 |
| Ilustrată preluată din metropotam.ro |
Închinare femininelor
de Adrian Păunescu
Din
casă în casă, din floare în floare,
Viaţă
răsare, viaţă mai moare,
Dar
ce e durabil, în inimă, oare?
Şi
cale începe şi cale se-ncheie,
Dar
tot ce-i durată e numai femeie,
Doar
ea e menită de-a pururi să steie.
Bunică,
iubită şi mamă şi fiică,
Ea
este regina ce-n veci nu abdică,
Oricît
de firavă-i şi blîndă şi mică.
E
şarpele casei şi stea între astre,
Mereu
între trudă, nesomnuri şi glastre,
Tămadă,
în veci, ostenelilor noastre.
Bărbaţii
pămîntului toţi se înclină,
Spre
tine, fiinţă curat feminină,
În
tot ce-i păgîn tu eşti partea divină.
De
gen feminin sînt atîtea pe lume,
Idei,
simţăminte şi lucruri şi nume
Au
fost hărăzite într-astfel, anume.
Un
vechi feminin se numeşte natură,
Organul
rostirii, la noi, este gură
Şi
milă e inima care se-ndură.
Şi
e mîngîiere, în fiece mînă,
Şi-o
oaie mioară, la fiece stînă,
Şi-o
veche baladă şi-o doină se-ngînă.
Destinul
se cheamă, mai limpede, soartă,
Venim
din ţărînă, intrăm pe o poartă
Şi
muzica este o parte din artă.
Iubirea,
la noi, tot acolo se pune,
Miracolul
însuşi îşi spune minune,
De
gen feminin sînt cuvintele bune.
În
ziua aceasta, de dulce şi bine,
Noi,
aspri bărbaţi ai tandreţii puţine,
Adînc
ne-nclinăm către voi, feminine.
Cinstim
primăvara, în voi înviindă,
Şi
nu-i mărţişor ce-ar putea să cuprindă
Această
chemare şi-această colindă.
Colinda
cu mamă, colinda cu ţară,
Colinde
ce-n veci s-au născut să nu moară,
Colinda
de iarnă, colinda de vară.
Colinda
uitare, colinda idee,
Colinda
lumină, colinda scînteie,
Colinda
iubire, colinda femeie.
La
fel e şi pîine, la fel e şi casă,
Spre
dulci feminine, stă floarea să iasă,
În
ploaie e iarba, muşcată de coasă.
Cădere,
suire şi mare şi zare,
Şi
dicţionarul aproape că doare,
Cîntînd
femininele lui tutelare.
Şi
e îndrăzneală, mereu, peste teamă,
Colindă,
acum, feminine de seamă:
Sărut
mîna, Ţară! Sărut mîna, Mamă!
(Din
volumul „Infracţiunea de a fi”, Ed. Păunescu şi Fundaţia Iubirea, 1996).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu