luni, 3 octombrie 2011

Arta pentru artă

În mijlocul lipsei de caractere în care trăim, oficialitatea încurajînd tot ce convine principiilor ei, n-a fost greu să se înjghebeze o sumă de nulităţi care să devie predicatorii teoriilor iubite de clasa dominantă. Este de ajuns să faci la minister o hîrtie prin care să declari că vei combate socialismul şi tendinţele sociale în artă, ca, oricît de nul ai fi, să ţi se acorde imediat dreptul de a ţine un curs la Universitate, pentru... iluminarea tinerimii şi salvarea ei de ideile subversive. Este de ajuns apoi ca, sub pretext de artă senină şi eterică, să faci o operă insipidă, în care poienele să fie misterioase, pentru ca oficialii să-ţi acorde misteriosul Bene-merenti...

Dar faptul real este că mai toţi artiştii de acum sînt proletari intelectuali. Adeseori ei simt într-înşii toată revolta clasei lor, inima le este plină de compătimirea cea mai adîncă pentru semenii lor, în sufletul lor vibrează durerea clasei întregi din care fac parte. Şi dacă aceasta nu se dă pe faţă în operele lor de artă, cauza principală este tocmai aceea că se înfrînează pe cît pot, pentru ca să nu izbucnească. Ei se tem să nu confunde nişte idei sociale cu ideea artistică, ei se tem ca operele lor să nu fie excluse de către aceia care dau tonul în literatură, ca şi în politică, se tem, în fine, să nu fie excomunicaţi.
Suprema laşitate în lupta pentru trai este să dezertezi din luptă. Admirăm pe un necunoscut, admirăm pe un muncitor care-n faţa mizeriilor, a asupririlor şi a celor mai grele ameninţări nu-şi pleacă fruntea, şi iată de ce nu putem lăsa pe artist să cadă pradă unei ridicole temeri. Există opere mari de artă, opere care se citează de secole şi care vor rămîne încă multă vreme, opere care au fost scrise tocmai în mijlocul celor mai crude prigoniri şi-n care artiştii au pus toată revolta lor împotriva prigonitorilor. Faceţi acelaşi lucru şi în arta socială: lăsaţi să se vadă în operele voastre aceea ce simţiţi, fără preocupări meschine că veţi fi excomunicaţi ori că nu vroiţi să intraţi într-o anume direcţie. Realitatea înainte de toate!
Noi ne adresăm artiştilor proletari şi zicem: dacă mizeriile şi necazurile clasei voastre vă ating şi pe voi; dacă în inima voastră poate intra durerea clasei din care faceţi parte, atunci nu vă îngrijiţi nici că veţi fi excomunicaţi din Parnasul oficial, nici că nu veţi putea mişca pe cei ce nu se mai mişcă de nimic... De altfel, nimeni nu va tăgădui că arta socială este menită să mişte şi să aprindă mai mult decît o artă al cărei scop e, pur şi simplu, să fie o jucărie frumoasă.
Fără îndoială, sîntem într-o perioadă de tranziţie. Societatea actuală, care a născut atîtea rele prin organizarea nedreaptă, nu poate suferi într-însa arta senină pe care unii o numesc artă pentru artă. Literatura-ntreagă plînge, pentru că e plîngerea veacului care se arată într-însa. Şi, pînă cînd omenirea nu va fi liberă şi fericită, nu va exista o artă care să respire seninătatea şi fericirea. Arta pentru artă, înţegînd prin ea o artă lipsită de zbucium, care să nu fie o armă de luptă, nu va putea exista decît într-o societate armonică, solidară, în care lupta pentru trai să nu fie unica preocupare.
Veacul de aur al omenirii este înainte. Şi, este de datoria artiştilor proletari să lupte pentru ca acest veac să nu întîrzie. Şi, este de datoria dumneavoastră, artişti tineri, care vedeţi pe semenii dumneavoastră răbdînd lanţul celei mai grele robii, robia economică, umiliţi, flămînzi şi totuşi năzuind spre nişte vremi mai bune, să le daţi ajutorul ce puteţi cu operele dumneavoastră. Fiecare din noi are în societate o misiune. Şi cînd asistăm la încercarea uriaşă a proletariatului de a sfîrşi cu zilele negre, datoria noastră e să fim alături de el.
Ci-n loc să plîngeţi pe ruina unui trecut ce nu se va mai întoarce din calea vremii, în loc să priviţi nepăsători vijelia care vuieşte la orizont, faceţi, artişti plini de simţire, cîntecul uriaş care, ca-n Biblie, să năruiască zidurile Ierichonului!
ANTON BACALBAŞA
(Fragmente din prelegerea ţinută la Ateneul Român din Bucureşti, în ziua de 17 februarie 1894. Anton Bacalbașa, ziarist şi prozator de orientare socialistă, a trăit între 21 februarie 1865 şi 1 octombrie 1899).

Un comentariu:

Jose Luis Forneo spunea...

Foarte interesant... Nu cunostea pe Anton Bacalbasa... Incerc sa traduc fragmente cand sa am timp.

Salut

JL