Vă mulţumesc.

Precum aţi sesizat, însă, nu doar soarta rosturilor mele o deplîngeam eu. Paradoxal, poate, nici măcar soarta rosturilor fiecăruia dintre noi în parte. Mai repede sau mai tîrziu, tot ne vom sfîrşi. Aşadar, ar fi o miză prea puţin semnificativă, mi se pare.

O consta ea, ţara, şi din generaţiile contemporanităţii noastre, desigur, însă ce drept are o contemporanitate asupra veşniciei Patriei? Cine sîntem noi, cei de azi, să i-o punem în discuţie? De fapt, CINE SÎNT EI?

Mă tem ca nu cumva, pînă să ne regenerăm noi prin cultură - noi, cei care mai avem ştiinţă şi sinchis de existenţa ei, şi dor de ea, de cultura Patriei - ţara însăşi să nu mai aibă Patrie!

Oricum, vă mulţumesc încă o dată. În fond, nici eu nu văd o alternativă mai bună decît ascensiunea spre izvoare...

P.S. - Apropo de lipsa timpului şi de prisosul de lehamite. În cele 365 de zile cît mi-am lăsat blogul de izbelişte, semnalez că, prin toate cîte s-au petrecut în familia mea - cu rele şi bune şi foarte bune - şi eu am îmbătrînit cu o generaţie... Şi ce dacă?

Valeriu Stănescu spunea...

Vă simt lipsa.sl

Nicolae Nicu spunea...

Vă mulţumesc, domnule profesor! Promit să revin cu postări şi comentarii chiar în zilele următoare. Cer scuze tuturor pentru absenteismul de care mă fac vinovat. Toate cele bune!