marți, 30 decembrie 2014

Tentativa de lovitură antirepublicană, continuă?

25 de ani de la lovitura de stat antisocialistă şi antinaţională (V)

Ce semnificaţie a avut decuparea Stemei Republicii de pe drapelul tricolor, în decembrie 1989? Fireşte, semnificaţia caracterului antisocialist, antinaţional şi, categoric, antirepublican al loviturii de stat.

“Noi am pus problema reinstaurării monarhiei, printr-o proclamaţie, care a fost redactată de Ion Rădoi, în grupul din care făceam şi eu parte, Horia Ivan, un pictor, şi încă un artist plastic ce emigrase în Austria şi care avea legătura cu unul dintre liderii revoluţiei. Citirea proclamaţiei din 22 decembrie, din balconul C.C., mi-a întărit convingerea că unul din oamenii noştri se află deja unde trebuie. Din acea clipă, eu m-am retras din iureş, considerînd că drumul este ireversibil, inclusiv desfiinţarea P.C.R., şi nu mă interesa nici accesul la putere, nici să mai fac acte de bravură. Proclamaţia urma să îmi fie înmînată mie pentru a o transmite Ambasadei S.U.A. şi postului Radio Europa Liberă. În proclamaţie, în loc de monarhie s-a citit scurt România. Dacă ajungeam noi să dăm citire proclamaţiei, în care îl invitam pe Regele Mihai să-şi reintre în drepturi, este posibil ca după demolarea P.C.R. să fi urmat instaurarea monarhiei” – Din confesiunile unui rezident român din Germania, „invitat” în decembrie 1989 să participe la „Balul de Cristal” (numele de cod sub care s-a executat lovitura de stat din România).

Astăzi, să ne îndreptăm cu toții gîndul către Rege (!!) – Din mesajul către cetăţenii Republicii adresat azi, 30 Decembrie 2014, de domnul Klaus Johannis, cu prilejul Zilei Republicii, republică al cărei preşedinte este. De vreo săptămînă, domnul Johannis. HAIL...! Mare e grădina Ta, Doamne!


Şi-acum, anul 2015. LA MULŢI ANI, REPUBLICĂ ROMÂNĂ! LA MULŢI ANI TUTUROR!

3 comentarii:

Augustin Radescu spunea...

La multi ani, Nicule! Si-o mai fi si cum vrem noi!

Valeriu Stănescu spunea...

La mulţi ani!

Eu am crezut, în dec. 1989, că Ion Iliescu este un comunist reformator. Dar când a citit proclamația aceea, în care se spunea că numele țării este România (în loc de RSR), am început să am îndoieli față de bunele lui intenții și, în general, față de ”revoluție”.

Nicolae Nicu spunea...

La Mulţi Ani, tuturor, pe 2015!

Referitor la Ion Iliescu, se cuvine spus că, în contextul evenimentelor din decembrie 1989 şi a celor adiacente acestora, din anii 1990-1992, rolul jucat de domnia sa se va dovedi – la o analiză obiectivă – a nu fi fost în totalitate negativ. Nu dezvolt subiectul acum, dar, în opinia mea de contemporan şi eu al acestor perioade şi, pe alocuri, nu doar de contemplator al lor, Ion Iliescu a făcut parte din acel vector de interese – de o forţă formidabilă, desigur – care a avut rolul decisiv, în regizarea şi detonarea loviturii de stat, numai că nici el personal, nici vectorul de interese pe care îl reprezenta nu au avut capacitatea analitică necesară de anticipare corectă a multitudinii de forţe şi interese sangvine şi necrofage care se vor revărsa, instinctual şi instantaneu, spre locul supliciului. În momentul în care prădătorul a sărit la beregata României rătăcinde şi a culcat-o la pămînt dintr-o lovitură, asupra nefericitei prăzi s-au repezit toate hienele şi sălbăticiunile pînditoare, de zeci de ani!, la cotitura istorică, astfel că prădătorul iniţial s-a văzut în situaţia de extremă necesitate să lase ospăţul adulmecat şi îşi apere atît prada, cît şi propria viaţă. Astfel, împrejurarea, cît de dramatică, a creat circumstanţe miraculoase supravieţuirii victimei. România, o pradă rănită îngrozitor, dar scăpată cu viaţă! Găsesc, aşadar, că, în contextul acestei scene dramatice, rupte parcă din lumea savanelor africane, Ion Iliescu are, totuşi, meritul de a fi avut forţa şi abilitatea să ţină piept mulţimii haitelor înfometate spre a nu fi doborît şi să păstreze prada rănită pentru sine, scăpînd-o astfel de la devorare.