Am stat vreo oră, în miezul sufocant al zilei, în zona "Registrului Comerţului" din Piaţa Muncii. M-am plimbat prin preajmă, am adăstat în faţa Bisericii Vergului, a Mareşalului Ion Antonescu, cu hramul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", urmărind forfota străzii. Parcarea din imediata vecinătate a acestor obiective, să le zic aşa, colcăie de derbedei obraznici, aproape agresivi faţă de cei care, cu treabă fiind, vin să îşi parcheze maşinile pe acolo. Golanii ăştia mizeri, cu un comportament şi un limbaj stradal inadmisibil, dar... cercelaţi şi tatuaţi pe sub jegul lucios, stăpînesc zona. Nu poţi face o mişcare fără să te cerceteze din priviri, fără să te "evalueze" adică, fără să te interpeleze, să te direjeze, să îţi interzică, să îţi ceară de la obraz. Tinerele de la volan sînt miştocărite şi comentate de o manieră imposibil de descris.
Fauna asta e observată din umbră de "ginitorii colectori" ai "încasărilor" parcagiilor, care "trec" pe la ei şi preiau sumele din mers, dar şi gata să intervină, gata să creeze o "ambuscadă" la nevoie, gata să "pedepsească", ori gata să dea "vira" dacă e cazul. Dar, nu prea e cazul. În afară de ceva taximetrişti dubioşi, transpirînd fără clienţi în soare, n-am văzut picior de poliţist sau de jandarm pe-acolo, iar vlăjganii în ţinute de "agenţi de intervenţie", care taie frunze la cîini prin apropiere, nu numai că nu au nimic împotriva "fenomenului" (fireşte, cîtă vreme poliţia şi jandarmeria nu au, de ce ar avea ei!), dar, mai degrabă, pare că ei înşişi asigură protecţia viermuielii "în perimetru", ţinîndu-le tuturor de "şase". Sper să fie numai o impresie, indusă-mi de arşiţa sufocantă... De bună seamă, însă, nu recomand nimănui să întîrzie pe acolo după lăsarea întunericului! Desigur, nu este o ipostază citadină izolată...
P.S. - Privită din lateral, biserica pare, datorită arhitecturii ingenioase, un uriaş buldozer orientat spre Vest sau chiar un afet de tun, orientat spre... Est! Mi se pare firesc. Antonescu i-a pus hrisovul de temelie la sfîrşitul lui iunie 1943, adică la trei ani după cotropirea Basarabiei de către URSS şi la doi după Eliberarea ei. Vasăzică, Biserica, Tractorul şi Tunul. Credinţă, Muncă, Luptă. "Treimea" existenţială a solidarităţii sociale. Asta aveau românii atunci. Exact ceea ce le lipseşte astăzi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu