Război. Și pacea?

Se discută în ultimul timp, tot mai insistent, despre necesitatea trimiterii de trupe în Ucraina de către statele europene. Nu știm în acest moment care sînt statele interesate să aplice o atare variantă de lucru, dar pe unele le putem intui. Scopul trimiterii? Zice-se, pentru securizarea și menținerea păcii în regiune. Războiul este însă în desfășurare, iar preocuparea europenilor pentru oprirea lui și restabilirea păcii pare inexistentă sau, în orice caz, nu este prioritară. Atunci, care este logica discuției despre trimiterea de trupe pentru menținerea păcii, dacă pacea – despre care chiar liderul ucrainean, V. Zelensky, spunea că ține de o posibilitate foarte îndepărtată – este privită în subsidiarul războiului și acceptată mai mult ca accesoriu al viitorului? Dacă s-ar fi discutat despre pace de la început, dacă pacea ar fi fost criteriul fundamental de raportare în conflictul de interese inițial, războiul nu ar fi izbucnit. Dacă ne dorim cu adevărat pacea, ar fi în ordinea firească a lucrurilor să discutăm în primul rînd despre pace la modul aplicat, despre inițierea și activarea concertată a unor acțiuni diplomatice internaționale pentru încetarea imediată și definitivă a conflictului. Aceasta ar constitui baza concretă a unor discuții viitoare despre oportunitatea trimiterii unei forțe pentru menținerea păcii între Ucraina și Rusia. Altfel, dacă înainte de oprirea războiului și instaurarea păcii se discută despre trimiterea de trupe în regiunea unui conflict dintre două state beligerante (și nici pe departe două state oarecare!), fapt în sine oricum neuzitat în practica internațională în domeniu, ar putea fi indiciul logic al unei intenții a Uniunii Europene de implicare directă în război împotriva Rusiei.  

Deocamdată, însă, liderii Uniunii Europene, în vechea deprindere a perfidiei și aroganței occidentale de impunere cu forța a propriilor interese, își doresc continuarea sprijinirii efortului de război al regimului de la Kiev și susțin sporirea cheltuielilor comunitare alocate în acest scop. Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, declara adineaori că ”Europa trebuie să se reînarmeze urgent”(!), adăugînd: ”pe termen lung”(!!). Iată manifestarea sinceră a unui cinism uimitor, greu de egalat! Nu știu dacă sutele de mii de morți cu care creștin-ortodoxismul slav plătește prețul unui război terifiant care nu este al său, nici dacă luteranismul doamnei Ursula von der Leyen este doar legenda moștenită a unei identități confesionale protejate, dar bănuite, însă poziționarea acestei persoane față de viața în sine pune la îndoială însăși natura umană a eticii sale socio-existențiale. Desigur, este o discuție care ar putea privi, prin extindere, și alte personaje precum Zelensky, Macron, Soroș etc., prezente în ecuația conflictuală actuală. Dintr-o altă perspectivă, d-na Leyen pare că își dorește a fi un Nero al Europei moderne, ignorînd faptul că ar putea fi privită și tratată mai degrabă și mai potrivit ca o continuatoare practică și doctrinară a unui fost conațional al dumneaei încă incandescent în memoria contemporană a lumii. Tot dînsa afirmă că UE are nevoie de circa 800 de miliarde de euro pentru reînarmare. Nu știm cine și pe ce criterii și aspirații a stabilit cuantumul acestui buget de război, dar nici U. Leyen și nici un alt oficial european nu ne spun sau nu pot să spună de unde vor fi dislocate asemenea sume. Acești bani există? Sau, dacă nu există, vor fi pur și simplu... tipăriți? Din multe motive e dificil de crezut că procedura aceasta le e cu totul neobișnuită.

Unul dintre argumentele invocate de liderii Uniunii Europene în favoarea orientării politice de reațîțare și realimentare a focarului conflictual din Ucraina, așadar, de extindere a lui la întreg spațiul european, este tocmai dezinteresul SUA în această privință – care lasă Europa fără cea mai puternică resursă militară și financiară a ei de întreținere a războiului –, dezinteres exprimat ferm de către noua administrație de la Washington. De altfel, SUA tocmai au hotărît să suspende ajutorul militar imediat pentru Ucraina, ceea ce echivalează cu un pumn în figura războiului și a morții. Și, după cum bine se știe, la confruntarea, de acum antologică, din Biroul Oval cu Zelensky, președintele Donald Trump i-a precizat acestuia cît se poate de autoritar cerința SUA în privința așteptatelor acorduri bilaterale cu Ucraina: ”Nu avem nevoie de avantaje. Avem nevoie de pace!”. Situația în această privință este certă. Dacă SUA își doresc pacea, atunci pacea va fi instaurată curînd. Mult mai curînd decît își doresc UE și Ursula von der Leyen. Și, foarte probabil, SUA nu vor obține numai pacea. Vor obține și acordurile economice bilaterale cu Ucraina.

Revenind la discuțiile privind trimiterea de trupe în Ucraina, poziția României în această chestiune ar trebui să fie foarte clară. România nu are nici un interes de implicare cu forță militară în regiunea de conflict, nici acum, nici postbelic. Mai mult decît atît, avînd în vedere structura teritorială sensibilă pe care o moștenesc România și Ucraina de-a lungul graniței comune ca urmare a unor perioade istorice trecute, ar fi o decizie inoportună și lipsită de înțelepciune diplomatică din partea autorităților române să accepte trimiterea pe teritoriul ucrainean de trupe militare, indiferent de motivația invocată și indiferent de originea solicitării. Nu este prudent să credem că România este vietatea potrivită să mențină distanța de siguranță dintre urs și mistreț în teritoriul lor.

Delictul de salut sau între ambuscade și diversiuni

(Acest text este un pamflet și trebuie suportat ca atare. Că, n-aveți încotro!)

Constituția României

”Art. 1 – Statul român

1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

Art. 2 – Suveranitatea

(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.

(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”.

Prevederile constituționale sînt limpezi. A susține, apăra și promova suveranitatea națională a țării, altfel spus a fi ”suveranist”, este obligație constituțională a fiecărui cetățean al României, a fiecărui politician al ei, de la primarul de comună pînă la președintele republicii. Este obligație constituțională a fiecărei instituții de orice rang a statului, așadar, o datorie civică pentru toți și, în egală măsură, o onoare. Se plasează astăzi cineva în afara paragrafelor de mai sus din Constituția României, le încalcă grosolan și atentează astfel la ordinea constituțională? Poate, suveraniștii și partidele lor? Evident, nu! E un nonsens conceptual, o aberație! Cumva, indivizii și organizațiile politice care și-au asumat militantismul și practica vasalității statale, retorica euro-globalistă, antisuveranistă, așadar, antinațională și anticonstituțională, adică soroșiștii, cu partidele și oengeurile lor alienante, cu presa lor intestinală? Evident, da! E în logica faptică a realității imediate, e palpabil, e demonstrabil! Și, cu siguranță, inculpabil și, mai presus de toate, încadrabil penal.

Am asistat consternat în ultimele săptămîni la o avalanșă de ambuscade, diversiuni și acte provocatoare la adresa opiniei publice lansate de regimul antinațional, la insultarea inteligenței cetățenilor și a bunului simț colectiv prin declarații, scandaluri și acțiuni care mai aberante, care mai abuzive ori de-a dreptul represive și intimidante – a se vedea subiectele referitoare la scoaterea istoriei și geografiei României din programa de învățămînt liceal (iudeoidee demisă prin osîrdia Academiei Române, nu însă și autorul ei, secătura ministerială de David, din cauza complicității guvernului), dezorganizarea administrativ-teritorială, tezaurul dispărut (nu-ș de ce mă duce gîndul la vorba aia, urSula și... Coifura!), dosarul ”Nordis”, uite Klaus nu e Klaus, pericolul invaziei ruse, trimiterea de trupe în Ucraina (de ce nu la Moscova?), ”USA, USA, că ne sufocăm! Ba nu ne mai sufocăm!!”, teatrul impresionist al arestării de ”legionari atentatori la ordinea constituțională”, delictul gestului de salut, ”dacă vă tăiem netul, s-alege praful de suveranitatea voastră!” (tăiați-l, domn Marcel, că brutul oricum ni l-ați făcut praf!), țara fierbe pe calea victoriei și bolovanul soroșist e cît casa la Chișinăul domnului Sandu Maia (sic!), în fine, multe alte idioțenii asemenea.

Astea toate, însă, rostogolite pe piață cu rostul de a deturna atenția și interesul general de la foarte gravele probleme sociale și politice create de autoritățile regimului prin actul lor anticonstituțional – realmente echivalent cu o lovitură de stat –, de anulare a alegerilor prezidențiale și suprimarea voinței poporului exprimate prin vot liber și corect, prin urmare, de suprimare  a suveranității acestuia prevăzute de Constituția României. Și, ca și cum nu ar fi fost de ajuns (nu, nu e și niciodată nu va mai fi îndeajuns să ne înfrîngeți vrerea, așadar să nu-și facă iluzii zadarnice regimul păduchelnițelor soroșiste, orice ar face!), au refuzat cu obstinație reluarea alegerilor prezidențiale cu turul II și au hotărît, de-a surda și de-a haita, noi alegeri, programîndu-le pentru luna mai, adică la cinci luni după anularea celor inițiale. Că, adică, timpul le vindecă pe toate prin uitare și strofocarea ”prostimii” se va potoli. Mai mult de-atît, adăugînd în clisa asta puturoasă și circul cît de prost al diversiunilor de care vorbeam oferit mulțimilor în toată această perioadă, speranța coloniștilor politici soroșiști va crește în raport invers proporțional cu diminuarea pînă spre dispariție a popularității și capitalului politic ale celui ales de popor. Așa încît, părîndu-li-se lor că nu e de ajuns, cum spuneam, au pus la cale încă o făcătură ordinară. O măgărie politico-judiciară. L-au arestat! Că, poate asta ține la ”pleava societății”. Și, de nu s-o lăsa cu un dram de credibilitate, încai să testeze nițeluș reacția populară. Mai pe românește, să încerce rahatu’ cu deștu’, cum ziceau bunicii. L-au încercat. Știm episodul, știm cum s-a încheiat ziua respectivă...

Interesant de suspectă mi s-a părut o afirmație a domnului prim-ministru, Marcel Ciolacu, conținută în declarația sa publică făcută în ziua arestării celui ales, potrivit căreia este vorba despre ”o anchetă în care, printre zeci de persoane, este implicat și un potențial candidat la alegerile din luna mai". Oat?! Uau! Zeci de persoane, zici, adică nu e doar ”tartorul”? De unde știi, șefu’? Cîte persoane, fo 20? Și, de unde ai știut dumneavoastră, șefulică cîți sînt vizați în ancheta gaborilor? Ați discutat ancheta mai întîi în stabor la Palat, după care ai dat liber la arestări? Aveați dreptul legal să vă băgați nasul acolo sau așa..., pă șest, v-a supus-o carevașilea avizării? Așa se face la separația puterilor în stat, bre? Aha. Și, ce vreau să mai întreb, mă scuzezi oleacă, ați avizat tărășenia asta cu nea Jiji la Palat? Întreb și io că, na, moftangiul ne-a informat la tv de toate astea cu vreo săptămînă înainte, ceea ce păcală logică că știa, nu? Și-apoi, cum ai făcutără mata, domn Colăcel de Boazău, conexiune între anchetarea celui ales și arestarea o zi mai tîrziu a celor exact 20 de persoane? Că nu se leagă ce-are urSula cu prefectura... Și, dacă totuși are, tălică știi și taina asta din anchetă? Dar, de unde bre? Anchetezi și dumneata? Aoleo, taci mo, că zău nu e legal! Bag seamă că știi și cum se va soluționa cauza, că poate deja ai avizat-o și p-asta! Î? Mișto. Atunci, nu ne-o spui și nouă? Hai, mo, te rugăm, fă-ne o exclusivitate, ca la tilivizuină! Te rugăm, teteo, hai, te rugăăăm! Viteazule, titirezule! Frumoșeațo! Ptiu, să nu te deochi!

Dincolo de aceste prostioare și insinuări ironice, îmi permit să-i adresez premierului Marcel Ciolacu, cu toată deferența cuvenită demnității pe care o deține, să lase eventual pentru paginile personale de social-media discursurile de factură pamfletară. În aula înaltei instituții a Parlamentului țării este sub demnitatea condiției sale de prim-ministru al Guvernului României să coboare ștacheta retorică la nivelul pe care și l-a permis în controversele pe marginea moțiunii de cenzură. Și mai am o rugăminte. Domnule prim-ministru, înțeleg că nu mai este posibilă reluarea turului II al alegerilor prezidențiale anulate. Eu, ca simplu cetățean, pot dovedi că legalmente este posibilă. Dar, dacă trebuie să reluăm da capo alegerile, așa cum ați vrut, măcar recunoașteți că tot ce se întîmplă în prezent în România are un singur scop: împiedicarea cîștigătorului primului tur al alegerilor anulate să candideze din nou. Vă e frică de o nouă reușită a acestui om, vă e foarte frică! Asta e limpede pentru toți cetățenii români, pentru toată lumea. Numai dvs. și coaliția dvs. politică nu recunoașteți, deși, sînt convins, toți în sinea dvs. știți bine asta. Pentru că sînteți prea orgolioși să acceptați puterea evidenței. Deși, imediat după aflarea rezultatelor alegerilor din decembrie trecut ați declarat că ați înțeles mesajul pe care vi l-au transmis românii prin vot... Oare?

Poporul și, după cum am văzut cu toții, întrega lume știu că nu vă convine alegerea pe care au făcut-o românii din țară și Diaspora. De-asta ați anulat alegerile, domnule prim-ministru, să nu ne mai mințim! Așa ceva, știți bine, este antidemocratic și anticonstituțional și îmbracă un caracter penal. Lăsați, domnule premier, pe toți cei care vor să fie aleși să candideze! Nu vă temeți, poporul român știe să aleagă! Mizați pe înțelepciunea poporului și intuiția sa politică democratică! Oamenii știu să discearnă între variantele electorale care li se oferă, știu să discearnă între bine și mai puțin bine, între aventurieri politici și temerari ai națiunii, cu atît mai mult în acest context internațional atît de complicat. Nu trebuie și nu are nimeni dreptul să-i dirijeze și să-i cenzureze alegătorului voința! Românii știu să își aleagă calea viitoare și stabilitatea constituțională! Dacă sînteți un adevărat democrat și patriot, domnule prim-ministru, fiți curajos și impuneți asta și colegilor dvs. La urma urmei, ce aveți de pierdut? Înfruntați bărbătește, alături de noi, riscul unei posibile perspective electorale deranjante politic pentru oricare dintre părți, dar mai ales, primiți onoarea unei confruntări electorale demne și pe deplin libere! Puneți capăt războiului româno-român, cît nu este prea tîrziu! Vă așteaptă recunoștința națiunii.