“Ţineţi cu poporul, ca să nu rătăciţi!”

                                                                      (Simion Bărnuțiu, fruntaș pașoptist)

A turbat șobolănimea! Isteria propagandistică din aceste zile a forțelor pro-ciulama și anti-suverane a căpătat accente de disperare vecină cu nebunia. Retorica pe care o promovează este pur și simplu delirantă și de-a dreptul stupefiantă. Mass-media antinațională, cu ONG-urile și instituțiile publice care o susțin și o stipendiază gros cu logistică din import și din banii poporului, într-un efort concertat nemaiîntîlnit în istoria presei românești, luptă din răsputeri pentru cauza înspăimîntării și îndobitocirii alegătorilor, deversînd în spațiul public vidanje întregi de mizerii, minciuni ordinare despre ce urmează pentru viitorul țării și ticăloșii cumplite la adresa patrioților români, pe care îi denigrează în fel și chip, inclusiv prin folosirea unui termen ce se vrea peiorativ și disprețuitor,  numindu-i ”suveraniști”, termen artificial, creat ca atîtea alte cuvinte și expresii aiuritoare contrafăcute, în cancelaria imperială a UE. Cu limbaj disimulant, deturnant și epurant politic, toxic subliminal, persuasiv-manipulant și alienant, proliferat în rîndurile opiniei publice inclusiv de către cadre didactice universitare (a se vedea cazul rectorului ULBS), nu e de mirare că mulți dintre studenții de astăzi, abuzați doctrinar de militantismul partinic al unor astfel ”educatori”, gîndesc cum gîndesc și devin purtători de influență și presiune socială, lăsându-se năimiți de vectori politici nocivi în activități și acțiuni de contestare, intimidare și excludere a unor opțiuni electorale. 

În tot acest context social-politic, s-a făcut apel subtil inclusiv la elite, în scop de supralicitare a rolului și misiunii lor în raport cu stringența existențială pe care și-o revendică actualul regim din România, atribuindu-li-se fără discernămînt științific meritul... înfăptuirii Marii Uniri, concepție care schimonosește sensul și adevărul istoric pe care îl semnifică Actul de la 1 Decembrie 1918. Spre exemplu, și rectorul ULBS și dl. președinte Klaus Iohannis (profesor și domnia sa, se știe), în discursul său rostit cu prilejul Zilei Naționale, au vorbit despre elite, dar despre elite a papagalicit ceva și d-na Elena Lasconi, cum altfel?, la exit-poll-ul de după primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Se leagă lucrurile ca maioneza, nu-i așa?

Să ne înțelegem, nu neglijăm și nu minimalizăm rolul personalităților și categoriilor intelectuale de referință în societate și în istoria acesteia, dar amintesc elitoizilor elitofili că Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a fost rezultatul direct al martiriului neamului românesc depus în sute și sute de ani pe altarul idealurilor și aspirațiilor de unitate națională și reîntregire statală lăsate nouă moștenire de Mihai Viteazul, ”Domn al Țării Românești, al Ardealului și al toată Țara Moldovei”, că actul Marii Uniri de la 1918 s-a înfăptuit, în primul rând, prin sacrificiul suprem al ostașilor Armatei Române pe câmpurile de luptă ale abia încheiatului război mondial, într-o conjunctură internă și internațională desigur favorabilă și fructificabilă, desăvârșită din voința nu a unor grupuscule elitiste oculte și conspirative, ci din dreptul milenar existențial, imprescriptibil, asupra pămîntului strămoșesc, din voința și faptele tuturor locuitorilor săi pereni, așadar, ca operă a întregii națiuni române, realitate care dă legitimitate deplină și irevocabilă marelui act istoric.

De altfel, pe baza analizelor și argumentelor obiective elaborate de-a lungul timpului, istoricii în cvasi-totalitatea lor au demonstrat și au convenit că ”Unirea, națiunea a făcut-o”, constatare menită să consacre adevărul istoric în deplinătatea lui. Totodată, ei au reiterat și au valorizat la un nivel superior, în raport cu momentul istoric de împlinire supremă a istoriei noastre naționale de la 1 Decembrie 1918, în aceleași cuvinte, spusele unui mare patriot și om politic liberal, Mihail Kogălniceanu, rostite despre Unirea Principatelor Române de la 1859, în vremea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, făuritorul României moderne: ”Unirea, Națiunea a făcut-o!”.

Înțelegerea și toleranța față de diversitatea de opinii, față de dreptul fiecăruia la exprimare liberă, sunt pe deplin necesare și incontestabile. Însă, mai ales atunci cînd concepții și ideologii propagandistice de o astfel de factură vin dinspre cadrele didactice, oameni cu putere de influență și modelare a conștiințelor și caracterelor în formare, așa cum este tineretul studios, și interferează cu opinia publică în perioade de opțiune politică democratică, adică liberă de orice agresiune sau ingerință exterioară asupra intimității conștiinței individuale sau colective și sunt îndreptate direct și vădit împotriva unor subiecți ai ofertei electorale, ele nu pot fi înțelese decât ca fapte de manipulare grosolană inadmisibilă a mentalului și votului alegătorilor pentru un scop care nu este al acestora. În speță, pentru un cadru didactic sau, dacă doriți, pentru un șef de stat, această postură este una abuzivă, nedemnă și inacceptabilă, care impune replica pe măsură din partea societății civile și, în aceeași măsură, atenția și cercetarea autorităților competente.