Am văzut bătrîni fericiţi..!

Am tot amînat să vă povestesc o întîmplare cam de acum o lună, poate şi mai bine... V-o spun acum.

Vara aceasta am observat apariţia timpurie a pepenilor. A pepenilor de... import, sigur că da! Oricum, tentaţia e mare. Grămada de dolofani, aflată într-o latură a pieţei, îmi face cu ochiul. Mă opresc să aleg unul. Înaintea mea, un cetăţean în vîrstă îşi găseşte un exemplar, dacă nu exagerez prea mult, cît să-l bagi în buzunar, nu alta. Cum o fi dat peste el?! Din politeţe mă fac a nu fi observat, dar este inutil, căci omul pare chiar mîndru de alegerea făcută, „cîntărindu-şi” preferatul în palmă. Poate e doar un gest reflex, provocat de nostalgia amintirilor… Între timp, un bătrînel cît o aşchie întreabă de preţ, i se răspunde şi dispare precum apăruse. Scena se repetă cu o femeie. Venit la rînd după mine, un alt cetăţean în vîrstă face observaţia, pe un ton vădit iritat, că nu ne interesează preţul, ci calitatea mărfii. Păi nu? Ei, drăcia dracului! Dumnealui are dreptate, în principiu, şi i-o spun. Adaug, însă, că, precum se vede, oamenii sînt în situaţia de a-şi limita pretenţiile la cît îi ţin buzunarele, lăsînd la o parte faptul că preţul nu exprimă, întotdeauna, nivelul calitativ al mărfii.

Interlocutorul meu nu pare să fie de aceeaşi părere, afirmînd că „azi toată lumea are bani, dar aşa ne place nouă să dramatizăm lucrurile”. Oare? Nu-mi rămîne decît să constat că, în sfîrşit, am dat peste un pensionar cu bani! „Domnule, eu am o pensie de 7 milioane şi jumătate, nevastă-mea are şi ea 6 milioane şi, la preţurile actuale, ne convine. Mult, puţin, sîntem în criză, ce vreţi? (Da, şi înainte de criză eram în tranziţie, nu-i aşa..? - n. m.). Eu nu-l regret pe Ceauşescu. Pînă să cadă cizmarul, trăiam dintr-un salariu de 1 600 de lei pe lună. Ce, aţi uitat că muncitorul era plătit cu 6 lei pe zi? Aţi uitat că a dărîmat casele şi i-a aruncat pe bieţii oameni în blocuri fără apă, fără căldură, fără lumină, iar el şi ai lui se lăfăiau într-un palat faraonic în centrul Bucureştiului? Eu n-am uitat, domnule, şi nu vreau să-i mai aud numele”. Ar fi fost inutil să îi atrag atenţia cît de mult desfigurează lucrurile şi că, oricum, nu despre Ceauşescu e vorba în propoziţie, aşa că mă mulţumesc să observ în tăcere că, într-adevăr, omul acesta nu pare a fi, nici după vorbă, nici după port, un bătrîn atît de simplu… Doar că, supărat pe mine ca pe sat sau, poate, pe preţul kilogramului de pepeni, cetăţeanul îşi puse şi el pofta-n cui şi făcu stînga-mprejur ca şi ceilalţi, lăsîndu-l pe vînzător cu ochii în soare.

Pe drumul către casă, mă întrebam dacă, totuşi, bătrînul acela nu avea dreptate, că poate nu o ducem aşa de rău şi nu ar trebui să ne plîngem atît. Uite, dacă pe căldura asta bem şi-o ţuică la dugheana din colţ, s-ar putea să ne convingem că viaţa ne este chiar veselă şi prosperă! Pe de altă parte, îmi revenea în minte imaginea unei femei încă tinere, îmbrăcată sărăcăcios, care, cu o zi în urmă, în zona aceleiaşi pieţe, oferea spre vînzare, jos, pe un ziar întins pe trotuar, o pereche de pantaloni din velură, un pieptene şi cîteva cărţi...  

Poate că nu aş fi dat prea mare importanţă acestor întîmplări atît de banale, dar, nota bene!, strict autentice şi nu le-aş fi încredinţat blogului, dacă chiar aseară, pe o străduţă liniştită din centrul Bucureştilor, atenţia nu mi-ar fi fost atrasă de un bătrîn jerpelit, încălţat cu nişte adidaşi vechi, fără şireturi, care se opri în dreptul unei curţi cu porţile larg deschise. Nu părea să mă fi văzut. Pîndi cîteva clipe, şi eu pe el să văd ce vrea să facă, şi, asigurîndu-se că nu se află nimeni prin preajmă, grăbi spre tomberoanele doldora cu gunoi din curte, înşfăcă două coji de pepene ce tronau deasupra resturilor menajere şi, ieşind repede în stradă, ronţăi cu poftă de pe ele stratul necurăţat de miez roşu! Termină rapid operaţia, lăsă cojile la rădăcina unui copac şi, după ce mai privi o dată spre curtea cu pricina, îşi văzu de drum ştergîndu-se la gură cu o batistă mototolită. Bătrînul furase din gunoiul unei curţi ca să mănînce şi acum era fericit că nu-l văzuse nimeni.