A vorbi de poet...

   ”A vorbi de poet este ca și cum ai striga într-o peșteră vastă... Nu poate să ajungă vorba pînă la el, fără să-i supere tăcerea. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harpă, și să legene, din depărtare, delicata lui singuratecă slavă.

   În toate vecile străbătute de atleții și bicicliștii filozofiei el își are vecia lui deosebită, închisă. Trebuie vorbit pe șoptite...

   Într-un fel, Eminescu e sfîntul preacurat al ghiersului românesc. Din tumultul dramatic al vieții lui s-a ales un Crucificat.

   Pentru pietatea noastră depășită, dimensiunile lui trec peste noi, sus și peste văzduhuri.

  Fiind foarte român, Eminescu e universal. Asta o știe oricine citește: cu părere de rău că lacătul limbilor nu poate să fie descuiat cu cheile străine.

  S-au făcut multe încercări onest didactice de transpunere a poetului, unele poate, se spune, mai izbutite; dar Eminescu nu este el decît în românește. Dacă se poate traduce o proză, o povestire, un roman, unde literatura se mărginește aproape fizic la tablouri, la personaje și la conture, dominată de mișcarea și succesiunea cinematică, poezia nu poate să fie tălmăcită, ea poate fi numai apropiată. Poezia aparține limbii mai mult decît proza, sufletului secret al limbii: jocul de irizări din interiorul ei face vocabulele neputincioase. Eminescu nu poate fi tradus nici în românește...”. 

TUDOR ARGHEZI, 1952

CE-ȚI DORESC EU ȚIE, DULCE ROMÂNIE

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?

Braţele nervoase, arma de tărie,

La trecutu-ţi mare, mare viitor!

Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,

Dacă fiii-ţi mîndri aste le nutresc;

Căci rămîne stînca, deşi moare valul,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormîntul

Spada ta de sînge duşman fumegînd,

Şi deasupra idrei fluture cu vîntul

Visul tău de glorii falnic triumfînd,

Spună lumii large steaguri tricoloare,

Spună ce-i poporul mare, românesc,

Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,

Pe altarul Vestei tainic surîzînd,

Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,

Cînd cu lampa-i zboară lumea luminînd,

El pe sînu-ţi vergin încă să coboare,

Guste fericirea raiului ceresc,

Tu îl strînge-n braţe, tu îi fă altare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Tînără mireasă, mamă cu amor!

Fiii tăi trăiască numai în frăţie

Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,

Viaţa în vecie, glorii, bucurie,

Arme cu tărie, suflet românesc,

Vis de vitejie, fală şi mîndrie,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc!