De pe blogul „Atitudini”, unul cu elevat conţinut intelectual, al profesorului Valeriu Stănescu, http://valeriuss.blogspot.com/ – blog pe care mie îmi este imposibil să mai postez comentarii, de mai multă vreme, din motive strict tehnice, independente de voinţa şi priceperea mea – extrag dintre comentariile la articolul „Gînduri răvăşite la căpătîiul mamei muribunde”, semnat de domnul profesor Stănescu, pe cel al domnului Florian Liviu, un blogăr cu afirmate şi recunoscute convingeri staliniste. Îl reproduc aici, părîndu-mi-se un punct de vedere excepţional, prin concizie şi exactitate, asupra realităţii româneşti înconjurătoare:
„În privinţa României, asistăm la disoluţia statalităţii şi a conştiinţei naţionale.
Cauzele materiale ale acestui fenomen sînt demantelarea economiei socialiste şi predarea tuturor surselor de bogăţie capitalului străin. Forţele naţionale, cîte mai sînt, nu mai au pe ce să se sprijine. Burghezia naţională este atît de slabă economic, atît de dependentă şi legată ombilical de capitalul occidental şi de piaţa UE, încît acţionează ca o forţă contrară unităţii şi independenţei naţionale, în loc să acţioneze ca forţă coagulantă a lor.
Proletariatul, la rîndul său, dublu exploatat ca orice proletariat din colonii, nu poate nutri sentimente naţionale, cîtă vreme ideologia burgheză nu i le cultivă şi, mai cu seamă, cînd singura sa şansă de a supravieţui economic este părăsirea ţării pentru a-şi găsi de lucru în Occident.
Nu cred că situaţia altor ţări din Est este mai bună decît a României – capitalismul e rău peste tot, chiar şi în cea mai bogată ţară din lume, SUA – ci doar că se menţin vechile decalaje istorice”.
Florian Liviu
Se poate o radiografie la obiect mai clară, mai convingătoare?
9 comentarii:
În istoria noastră, staliniștii au fost cei mari dușmani ai poporului român. Majoritatea au fost evrei bolșevici, gen Leonid Tisminețki (Leonte Tismăneanu), Erno Neulander (Walter Roman) sau Saul Bruckner (Silviu Brucan). Aceștia au fost oameni care au făcut rău poporului român, de ale cărui interese și aspirații nu numai că fost străini, ei chiar au fost împotriva lor de-a dreptul.
Ieșim dintr-un stalinism sângeros, controlat de lacheii Moscovei, în 1958, când Dej, secondat de Ceaușescu, reușește să-i determine pe ruși să plece. După acest moment se instaurează un comunism naționalist, care a adus o schimbare majoră în bine, pe toate planurile, pentru poporul român, situație care a durat până în 1979, de aici înainte instaurându-se o perioadă de derapaj a regimului ceaușist, o perioadă de mari privațiuni impuse populației.
Mă tem că situația nu s-a schimbat nici azi în ecuația staliniști-poporul român.
@Nicolae Nicu
Nu sunt stalinist, ci marxist-leninist. Stalinismul nu există ca doctrină politică independentă, ci numai ca practică social-istorică. De altfel chiar Stalin însuşi a repetat de multe ori că el nu este altceva decât un fidel discipol al lui Lenin.
Hegel a spus că practica este criteriu adevărului, iar practica social istorică a dovedit că linia Marx-Lenin-Stalin a fost cea care a dus mişcarea comunistă cel mai aproape de victoria finală şi totală asupra capitalismului, celelalte variante, în primul rând revizionismul Hruşciovist, apoi social-democraţia de toate nuanţele au avut ca rezultat nu extinderea sau perfecţionarea socialismului, ci reinstaurarea capitalismului.
Stalin, chiar dacă a mai şi greşit, are cel puţin două mari merite pe care oricât s-ar strădui detractorii săi nu i le pot anula:
1. A învins barbaria fascistă
2. A extins socialismul în Estul Europei, de această extindere a beneficiat şi România (clasele oprimate, inclusiv domnul Bogdan, care dat fiind originea sa socială, pe care spre meritul său, trebuie să recunosc, nu s-a sfiit să o facă publică, ar fi fost astăzi cu maximă probabilitate un sătean amărât din cei ce votează cu PP-DD)
Stalin, am mai avut noi, d-le Liviu, această controversă referitoare la acesta, a fost un lider mare doar în măsura în care face parte din familia conducătorilor din care fac parte Genghis-Han și Attila. Regimul său a fost o despotat oriental, asiatic, dacă ne gândim la duritatea lui și la numărul de victime, sincer, asta îmi vine în minte prima dată când mă gândesc la acest regim ca despoție, și nu originea georgiană a lui Stalin.
Din cauza milioanelor de morți datorate acestui regim, acesta nu poate fi urmat ca exemplu.
Apreciez însă la dvs. delimitarea pe care ați făcut-o, și anume că nu sunteți stalinist. Așa, dl Nicu, gazda noastră, nu va mai eticheta pe viitor în mod eronat, însă involuntar, mi-am dat seama de asta, anumiți comuniști ca staliniști, care, în istoria noastră, sunt exact ceea ce am scris mai sus.
Nu mă voi dezice niciodată de originea mea și nici de a ceea ce a făcut bun comunismul românesc. Cu obidă pentru situația din prezent, spun că aș fi azi pentru un regim comunist, în condițiile în care, dacă ar veni comuniștii, aceștia i-ar pedepsi pe furi și ar ridica nivelul de trai al populației care este în plin proces de genocid.
Erată:
Se înlocuiește în postarea anterioară ”însă involuntar” cu ”din lipsa însă a informațiilor adecvate”.
@Bogdan
Îmi pare rău pentru dvs. dar vă lipseşte simţul istoriei. Stalin este cea mai mare personalitate politică a secolului 20.
V-am mai spus-o şi o mai repet, dvs. nu faceţi decât să repetaţi, sincer nu vă înţeleg motivaţia, ca o flaşnetă stricată tezele propagandei naziste şi ale războiului rece contra lui Stalin.
Stalin înseamnă luptă intransigentă, fără compromisuri, până la capăt, până la ultima consecinţă, până în pânzele albe împotriva capitalismului, împotriva sistemului social bazat pe clase antagoniste, pe exploatarea omului de către om. Stalin este simbolul şi drapelul acestei lupte.
Dvs. aveți dreptul să repetați teza dvs., așa că nu văd de ce alții nu ar avea același drept.
În afară de naziști și de Vest, Stalin a fost condamnat şi de ai lui. Ştiu, aceia au fost hruşciovişti. De fapt, Stalin e condamnat în mod unanim,de toată lumea şi pe bună dreptate, pentru ororile care s-au făcut în perioada lui.
Mda. Domnul Bogdan mă trimite, printr-o simplă erată, la carte. Ca să îmi procur, ignorantul de mine, "informaţiile adecvate". Care informaţii, evident, îmi lipsesc, obsearvă dînsul. Bine.
Dar, să ştiţi, nici n-am pretins că sînt şi nici nu îmi doresc să fiu un exeget al operei lui Stalin, un "stalinolog". De aceea, în sus-zisa mea ignoranţă, eu l-am considerat şi continui să îl consider pe domnul Florian Liviu, un stalinist, referindu-mă la faptul că domnia sa este un evident apologet - oare, şi aici mă combateţi? - al lui Stalin şi al operei sale politice. Cu atît mai mult cu cît mai toţi comuniştii, în mod firesc, se revendică doctrinar de la marxism-leninism, fără să se considere şi stalinişti. Nici dl. Liviu nu se consideră stalinist. Domnia sa doar îl cultivă pe Stalin.
Dar unii, chiar îşi spun "stalinişti". Aşa cum, alţii se numesc troţkişti, alţii hruşciovişti, unii maoişti, alţii castrişti, unii brejnevişti, gorbaciovişti etc. Şi, cu voia dvs., ultimii pe listă, ceauşiştii!
Uite, vedeţi democraţia? Pluralismul comunist există! De-aia comunismul a dispărut...
Stimate d-le Nicu,
Eu nu sunt critic de artă, deși am ceva cunoștințe în acest domeniu. Ca să am însă un punct de vedere rezonabil, ar trebui să mai studiez ceva.
Similar, am observat că dvs. vă lipsește studiul unor cărți scrise după 1989. Din păcate, comuniștii au masacrat istoria. Ce au scris istoricii comuniști esete antamat iremediabil de acest masacru.
În opinia mea, aveți mare nevoie să vă puneți la curent cu istoria, cu cea care este, hai să zicem așa, rezonabil de obiectivă. Istoria scrisă de cineva nu poate fi complet obiectivă, ea va reflecta întotdeauna convingerile autorului.
”Uite, vedeţi democraţia? Pluralismul comunist există! De-aia comunismul a dispărut...”
Pă tocmai, că democrația în comunism nu a existat. Nu o să mă apuc aici și acum să scriu de ce au căzut regimurile comuniste, ce pot însă să vă spun este că o persoană ca dl Valerius, marxist cu studii de filosofie la bază, un om deosebit, susținând reforma sistemului comunist, solicită tocmai ca această democrație să fie unul din obiectivele reformei.
Eu am fost un pic ironic când am apreciat faptul că dl Liviu a afirmat că nu este stalinist. Și eu și d-sa știm că el este stalinist sadea, o specie care în România a ajuns să fie una rară, este precum capra neagră.
Marxism-leninism este un termen care își are originea în Uniunea Sovietică de pe vremea lui Stalin și care descrie ideologia oficială a regimului. În general, când spui marxist-leninist spui stalinist.
Ce ar fi însemnat derularea procesului democratic, de existența democrației, vizavi de facțiunile comuniste pe care le-ați enumerat – stalinism, troțkism, hrușciovism etc. ?
Ar fi însemnat, de exemplu, ca la alegeri să poate candida membri din facțiuni diferite. În realitate, facțiunea de la putere dicta totul, nu numai că ieșea cine trebuia să iasă, toți trebuiau să fie din cadrul aceleași linii.
Hai să ne gândim la perioada lui Stalin. Păi Stalin a omorât cu grămada comuniști de vârf acuzându-i că sunt adepți ai lui Troțki, trădători, spioni, în cadrul celebrelor epurări. Până la urmp, Stalin l-a rezolvat și pe Troțki, a trimis un asasin în Mexic, unde domicilia acesta, care i-a zdrobit capul lui Troțki cu un cuțit de spart gheața.
Trimiteți un comentariu