vineri, 12 iunie 2020

Coronavite (9)


     În condițiile în care, așa cum am arătat în textul anterior, autoritățile române au fost informate din primele zile ale lunii ianuarie, inclusiv de către OMS, despre apariția noului coronavirus în China, înseamnă că și guvernele celorlalte state ale lumii au cunoscut situația tot de atunci, unele poate chiar mai devreme. Este firesc că virusul a apărut probabil înainte de luna decembrie, dar tot atît de firesc este că autoritățile chineze au avut nevoie de un minim timp necesar să discearnă ce anume se întîmplă și cu ce se confruntă, înainte de a-și adecva reacția potrivită și de a-și exercita responsabilitatea alarmării OMS și comunității internaționale. Și autorităților statelor occidentale le-a trebuit mult timp pînă să se lămurească dacă pericolul este real și avertismentul medical al Chinei trebuie privit cu maximă seriozitate, ori au de-a face cu vreo agitație propagandistică sau vreo diversiune. Cînd s-au lămurit era însă prea tîrziu, căci virusul își făcea deja de cap în țările lor.

     În primele zile ale anului, pe cînd guvernul chinez și OMS dădeau alarma sanitară mondială, cei mai mulți dintre puternicii lumii își vedeau cu indiferență de priorități mai ”domestice”: cawboy-i să-l asasineze pe un general inamic, perfizii să regizeze noi dezordini sociale în Hong-Kong, antipozii să dea foc planetei fără să plătească, comunitarii să vîndă Brexit-ul și să cumpere exodul sirian și, cu voia dumneavoastră, ultimii pe listă, papagalii să-și provoace alegeri anticipate! Ne amintim că liderii SUA și ai Marii Britanii, și nu numai ei, sfidau cu dezinvoltură pericolul încă și atunci cînd știrile din Italia, Spania și Franța relatau despre un dezastru medical aflat în plină desfășurare. Și la noi, de altfel, notabilități medicale și politice afirmau cu nonșalanță, ca să nu spun în zeflemea, chiar și în preziua declarării pandemiei, că este o simplă gripă și, ca orice gripă, se tratează cu Paracetamol și Vitamina C. Poate și cu ceva praf de copt, mă gîndesc io acuma că or fi vrut să spună...

     Toți aceștia astăzi, știm, sînt delatorii Chinei. Căci, sub efectul dezvoltării unei adevărate angoase față de ascensiunea economică impresionantă din ultimele decenii a acestei fabuloase țări, marile puteri occidentale devin adesea, iată, victimele propriei lor paranoia. Prin urmare, acuzațiile de tăinuirea apariției noului coronavirus și originii acestuia pe care le-au dezlănțuit la adresa Chinei închipuiții justițiari ai lumii și acoliții lor, cu incriminarea directă a Partidului Comunist Chinez, nu pot avea temeiul invocat. Este evident că dacă China ar fi condusă de un guvern xenofil și obedient, așadar, de un regim convenabil la Washington și Londra, această canonadă împotriva marelui zid chinezesc nu ar avea obiect. De altfel, lipsiți de existența oricăror dovezi științifice, incontestabile, frustraților lumii nu le-a mai rămas, precum am văzut zilele trecute, decît specularea imagisticii satelitare. Ca să probeze nașterea coronavitei, prin metoda comparativă a numărul sporit de la an la an al mașinilor aflate în parcările spitalelor din Wuhan! N-au probat, firește, decît creșterea anuală semnificativă a bunăstării cetățenilor chinezi. 

     Continuăm

Un comentariu:

Anonim spunea...

Nea Nicule , fara suparare dar , aici trebuia scris nu " avertismentul medical al Chinei " ci : AVERTISMENTUL MEDICAL ASUPRA CHINEI !Intrebare : ce-ai patzit de le iei apararea chinezilor ? Sa-i injuri pe cowboy's este normal , mai ales astazi , sa-i porcaiesti pe mancatorii d e melci sau pe macaronari plus pe inchinatorii lui Faragge sau Johnnson inseamna totusi altceva decat sa ti partea unor comunisti indiferent ca-s maoisti sau bolshevici .Comunistii au fost in stare s a tina la " top secret " inclusiv explozia de la Cernobal { care-a facut N cazuri de morti de cancer tiroidian in Franta multumim lui Dumnezeu } si dumneata vrei sa-ti dea pe fatza faptul ca acolo in China Populara a fost vorba despre un experiment al unei arme biologice ? Fi serios nene !!! Aici insa...cam ai dreptate : " Este evident că dacă China ar fi condusă de un guvern xenofil și obedient, așadar, de un regim convenabil la Washington și Londra, această canonadă împotriva marelui zid chinezesc nu ar avea obiect. " Inc-o chestie : N-au probat, firește, decît creșterea anuală semnificativă a bunăstării cetățenilor chinezi. " Chiar nu poti fi serios nene Nicu ? Trebuia scris : BUNASTAREA UNOR CETATENI CHINEZI ! Pai daca aia peste 1.6 miliarde de chinezi ar avea cu totii parte de " bunastare " mergi la pariu ca , n-ar mai fi fost nevoie de aparitia acestui...nou corona virus ?!? P.S. " Nou corona virus "... pai asta ar trebui sa-ti cam dea de gandit caci, asta inseamna c-a mai fost cel putin unul inaintea astuia ! Adica , nu s-au astamparat atunci "savantii " Chinei Populare si...au continuat sa dezvolte moartea fizica si economica a civilizatiei lumii .Ma rog , asta-i parerea mea si chiar nu trebuie s a te superi ca am si eu parei ce nu concorda intotdeauna cu ale dumitale . Iti doresc sa ai parte de-o Duminica cat mai placuta in continuare !