miercuri, 17 februarie 2016

Libertatea de exprimare inutilă

     Zarvă mare într-o anumită parte a presei. Urmare a somaţiei ANAF, televiziunea Antena 3 ar urma să elibereze spaţiul din care emite, spaţiu intrat în proprietatea statului, conform unei hotărîri judecătoreşti, definitive şi irevocabile. Asta e consecinţa gravelor infracţiuni de criminalitate economică dovedite de Justiţie – cu un prejudiciu adus statului român de circa 60 de milioane de euro! – pe care le-a comis Dan Voiculescu, patronul postului. Zarva vine din faptul că, pasămite, punerea în executare pe care o cere ANAF în aceste zile – executare care, se cuvine să precizăm, trebuia făcută, potrivit legii, de mult, şi care, nu se ştie pentru ce motive nu s-a făcut la timp – ar ascunde în miezul ei niscai interese de sugrumare a libertăţii de expresie, un atac la adresa „antenelor” lui Voiculescu, bla-bla-bla. Cunoaştem meniul. În această chestiune, premierul Dacian Cioloş, interpelat de ziarişti, a spus că  nu se poate cere guvernului său să fi rezolvat deja, în cele nici patru luni de la instalare, ceea ce nu au rezolvat guvernele anterioare în mandatele lor, inclusiv problema aceasta legată de Ant. 3. Cioloş a spus că este vorba despre o hotărîre judecătorească, aşadar ea trebuie pusă în executare, şi că îndrituită legal să rezolve probleme de acest gen este ANAF. Prin urmare, în cazul A3, instituţia respectivă trebuie să răspundă de ce nu a trecut pînă acum la executarea hotărîrii judecătoreşti, nu guvernul.

     Cu toată lipsa mea de simpatie pentru guvernul său, consider că premierul Cioloş chiar are dreptate. În sensul că problema nu este despre media şi libertatea presei – eu nici nu văd ce-are a face o asemenea năzbîtie de logică în toată povestea asta –, ci despre respectarea legii şi aplicarea unei hotărîri judecătoreşti. Reamintesc, aşa de pamplezir, că evenimentele huliganice, antisociale, din decembrie 1989 de la Timişoara au pornit exact de la refuzul unor sociopaţi de a se supune executării unei hotărîri definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa judecătorească. Şi acolo era vorba tot despre refuzul de a eliberara un spaţiu la care locatarul nu mai avea dreptul legal... În cazul „Atrei”, miezul intrigii este de ce nu a fost pusă în executare pînă acum hotărîrea judecătorească de evacuare din clădirea statului a locatarului abuziv, indiferent cine este acest locatar şi cu ce se ocupă el – iar cine se face vinovat pentru asta trebuie tras la răspunderea legală – şi nu ce interese ascunse ar avea autorităţile să-l execute pe locatarul fără drept. Şi dacă ar avea ele nu ştiu ce interese, nu contează, cîtă vreme evacuarea este obligatorie prin hotărîrea definitivă a instanţei. Că doar, eventuala existenţă a pîrîtelor interese nu ar putea revoca hotărîrea şi anula executarea! 

     Nu ştiu de ce, am mai observat aspectul acesta, în România mare parte dintre ziarişti, printre care şi cei de la Atrei, consideră că presa este deasupra legii şi că trebuie să i se permită presei infamia asta! Ţeapă! Presa, nici ea, nu este şi nu poate fi mai presus de lege şi ar fi un abuz inacceptabil să fie. În societatea democratică, şi presa trebuie să stea în rînd cu legalitatea, ca oricine altcineva. Avînd în vedere însă că foarte mulţi dintre salariaţii din jurnalism, prin lipsa studiilor de specialitate şi-a calităţilor individuale necesare, sînt nişte intruşi în domeniu, adică sînt orice altceva numai jurnalişti nu, este de bun simţ să ne întrebăm dacă nu cumva mulţi dintre ei au pătruns în breaslă tocmai din trebuinţa, impulsul sau iluzia că vor fi ei înşişi mai presus de lege!

     O viziune diferită, comparativ cu a primului-ministru, dovedeşte a avea  în această chestiune preşedintele Klaus Iohannis. Domnia sa declară ceva de genul că executarea hotărîrii judecătoreşti în cauză "este o abordare heirupistă din partea ANAF, cel puţin nepotrivită, dacă nu chiar discutabilă" şi că "libertatea de exprimare nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative". Hait! (Era să zic "hail"!). Dacă nu aş fi aflat că vorbele acestea sînt ale preşedintelui, aş fi zis că ele au fost rostite probabil de vreun mocofan din categoria "vax populi". Dar, nu. Domnul preşedinte Iohannis e, totuşi, un politician. Domnia sa preferă ipocrizia presei, nu inamiciţia ei. Fireşte. Pentru un aşa înalt interes politic, preşedintele îşi asumă a insinua şi a induce în public ideea că recuperarea de către autorităţi a celor 60 de milioane de euro, delapidaţi de infractorul dovedit şi priponit, e un moft adiministrativ heirupist! Se poate? Îhî, cum să nu? Uau!

     Fie, dar să observăm că sînt concetăţeni ai noştri care au fost executaţi de lege pentru infinit mai puţin. De exemplu, pentru 60 de lei sau pentru 6 caltaboşi la pachet(!). Şi, mai cu seamă, să observăm că sînt zeci de mii de cetăţeni care au fost evacuaţi din locuinţe, de-a lungul anilor ăştia de... multă, multă demooocrasi, la fel de heirupist, pentru că locuinţele au fost cedate unor proprietari hotărîţi de instanţele de judecată. Sute de familii din toată ţara au fost aruncate, cu copiii şi calabalîcul, direct în stradă, sub cerul liber, sau strămutate în colibe amenajate la marginea oraşelor şi nimeni, nici A3, nici măcar preşedintele în funcţie, nu a considerat asemenea situaţii ca fiind urmarea unor "abordări heirupiste" şi a unor "banalităţi administrative". Ba, tocmai politicienii, cu preşedintele şi presa lor "liberă" în frunte, le-au consimţit ca atare, le-au încurajat şi le-au consacrat ei înşişi ca pe nişte acte de incontestabilă justiţie socială, vezi Doamne!

     Libertatea de exprimare nu poate fi suprimată pentru o banalitate administrativă, ne spune domnul Iohannis, deşi „banalitatea” despre care vorbeşte valorează, cum ziceam, vreo 60 de milioane de iepuroi şi deşi pe biata libertate inutilă de exprimare nu a suprimat-o nimeni, de vreme ce A3 se poate aşeza la taclale, spre exemplu, şi pe o canapea prinsă între două cartoane pe trotuarul din faţa primăriei, nu? Ca oricare alt român fără casă, adică... Bun, liberatea de clănţănire nu poate fi suprimată, cred şi înţeleg asta, dar libertatea de vieţuire a părinţilor şi bunicilor noştri, care ne mor de foame umiliţi în propria ţară, nu-i aşa că poate fi suprimată, domnule preşedinte? Dar liberatatea tinerilor, care ne mor incendiaţi prin cluburi, este că poate fi suprimată, domnule preşedinte? Dar libertatea pruncilor de a trăi, dacă tot s-au născut în ţara asta!, zic a pruncilor care ne mor copţi în incubatoarele maternităţilor, care ne mor în spitalele de pediatrie otrăviţi – şi asta în timp ce astenicul ăla de ministru al sănătăţii dumneavoastră ne spune că nu avem motive de îngrijorare(!!) şi că „trebuie să luptăm cu toţii, în primul rînd copiii”...!? –, aşadar ea, libertatea de a trăi a pruncilor noştri, ne-aşa că poate fi suprimată? Cît de „banale administrativ” vi se par toate aceste „heirupisme” ale realităţilor imediate pe care le trăim noi, nu voi!, şi cît de „nepotrivite, dacă nu discutabile” sînt ele? Cu dumneata vorbesc, domnule Preşedinte al României! Mda... Eu vorbesc... 

     Şi, cum ziceam, domnul Klaus Iohannis e, totuşi, un politician. Precum se vede, însă, este unul din categoria "Aşa, Nu!". (Ab)uzează de libertatea de exprimare inutilă.

P.S. – Nu am uitat de partea a doua a textului precedent, din 11 februarie. Va veni. 

7 comentarii:

Augustin Radescu spunea...

Am spus-o in nenumarate rinduri: libertatea cuvintului nu are nicio legatura cu democratia autentica, atita vreme cit NU ARE URMARI!

Augustin Radescu spunea...

Draga Nicule, dupa parerea mea gresesti grav si repetat. Textul tau abunda in referiri la textul unei hotariri judecatoresti pe care cred ca n-ai citit-o, si care, chipurile, ar trebui respectata si pusa in aplicare.

“Cioloş a spus că este vorba despre o hotărîre judecătorească, aşadar ea trebuie pusă în executare”
„…ci despre respectarea legii şi aplicarea unei hotărîri judecătoreşti.”
„miezul intrigii este de ce nu a fost pusă în executare pînă acum hotărîrea judecătorească de evacuare”
“nu contează, cîtă vreme evacuarea este obligatorie prin hotărîrea definitivă a instanţei”

Ei bine, surpriza: hotarirea judecatoreasca nu face nicio referire la EVACUARE!! Si asta pune sub semnul intrebarii tot esafodajul logic construit de tine. Hotarirea vorbeste despre trecerea imobilului (imobilelor) in proprietatea privata a statului, ceea ce, ce sa vezi, s-a intimplat de mult timp.
Ma surprinde, tocmai la tine, cit credit are bruxelezul asta, trimis aici, evident, pentru propasirea si bunastarea poporului roman. Nu?
Si la fel de tare ma surprinde virtosenia cu care infierezi pe “banditul” de Voiculescu, care ar fi pagubit statul roman cu 60 de milioane. Suma stabilita cu inalt profesionalism de procurori care au calculat si prejudiciul din dosarul Flota: ZERO LEI! Ba, din cite am inteles, vaporizarea flotei romane ar fi adus uriase beneficii statului roman. Din aceleasi surse...
Nu stiu, ceva imi scapa cu privire la tine. Dar poate sint eu prea obosit, la aceasta ora tirzie, si nu reusesc sa te inteleg. Pacat...

Nicolae Nicu spunea...

Augustin,
Redau mai jos cele două comentarii ale mele de pe blogul Contelui, pe care am văzut că îl vizitezi şi tu, dar pe care comentarii pare că nu le-ai citit pe amîndouă. Sigur le adaptez aici ca mod de adresare către tine.

Spui şi tu cam ca şi Contele ( te citez): "Ei bine, surpriză: hotărîrea judecătorească nu face nicio referire la EVACUARE!!".
Şi ce argument este ăsta, în favoarea cui? "Întrutotul", înseamnă ca beneficiarul, în cazul de faţă proprietarul, să se prevaleze de hotărîrea judecătorească ŞI în drept ŞI în fapt, ŞI în litera Şi în spiritul ei. Şi-apoi, o fi surpriză pentru voi!Instanţa nu putea să hotărească mai mult decît a hotărît, căci nu era în dreptul ei să o facă! Ce trebuia adică, să-l oblige pe (noul) proprietar să facă într-un anumit fel cu patrimoniul său? Stă în dreptul inalienabil al proprietarului să facă ce crede de cuviinţă cu bunul său - să-l vîndă, să-l păstreze, să-l închirieze, să nu-l mai închirieze etc. Atenţie, însă: Intrarea pe o proprietate fără consimţămîntul posesorului sau REFUZUL DE A O PĂRĂSI cînd acesta i-o cere, constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii. Din momentul în care făptuirorul nu se supune somaţiei de părăsire a proprietăţii, se intră pe un palier infracţional cu un grad mai ridicat de pericol public, reprezentat prin infracţiunea de "ocupare abuzivă", situaţie în care victima agresiunii, proprietarul, poate apela, în condiţiile legii, inclusiv la mijloacele de evacuare forţată a cotropitorului! Apoi, drept ar fi să îi solicite acestuia în instanţa judecătorească despăgubiri materiale cu titlu de daune interese... Dar, cum la Românica respectarea legilor se face cam pompieristic, cu heirupism, cum zice neamţul, nimeni nu ştie sigur cum se va sfîrşi povestea Atrei.

Nicolae Nicu spunea...

Tu spui că greşesc grav şi repetat. Convingerea mea este că nu greşesc deloc. Fără falsă modestie, încercarea mea de argumentare lucidă este chiar reuşită. Da, hotărîrea judecătorească se opreşte firesc acolo, înainte de evacuare, nu şi legea! Ori, legea spune că hotărîrea judecătorească trebuie şi aplicată. Abia atunci dreptatea şi raţiunea de a fi a legii se împlinesc, anume cînd ele îşi produc efectul. Altfel, totul rămîne în plan teoretic. Justiţia este şi trebuie să fie "oarbă", dar ea nu poate avea orbul găinilor, adică nu poate a se opri la ieşirea din sala de judecată. Nu acolo se termină misiunea ei. Căci neînfăptuită, adică neaplicată, justiţia rămîne demagogie pură. Sînt de acord dacă se pune în discuţie doar procedura de executare, care, şi ea, trebuie să respecte cerinţele legii. Aici, pot să accept că A3 are în parte dreptate. Dacă asta discutăm, e-n regulă. Pe mine mă contrariază ducerea discuţiilor din societate spre contestarea dreptului noului proprietar de a pune în execuţie hotărîrea instanţei şi deturnarea controversei pe terenuri mişcătoare şi politizare, cum că guvernul sau ANAF ori serviciile ori băşimea sau eschimoşii etc. ar încerca să bage pumnul în gura antenelor sau chiar să suprime dreptul la liberă exprimare. Este incorectă o asemenea viziune. Nu insist aici să argumentez. Pentru mine problema e simplă: legea trebuie să se aplice la fel pentru toţi, fără excepţie - strungar sau ziarist, om liber, cu 6 lei în buzunar, sau om legat, cu 60 de milioane coco la manşete, comunist sau golan, procuror sau agent secret şi tot aşa. Dacă avem respect faţă de lege, ne vom conforma, dacă nu, nu. Şi-atunci, vom continua să ne păruim la nesfîrşit, să ne dezbinăm şi mai mult pe zi ce trece. Nimic nu ne mai uneşte, la nimic nu ne mai solidarizăm. Nici măcar, iată, în recunoaşterea şi acceptarea cu serenitate a principiilor de drept. Vă spun, pe drumul acesta, statalitatea românească - ea însăşi o instituţie de drept! - se îndreaptă hotărît spre dezintegrare. Acest fapt este cu adevărat păcat, mare păcat...

Nu ştiu dacă îţi scapă ceva la mine, prietene. Cît ai fi de obosit, tu eşti şi rămîi un om valoros, un intelectual redutabil. Scimbul de idei cu tine este, pentru oricine, un cîştig. În colo, dacă e vorba de scăpat, poate ai scăpat din vedere că şi prietenii pot avea opinii diferite uneori.

Te îmbrăţişez.

Nicolae Nicu spunea...

P.S. - Am ascultat azi pe Europa FM, atît cît se poate asculta la volan fiind, o ediţie de excepţie a emisiunii "Avocatul diavolului", pe tema Atrei, amfitrioni fiind Cristian Tudor Popescu şi Cătălin Tolontan. Doi oameni de presă al căror fan nu sînt şi n-am fost niciodată. Ba, pe Tolontan l-am cam urmărit cu tancul mult timp de pe un sait al locuitorilor din "Şos. Ştefan cel Mare". Dar, logica şi argumentaţia lor în toată controversa asta mi s-au părut de o incontestabilă bună credinţă şi pe deplin convingătoare. Aşa că, n-am ce face şi recunosc: superb. Jos pălăria! Felicitări!

Augustin Radescu spunea...

DREPTUL UNUIA NU POATE FI REALIZAT IN DETRIMENTUL DREPTULUI ALTUIA.
A3 are si ea drepturi acolo. Dreptul de preemptiune! Nu poti fi liber ingradind libertatea altuia! Nu poti clama dreptul tau care este "mai drept" decit dreptul altuia.
Ma tem insa ca n-o sa intelegi, fiindca nu pari dispus sa intelegi. O sa-ti mai spun doar o mica poveste. Locuiam cu chirie, acum vreo 30 de ani, intr-o casa modesta, dar situata in buricul tirgului. Un "tovaras" cu niste cojones ca de taur a cumparat casa si m-a obligat, in instanta, sa parasesc casa.
Si iata-ma pe drumuri, la inceputul lui martie, cu 2 copii mici!
Daca respectivul n-ar fi fost cine era, poate ca legea mi-ar fi dat dreptate. Asa, m-a aruncat in strada.
Din ce spui tu, inteleg ca, de fapt, a procedat corect.
Te rog, nu te mai obosi sa-mi raspunzi. N-are rost!

Nicolae Nicu spunea...

1. Dreptul de preemţiune se exercită numai dacă proprietarul doreşte să-şi (mai) închirieze proprietatea sau să şi-o vîndă. Dar, dacă el nu (mai) vrea, nimeni nu-l poate obliga. În acest caz, dreptul de preemţiune nu mai are obiect.

2. Eu am infinit mai multe exemple de-astea, de-ale tale, din ultimii 25 de ani! Să nu vorbim de faptul că dacă erai muncitor într-o fabrică, după un an de la angajare deja primeai casă de la Statul Român. Mai serviţi şi acum. Că v-au luat ăştia şi casele şi fabricile! Dar, chiar că n-are rost...