Coronavite (7)

     Dacă pandemia de COVID-19 este o situație reală și nu este doar o psihoză mondială indusă și întreținută de mafia politică globalistă din interese pe care mulțimile în acest moment le pot intui, dar nu le pot discerne, atunci trebuie să acceptăm că impunerea unor măsuri de împiedicare a răspîndirii și combatere a infecției virale au fost și sînt necesare. De aceea, cu atît mai necesară din partea autorităților statelor era luarea măsurilor adecvate de preîntîmpinare a infecției, de blocare sau respingere teritorială a surselor de transmitere a bolii. Din păcate, însă, astfel de măsuri s-au luat, acolo unde s-au luat, cu foarte mare întîrziere, nesocotindu-se faptul că fiind vorba de o chestiune care implica riscuri atît de grave pentru populație, nimeni nu avea dreptul să tergiverseze trecea la acțiuni ferme de prevenție socială așteptînd declararea de către OMS a pandemiei. Măsurile de prevenție tocmai asta înseamnă, să previi ca lucrurile să scape de sub control, să nu degenereze la o scară epidemică.

     Or, pusă în fața unui fapt de o asemenea gravitate împlinit la nivel internațional, OMS, în calitatea ei de arbitru sanitar planetar, a făcut ceea ce s-a văzut nevoită să facă. A declarat pandemie de coronavirus, arătînd astfel omenirii cartonașul roșu pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor pe care conducătorii statelor lumii au comis-o cu bună-știință și rea-voință. Pentru că nimeni, nici un guvern responsabil din lumea asta nu poate pretinde la modul credibil și rezonabil că nu a știut, că nu a avut date suficiente, că nu a putut anticipa, că nu a putut acționa la timp. Iar mai înainte de a-și îndrepta tirul acuzator către un vinovat anume, unul mai mult dorit decît deslușit, cei ce își arogă autoritatea de justițiari ai lumii, care îndeobște sînt aceia care pretind și poartă aureola de atoateștiutori, de aflători ai tuturor secretelor celorlalți, ar face un act de dreptate exemplară să-și îndrepte degetul acuzator spre ei înșiși, în fața oglinzii. Ei nu au știut nimic, nu au nici o vină? Tocmai ei?! Au nu cumva au știutără prea bine, dar nu vor să se știe? Ce calcule meschine și-au făcut?  

     La noi, lentoarea decizională fiind o mai veche obișnuință politică – reflex al incompetenței și lipsei de responsabilitate – manifestarea ei în împrejurările de care vorbim a trecut mai neobservată și deloc asumată. Instituirea Stării de Urgență s-a făcut cu maximă întîrziere, în condițiile în care de o lună de zile infecția punea la pămînt statele europene unul după altul. În acest timp, cercetătorii Centrului de Terapii Genice și Celulare OncoGen din Timișoara anunțaseră și făcuseră public încă de la începutul lunii februarie faptul că lucrează cu succes la elaborarea unui vaccin împotriva infecției cu COVID-19. Este și motivul pentru care specialiștii timișoreni le-au solicitat autorităților, și le-au tot solicitat de atunci, sprijinul de trebuință. Abia luna aceasta autoritățile au răspuns... cu declanșarea unei anchete multidisciplinare(!) asupra legalității demersurilor științifice ale echipei de cercetători, părînd mai degrabă deranjate de inițiativa acesteia, deși măcar interesul fățiș al unor ambasade străine pentru tehnologia de la Timișoara ar fi trebuit să atragă atenția și preocuparea legitime unor instituții guvernamentale de la București. Atîta doar că, de foarte multe ori, în politica dîmbovițeană cointeresarea dezinteresului este mult mai interesantă decît interesul însuși. 

(va urma)