Am fost, vom fi independenţi...

9 Mai este Ziua Independenţei de Stat a României. Ziua în care, în anul 1877, aşadar în urmă cu 134 de ani, Mihail Kogălniceanu rostea în Parlamentul ţării istorica proclamaţie: „Sîntem independenţi, sîntem naţiune de-sine-stătătoare, liberă şi independentă”!, anunţînd lumii că, intrînd în războiul antiotoman de eliberare naţională, România şi-a luat soarta în propriile mîini, pentru totdeauna. Independenţa este bunul cel mai de preţ al unui popor. Iată un subiect de meditaţie pentru politicienii actualului regim politic, iar pentru noi un motiv în plus de a constata că...

...Adevărul supără

Poate surprinde pe unii, dar opinia mea este că, lăsînd la o parte aparenţele derutante, afirmarea şi, mai ales, exercitarea independenţei de stat au devenit, o dată cu înlăturarea republicii socialiste, o întreprindere desuetă şi, de cele mai multe ori, o inoportunitate politică declarată. Deh! Cînd pisica nu ajunge la borcanul cu smîntînă, îşi spune că, de fapt, smîntîna nu e bună. Sigur, avem de-a face cu o pisică frustrată. Frustrată mai cu seamă de evidenţa adevărului că la borcanul cu smîntînă nu-i este dat să ajungă oricărei pisici. În urmă cu exact 21 de ani...

...România îşi achitase toate datoriile externe!

„Zilele de 12-14 aprilie 1989 marchează – se poate spune – o deplină independenţă economică şi politică a României! Pentru prima dată în istoria ei îndelungată, România nu mai are nici o datorie externă, nu mai plăteşte tribut nimănui şi este cu adevărat independentă, şi economic şi politic”, declara preşedintele Nicolae Ceauşescu la Plenara C.C. al Partidului Comunist Român, desfăşurată în acele zile la Bucureşti. Era o declaraţie menită să marcheze un fapt pentru istorie. După eforturi şi sacrificii deosebite ale poporului său, dureroase pe alocuri, care duraseră aproape un deceniu, România anunţa că şi-a achitat întraga datorie financiară externă. Era vorba despre un act politic şi economic cutezător şi exemplar, unic în lume, aşa cum au recunoscut inclusiv diplomaţi şi observatori politici din străinătate.

Îndrăzneala aceasta de a sfida atotputernicia politică a capitalului, a unui capital acumulat mai ales prin mecanisme şi inginerii economico-financiare injuste, de sorginte imperialist-mondialiste, la adresa popoarelor lumii şi de a afirma, confirma şi legitima identitatea economică şi politică a unei ţări ca România a făcut din Ceauşescu şi Patria lui un binom politic incomod ca un ghimpe nu numai în coasta intereselor mai marilor lumii, ci, fapt cu atît mai interesant, şi în coasta emanaţilor politici ai noului regim de pe la noi.

Spre exemplu, Iliescu, succesorul şi epigonul lui Nicolae Ceauşescu, a afirmat nu o dată că „plata datoriilor externe a fost o greşeală politică, o piatră de moară legată de gîtul ţării, din ambiţia megalomanică şi bolnăvicioasă a lui Ceauşescu”! Iliescu considera că lipsa deficitului bugetar, în care ne adusese politica predecesorului său, era motivul pentru care organismele financiare mondiale nu se arătau favorabile acordării creditelor pe care le solicita noul regim de la Bucureşti.

Cu alte cuvinte, de-aia au renunţat guvernanţii postdecembrişti la politica independenţei şi suveranităţii naţionale, întrucît o asemenea politică -  proclamată de Mihail Kogălniceanu, sacralizată cu sîngele ostaşilor noştri pe cîmpurile de bătaie de la Plevna, Rahova, Smîrdan, Griviţa, Vidin şi împlinită de Nicolae Ceauşescu, în aprilie 1989 - a fost o greşeală politică, spun ei. Logică de pisică. De fapt, borcanul cu smîntînă le e inaccesibil lor...



"Atacul de la Smîrdan", tablou de Nicolae Grigorescu