23 August 1944 - Luminile unui act istoric cu adevărat revoluţionar

Istoriografia epocii socialiste româneşti a consacrat Actul de la 23 August 1944 ca fiind „începutul revoluţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă”, moment crucial în destinele României contemporane.

Dezvoltarea evenimentelor declanşate în acea zi, cît şi evoluţiile politice ulterioare, inclusiv cele din primii ani postbelici, au pus în lumina evidenţei faptul că Actul de la 23 August 1944 a fost posibil pentru că împrejurările politico-militare interne şi, mai ales, cele internaţionale l-au făcut posibil şi i-au grăbit declanşarea, nelăsînd României acelui moment istoric posibilitatea unei decizii alternative, fapt ce a creat numeroase inconveniente şi a favorizat luarea unor decizii politice şi militare grave sau de-a dreptul eronate, ce au supus unor riscuri extraordinare securitatea ţării, aşa cum a fost acţiunea – echivalentă unei lovituri de stat – de arestare şi, ulterior, de predare către o putere străină a Conducătorului Statului Român, Mareşalul Ion Antonescu.

Însă, mult mai important decît atît, tocmai din perspectiva imperativelor politice şi militare ale acelei epoci, a cerinţelor sociale vitale şi, cu deosebire, din perspectiva transformărilor şi împlinirilor istorice pe care le-a determinat de-a lungul deceniilor care i-au urmat, Actul de la 23 August 1944 se impune a fi înţeles şi recunoscut ca fiind opera conştientă, legitimă şi patriotică a unei întregi naţiunii, expresia unor înalte şi îndelungi aspiraţii naţionale, sociale şi politice, asumate şi reprezentate încă de atunci, politic şi organizatoric la cel mai înalt nivel, de partidul claselor muncitoare şi al intelectualităţii progresiste. Din acest punct de vedere, Actul de la 23 August poate fi privit, fără îndoială, şi ca o simbolică încununare a luptelor seculare duse de poporul nostru pentru libertate, independenţă, dreptate socială şi progres.

Transformările revoluţionare profunde pe care le-a generat şi care au condus, în mai puţin de patru ani, la instaurarea Republicii, la repatrierea prin naţionalizare a principalelor mijloace şi resurse de dezvoltare de care dispunea ţara în acea epocă şi, practic, la începerea procesului de construcţie socialistă a Patriei, confirmă faptul că, într-adevăr, meritul principal în gîndirea, organizarea şi conducerea procesului revoluţionar declanşat la 23 August 1944 revine Partidului Comunist Român. Acesta, deşi se găsea de două decenii sub regimul unei ilegalităţi dramatice, avea în acel moment – conform anumitor surse – un număr foarte restrîns de membri, raportat la scara socială.

Mai important decît numărul, însă, mi se pare a fi de subliniat calitatea lor politică şi revoluţionară, faptul că acei oameni erau pe deplin activi şi organizaţi şi, mai ales, că aveau legături adînci, influenţă şi prestigiu la toate nivelele de structură ale societăţii, inclusiv în armată şi în rîndurile camarilei regale. Cu atît mai remarcabilă apare, în aceste condiţii, capacitatea partidului de a fi avut pregătită o strategie de acţiune politico-militară realmente viabilă şi, mai ales, forţa de a o pune în practică, de a realiza unitatea muncitorimii – fundamentul pe care s-a sprijinit unitatea tuturor organizaţiilor patriotice şi revoluţionare din ţară –, solidaritatea naţională în jurul ideii de eliberare socială şi naţională, precum şi de a surprinde momentul optim, inevitabil, pentru declanşarea întregii acţiunii revoluţionare.

Prin Actul istoric de la 23 August 1944, România a dat o lovitură letală întregului flanc sudic al frontului hitlerist din Europa de Est. Conform aprecierii istoricului militar britanic Basil Liddell-Hart, această lovitură a provocat armatelor hitleriste „cel mai larg flanc deschis cunoscut vreodată în istoria războiului modern”. În intervalul 23-30 august 1944, armata română, cu sprijinul formaţiunilor de luptă patriotică, a reuşit să neutralizeze complet inamicul în teritoriul aflat în acel moment sub autoritatea statului român, din Moldova şi Dobrogea, pînă la Porţile-de-Fier şi în Banat, provocîndu-i pierderi umane şi materiale irecuperabile. Prin jertfa de sînge a 8.500 de ostaşi români, a fost eliberat, în nici 8 zile, un teritoriu de circa 150.000 kmp., cît teritoriile Belgiei, Olandei, Elveţiei şi Danemarcei la un loc!

Operaţiunile militare de front au continuat, alături de ostaşi ai armatei sovietice, cu luptele eroice pentru eliberarea pămîntului sfînt al Transilvaniei, răpit în 1940 de Ungaria lui Horty, prin odiosul Diktat fascist de la Viena, impus de Hitler şi Mussolini. La 25 Octombrie 1944, ultima brazdă de pămînt românesc a fost eliberată, iar drumul armatei române spre marile bătălii pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, pînă la înfrîngerea definitivă a Germaniei hitleriste, era deschis. 170.000 de ostaşi ai armatei române au făcut sacrificiul suprem pe cîmpurile de bătaie pentru lichidarea fascismului, dintre care peste 42.000 şi-au pierdut viaţa pentru eliberarea Ungariei. Istoricii lumii apreciază că prin actul insurecţional de la 23 August 1944, România a contribuit la scurtarea celui de-al doilea război mondial cu circa 200 de zile, ceea ce înseamnă că trecerea ţării noastre de partea Aliaţilor a reprezentat un eveniment decisiv în lupta Naţiunilor Unite pentru eliberarea Europei şi înfrîngerea fascismului.

Pe plan intern, acest act a deschis perspectivele unui efort socialist de anvergură naţională, ce avea să se desfăşoare pe durata a 45 de ani, pentru înlăturarea cu succes a înapoierii economice şi nedreptăţilor sociale grave generate de vechea orînduire capitalistă. Astăzi, la 67 de ani trecuţi de la Actul istoric din 23 August 1944, din cauze bineştiute, pe care le vedem şi le trăim de peste două decenii, întregul efort naţional depus în cele patru decenii şi jumătate de construcţie şi dezvoltare socialistă a Patriei, pentru prosperitatea şi libertatea poporului, pare a fi fost un efort zadarnic, din păcate. Cu toate acestea, el rămîne pilduitor pentru aspiraţiile de dreptate socială şi libertate naţională ale noilor generaţii, pentru stimularea civică a resurselor lor revoluţionare latente.

(Postez acest material astăzi, 21 august, o dată interesantă de calendar politic. Între alte evenimente petrecute de-a lungul timpului în această zi, amintesc doar pe acela din 21 august 1965, dată la care intra în vigoare Constituţia Republicii Socialiste România).