joi, 1 septembrie 2011

Dacă producţie nu e, nimic nu e…

După 21 de ani de economie de piaţă (capitalistă, adică), sîntem un popor sărac. Dincolo de cifrele statistice reci, fie ele oficiale sau nu, care vin de confirmă scriptic dramaticul adevăr, faptul în sine este resimţit general. Mai ales în aceşti ani de criză economică mondială – voluntară sau nu... E adevărat, nici în anii economiei socialiste bunăstarea nu ne-a dat vreodată afară din casă, dar, pe-atunci, creşterea economică şi, implicit, posibilităţile de trai ale fiecăruia dintre noi au mers într-o progresie constantă, indiscutabilă. Chiar în timpul recesiunii de la mijlocul anilor ’80, ale cărei cauze interne şi externe se ştiu, la noi sărăcia era departe de a fi un fenomen social, nivelul de trai al populaţiei coborînd simţitor, însă, doar sub anumite standarde cu care eram obişnuiţi şi la care, evident, nu voiam a renunţa, indiferent de forţa împrejurărilor.

La vremea respectivă, am înţeles că ne aflam într-o contradicţie socială care trebuia rezolvată. Am găsit cu cale să o rezolvăm, neapărat, peste noapte. Mai grav, am crezut potrivită calea de a ne solidariza, incredibil!, cu acţiuni provocatoare antisociale ale unor declasaţi şi, deopotrivă, cu acţiuni concertate ale antiromânismului recrudescent, numind isprava asta „revoluţia noastră”. Ne-am asumat-o atunci într-un delir generalizat, convinşi că aşa e corect. Recunoaştem sau nu, istoria nu ne-a dat dreptate. Astăzi, resimţim pe pielea noastră adevărul, demult demonstrat, că minciuna stă cu regele la masă şi sărăcia cu poporul (să nu zic cu prostimea!). Oare, chiar mai aveam nevoie de o asemenea demonstraţie, după două mii de ani de istorie potrivnică? De fapt, ne-am jucat prosteşte cu soarta noastră şi cu destinul Patriei!

Nu ştiu în ce măsură am trăit înainte de anul 1989 într-o reală dictatură politică, dar astăzi trăim, cu certitudine, într-o dictatură cu mult mai odioasă, cu nimic mai puţin politică – dictatura sărăciei. Este cea mai cumplită dintre dictaturi. De neînţeles este faptul că, după atîţia ani, încă orbecăim după soluţii electorale minune (dar, asta e o altă discuţie!) şi himere „comunitare” (o altfel de comunizare, cu mult mai reală, cu adevărat devastatatoare!). Popor ancestral şi sedentar geografic, românii ştiu că ieşirea din sărăcie nu ţi-o poate asigura decît munca. Munca temeinică şi cinstită. Un popor de 23 de milioane de oameni nu poate trăi din expediente comerciale şi slugărie la porţi străine, iar prosperitatea ţării nu va să vină cînd bugetul naţional este alimentat, aproape exclusiv, din taxe, impozite, biruri şi împrumuturi externe înrobitoare. De bază este doar munca, munca productivă. Producţia substanţială, în ramurile economice fundamentale.

Nu poţi fi „societate de consum”, dacă nu produci decît… protecţie socială, şi aia aparentă, mimată, de fapt, demagogică. Politicile consumului din import, în detrimentul producţiei interne pentru consum, sub pretextul că este mai profitabil să cumperi din exterior, decît să produci la tine în ţară, sînt implacabil falimentare. Sub toate aspectele. Nici mizarea exclusivă sau preponderentă pe investiţii externe nu reprezintă o politică înţeleaptă. S-a dovedit aşa în 21 de ani, cu vîrf şi îndesat. În toţi aceşti ani s-au făcut atîtea compromisuri cu scop de ademenire şi convingere a străinilor proşti cu bani (de-ar fi, se vrea!) şi s-au creat atîtea facilităţi şi privilegii aşa-numiţilor investitori străini, încît plaiul mioritic ar trebui să fie un adevărat paradis financiar. Ţeapă, iertaţi-mi expresia, au venit numai jefuitorii deştepţi!

Iată, nu numai că economia naţională (oare, mai există, biata de ea?) nu a trezit decît interesul cîtorva scîrţari, dar, una peste alta, bugetul ţării a acumulat în toţi aceşti ani un deficit de circa 45-50 de miliarde de euro, la care trebuie adăugate şi cele peste 3 miliarde de dolari rămase în visteria ţării de la economia socialistă, iar datoria externă cumulată a României a ajuns la nu mai puţin de 100 de miliarde de euro. Adică, de la +3 la --100! Altfel spus, la atît putem evalua interesul investiţional străin pentru economia românească, dovedit în aceste ultime două decenii, acestea sînt dimensiunile reale ale „eficienţei” politicilor economice promovate de regimul de după anul 1989.

Şi, pentru că Statul nu mai este acceptat a fi agent economic, Statul a fost deposedat de proprietăţi. Motiv insistent de laudă politică pentru toate guvernele postdecembriste. Ce cucerire revoluţionară, ce perspective minunate are Statul Român, proletar şi desculţ! De aceea, dacă Statul Român nu mai are interesul să investească în propria sa economie, ce interes ar avea străinii să o facă? Ne întrebăm deseori, de ce actualul regim politic nu are interesul ca România să mai fabrice tractoare, autobuze, maşini utilaje, tehnică militară, ace pentru seringi şi cîte altele? Mi se pare evident că, de fapt, întrebarea e retorică. Dacă regimul ar avea acest interes, ce rost ar fi avut răsturnarea din 1989 şi venirea lui la putere?

Cînd regimul politic progresist al unei ţări este înlăturat, lovitura vizează, de fapt, economia ei, forţa ei productivă. Atît. Restul, este pîine scumpă şi circ ieftin. Adică, sărăcie şi promiscuitate.

15 comentarii:

Florian Liviu spunea...

Aţi abordat o problemă interesantă, problema producţiei.

Din punct de vedere capitalist a fabrica ace de cusut, de exemplu, la un preţ de cost mai mare decât preţul de import al acestora nu are într-adevăr nici un sens. În capitalism legea valorii este suverană şi penalizează aspru pe oricine îndrăzneşte să o încalce.

Tot în capitalism, statul nu este decât garantul perpetuării dominaţiei clasei exploatatoare, nimic altceva, o bandă de oameni înarmaţi în apărarea proprietăţii private, spunea Engels,iar în cazul coloniilor estice ale Occidentului, din care face parte şi România, nici nu se poate vorbi de stat- ca expresie a puterii unei burghezii interesate în apărarea şi consolidarea unei pieţe naţionale - ci de o administraţie colonială, deci nu poate fi în nici un fel vorba de investiţii ale "statului" în producţie.

Dacă nu va surveni o modificare majoră în Vest sau în Est, de exemplu o revoluţie, România va sărăcii în continuare iar statalitatea sa se va diminua în consecinţă.

Legea concentrării capitalurilor în punctele de acumulare, de la periferie către centru, va acţiona implacabil, ducând la transferul bogăţiilor din România către Occident şi din periferiile ţării către câteva mari oraşe, în special capitalele marilor regiuni istorice, Bucureşti, Iaşi, Braşov, Cluj, etc. În restul ţării ne vom apropia de nivelul de viaţă al satelor din India, adică sărăcie totală, venitul zilnic cifrându-se în jurul a doi dolari pe zi de persoană, considerat de ONU, pragul sărăciei minime.

Acesta va fi rezultatul, nu atât al contrarevoluţiei din 1989 din România, ci al prăbuşirii Uniunii Sovietice, evenimentul cu adevărat tragic şi atât de plin de consecinţe nedorite pentru clasa muncitoare din întreaga lume.

Acum se vede cu mai multă claritate câtă dreptate avea Stalin când spunea că Partidul şi clasa sa muncitoare nu trebuie să lase niciodată garda jos, că socialismul nu poate fi nicidecum garantat câtă vreme nu a fost lichidată încercuirea capitalistă, că lupta şi invidia claselor detronate nu scade în intensitate ci se amplifică, că Partidul trebuie epurat periodic de elementele burgheze, oportuniste, carieriste, ostile, etc. şi cât rău a produs mişcării comuniste revizionismul lui Hruşciov exprimat deschis la Congresul 20 al PCUS.

Nicolae Nicu spunea...

@Florian Liviu
Sînt întrutotul de acord cu punctele dvs. de vedere. Inclusiv în ceea ce îl priveşte pe Hruşciov, deşi, într-o anume privinţă, venirea lui la putere în URSS a prilejuit României condiţii favorabile demersurilor politice pentru retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul ei naţional.

Încolo, oricum, Hruşciov a fost o caricatură politică în comparaţie cu Stalin, să fim serioşi. Asta v-o spune unul care nu îl simpatizează deloc pe Generalissim, căci nu îmi plac conducătorii deţinători de o asemenea putere copleşitoare, iar cultul personalităţii, la proporţiile respective, îmi este absolut disgraţios şi îmi pare tare umilitor pentru naţiune, la fel ca şi în cazul conducătorilor nord-coreeni (altfel o ţară admirabilă), dar ca şi în cazurile lui Carol al II-lea şi Nicolae Ceauşescu, acesta din urmă la cote oarecum mai suportabile şi mai decente pînă la un moment dat.

Dar, dacă nu îl simpatizez deloc pe Stalin, asta nu înseamnă că nu îi recunosc pe deplin meritele extraordinare în Marele Război pentru apărarea Patriei Sovietelor şi în victoria Aliaţilor împotriva fascismului, precum şi realizările excepţionale - dincolo de păcatele lui politice - în edificarea şi strălucirea Uniunii Sovietice, a sistemului socialist internaţional.

De altfel, teza lui despre vigilenţa revoluţionară, la care faceţi referire, mi se pare cît se poate de corectă, realistă şi pilduitoare pentru mişcarea socialistă şi muncitorească de pretudindeni şi, deopotrivă, pentru partidele ei revoluţionare, comuniste. Da, aici Stalin a avut mare dreptate şi, sînt convins, a avut mare dreptate şi în multe alte privinţe.

Toate bune!

Artistic Communism spunea...

Da şi eu sunt de parere ca asta a fost cea mai mare greşeala pe care a facut-o nu trebuia sa accepte acea medalie.İ-a parut rau şi lui dar a fost prea tarziu..
Cel mai corupt partid socialist din lumea a fost mult mai constructiv decat cele de astazi.

Florian Liviu spunea...

@Nicolae Nicu

Nu trebuie să ne grăbim să condamnăm cultul personalităţii lui Stalin, nici să punem pe acelaşi plan cultul lui Stalin, Carol al II-lea, Antonescu, Hitler, Ceauşescu, etc. E nevoie să analizăm fiecare caz în parte împreună cu contextul social-istoric în care s-a ivit şi cu consecinţele pe care le-a generat.

Faţă de toţi ceilalţi, cultul lui Stalin are în opinia mea o justificare solidă şi o bază marxistă.

Cu ajutorul său a fost întărită dictatura proletariatului într-o etapă istorică de mari prefaceri, dificultăţi, provocări interne şi externe, lupte aprige pricinuite de sarcina extrem de dificilă de construire pentru prima dată în lume a noii orânduiri socialiste într-o ţară, e drept foarte întinsă, complet izolată de restul unei lumi capitaliste ostile.

Declanşarea revoluţiei socialiste la sate, colectivizarea agriculturii, de o importanţă capitală pentru succesul întreprinderii socialiste, industrializarea amplă şi rapidă în toate sectoarele cu precădere în industria grea, dezvoltarea forţelor militare, lupta cu sabotorii, defetiştii, trotskyştii şi cu elementele burgheze de la oraşe şi sate erau sarcini extrem de dificile care trebuiau rezolvate în timpul nespus de scurt oferit de răgazul dintre cele două războaie mondiale.

Pentru succesul celor de mai sus era fireşte nevoie de întărirea autorităţii Partidului, a dictaturii clasei muncitoare, iar cultul personalităţii conducătorului, Stalin, era un instrument important în această direcţie.

Se ştie că Stalin personal nu agrea acest cult ce se crease în jurul său, îl considera exagerat, dar îl accepta cu rezerve ca pe un instrument util în lupta clasei muncitoare pentru edificarea socialismului. Stalin era un om foarte modest, un revoluţionar dedicat cauzei comuniste căreia şi-a închinat întreaga viaţă şi carieră şi care din mulţimea de decoraţii şi ordine militare purta precum se cunoaşte doar titlul de erou al muncii socialiste.

Deci în concluzie, dacă cultul personalităţii liderului serveşte interesului întăririi puterii şi autorităţii clasei muncitoare, a partidului clasei muncitoare atunci el are caracter pozitiv, dacă nu, atunci este nociv şi trebuie repudiat.

Cultul lui Ceauşescu face parte din cea dea doua categorie, el a dus la prejudicierea imaginii Partidului Comunist în ochii maselor, la şubrezirea sa, a contribuit la succesul contrarevoluţiei din decembrie 1989.

Dacă e nevoie voi reveni cu noi argumente.

Salutări tovărăşeşti!

Artistic Communism spunea...

Tovarase Liviu un lucru e net: ınainte de 89'bine rau eram societate. Aztazi suntem/sunt comunitate.
Numai cand v-om fii societate v-o gandi la interesul national la muncitor ori agricultor.
De fapt asta e scopul capitalismului sa fim comunitati nu societati şi bine merci a reuşit dar romanul nu vrea sa priceapa..

Ion de la Chiuiesti spunea...

Sa nu uitam ca nimeni, dar absolut nimeni nu a facut nimic pentru pastrarea pietelor externe(ce sa mai vorbim despre penetrarea altelor noi) dar si a contractelor. Dimpotriva, comportamentul guvernantilor vizavi de productia romaneasca a fost unul criminal. Va aduceti aminte atitudinea lui Roman Petre care a inchis unitati economice care aveau contracte la export, unitati petrochimice de top(vezi combinatul de la Vladimirescu care putea sustine productia de ingrasaminte a jumatate din Europa), sabotarea altora pe motivul mincinos ca ar trage economia inapoi.

Florian Liviu spunea...

ArtComm

"Cel mai rău socialism este preferabil celui mai bun capitalism."

Georg Lukacs

Nicolae Nicu spunea...

@Ion de la Chiuieşti

Bravo, aşa e! Chiar nimic nu au făcut în privinţa asta şi, mai mult decît atît, au avut scopul ascuns de a nu avea nici măcar un interes să păstreze sau să regăsească României pieţe externe.

Renunţarea la CAER nu a putut fi, desigur, o decizie căreia România să i se poată opune cu vreun folos salvator pentru organizaţie, dar, dincolo de acest aspect, Roman, Iliescu şi şleahta lor de trădători şi... succesori, marionete ale regimului străin de ocupaţie instaurat la 22 decembrie 1989, au lucrat pe deplin conştient şi interesat în detrimentul intereselor economiei naţionale, folosind şi invocînd nefasta conjunctură creată prin desfiinţarea CAER-ului ca pretext pentru demolarea a circa 12.000 de unităţi productive ("un morman de fiare vechi"!), a căror producţie rămăsese, vezi Doamne, fără cumpărători.

De fapt, tocmai de-aia au rămas ele fără pieţe de desfacere. Ca să existe pretextul "logic, raţional" pentru demolarea lor. Căci, cum altfel poate fi distrusă mai lesne economia unei ţări, decît sufocîndu-i producţia prin metoda scoaterii ei de pe pieţe sau, pur şi simplu, prin închiderea pieţelor?

Aşa s-au făcut şi s-au dezvoltat la dimensiunile nesimţirii marile averi şi proprietăţi personale, opulenţa protipendadei politice şi atîrnătorilor ei în România postcomunistă. Pe ruinarea unităţilor economice şi productive ale ţării.

Biensiur, între timp, au violat Constituţia, impunîndu-i "garantarea proprietăţii"! Cu alte cuvinte, hoţii, tîlharii şi jefuitorii Patriei au cerut victimei să le consfinţească, prin sacralitatea legii, proprietatea asupra bunurilor de care au deposedat-o sub ameninţarea cuţitului!

bogdan spunea...

Ceauşescu în anii ’80 a plătit datoriile expunându-şi poporul la frig, la lipsa apei calde şi a unor alimente esenţiale, la acestea adăugându-se cele maximum două ore de tv, întuneric deplin după ora 22 şi un cult al personalităţii ilar, kafkian.

Nu se poate spune că Nicolae Ceauşescu nu şi-a săpat hotărât singur groapa.

Europa Liberă a exploatat abil situaţia. Naivii români au pus la inimă scornelile şi exagerile CIA, au fost manipulaţi. Iar în decembrie 1989 nu a fost numai Europa Liberă, ci şi agenturile străine.

Stalin nu a fost decât despotul asiatic, crud, al unui imperiu roşu. Nu a existat numai imperialismul capitalist, ci şi cel roşu, al lui Stalin.
Să fie foarte clar, indiferent de situaţie, România nu poate fi o provincie comunistă rusească. În momentul de faţă, prefer un comunism naţionalist românesc, înţelept, în locul genocidului de acum, de care răspunzător nu este în primul rând capitalismul (în Ungaria, unde am fost de mai multe ori, lucrurile stau relativ bine), ci răspunzătoare cu deosebire este liota de guvernanţi care ne conduc de 20 de ani, guvernanţi care au întruchipat cele mai negative trăsături ale românismului, trăsături de care nu se poate face abstracţie, din păcate.

Florian Liviu spunea...

@Bogdan

"Ceauşescu în anii ’80 a plătit datoriile expunându-şi poporul la frig, la lipsa apei calde şi a unor alimente esenţiale, la acestea adăugându-se cele maximum două ore de tv, întuneric deplin după ora 22 şi un cult al personalităţii ilar, kafkian. "

Simt în cuvintele dvs. un soi de bucurie sadică, o satisfacţie, un sentiment al răzbunării împlinite ce cu greu poate fi disimulat că lucrurile s-au petrecut aşa şi nu altfel.

De unde atâtă ură la dvs., domnule Bogdan, împotriva unui regim fără de care dvs. şi mulţi alţii ca dvs. aţi fi rămas în satele, unde nu-i aşa, s-a "născut veşnicia".

Cred că e vorba numai de invidia pe care o stârnea Ceauşescu personal, celor din acelaşi mediu social ca şi el, prin reuşita carierii sale excepţionale, prin faptul că reuşise să-şi imprime cu fermitate şi intransigenţă voinţa în toate proiectele importante ale ţării, prin energia inepuizabilă ce îl caracteriza, prin reuşita sa în plan familial, etc.

Ce să spun, înainte era de vină comunismul, acum nu e de vină capitalismul, ci cei ce se află la conducere. Sofism băsescian.

Da, în Ungaria e foarte bine, umblă câinii cu covrigi în coadă.

"Stalin nu a fost decât despotul asiatic, crud, al unui imperiu roşu. Nu a existat numai imperialismul capitalist, ci şi cel roşu, al lui Stalin."

Prin acest clişeu, dvs sunteţi omul clişeelor şi al formulelor tip, "imperialismul roşu", intenţionaţi să legitimaţi şi să justificaţi imperialismul americano-israelian.

Aflaţi de la mine că n-a existat nici un imperialism roşu al lui Stalin, iar georgienii nu sunt asiatici decât în metaforita de care suferiţi.

Dvs. care vă daţi mare religios ar trebui să ştiţi cine a fost Antim Ivireanu, contribuţia sa remarcabilă la cultura română veche, şi faptul că era de origine georgiană.

"Să fie foarte clar, indiferent de situaţie, România nu poate fi o provincie comunistă rusească."

Dar yankee poate să fie fără probleme şi fără greţuri.

E bine domnu Bogdan să fii funcţionar public la minister, să stai într-un apartament în centrul select al Bucureştiului, să duci o viaţă burgheză, e al dracului de bine.

Sigur că e bun capitalismul şi că orice regim proletar ar fi un coşmar. Vă înţeleg anxietatea.

Ia, să fiţi dvs. nevoit să munciţi de dimineaţa până seara pentru o amărâtă de pâine ca apoi să mergeţi la culcare într-un mizerabil cartier muncitoresc unde un rahat de cameră să vă coste jumătate din salariu.

S-ar putea să vă schimbaţi brusc toate părerile politice, iar după câţiva ani să-l apreciaţi şi pe Stalin la justa sa valoare.

bogdan spunea...

Stimate d-le Liviu,

Dacă este să spun şi eu ceea ce cred despre dvs, atunci voi spune că văd extrem de confuz, altfel nu m-aţi fi acuzat că sunt cuprins de ură, sentiment de care sunt străin.

Las laoparte obişnuitele dvs. exagerări şi lucruri neadevărate pe care mi le puneţi în seamă, minciunile dvs., deja m-am obişnuit cu dvs., nu pot să zic că sunt indiferent, pot să spun însă că sunt mai degrabă amuzat, ca atunci când am citit în copilărie aventurile baronului Münchausen.

Vorbind de Ceauşescu, eu i-am lăudat bunele şi i-am criticat relele, pentru mine rămâne un mare patriot. Şi, în plus, eu chiar sunt din familiea Ei, din partea mamei, lucru care oricum ar fi fost pus în balanţă, chiar dacă aş fi avut motive întemeiate să-l urăsc pe Ceauşescu.

Anumită întorsături ale dvs., recunosc, îmi provoacă un pic de silă, dacă eu am fost consecvent în privinţa lui Ceauşescu, criticându-i relele şi lăudându-i cele bune, dvs., acum, pozaţi în mare apărător al lui după ce înainte aţi numit, de mai multe ori, regimul ceauşist hruşciovist şi fascist.

Nu m-am ferit în general să dau anumite date despre mine. Am spus deja că mi-a murit tatăl după revoluţie, când aveam 23 de ani, eram un tânăr muncitor, student la în anul I la ASE, la Buget, la FF, căsătorit şi cu un copil, o fiică de 9 luni. Tatăl meu a fost un om cinstit, care nu a profitat niciodată înainte de 1989 de legătura de rudenie cu Ceauşeşti. Şapte ani după revoluţie am fost muncitor, din care şase am fost student. Doi ani, din cei şapte, m-am sculat zi de zi de la 5 dimineaţa, ca să pot fi la ora 6 echipat în salopetă şi gata de lucru.

Dvs. îmi vorbiţi de clasa muncitoare. Sincer, d-le Liviu, aţi fost vreodată muncitor? Ce trecut aveţi? Că de demagogie sunt sătul.

În rest, rămâne exact cum am scris în postarea anterioară.

bogdan spunea...

... Şi vorbind de locuinţă, dvs, d-le Liviu, staţi într-o zonă care nu este mai prejos decât a mea.

Florian Liviu spunea...

@Bogdan,

Sunteţi un burghez prin excelenţă, esenţa personalităţii dvs. este coruptă total de mentalitatea burgheză, de aspiraţiile burgheze, de comportamentul burghez, de prejudecăţile, de clişeele ideologiei burgheze.

Atunci când vă jucaţi de-a proletariatul, vă rog să nu uitaţi că locuiaţi în una din cele mai scumpe zone ale capitalei, oare pentru ce "merite" deosebite a primit tatăl dvs. un astfel de apartament de la regimul socialist, fiind un soi de proletar de Dorobanţi coleg cu proletarii de Primăverii, care au intrat în istorie prin specificul că în loc să se lupte cu foamea se luptau cu plictiseala prin cafenele şi prin sălile de cursuri.

Se vede lesne că aţi fost un copil foarte, foarte răsfăţat de mare ştab nomenclaturist care înjura pe şest în familie regimul comunist şi pe Ceauşescu pentru că acesta îşi permitea să-i ceară eforturi al dracului de mari în schimbul privilegiilor pe care această nomenclatură trădătoare le-ar fi dorit lipsite de orice obligaţii.

Această pătură îmburghezită şi scăpată de sub orice control a nomenclaturii din care a făcut parte şi părintele dvs. a fost nucleul în jurul căruia s-a ţesut contrarevoluţia din decembrie 1989.

Sunt convins că aceste cuvinte nu vor fi pe placul dvs., dar adevărul trebuie rostit cu orice preţ.

bogdan spunea...

Domnule Liviu, lăsați, domnule, minciunile și prostiile! Deci, ați fost muncitor sau nu? Că eu am fost. V-am mai spus, de demagogie sunt sătul.

Ca să închei cu taică-meu, marele apartament este de fapt un amărât de apartament de două camere, pe care taică-meu l-a primit de la serviciu, cum primeau toţi atunci. Iar taică-meu a ieşit la pensie maior, de la MApN. Şi, tot după cum spuneam, staţi într-un apartament care este într-o zonă care nu este mai prejos decât a mea, mie care mi-ar fi ruşine să mă leg de cineva care are un apartament de bloc într-o zonă similară cu a mea!

Eu am vorbit de trecutul meu, ia spuneţi şi dvs. ce e cu dvs., că aşa e corect!

Încep să cred că porcăriile dvs. fac casă cu stalinismul dvs. stil Păcălici!

Nicolae Nicu spunea...

"Nu vă mai şertaţi... Pupaţî-vă şî continuaţ jocu'"!