vineri, 3 iulie 2015

Convingeri despre China

Zilele trecute, domnul Florian Liviu, un cunoscut şi consecvent militant al mişcării comuniste din România de azi, a scris pe blogul personal – pe care îl găsim la adresa http://anticapitalism2.blogspot.ro/ – un articol despre China, concis şi parcă precipitat, cu titlul „Gînduri despre China”. Textul reprezintă opinia domniei sale vizavi de poziţia exprimată de conducătorii Partidului Comunist Chinez în legătură cu etapa actuală de dezvoltare economică şi socială pe care o traversează China şi cu orientările politicii partidului pe drumul construcţiei socialiste. Articolul domnului Florian Liviu mi se pare interesant şi, poate tocmai de aceea, discutabil în aceeaşi măsură. Ca vizitator constant al blogului domniei sale, am găsit de cuviinţă să discut pe marginea acestui articol. Subliniez, să discut, nu să poleminez.

Textul începe direct şi iritat, şi continuă în aceleaşi tonalităţi, fără menanjamente de complezenţă şi formalitate, nici măcar de ordin gramatical (citez): Toată pălăvrăgeala despre primul stadiu al socialismului și despre decalajul dintre forțele de producție și relațiile de producție de care vorbește PCC nu fac decît să îmbrace într-un limbaj marxist comandamentul îmbrățișat de conducerea post maoistă a PCC de a se orienta spre capitalism. PCC a trădat socialismul și idealurile socialiste cu toate că mai vorbește încă azi - pentru a prosti proștii - de spiritul socialist al societății chinezești”.

Mai jos, autorul oferă o explicaţie personală, fără preţiozitate dar acceptabilă, asupra situaţiei Chinei, cu nuanţe comparative:  „Spre deosebire de România și chiar de Rusia, China a avut marea șansă să intre pe o linie ascendentă a capitalismului, care iată a propulsat-o pe locul doi în ierarhia economică mondială”, explicaţie pe care o continuă în finalul articolului:Factorul principal care a stat la baza ascensiunii Chinei pe poziția ce o deține astăzi în economia mondială a fost și este uriașa sa populație, uriașa sa forță de muncă în contextul în care China s-a smuls de sub dominația Vestului, nu mai este colonie a imperialismului occidental, ci o țară capitalistă independentă pe cale să devină ea însăși o putere imperialistă de prin rang”. Sigur, intriga întregului articol este ideea că Partidul Comunist Chinez „a trădat socialismul şi idealurile socialiste”, idee repetată ulterior prin afirmaţia că este meritul lui Mao în primul rînd că a consolidat independența Chinei și a liderilor care l-au urmat și care n-au trădat sub nici un motiv linia maoistă a independenței, deși au trădat socialismul”.

Punctul meu de vedere este că analiza devine judicioasă dacă pleacă de la adevărul unanim acceptat, găsit prin bun simţ şi cu bună credinţă, că, pentru oricare partid (socialist) comunist autentic, socialismul nu este un scop în sine, lipsit de conţinut practic şi nici pretext ideologic pentru carierismul politic individual sau de grup, ori pentru accederea formală şi decorativă în parlament sau pentru cucerirea ad-hoc a puterii în stat. După cum, socialismul nu face doi bani dacă rămîne doar o idee ca atare. Într-o asemenea circumstanţă, ideea fie se devalorizează prin perimare şi inutilitate publică, precum orice altă idee lipsită de suport practic, fie se transformă în dogmă a mentalităţii afiliate, cu toate implicaţiile aferente: obtuzitate şi rigiditate politică, obscurantism şi absolutism conceptual, intoleranţă şi agresivitate socială (n.m. – acordurile gramaticale din frază mi le asum voluntar, pe principiul „prea-binele este răul binelui”...).

Dimpotrivă, socialismul, ca profil politico-ideologic, presupune un mod de gîndire aerisit, novator şi creator, permeabil la tot ce este nou şi valoros în viaţa societăţii, la tot ce este practic, revoluţionar şi contributor la materializarea aspiraţiilor pe care el le oferă. De aceea, el nu se poate cochiliza în propria substanţă, în tiparul inexpugnabil şi prea puţin realist al unor modele sau exigenţe arbitrare, fără riscul inevitabil de a se fosiliza la un moment dat. Socialismul este, în primul rînd, un concept al practicii politice şi sociale, o elaborare perenă, etapizată şi reetapizată flexibil, care structurează şi conturează, prin partidul şi constructorii săi, un proiect evolutiv şi necesarmente adaptabil condiţiilor şi împrejurărilor istorice naţionale şi internaţionale, inevitabile şi adesea potrivnice, manifeste într-o perioadă sau alta. Din această perspectivă, îmbogăţirea originală şi armonizarea, fie şi nonconformistă, a teoriei socialiste cu tactica politică şi strategia economică slujesc interesului naţiunii şi, implicit, cauzei societăţii umane în general, fiind în acelaşi timp expresii de realism politic şi clarviziune potenţială. Astfel, scopul politic şi raţiunea existenţială a partidului se îndeplinesc şi nicicum nu se poate vorbi despre deviere sau trădare a socialismului.

Din toate aceste puncte de vedere, consider că Partidul Comunist Chinez nu a greşit. Nu a greşit nici faţă de cauza unităţii şi independenţei statului şi poporului, nici faţă de cauza socialismului în China şi în lume. Partidul îşi urmăreşte de aproape şapte decenii calea, politica şi obiectivele şi o face cu deplin succes şi astăzi. Atunci cînd, în împrejurări politice şi sociale riscante şi complicate de sorginte internă sau externă, ţara, partidul sau construcţia socialismului s-a aflat în faţa unor primejdii existenţiale, conducătorii chinezi au ştiut să apere cu fermitate şi loialitate valorile şi cuceririle fundamentale ale poporului – unitatea, independenţa şi republica populară  –, să asigure continuitatea modernizării şi dezvoltării uimitoare a societăţii socialiste.

Sigur, denunţarea aşa-consideratei treceri la capitalism a Chinei, pe care domnul Florian Liviu o face prin articolul domniei sale, poate fi şi ea un mod de a-i teoretiza evoluţia. Dar, să nu neglijăm, vorbim despre o evoluţie, şi încă una de mare succes, posibilă sub conducerea partidului comunist! De altfel, încă de acum 25-30 de ani, pe cînd U.R.S.S., prin partidul ei comunist şi conducătorii săi, a trădat ea însăşi cauza socialismului şi libertăţii popoarelor în lume, provocînd dezordini, dezechilibre şi dezmembrări politice catastrofale, de proporţii planetare şi fără precedent în istoria umanităţii, Partidul Comunist Chinez s-a văzut nevoit să se adapteze urgent situaţiei create şi – desigur, cu argumentul potenţialului politic şi naţional colosal pe care îl are societatea chineză în general – să lanseze public şi să pună în practica socială teza politică a continuării dezvoltării Chinei populare pe principiul, de-acum binecunoscut, „o ţară, două sisteme”.

Aceasta-i politica posibilă şi necesară Chinei acum, în această epocă. Să fim atenţi, aşadar! Realizările ei extraordinare aruncă în ridicol orice acuză de trădare a socialismului adusă la adresa P.C.C. şi orice contestare politică li s-ar face comuniştilor chinezi. Este cu atît mai ridicol să îi conteste pe aceşti eroi ai patriei lor comunişti din ţări ca a noastră, care s-au lepădat de socialism ca Adam de Rai, cum spune o vorbă populară. Şi-apoi, este chiar bizară şi contrariantă acuza – mai ales cînd vine dinspre comunişti! – că, sub conducerea Partidului Comunist Chinez, China a devenit forţa economică fabuloasă a lumii de azi pentru că ar fi trădat socialismul în favoarea capitalismului. Într-o aşa condiţie, nu văd în ce constă trădarea socialismului, dar văd că pretinsa acuză... trădează un elogiu abscons sau inconştient adus capitalismului!

9 comentarii:

Unknown spunea...

Domnul Florian Liviu scrie: ”PCC a trădat socialismul și idealurile socialiste cu toate că mai vorbește încă azi- pentru a prosti proștii- de spiritul socialist al societății chinezești.”

Și eu am exprimat o îndoială cu privire la traseul socialist-comunist al Chinei, care a adoptat principiul ”o țară, două sisteme”. În opinia mea, între comunism și capitalism există antagonism, în consecință logică nu pot concepe că aceste sisteme antagoniste pot coexista în interiorul vreunei țări, pe termen lung. Pe termen scurt, ca în faza de trecere de la capitalism la socialismul-comunist, pot co-exista anumite forme de manifestare ale celor două sisteme. De exemplu, în România naționalizarea principalelor mijloace de producție s-a făcut la 11 iunie 1948 , dar mai exista proprietate privată asupra altor mijloace de producție. Cooperativizarea agriculturii s-a sfârșit în 1962.

Nu cunosc programul Partidului Comunist Chinez, de aceea enunțul domnului Florian Liviu, citat mai sus, mi se pare prea tăios. ”Trădarea” presupune un act de infidelitate intenționată. Poate că PCC este condus, încă, de bune intenții. Nu știu nici despre Gorbaciov dacă a fost trădător sau doar prost (eventual, naiv).

Eu sunt convins de viabilitatea proiectului marxist de societate. Dar, în același timp, sunt convins că nu putem costrânge realitatea prin modelele noastre teoretice, n-o putem silui pe patul procustian al teoriilor noastre. În conflictul dintre teorie și realitate, întotdeauna va învinge realitatea. Dar, cum bine știți, între teorie și practică (realitatea socială) există un raport mai complex decât l-am prezentat eu mai sus: ”teoria fără practică este goală, practica fără teorie este oarbă” (în opinia mea, această cugetare este de inspirație kantiană). Din câte pot înțelege eu esența marxismului, există o limită dincolo de care nu mai există comunism; fără desființarea proprietății private asupra mijloacelor de producție nu poate exista comunism. ”Comunism cu proprietate privată asupra mijloacelor de producție” este un termen logic-vid, precum cerc-pătrat. Așa ceva poate exista doar dacă schimbăm definiția comunismului.

Dacă admiteți aceste premise, atunci va trebui să admiteți și că domnul Nicolae Nicu nu oferă decât niște pseudo-contraargumente, în raport cu articolul domnului Florian Liviu, decât niște principii de dialectică socială pe care domnul Florian Liviu nu cred că le respinge, dar nu oferă contraargumente care să combată enunțul domnului Florian Liviu potrivit căruia ”PCC a trădat socialismul și idealurile socialiste”.

Nicolae Nicu spunea...

Domnule Profesor,

Este posibil ca enunţul „P.C.C. a trădat socialismul şi idealurile socialiste” să fie produsul unui viciu de concepţie sau a unei erori de confunzie, urmarea faptului că cel ce îl emite ori nu înţelege, ori nu admite principiul tacticii politice a partidului comunist, principiu asupra căruia am şi insistat în articol, pe care îl interpretează în formele lui de aplicare drept act de trădare a propriei cauze. În ipoteza aceasta, enunţul în discuţie este fals, întrucît este rezultatul unei empatii ideologice evidente sau al unor premise logice absolut subiective, fără corespondenţă cu realitatea imediată. Desigur, enunţul poate fi şi „negociat” ca opinie strict personală a emiţătorului său, dar în acest caz riscăm să dăm mai multă importanţă discuţiei decît subiectului ca atare. Prin urmare, eu nu văd de ce nu sînt suficient de elocvente contraargumentele logice, principiale şi faptice pe care le-am adus enunţului respectiv în textul meu şi în comentariul aferent postat pe blogul domnului Florian. Sau, de fapt, vreţi să insinuaţi că enunţul în cauză exprimă un adevăr de necombătut? Altfel, vă invit cu toată deferenţa şi sinceritatea pe dvs., domnule profesor, să o faceţi mai convingător pentru toată lumea. Avem numai de învăţat.

Unknown spunea...

1). ”vă invit cu toată deferenţa şi sinceritatea pe dvs., domnule profesor, să o faceţi mai convingător pentru toată lumea. Avem numai de învăţat.”

Am mai spus-o: eu am mult mai multe îndoieli decât certitudini. De aceea nu mă simt capabil să vă dau lecții. Din dialogul acesta putem să învățăm cu toții câte ceva, unul de la altul.
Domnul Florian Liviu are o certitudine: ”PCC a trădat socialismul și idealurile socialiste”. Dumneavoastră aveți altă certitudine: ”Din toate aceste puncte de vedere, consider că Partidul Comunist Chinez nu a greşit.” Ce aș putea să vă învăț eu despre PCC, pe domniile-voastre, care păreți a ști totul despre raportul dintre PCC și socialism?
Eu am exprimat doar o îndoială: ”Și eu am exprimat o îndoială cu privire la traseul socialist-comunist al Chinei, care a adoptat principiul ”o țară, două sisteme”. Și am argumentat.

2). Mi-am permis să spun, pe baza unei analize logice, că dv. nu ați oferit contraargumente autentice față de concluzia domnului Florian Liviu potrivit căreia PCC a trădat socialismul.

Dau acum exemple: ”socialismul nu este un scop în sine, lipsit de conţinut practic şi nici pretext ideologic pentru carierismul politic individual sau de grup, ori pentru accederea formală şi decorativă în parlament sau pentru cucerirea ad-hoc a puterii în stat. După cum, socialismul nu face doi bani dacă rămîne doar o idee ca atare.”

Aici, din punct de vedere logic, dv. săvârșiți o eroare, încălcând o regulă a definiției: ”definiția trebuie să fie afirmativă, adică să spună ce este definitul, nu ce nu este”. Dv. nu spuneți ce este socialismul, ci spuneți ce nu este. Dar oricare lucru nu este o infinitate de alte lucruri. Dacă eu spun ”socialismul nu este un salcâm” nu am spus mare lucru despre socialism. Apoi, redundanța, ca în celebra numărare a steagurilor de către Pristanda, nu sporește greutatea ”contra-argumentului”: ”socialismul nu este un scop în sine, lipsit de conţinut practic (...) După cum, socialismul nu face doi bani dacă rămîne doar o idee ca atare.”

Unknown spunea...

3). Am mai scris că dv. nu ați oferit ”decât niște principii de dialectică socială pe care domnul Florian Liviu nu cred că le respinge”. Ați oferit doar o expunere de principii, de enunțuri generale:
- ”socialismul, ca profil politico-ideologic, presupune un mod de gîndire aerisit, novator şi creator”;
- ”Socialismul este, în primul rînd, un concept al practicii politice şi sociale, o elaborare perenă, etapizată şi reetapizată flexibil, care structurează şi conturează, prin partidul şi constructorii săi, un proiect evolutiv şi necesarmente adaptabil condiţiilor şi împrejurărilor istorice naţionale şi internaţionale, inevitabile şi adesea potrivnice, manifeste într-o perioadă sau alta” ș.cl.
Dar a vorbi despre sănătate, în general, nu înseamnă a însănătoși un om concret, bolnav.

4). Când, totuși, v-ați referit concret la PCC, nu ați oferit contra-argumente puternice la concluzia domnului Florian Liviu despre trădarea de către PCC a socialismului:
- ”conducătorii chinezi au ştiut să apere cu fermitate şi loialitate valorile şi cuceririle fundamentale ale poporului – unitatea, independenţa şi republica populară –, să asigure continuitatea modernizării şi dezvoltării uimitoare a societăţii socialiste.”
Cu respect vă semnalez: și SUA afirmă că apără ”valorile şi cuceririle fundamentale ale poporului – unitatea, independenţa şi republica populară”. Iar ”continuitatea modernizării şi dezvoltării uimitoare a societăţii socialiste” este cel puțin discutabilă. Nu știu ce concept de ”societate socialistă” aveți dv., dar din perspectiva conceptului meu de ”societate socialistă” a folosi forță de muncă salariată în condiții de proprietate privată asupra mijloacelor de producție se numește ”exploatare”. Pot să accept că respectivii muncitori salariați, în condițiile în care salariul lor este mai mare decât cel din sectorul de stat, vor să fie ”exploatați”, dar tot exploatare este din perspectiva teoriei marxiste despre însușirea nejustificată a plusvalorii de către patron. Cu atât mai gravă ar fi situația dacă salariile din mediu privat ar fi mai mici decât cele din sectorul de stat.

Nicolae Nicu spunea...

1.Trebuie să spun că după ce am postat articolul de faţă nu mi-a mai plăcut titlul pe care i l-am dat, „Convingeri despre...”. Fiecare om are convingeri, este firesc să fie aşa, dar şi formaţia mea intelectuală mă determină să am mai multe îndoieli decît certitudini. De aici... îndoiala asupra oportunităţii titlului. Dar, l-am lăsat aşa, asumîndu-mi faptul că, oricum, mai de fiecare dată cînd scriu ceva azi, mîine mi se pare că o puteam face mai bine, că ar trebui să mai corectez ceva.

Comentariul dvs., domnule profesor, îmi iartă certitudinea formulată în titlu, în schimb îmi interceptează o aperentă certidutide, din interiorul textului (citez): „Domnul Florian Liviu are o certitudine: ”PCC a trădat socialismul și idealurile socialiste”. Dumneavoastră aveți altă certitudine: ”Din toate aceste puncte de vedere, consider că Partidul Comunist Chinez nu a greşit”, motiv să ne înfigeţi în coaste pe nebăgare de seamă cîte un ac de ironie: „Ce aș putea să vă învăț eu despre PCC, pe domniile-voastre, care păreți a ști totul despre raportul dintre PCC și socialism?". Bine, din punctul meu de vedere, dacă vreţi să dăm un pic de culoare şi antren dialogului, mă bag.

În primul rînd, în ceea ce priveşte afirmaţia mea, vă rog să observaţi că este exprimarea unei opinii restricţionate din capul locului, valabile la modul condiţional: „din toate aceste puncte de vedere” (nu şi din altele posibile!) Aşadar, formularea mea nu are caracter de afirmaţie sentenţioasă, prin urmare nu mi se pare că poate fi interpretată ca expresie a unei certitudini. În schimb, afirmaţia d-lui Florian este categorică: ”PCC a trădat socialismul și idealurile socialiste”.

Eu nu am încercat decît să demonstrez contrariul, adică tocmai incertitudinea acestui enunţ. Argumentele pe care le-am adus în discuţie le-aţi considerat a fi doar preudo-argumente, aşadar îndoielnice şi n-au fost în asentimentul dvs. Aşa încît, conştient că se poate să nu fi găsit argumentele potrivite sau că, poate, consideraţi enunţul respectiv ca fiind de necontestat, v-am invitat pe dvs. să aduceţi argumentele potrivite, convingătoare. Probabil mi-am permis prea mult faţă de dvs. şi v-am lezat cumva orgoliul printr-o aparentă insolenţă, de v-am determinat reacţia de frustrare ironică „ce aş putea eu să vă învăţ pe dvs., care păreţi a şti totul...”. Regret. Nu am avut nici un moment o asemenea intenţie.

Nicolae Nicu spunea...

2.În orice caz, la invitaţia pe care v-am făcut-o răspundeţi încercînd din nou, dar cu o scrupulozitate mai incisivă de astă dată, să demonstraţi că argumentele mele nu sînt valabile, că greşesc – fapt ce poate fi adevărat şi, fireşte, pot să-l accept – sau că nu definesc(?!) socialismul, ori că îl definesc prin negare, ceea ce nu se face întrucît, nu-i aşa, ”definiția trebuie să fie afirmativă, adică să spună ce este definitul, nu ce nu este” („dacă eu spun ”socialismul nu este un salcâm” nu am spus mare lucru despre socialism”) etc. Apoi, cînd în sfîrşit reuşesc şi eu să îmi definesc cumva pîrlitul ăsta de socialism printr-o afirmaţie, aşa cum cere regula(,) dvs. vă menţineţi opoziţia pretinzînd că am oferit doar o expunere de principii generale de dialectică socială, aşadar nu o definiţie, şi conchideţi printr-un mic artificiu alegoric cu misiune de argument zdrobitor în favoarea acestei concluzii – argument oarecum populist, dar altfel incontestabil în conţinutul său – că „a vorbi despre sănătate, în general, nu înseamnă a însănătoși un om concret, bolnav”. Bine, domnule profesor, înţeleg, nici aşa nu-i bine, dar dvs. mă confundaţi cu Marx, de-mi cereţi mie definiţia socialismului? Chiar vi se pare că am barba şi pletele lui?

Dincolo de glumă, de faptul că paragrafele 4 şi 5 din articol, dacă observaţi cu atenţie, au caracter de premise ale paragrafului 6, precum şi dincolo de faptul că îmi faceţi analiza conţinutului unor fraze inclusiv prin ruperea lor din context, dvs. ziceţi, cu alte cuvinte, că nu poţi spune, de exemplu, “parlamentul nu este o instituţie a hoţilor, corupţilor şi carieriştilor”, pentru că încalcă regula definiţiei. Bun. Dar, ce indicii aveţi dvs. că fraza asta este sau se vrea a fi definiţie? Şi, dacă s-ar vrea a fi, cum ar trebui formulată să corespundă regulii, „parlamentul este o instituţie a oneştilor, corecţilor şi conştiincioşilor”? Pfuu! Păi, dacă ar fi aşa, nu s-ar alege praful de tot sensul şi înţelesul exprimării, de tot contextul şi s-ar duce dracului tot articolul? Domnule profesor...

În condiţiile acestea, înseamnă că nu mai putem vorbi şi scrie literar, domn’le dragă, ci numai prin teoreme, tehnicist şi grafico-schematic, în forme şi moduri strict silogistice, calculate pitagoreic şi agreate aristotelic de cenzorii logicieni şi fizicieni, obligatoriu... în program Excel sau pe coală matematică, interzis dictando! În felul acesta înseamnă că flexibilitatea lexicală, figurile şi procedurile stilistice (inversiunea, repetiţia, elipsa etc.), fenomenologia fonetică, morfologică, sintactică ş.a.m.d., sînt erori de gîndire şi exprimare. Ce să mai zicem de vocabula neaoşă sau chiar argotică, element de exprimare care astfel s-ar cere interzis cu desăvîrşire!

Încolo, demonstraţia dvs. asupra erorii argumentative în care mă aflu în raport cu enunţul ”PCC a trădat socialismul și idealurile socialiste”, cît de convingătoare ar fi, nu rezolvă ecuaţia. Ce era de demonstrat a rămas nedemonstrat! E ca şi cum, prost vînător fiind, nu reuşesc să împuşc iepurele, dvs. mă muştruluiţi, situaţie în care eu vă rog să-mi arătaţi cum se face, iar dvs. îmi arătaţi împuşcîndu-mă pe mine: pac! „Vezi? Aşa se face”! Da?! În regulă, dar cu iepurele cum rămîne? Şi-atunci, întrucît dvs. mutaţi de fapt interesul discuţiei de pe afirmaţia ”PCC a trădat socialismul și idealurile socialiste” pe contraargumentarea mea la acest enunţ, vă întreb direct, cu respectul cuvenit:
1. Domnule profesor, sînteţi de acord cu această afirmaţie? Da sau nu.
2. Domnule profesor, după cum ştim, în iunie 1989, autorităţile chineze au intervenit pentru a restabili ordinea publică în Piaţa Tienanmen, ocupată zile în şir de zeci de mii de protestatari. Ordinea publică a fost restabilită într-o singură noapte, dar cu preţul vieţii a zeci, poate sute de oameni. Vă întreb: în situaţia aceea, P.C.C. a trădat sau a apărat socialismul şi idealurile socialiste? Argumentaţi, vă rog.

Unknown spunea...

”1. Domnule profesor, sînteţi de acord cu această afirmaţie? Da sau nu.”

Care afirmație? ”PCC a trădat socialismul”?
Nu sunt suficient de informat. Nu pot să răspund prin ”da” sau ”nu”. Dar, cum am mai scris, dacă în China se va institui proprietatea privată asupra mijloacelor de producție, cu o redistribuire ulterioară, mai echitabilă, a venitului național în populație, atunci nu va mai fi socialism în sensul marxist-leninist, ci capitalism cu o corecție social-democrată. Nu exclud posibilitatea ca un sistem social-economic de acest fel să fie benefic pentru populație, cum se pare este în Suedia.

Dar am două îndoieli:
a). am îndoială cu privire la eficiența acestui sistem într-o societate cu o populație imensă în raport cu resursele disponibile. Modelul suedez cred că funcționează în situații precum cele din țările scandinave, cu populație puțin numeroasă în raport cu resursele disponibile;
b). am îndoială că treapta de redistribuire a sistemului va rezista, pe termen lung, la presiunea proprietarilor privați ai mijloacelor de producție. Conducătorii comuniști (?) ai Chinei sunt oameni, deci dotați și ei cu slăbiciuni de felul coruptibilității, lăcomiei. Mai devreme sau mai târziu capitalismul va ajunge la forma lui ”naturală”, care presupune polarizarea societății sub aspectul controlului resurselor și, în consecință, înlocuirea democrației cu plutocrația.

”2. Domnule profesor, după cum ştim, în iunie 1989, autorităţile chineze au intervenit pentru a restabili ordinea publică în Piaţa Tienanmen, ocupată zile în şir de zeci de mii de protestatari. Ordinea publică a fost restabilită într-o singură noapte, dar cu preţul vieţii a zeci, poate sute de oameni. Vă întreb: în situaţia aceea, P.C.C. a trădat sau a apărat socialismul şi idealurile socialiste? Argumentaţi, vă rog.”

Asta este o întrebare mult mai grea pentru mine. Mie mi-ar plăcea să se rezolve conflictele fără vărsare de sânge. Minoritatea, după ce se folosește de dreptul ei de a fi ascultată, ar trebui să se supună voinței majorității. Dar viața este mai dură, ne obligă și la vărsări de sânge.

Din nou spun: nu știu exact ce s-a întâmplat în Piața Tiananmen. Pot să fac doar teorie. Dacă într-un stat există un regim socialist, democratic, și prin voința majorității se stabilește prin lege că încercările de răsturnare prin forță a regimului democratic vor fi reprimate prin forță, atunci consider că folosirea forței împotriva unei minorități care vrea să răstoarne prin forță regimul politic respectiv este legală și legitimă. Dar subliniez: numai dacă protestatarii folosesc ei înșiși forța. Nu ar trebui folosită forța împotriva celor care se opun regimului doar prin idei.”

Unknown spunea...

Erată:
”reprimate prin forță” este un pleonasm grosolan. Scuze pentru agresarea intelectului.

Anonim spunea...

china este doar un experiment al elitei mondialiste. dovada este ce se intimpla acum cind bancherii i-au lovit de le-au zburat 4500 miliarde dolari din bursa. cum s-a intimplat? mentinerea crizei grecesti care a dus la volatilizarea pietei ceea ce se traduce printrun curs instabil total diferit de la o zi la alta. deci discutiile alea si neintelegerile erau deja programate din timp. colapsul mondial a fost evitat cu o pana organizata a computerelor de pe wall str. experimentul economic chinezesc este o reluare a celui japonez care se zbate in deflatie din 1988 de pe vremea lui nakasone cu o mica adaugire: extinderea in sptiul lumii a 3-a pt ca sa nu uitam ca sistemul capitalist este unul care functioneaza doar in conditiile unei extensii continue. deci china si ce se intimpla in general necesita pt intelegere alt gen de informatii si o gindire care include mai multe directii chestii neobisnuite la noi unde se pleaca in mod invariabil de la teoria vestului luminos si civilizat patria cinstitilor si capabililor.
toate sistemele au fost niste simple pacaleli ale elitei. cum impingi sifonierul la perete daca esti singur? o data din dreapta iar apoi din stinga si tot asa pina ajungi unde vrei. asa au facut si ei cu noi iar acum se vede clar ca nu mai exista nimic altceva decit "mondialismul" care nu este altceva decit un amestec din toate societatile si sistemele de pina acum combinate intr-un sistem care asigura dominatia unui mic grup peste toti ceilalti. asta-i tot!

ps si romania a fost tot un experiment de-al lor pe vremea lui ceausescu care a crezut ca se poate descurca fara ei la un moment dat. lipsa lui de experienta plus cozile de topor si un popor dezinformat ne-au dus acolo unde se vede f bine astazi. cind a luat banii lor ne-au facut sah si mat pt ca ne-am manevrat singuri acolo unde ne-au vrut ei.
bine nu mai vine din simplul motiv ca nu mai are de unde! a fugit puiul cu ata cum se spunea pe la noi.....