Tradiţii şi legende – Moş Nicolae

În fiecare 6 decembrie creştinii îl prăznuiesc pe Sf. Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. La catolici, ziua Sfîntului Nicolae este o „comemorare facultativă”, căci pentru Biserica de la Roma semnificaţiile şi, implicit, importanţa teologică a vieţii şi minunilor acestui sfînt, ca şi a altor sfînţi creştini propovăduitori şi martiri ai „dreptei-credinţe” (ortodoxia), precum Vasile, Gheorghe sau Constantin şi Elena, sînt incomparabil mai mici decît, spre exemplu, ale Sfîntului Bartolomeu, apostol, ale Sfîntului Benedict, abate, „patronul Europei”(!), ori ale Sfîntului Iosif, soţul Sfintei Fecioare Maria, zi marcată în calendarul romano-catolic cu cruce şi majuscule roşii, ca „sărbătoare de poruncă”.

Departe ca aceste diferenţe de calendar ecumenic şi simboluri existente între cele două confesiuni creştine fundamentale să aibă vreo conotaţie negativă şi să îndrituiască sentimente contradictorii în rîndurile credincioşilor, pentru creştin-ortodocşi Sf. Nicolae este unul dintre cei mai mari şi mai veneraţi sfinţi. Cu siguranţă, pentru copii, Sf. Nicolae este sfîntul cel mai drag şi cel mai aşteptat, pentru că este singurul care vine, prin tradiţia populară, cu daruri pentru toţi copiii cuminţi. El deschide, practic, perioada sărbătorilor de iarnă.

 „Să intri în nevoinţa poporului…”

Dar, cine a fost Sfîntul Nicolae (nuiaua copiilor neascultători!) sau Moş Nicolae, cel aducător de daruri pentru copiii cei cuminţi?  În greaca veche, numele său se traduce prin „biruitor al poporului” sau „victoria poporului”. Sfîntul Nicolae s-a născut pe la mijlocul secolului al III-lea d.Cr., în cetatea Patara din Lichia (Asia Mică), în familia unor creştini evlavioşi. Pe mama sa o chema Nona, iar pe tatăl său Teofan. Unul dintre unchii săi se numea tot Nicolae şi era episcop al Patarei şi ctitor al Mînăstirii Sfîntul Sion. Aici a stat Sf. Nicolae încă din adolescenţă, primind hirotonia preoţiei la o vîrstă fragedă şi tot aici a primit el îndemnul divin: „Nicolae, să intri în nevoinţa poporului, dacă vrei să fii de Mine încununat!”. După o vreme, a plecat la cetatea Mira şi, curînd, a fost ridicat, mai fără voia lui, dar prin vrerea lui Dumnezeu, în scaunul de arhiepiscop al cetăţii, deşi avea o vîrstă foarte tînără pentru o aşa înaltă slujbă. Se spune că Sfîntul Nicolae şi-a împărţit întreaga avere săracilor şi că toată viaţă şi-a închinat-o binelui celorlalţi, prin rugăciuni şi fapte pilduitoare. Orfanilor le era adevărat părinte, era milostiv cu oamenii nevoiaşi, sprijin pentru cei neputincioşi şi suferinzi, mîngîietor cu cei trişti şi duhovnic tuturor. Era vindecător al suferinţelor sufleteşti şi trupeşti, era dăruit cu harul divin al facerii de minuni. Sfîntul Nicolae a trecut la cele veşnice la 6 decembrie anul 340, în jurul vîrstei de 90 de ani şi a fost depus în mare cinste la biserica mitropolitană a Mirelor. În secolul al XI-lea, în timpul invaziilor musulmane, moaştele sale au fost deshumate în taină şi duse la Bari, în Italia, şi reînhumate în Biserica Sfîntul Ştefan, la anul 1087, unde se află şi în prezent. Opt secole mai tîrziu, parte din moaştele sfîntului au fost dăruite Bisericii Ortodoxe Române, aduse la Bucureşti şi depuse la Biserica Sf. Gheorghe Nou unde se găsesc şi azi.

„Sfîntul Nicolae” sau nuieluşa minune

În timpul Conciliului de la Niceea, din anul 325, soborul celor 318 mari preoţi adunaţi sub autoritatea împăratului Constantin cel Mare, între alte probleme discutate, a judecat şi cazul de erezie a prelatului Arie. Ierarhul Nicolae nu s-a oprit doar la motivaţiile verbale întru apărarea dreptei-credinţe şi condamnarea ereticului, ci a trecut la argumente mai pămîntene, pălmuindu-l pe nelegiuit, în plin sobor. Deşi atitudinea… viitorului Sfînt Nicolae a fost de neacceptat pentru înalţii părinţi ai bisericii creştine, pedagogia populară a păstrat viu exemplul gestului său, ca argument viabil, în anumite situaţii, pentru cuminţirea indisciplinaţilor. De aceea, şi astăzi, în raporturile cu copiii neascultători, părinţii apelează, uneori, la „Sfîntul Nicolae”.   

Originea lui Moş Nicolae cel darnic

Între minunile înfăptuite de Sf. Nicolae de-a lungul vieţii sale, legenda vorbeşte şi despre minunea celor trei fete sărace scăpate de desfrînare. Într-adevăr, mare minune, sîntem tentaţi a zice astăzi! Spune, dar, legenda că în cetatea în care locuia Sfîntul Nicolae trăia un om sărac ce avea trei fiice. Ca să scape de sărăcie, omul îşi trimise fetele în păcatul desfrînării. Aflînd aceasta, Sf. Nicolae s-a gîndit să-l ajute pe nefericitul tată şi să-l scape de păcat. Fără să-l ştie nici vîntul nici pămîntul, Sf. Nicolae se duse în puterea nopţii la casa omului şi-i aruncă pe fereastră o pungă cu galbeni, dispărînd în întuneric. A doua zi, omul cel sărac a găsit punga cu bani în casă şi s-a minunat de aşa milostire din partea lui Dumnezeu, înălţîndu-i Atotputernicului slava cuvenită. Omul şi-a măritat fata cea mare şi i-a dat zestre punga cu bani găsită în casă. Mulţumit că săracul a împlinit voia lui Dumnezeu, căruia nu-i plac rătăcirile omului în păcat, şi a renunţat să-şi mai trimită fata cea mare pe drumul desfrîului, Sf. Nicolae a făcut la fel şi pentru celelalte două fete ale omului, aruncînd noaptea în casa lui cîte o pungă cu bani pentru fiecare dintre ele. Numai că, în ultima noapte, omul cel sărac a pîndit la colţul casei ca să vadă cine îi este binefăcătorul şi, recunoscîndu-l pe Sfîntul Nicolae, i-a mulţumit din toată inima sa. Legenda spune că bietul om s-a legat cu jurămînt să apere taina faptelor Sfîntului Nicolae, dar tradiţia a păstrat de atunci şi pînă astăzi gestul său de a lăsa copiilor la ceas de noapte, în timpul somnului, daruri în ajunul zilei de 6 decembrie, ziua cînd este prăznuită memoria sa.