Simboluri cubaneze - Moncada

În iulie, oraşul Santiago de Cuba dansează în ritmul tobelor şi al instrumentelor tradiţionale conho şi tumbo. B-dul Santa Rita devine scena multicoloră a carnavalului cubanez. Tot acum, oraşul găzduieşte şi Festivalul anual al Culturii Caraibiene – El Festival de Cultura Caraibena – deschis participării tuturor ţărilor din regiune, care au ocazia etalării spectaculare a genurilor tradiţionale de muzică, dans  şi estetică vestimentară. Sînt manifestări culturale care premerg festivităţilor şi conferinţelor ce marchează, în fiecare an, un moment de cotitură din istoria contemporană a Republicii Cuba - Asaltul asupra Cazărmii Moncada.

În 1953, ţara se afla încă sub efectul paralizant al loviturii de stat din martie 1952, care a dus la suspendarea Constituţiei în vigoare, abolirea regimului parlamentar, lichidarea partidelor şi instaurarea dictaturii personale a lui Fulgencio Batista, cu doar cîteva săptămîni înainte de alegerile generale. Tînărul politician revoluţionar Fidel Castro încercase să i se opună dictatorului pe cale legală, dîndu-l în judecată cu Constituţia pe masă pentru uzurparea puterii pe cale armată. Dar, cum justiţia îi era aservită lui Batista, acţiunea judecătorească iniţiată de Castro a fost blocată şi, ulterior, respinsă.

 Prin urmare, înţelegând că regimul Batista nu poate fi schimbat prin mijloace legale, Fidel Castro şi susţinătorii săi au luat hotărîrea răsturnării regimului prin insurecţie armată. La 26 Iulie 1953, în fruntea unui grup înarmat alcătuit din circa 100 de opozanţi ai dictaturii, Fidel Castro a executat un atac asupra bazei militare din oraşul Santiago de Cuba, a doua garnizoană a ţării în acea perioadă, bază militară cunoscută sub denumirea „Cazarma Moncada”, ce purta numele generalului Guillermon Moncada, un erou al Războiului de Independenţă. Printre luptători s-au aflat alţi doi renumiţi revoluţionari, Abel Santamaria, ucis în timpul luptelor şi Raul Castro Ruz (actualul şef al statului cubanez), fratele conducătorului Fidel Castro.

În fapt, tinerii revoluţionari conduşi de „Fidel” intenţionau ridicarea la luptă a vechii provincii Oriente, teatrul celor mai mari bătălii din războiul antispaniol pentru independenţa Cubei, de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, război a cărui figură emblematică fusese tînărul poet naţional Jose Marti. În acest scop, Cazarma Moncada era ţinta care oferea condiţii propice declanşării cu succes a Revoluţiei. Mai mult decît atît, revoluţionarii avuseseră în intenţie şi luarea Cazărmii „Carlos Manuel de Cespedes”, din oraşul Bayamo, important centru comercial şi de comunicaţii din regiune. O regiune în care, condiţiile de viaţă grele şi mizere cauzate de exploatarea nemiloasă, precum şi tradiţia nealterată a patriotismului,  creau circumstanţe favorabile pentru acţiuni cu caracter revoluţionar.

Încercarea, însă, nu a avut sorţi de izbîndă. Peste două treimi dintre revoluţionari au fost capturaţi, torturaţi şi ucişi de trupele dictatorului Batista. Fraţii Castro au fost prinşi, arestaţi şi judecaţi. La proces, ţinut într-o încăpere a spitalului Saturnino Lora din Santiago transformată în sală de judecată, principalul acuzat, Fidel Castro, a fost propriul său avocat, pledînd în apărarea cauzei sale timp de 4 ore, printr-un discurs cu adevărat apoteotic, rămas în memoria colectivă sub expresia „Istoria mă va absolvi”. Discursul a fost considerat a fi adevărat manifest politic revoluţionar, care a  trasat liniile construcţiei şi dezvoltării socialiste viitoare a Cubei şi a inspirat şi însufleţit numeroase mişcări de stînga din America Latină.

Pledoaria lui Castro realiza, de fapt, expunerea planului de intenţie politică ce a stat în spatele acţiunii revoluţionare de la Cazarma Moncada, ale cărui principale puncte vizau lichidarea analfabetismului, prin instrucţie şcolară gratuită şi educaţie,  împroprietărirea ţărănimii cu pămînt, trecerea la industrializare, ca principală coordonată a economiei cubaneze, lichidarea şomajului, construcţia şi atribuirea gratuită de locuinţe către cei care trăiesc din muncă proprie şi o politică guvernamentală fermă de refacere şi asigurare a sănătăţii populaţiei.

Verdictul instanţei de judecată? Fidel Castro a fost condamnat la 15 ani de în­chisoare şi Raul Castro la 13 ani.  După doi ani de detenţie, însă, cei doi fraţi au fost eliberaţi la presiunea opiniei pu­blice, dar au fost obligaţi să se exileze. S-au stabilit în Mexic, unde l-au cunoscut pe Ernesto "Che" Guevara. Deşi, asaltul de la 26 iulie a eşuat, el a constituit semnalul declanşării revoluţiei socialiste cubaneze, care avea să triumfe, după cum se cunoaşte, la 1 Ianuarie 1959. Evenimentul de acum 58 de ani este marcat ca a doua sărbătoare naţională cubaneză şi are semnificaţia luptei neobosite a poporului cubanez, începută atunci şi continuată şi astăzi, cu tenacitate politică şi vocaţie constructivă, pentru libertate socială şi naţională, pentru socialism.