Apăraţi istoria românilor!

Vă supun atenţiei petiţia doamnei Emilia Corbu, postată pe http://www.petitieonline.com/aprai_istoria_romanilor şi adresată Preşedinţiei României, personal domnului preşedinte Traian Băsescu, şi Ministerului Culturii şi Patrimoniului Cultural Naţional, respectiv ministrului de resort, domnul Kelemen Hunor. Apelul autoarei pentru semnarea petiţiei în cauză, apel lansat vizitatorilor saitului citat, mi se pare unul justificat şi legitim, deşi eu personal sînt sceptic în privinţa receptivităţii pe care demersul domniei sale, chiar de-ar fi semnat de toţi utilizatorii din România ai Internetului, o va găsi la autorităţile vizate.

În ceea ce mă priveşte, am dat curs apelului semnînd petiţia şi i-am adăugat un comentariu personal, pe care vi-l reproduc mai jos. Asta este. Trăim vremuri de restrişte, ca de atîtea alte ori în istorie. Umilinţa socială şi naţională a devenit copleşitoare şi, de-acum, insuportabilă. Am impresia că noi, românii, am ajuns în situaţia din preajma anului 1821, anul Revoltei Naţionale conduse de Tudor Vladimirescu, situaţie despre care, la vremea respectivă, observatori ai puterilor occidentale aflaţi aici notau în rapoartele către cancelariile guvernelor lor că sărăcia cumplită, nedreptatea socială strigătoare la cer şi umilinţele pe care le suportau românii, zi de zi, dinspre stăpînire făcuseră din ei un popor apatic, adus în starea să aibă „sufletul însemnat cu pecetea robiei”. S-a văzut totuşi că, finalmente, nu a fost decît apatia dinaintea zaverei. Prin cuvintele lui Tudor, oamenii s-au mobilizat şi s-au ridicat la lupta socială şi naţională izbăvitoare: „Pînă cînd să le fim robi? Pînă cînd să-i suferim a ne suge sîngele şi a ne jefui Patria?”...

Comentariul meu la petiţia doamnei Emilia Corbu:

Îmi pare rău pentru cei care au crezut şi au sperat sincer şi dezinteresat în rolul pozitiv al evenimentelor din decembrie 1989, dar s-au înşelat grav, fatal. Regimul pe care evenimentele acelea l-au răsturnat prin sînge şi teroare era - deşi strict şi autoritar în anumite aspecte şi domenii - incomparabil mai patriotic şi, socialmente, mai just şi mai organizat democratic, mai apropiat valorilor naţionale româneşti, promovării şi dezvoltării lor, mai apropiat şi de adevăratele valori ale culturii universale, decît regimul care îl înlocuieşte de 21 de ani.

Tot ceea ce se întîmplă în România actuală - de fapt, ne aflăm în acest moment în etapa creării pîrghiilor politico-administrative şi... mental-volitive ale destructurării ei! - îşi are originea în eroarea istorică colosală din decembrie 1989. Inclusiv, sau cu atît mai mult, cazuri precum acesta, care face obiectul petiţiei de faţă. Senzaţia de libertate pe care ne-au indus-o acele evenimente şi metamorfozele sociale şi politice care le-au urmat este una iluzorie, falsă, înşelătoare. Liberate? Ok, dar ce mîncăm? Libertate? În regulă, dar în detrimentul libertăţii Patriei şi a existenţei sale?! Ce gust are sau va avea libertatea mea, libertatea noastră, la prohodul Patriei, în lipsa ei? Cine sînt sau cine voi fi eu, cine vom fi noi, în lipsa Patriei? Şi, ce drept avem noi să ne lipsim de existenţa Patriei, să distrugem Aşezămîntul Neamului Românesc, Opera Întemeierii, Creşterii şi Consacrării Patriei în Lume înfăptuită de străbunii, bunicii şi părinţii noştri, "ctitori de aşezăminte, dătători de legi şi datini", şi, mai ales, ce drept avem să suprimăm urmaşilor noştri, viitorilor noştri, existenţa Patriei?

Patria este leagănul identităţii naţionale a unui popor, raţiunea sa existenţială supremă. Dacă vrem să ne sinucidem prin alienare, topindu-ne identitatea şi personalitatea de limbă şi cultură în derizoriul babilonazierii comunitare şi globalizante, dacă vrem să rătăcim ca seminţie nomadă, tolerată printre seminţiile de-sine-stătătoare ale Europei şi ale Lumii, o putem face din postura de generaţii aflate în exerciţiul vieţii. Însă, de perenitatea Patriei, de România Eternă nu avem nici un drept să ne atingem. În nici un caz, nu avem dreptul moral să o facem. În raport cu Patria, acest drept nu există!