Aniversarea zilei de naştere a lui Nicolae Ceauşescu, 26 ianuarie 1918, se situează în spiritul tradiţiei româneşti de omagiere a marilor personalităţi istorice ale poporului. Rememorăm de fiecare dată, cu emoţie şi bucurie, epocile şi faptele pilduitoare ale marilor noştri voievozi, de la Basarab Întemeietorul la Alexandru Ioan Cuza. În şirul acestor evocări înscriem şi pe aceea a lui Nicolae Ceauşescu, fiu credincios şi devotat al poporului român, ale cărui virtuţi le-a întruchipat pe deplin. Numele primului preşedinte al Republicii stă la loc de cinste în galeria marilor figuri ale istoriei naţionale, în rîndul celor mai luminaţi patrioţi ai neamului românesc. Realizările vieţii sale tumultoase şi temerare, faptele!, îl înfăţişează istoriei ca pe un ctitor de ţară şi civilizaţie, patriot şi revoluţionar consecvent, om politic de anvergură şi recunoaştere internaţională, mare iubitor al păcii şi înţelegerii între popoare.
În august 1968, la Cluj-Napoca, în faţa unei adunări populare de peste 200 de mii de oameni, preşedintele Nicolae Ceauşescu rostea un impresionant legămînt de credinţă faţă de ţară: „Ceea ce facem noi nu este legat de activitatea unei persoane sau a unui grup de oameni. Este legat de activitatea întregului popor, de munca şi năzuinţele sale, iar dorinţa noastră este ca tot ce facem să răspundă intereselor poporului. Vreau să declar aici că în întreaga mea activitate mă voi conduce după interesele poporului, că voi munci fără odihnă cît timp va bate inima în mine pentru înflorirea României socialiste, pentru cauza comunismului, că voi fi alături de popor”.
Acest legămînt era, în fapt, o pledoarie pentru viitor, un angajament solemn, chezăşuit prin trecutul său de luptă exemplară, faţă de poporul din rîndurile căruia s-a ridicat, că destinele Patriei se afla în mîini de nădejde. Nicolae Ceauşescu era omul care demonstrase de nenumărate ori pînă atunci, aşa cum avea să o facă de-a lungul întregii sale vieţi, că nimeni şi nimic nu-l poate abate de la a-şi respecta angajamentele. Hotărîrea şi siguranţa pe care le afişa angajîndu-se în lupta pentru progresul şi prosperitatea României veneau din dragostea faţă de poporul pe care îl simţea alături, din încrederea deplină în oameni, în ale căror năzuinţe îşi regăsea propriile lui aspiraţii, propria lui raţiune de a fi.
Sub conducerea de aproape un sfert de secol a preşedintelui Nicolae Ceauşescu, România a devenit o ţară înfloritoare, a cărei dezvoltare asigura poporului muncitor un nivel de trai fără precedent. Marile realizări obţinute prin munca avîntată şi iscusinţa poporului român în toată această perioadă vor rămîne peste timp ca o pecete istorică a forţei creatoare pe care o poate dezvolta o naţiune liberă, pe deplin stăpînă pe voinţa şi destinele sale.
Amintirea lui Nicolae Ceauşescu a rămas vie în memoria poporului nostru, intrînd în conştiinţa naţională ca fiind a uneia dintre cele mai importante personalităţi ale istoriei neamului românesc, prin întreaga sa activitate politică şi socială, pusă în slujba idealurilor de libertate, independenţă şi progres ale întregului nostru popor, idealuri pentru a căror împlinire şi-a pus chezăşie însăşi viaţa, plătind cu moarte de martir. Adesea, în tragica premoniţie pe care o avea, se confesa intimilor săi: „Eu voi muri pentru poporul meu”! Nicolae Ceauşescu a făcut sacrificiul suprem pe altarul Patriei, al intereselor ei supreme, numele lui stînd la loc de înaltă cinste, alături de cele ale marilor voievozi martiri, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Grigore Ghica al III-lea, Tudor Vladimirescu, Alexandru Ioan Cuza şi, de ce nu, de cel al Mareşalului Ion Antonescu, al căror sînge, prin sacrificiul vieţii fiecăruia dintre ei, sacralizează şi eternizează pămîntul strămoşesc, Patria, urcînd în panteonul eroismului naţional.
Nicolae Ceauşescu a fost un conducător de ţară ridicat din rîndurile nevoiaşe ale poporului, pe care l-a iubit şi l-a slujit cu dreaptă credinţă, cu demnitatea şi loialitatea omului simplu, dar mîndru de virtuţile şi idealurile pe care i le-a întruchipat şi i le-a apărat. În epoca autorităţii sale şi a tovarăşilor săi, Nicolae Ceauşescu a ridicat mîndria şi demnitatea naţională pe un piedestal strălucitor, la temelia căruia au trudit eroic generaţii şi generaţii de români, ce au impus România în rîndul celor mai respectate ţări ale lumii, de numele lui şi al contemporanilor săi, de la muncitor pînă la înaltul funcţionar de stat, fiind legate realizări economice şi sociale fără precedent ale poporului nostru, realizări care au marcat inconfundabil glorioasa epocă de construcţie socialistă a Patriei. Sub conducerea preşedintelui Nicolae Ceauşescu, împreună cu tovarăşii şi colaboratorii săi, alături de celelalte cadre şi membri de rînd ai Partidului Comunist Român, clasele şi categoriile muncitoare, toţi oamenii muncii, prin eforturile şi priceperea lor, prin hărnicia şi devotamentul lor, ale fiecăruia, au creat o ţară înfloritoare, neîndatorată nimănui, un popor cu un nivel de trai remarcabil, o naţiune liberă, suverană, pe deplin stăpînă pe destinele sale.
Din toate aceste motive şi din multe altele, Nicolae Ceauşescu a deranjat pe mulţi, trezind invidii ucigaşe, în ţară şi în străinătate. Dovadă stă faptul că a fost pîndit la cotitura istoriei şi asasinat mişeleşte de o bandă de trădători de neam şi ţară, la zidul Tîrgoviştei voievodale, pe care preşedintele erou o visa reaşezată în atributele sale de Capitală istorică a Ţării Româneşti, precum şi faptul că suprimării sale şi, deopotrivă, a Partidului Comunist Român i-a urmat lichidarea spiritului naţional, a libertăţii şi demnităţii româneşti, demolarea economică, distrugerea sistemului de apărare şi securitate naţională, degradarea fără precedent a sistemelor de sănătate, educaţie, învăţămînt şi cultură, prăbuşirea catastrofală a nivelului de trai al populaţiei, distrugerea relaţiilor externe de parteneriat suveran şi a prestigiului internaţional ale României. Pe scurt, suprimării preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi Partidului Comunist Român i-a urmat suprimarea Patriei.
Cînd în timpul gravelor evenimente contrarevoluţionare şi antidemocratice, anticomuniste, antisocialiste, antirepublicane şi antinaţionale – într-un cuvînt, antiromâneşti – din decembrie 1989, preşedintele Nicolae Ceauşescu, trădat sau abandonat pînă şi de generalii săi, a căzut în mîinile celor ce au executat lovitura de stat, el nu şi-a pierdut încrederea şi speranţa în poporul pe care îl iubea mai presus de orice şi, confruntîndu-se dramatic cu călăii săi, a afirmat cu o convingere de-a dreptul tragică: „Poporul luptă şi va lupta pînă la eliminarea acestei bande de trădători de ţară care, în strînsă legătură cu străinătatea, au organizat lovitura de stat, luptă şi va lupta pentru existenţa sa, pentru independenţa, suveranitatea şi pentru libertatea României”.
Oare, avea preşedintele Ceauşescu dreptate? Ştia el atunci ceva ce noi nu ştim nici astăzi? Vom afla vreodată pentru ce şi cu cine se lupta poporul în acele zile? Indiferent care e răspunsul, sentimentul care ne domină acum, la atîţia ani de la asasinarea preşedintelui Nicolae Ceauşescu, şi ne va domina probabil întotdeauna este acela că, atunci cînd el a avut mai multă nevoie de popor, poporul nu i-a fost alături. Noi toţi nu i-am fost alături. Unii nu au ştiut, cei mai mulţi nu am putut, iar alţii nu au vrut… Acesta pare să fie destinul nostru istoric şi al voievozilor noştri. Ce tragic destin!
Nicolae Ceauşescu şi-a dat viaţa pe altarul naţional şi al cauzei socialiste, revoluţionare, a clasei muncitoare cu convingerea nestrămutată că Patria Română este nepieritoare, oricît ar încerca duşmanii şi trădătorii ei să o răpună. Aceasta a fost suprema sa credinţă, aceasta este moştenirea de spirit pe care ne-a lăsat-o. Duşmanii de moarte ai Patriei l-au răpus pe el, preşedintele, prin asasinat mişelesc, voind să îl scoată definitiv din istorie, dar, prin crima lor, n-au făcut decît să îl înalţe mai impunător în nemurire. Noi, cei ce i-am supravieţuit, şi generaţiile viitoare avem datoria patriotică, sfîntă, de a lupta şi veghea, fie şi cu preţul vieţii, pentru ca visul existenţei peste veacuri a României, a Patriei Eterne, leagănul fiinţei şi identităţii noastre ca popor, al civilizaţiei româneşti, al aspiraţiilor şi idealurilor noastre de eliberare socială şi naţională, de dreptate şi progres, al idealurilor de umanitate, să se împlinească.
Tu, bravule conducător, iartă nevrednicia generaţiei care ţi-am fost contemporană, căci nici acum nu ştim unde ne-a fost mintea, Dumnezeule!
Text revăzut al evocării prezentate în cadrul Conferinţei aniversare dedicate lui Nicolae Ceauşescu, organizate la Casa de Cultură din Scorniceşti, în ziua de 26 ianuarie 2002.
5 comentarii:
NC a fost cel putin in anii 68-80 un conducator genial. Nu a vandut Romania nimanui dar a adus tehnologie de ultima ora. Era timpul cand veneau Renault si Citroen, cand canadienii si romanii construiau centrala de la Cernavoda,cand la Curtea de Arges se puneau bazele RO NI PROT si japonezii alegeau Argesul si nu Praga cand la Portile de Fier romanii si sarbii se vizitau zilnic iar Dunarea nu era o granita ci numai o apa, era vremea cand Nixon sau Regina Mama ii acordau onoruri.Romania era respectata si adulata de lumea civilizata. Acum Basescu nu mai are intrari decat in Africa sau lumea a treia in Europa e vazut doar un Popey un marinar vai de capul lui al Europei. Acum romanul a devenit cam dornic de averi peste noapte in timp ce sarbul trage inca.Bunicii mei faceau in timpul acela ca maistru si secretara numai din banii de servici o casa cu 5 camere si nimeni nu indraznea sa intrebe daca sint bani legali ptr ca toata lumea sta ca e munca cinstita.Si atunci existau mai saraci si mai bogati in anumite limite dar bogatul era bogat prin munca lui greua cu truda.In Resita exista un carter al vilelor dar nici un om nu se gandea ca aceste vile sint facute din bani negrii caci acolo stateau medici maistri avocati toti oameni respectati dupa multi ani de ros carti.atunci din munca cinstita puteai face si mici averi . Acum cate case sint facute cu bani curati oare???
toti incomozii au sfarsit rau in toate epocile istorice peste tot in lume. in 4 pasi; demonizare prin propaganda, asmutirea populatiei si/sau urmata de invazia externa, uciderea ritualica si continuarea defaimarii dupa moarte. e o reteta infailibila.
@Anonim
E foarte trist ceea ce spuneţi. Şi pe deplin adevărat. Vreau să mai spun aici că eu nu îl idealizez şi nu îl idolatrizez pe Ceauşescu, aşa cum s-ar putea crede. L-am admirat pînă la un anumit moment şi îi admir faptele şi personalitatea mai ales astăzi. A făcut şi multe erori în politica internă, mai ales în ultima parte a vieţii - e adevărat că asta şi în condiţii de conjunctură externă mult înrăutăţite în comparaţie cu anii '70, spre exemplu - şi spun că a făcut în perioada respectivă erori clare mai ales de tactică politică, zic eu, dar a-i fi adus capatele de acuzare care i-au fost aduse şi a-l condamna la moarte şi executa şi de a-l supune şi menţine de peste 22 de ani oprobriului şi ostracizarii publice, este cu totul nedrept şi nemeritat şi nu poate fi acceptat şi tolerat de nici un cetăţean al României de bună credinţă, de nici un om cu judecata dreaptă. Aici, nu e vorba să facem sau să încercăm a face reabilitarea lui Ceauşescu, căci nici nu are el nevoie de reabilitarea noastră, viitorimea îl va păstra, pe meritele lui, în cartea de istorie a românilor. Aici e vorba de reabilitarea şi respectarea unui principiu de onoare, anume, de principiul adevărului.
A asocia figura lui Nicolae Ceausescu cu Antonescu este o crunta jignire pentru conducatorul care a construit independenta economica a Romaniei.Antonescu a bagat tara in dezastru economic politic si militar,a inrobit-o economic intereselor Germaniei naziste,a guvernat prin teroare,crima si linsaj,a pus o pata rusinoasa pe obrazul Romaniei moderne prin atrocitati impotriva minoritatilor etnice,a bagat tara intr-un razboi dezastruos, care era sa ne fie fatal(ma refer la fiinta neamului romanesc),este responsabil de pierderea Ardealului,a adus intreaga politica externa a Romaniei intr-o pozitie injositoare pe plan international prin aderarea fara rezerve la politica expansionista germana.In timpul rascoalei din 1907,ofiter fiind,a executat un numar de 14 tarani in fata prefecturii din Galati.
Cum puteti sa comparati ilustra figura a lui Nicolae Ceausescu cu un criminal de razboi??
@ddanilov
Respect opiniile dvs. referitoare la Mareşalul Antonescu, mai toate vizînd chestiuni discutabile. Nu înţeleg, însă, cu ce argumente poate fi găsit el responsabil de pierderea Ardealului(?!).
Nu am încercat compararea propriu-zisă a lui Ceauşescu nici cu Antonescu, nici cu celelalte figuri istorice evocate. Numitorul comun care îi ridică pe toţi aceştia în Panteonul Naţional, şi pe cîţi alţii nu îi putem înşirui aici, este, în opinia mea, fatalul şi incontestabilul lor patriotism.
Desigur, nu pretind că patriotismul poate justifica sau prescrie crima, dacă aceasta nu a fost comisă în legitimitatea defensivei istorice a naţiunii.
Trimiteți un comentariu