Coronavite (6)

     Pandemia de COVID-19 nu a trecut. Totuși, de-acum ieșim din starea de arest la domiciliu și intrăm în starea de reținere în localitate. Mai puțin guvernanții. Ei intensifică exportul de sclavi fără nici o reținere. Apoi, prin vocea d-nei ministru al muncii, vin și ne spun că plecarea în sclavie este chiar opțiunea sclavilor. Dar, ce altă opțiune, ce alternativă la sclavie au acești oameni? Foamea în propria țară? Cînd sclavia este singura posibilitate de supraviețuire pe care guvernanții le-o dau cetățenilor, căci grija și misiunea lor primordială în această perioadă este să asigure forța de muncă necesară repornirii economiilor altora și nu repornirii economiei naționale, a pretinde că plecarea în sclavie este opțiunea românilor înșiși este o veritabilă ticăloșie! Cu asta cred ei, iohanniții și orbanlîii, că s-au spălat pe mîini, că scapă de răspundere? Probabil că așa cred, dacă avem în vedere siguranța cu care își trîmbițează mai nou înstăpînirea țării pentru încă 8 ani de aici încolo. Oare pe ce se bazează?

     Pe de altă parte, este interesant și aspectul că aceia care în această perioadă se eliberează din sclavia în străinătate sau care, dintr-un motiv sau altul sînt ”refuzați la export” și returnați în țară de către stăpînii occidentali, sînt preluați de autoritățile române și internați în lagăre de carantinare pe cheltuiala statului român, supravegheați medical sau, după caz, spitalizați pe cheltuiala statului român, evident cu toate riscurile uriașe de răspîndire a infecției COVID-19 în teritoriu. De ce statele profitoare nu își preiau pe lîngă beneficiile exploatării forței de muncă românești și obligațiile aferente față de aceasta, ci le aruncă în sarcina României? De ce exportă iohanniții și orbanlîii sclavi și importă infecție? Ni se permite să ieșim din Starea de Urgență, dar nu ni se permite să repornim economia națională. De ce? Pentru că prioritatea economică absolută în UE aparține importatorilor de sclavi, firește! Noi ieșim din Starea de Urgență și rămînem cu interdicțiile și starea de incertitudine. O stare peste care, ca întotdeauna în istorie, pot trece tot ei, importatorii de sclavi. Printr-un ”salt calitativ”...

     Să observăm însă că Starea de Urgență a fost în măsură să probeze nu numai (in)competența și (in)capacitățile guvernanților de a gestiona situația de criză generată de pandemia virală, ci și disponibilitatea populației de a se adapta și conforma situației de criză și măsurilor excepționale impuse de autoritățile statului în situația dată. A fost, dacă vreți, o probă de încercare a spiritului civic al unei întregi națiuni, a disciplinei și responsabilității individuale și colective. O probă de care însă, cu siguranță, nu aveam nevoie! Evident că împrejurările au provocat multora o reacție instinctuală de bravadă personală prin ignorarea constrîngerilor sociale, în numele drepturilor și libertăților cetățenești afectate. Dar, dincolo de orice analize punctuale se pot face, e clar că atitudinea oamenilor a fost în general rezonabilă, salvatoare deocamdată pentru bilanțul guvernanților, națiunea română fiind animată de un firesc și recunoscut instinct de autoprotecție și solidaritate socială în fața pericolelor. Dar, oare, de data asta a fost un pericol real?

          (Continuăm)