Clipa de poezie
Tatăl meu zideşte
case, colo sus pe schele.
El cu fruntea lui
ajunge pînă către stele.
Tatăl meu
coboară-n mină, ca să smulgă fierul,
Dar pe seară,
mult îi place să privească cerul.
Tatăl meu dă
ţării pîine, e pe cîmpuri vara;
Are mari oştiri
de grîne cît se-ntinde ţara.
Tata străjuie-n
uzine marile cuptoare:
Fierbe-n vatră,
cu oţelul, bulgării de soare.
Alb halat îmbracă
tata în spital cînd vine.
Spune-i numai ce
te doare, el te face bine!
Tata ne
deschide-n şcoală, cel dîntîi, caietul.
El ne-nvaţă
socotitul, el, şi alfabetul...
Eu cresc mare
lîngă tata, şi-nvăţ carte bine,
Ca părinţii mei
să fie mîndri şi de mine!
VERONICA PORUMBACU
Veronica Porumbacu este o reprezentantă de frunte a
comunităţii evreieşti din România, comunitate care a ridicat de-a lungul
timpului din sînul ei mari creatori în sferele culturii române. Această sensibilă creatoare, licenţiată în filosofie, pe
numele ei real Veronica Schwefelberg, s-a
afirmat a fi unul dintre cele mai valoroase condee feminine din epoca sa, cu
deosebire în literatura pentru copii şi, deopotrivă, în creaţia de inspiraţie
social-proletară de înaltă calitate. Remarcabilă prin stilu-i militant şi
patriotic, consecvent revoluţionar, Veronica Porumbacu a creat adevărate
decoraţii lirice închinate clasei muncitoare şi eroilor ei cunoscuţi sau
anonimi. A lucrat ani de zile în presa literară de prim plan şi a fost
căsătorită cu criticul literar Mihai Petroveanu. S-a născut la Bucureşti, în
anul 1921 şi a murit tragic, împreună cu soţul ei, la Bucureşti, în marele
cutremur din 4 martie 1977.
6 comentarii:
Poezia asta mi-a provocat o nostalgie.
Of! Parcă numai dvs... Eu am reprodus-o din manualul de Limbă Română pentru clasa I-a primară, ediţia din anul 1964. Pur şi simplu, o bijuterie de carte. Ca şi abecedarul din anul respectiv. Ca şi manualul de aritmetică. Dar, să vedeţi cartea "Baba iarna intră-n sat", de Otilia Cazimir! Ce poezii! Ce ilustraţii! O ediţie cam din aceeaşi perioadă. O splendoare de carte pentru copii, absolut cuceritoare. Vreţi să ştiţi şi preţurile? Cartea Otiliei Cazimir, 6,50 lei; Abecedarul, 4 lei; Aritmetica, 3,25 lei; Limba Română, 4,25 lei. Manualul de Română are pe prima pagină Stema republicii şi următoarea poezie:
Cîntec pentru Patrie
Te cînt cu drag, Republică iubită,
Tu, ţara mea cu harnici muncitori!
Copilăria noastră-i fericită
Sub cerul tău albastru, fără nori.
Îi mulţumesc partidului,fierbinte.
Mereu, mereu voi fi mai silitor!
Sub steagul tău vom merge înainte,
Partidule, iubit conducător!
Şi, în josul paginii:
(Temă: Învăţaţi poezia)
Trăim o profundă criză a valorilor. Am o nepoată de 13 ani și câteva luni. O fetiță frumoasă, în care au început să se agite hormonii. Am mari probleme cu educarea ei. Concurența malefică este imensă. Sunt scârbit când văd frecvent, în filmele americane, cum fete de 12-13 ani iau în bășcălie pe acelea care nu au început, încă, viața sexuală.
Exact asta doreşte sistemul, domnule profesor, ştim bine. Dezbinare, desocializare şi conflictualizare, individualizare şi interiorizare, deculturalizare, dezrădăcinare şi înstrăinare, depravare, ticăloşirea moravurilor, contaminarea virtuală, cultul clipei şi-al vieţii senzoriale, iluzorii – adică dezinteresul pentru valorile culturale perene, fundamentale, identitare şi rostuitoare, dezinteresul pentru idealuri şi aspiraţii etice, educaţionale, profesionale şi social-politice naţionale şi universale –, libertinaj şi iresponsabilizare, cultivarea superficialităţii şi decugetării, ca premisă a deconştientizării de sine şi existenţiale. Astfel, sistemul globalizant, adică amalgamant şi ciulamatizant, cu, şi în profitul ocultei sale conducătoare, funcţionează la turaţie maximă, antrenînd, transformînd, stăpînind şi fructificînd indivizii, comunităţile, popoarele, societăţile şi culturile lumii într-un univers centrifugal absolut, controlat perfect şi valorificat deplin.
Referitor la eforturile educaţionale faţă de nepoţica dvs. şi, în general, faţă de nepoţelele şi nepoţeii noştri, eu cred că putem reuşi insistînd pe o educaţie direcţionată prin reglementări fireşti şi subtile şi, în nici un caz, pe interdicţii subiective. Nu doresc să insinuez vreo impresie că dvs. interziceţi. Nici eu nu o fac şi nu am făcut-o cu copilul meu şi nu o fac şi nu o voi face cu nepoţica mea şi cu apropiatul meu nepoţel. Îmi exprim, numai, covingerea în utilitatea regrementării, nu a interdicţiei. Dvs., domnule profesor, sînteţi un tată, un tată-mare, deosebit. Copii şi nepoţii dvs. trebuie că se ştiu privilegiaţi să aibă un aşa părinte. Trebuie că se simt mîndri şi, deopotrivă, onoraţi şi datori să nu vă facă de ruşine, cum se spune. Sigur, nu v-o zic din complezenţă, căci, la urma urmei, nu aş avea de ce. O spun din convingere, chiar dacă nu vă cunosc personal, impresionat de amprenta intelectuală de înaltă ţinută pe care o proiectează scrisul dvs. şi o mai spun pentru că aşa simt şi în ceea ce mă priveşte, la rîndul meu, ca părinte.
Urmaţi-vă crezul, instinctul patern şi convingerile metodologice şi educaţionale, domnule profesor. Să ne urmăm fiecare dintre NOI crezul, instinctul părintesc şi convingerile metodologice şi educaţionale. Să stăm de vorbă între patru ochi, ori de cîte ori avem ocazia, cu micuţii noştri urmaşi. Chiar şi cu cei ajunşi deja la vîrsta maturităţii. Pe cei mici în primul rînd, să-i orientăm spre lectura educativă şi pilduitoare, spre lectura cultă, spre dragostea faţă de carte, inclusiv ca obiect material în sine. Eu am un adevărat cult faţă de cărţi, privite inclunsiv ca obiecte. Nu accept neglijarea lor. Nu accept deteriorarea lor. Nu accept abandonarea lor, lăsarea lor la întîmplare sau aruncarea lor la gunoi. Nu accept lipsa de gingăşie la adresa lor. Locul lor e pe rafturile bibliotecare sau acolo unde le e locul destinat în casă, dacă nu avem în cameră o bibliotecă.
Să le cultivăm copiilor noştri interesul pentru grupurile de iniţiere (cercurile de pionierat...), creaţie şi socializare cultural-educaţionale de familie, şcolare, comunitare şi naţionale de profil şi asentiment cultural-ştiinţific, după condiţii şi posibilităţi. Să îi ducem personal de mînuţă acolo, dacă este necesar. Să îi cucerim cu povestirile noastre, cu ştiinţa noastră de carte, de cultură generală, cu evocări fascinante, biografii şi memorialistică exemplificativă, cu dialoguri şi stimulare comunicaţională elevată, în raport cu vîrsta şi capacitatea lor de înţelegere. Să participăm cu înţelepciune la formarea personalităţii lor, să le cultivăm libertatea responsabilă şi responsabilitatea libertăţii, îndrumînd dezvoltarea capacităţii lor decizionale prin discernămînt educaţional, etic, cetăţenesc, cultural şi patriotic. Să le cultivăm şi să le dezvoltăm interesul, grija şi respectul faţă de valoarea profilului identitar personal, familial, profesional şi naţional, faţă de nobleţea fiinţei umane. Să regăsim puterea, timpul şi răbdarea pentru o misiune ca aceasta. Nu e deloc simplu şi uşor, în condiţiile societăţii în care ne e dat să trăim astăzi, condiţii de care aminteaţi şi dvs., dar, pe fond, nu avem nimic mai important şi mai valoros de făcut decît să investim în formarea generaţiilor viitoare. Investind în ele, investim în supravieţuirea speranţei şi a idealurilor, investim în lupta împotriva aşezămintelor prezentului alienant şi a fundamentelor răului.
E adevărat, nu este ușor să-i educi și să-i instruiești pe copiii, pe tinerii de azi; cântecul sirenelor este foarte puternic.
Trimiteți un comentariu