Ziua maghiarimii. Onoare şi civilizaţie.

Pe 15 martie, maghiarii de pretutindeni îşi serbează ziua naţională. Ziua semnifică începutul Revoluţiei burgheze maghiare de la 1848. Pentru transilvăneni, însă, amintirea evenimentelor de acum 163 de ani, la care face trimitere sărbătoarea maghiarimii, este o amintire a terorii, a genocidului împotriva românilor. Istoria stă mărturie.

 

În timpul Revoluţiei de la 1848-49, sub conducerea lui Kossuth Lajos, naţionalist de factură extremist-şovină, şi a mîinii sale drepte, generalul-comisar Ladislau Csány, care comanda şi îngrozitoarele tribunale de exterminare, în Transilvania au fost masacraţi circa 44.000 de români. În doar cîteva luni! Cele mai multe atrocităţi au fost comise în Ţara Moţilor. Teroarea maghiară s-a îndreptat, fireşte, şi spre alte minorităţi din Ardeal – în special evrei, dar şi saşi, cehi, ţigani, slovaci, sîrbi etc. – însă atrocităţile comise în marea lor majoritate asupra românilor au depăşit orice închipuire.

Semnificativ pentru politica şi sentimentele pe care le încercau căpeteniile maghiarimii faţă de români, Kossuth Lajos îi scria revoluţionarului român Nicolae Bălcescu – care îl invitase la raţiune şi înfrăţire în acţiuni, pentru cauza comună a revoluţiei – următoarele:

“Libertatea voastră trebuie să fie spînzurătoarea, iar drepturile pe care le cereţi, de egalitate cu popoarele care împart aceste teritorii cu ungurii, vor trebui să fie absorbite de elementul maghiar”!



Români refugiaţi din calea barbariei ungaro-horthyste din Transilvania. 30 august 1940.
(http://mncnisporeni.blogspot.com/)

Aproape un secol mai tîrziu, după cotropirea nord-vestului României (pînă la doar 22 de km de Braşov!), în urma Diktatul de la Viena din 30 august 1940, respectiv între anii 1940-1944, ungurii, de astă dată fascizaţi şi conduşi de „amiralul fără flotă”, Miklos Horthy, au declanşat pe teritoriul ocupat acţiuni militare şi paramilitare de reprimare etnică, vecine cu demenţa, împotriva românilor, evreilor şi ţiganilor. „Masacre, teroare fără egal, reprimări, lagăre de muncă forţată, expulzări”, notează istoricul de origine evreiască, Dr. Oliver Lustig.



Monumentul martirilor de la Moisei (Maramureş).

Numai în anul 1944, „autorităţile ungare au transportat o parte însemnată a populaţiei evreieşti din Ardeal, vreo 90-100.000 de oameni, în lagăre de concentrare din Germania, condamnîndu-i la pierire”, se scrie chiar în lucrarea „Erdely tortenete” („Istoria Ardealului”, în fapt, o aberantă răstălmăcire şi mistificare a istoriei Transilvaniei), editată de Academia Ungară de Ştiinţe (cifra e oricum, eronată, în realitate fiind vorba de peste 150.000 de evrei deportaţi şi încă vreo 16.000 supuşi altor orori, dimensiuni ale unei politici instituţionalizate de exterminare naţională ce îngrijorase pînă şi conducerea Germaniei hitleriste, care invita Budapesta la „temperare şi raţiune”!). 

Oarba de Mureş.
Mausoleul şi cimitirul ostaşilor români căzuţi pentru eliberarea Transilvaniei.

Baza doctrinară şi ideologică a unei asemenea politici de stat o asigurau atît tradiţia maghiară şovină, intolerantă, iredentistă şi revanşistă, cît şi contextul politic european şi regional favorabil, impus de Hitler şi Mussolini, în anii premergători celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel a fost posibil ca, un oarecare Daday Lorand, un obscur scriitor, născut în comunităţile maghiare din Transilvania, să publice la Budapesta, în 1939, o carte de propagandă antiromânească mizerabilă, pe care a semnat-o cu pseudonimul Ducso Csaba, nume sub care avea să se afirme ca duşman declarat al românilor. Cartea este expresia celui mai isteric şi mai criminal şovinism care a putut înfiora vreodată Europa şi reprezintă o ruşine şi o insultă de neconceput şi de neadmis la adresa poporului român.

Deşi, din păcate, ea nu a fost renegată şi dezaprobată public de autorităţile de la Budapesta niciodată în cei peste 70 de ani de la publicarea ei, ungurii ar trebui să o considere a fi, în acelaşi timp, o ruşine şi o insultă aduse însăşi naţiunii maghiare. De fapt, se poate spune cu certitudine că, prin conţinutul său ultra-şovin şi prin ura paroxistică pe care o degajă faţă de poporul român, precum şi prin lozincile barbare pe care le clamează, scrierea lui Ducso Csaba a contribuit din plin la instigarea şi incitarea ungurilor la genocidul împotriva românilor din Ardeal, precum şi la exterminarea minorităţii evreieşti.

 Iată, mai jos, un fragment semnificativ din cartea lui Ducso Csaba, anume ceea ce a numit a fi „jurămîntul de credinţă faţă de ilustra naţiune maghiară”, pe care l-a intitulat „Nem, kegyelem!” („Fără milă!”), fragment, de altfel, bine cunoscut iubitorilor de istorie:

 „Naţia ungară este cea mai splendidă realizare a rasei dominante mongole, care nu cunoaşte decît victoria. În noi, ungurii, fierbe sîngele lui Attila, al lui Arpad şi al lui Gingis-Han... Eu nu aştept să vină răzbunarea, nu aştept! Voi ucide pe fiecare român care-mi va apărea în cale şi atunci nu va mai fi în Ardeal decît o singură naţionalitate, cea maghiară, naţia mea, sîngele meu! Îi voi stîrpi pe toţi valahii, îi voi trece prin tăişul sabiei pînă la ultimul! Fără milă! Noaptea, am să aprind satele româneşti. Voi spinteca locuitorii cu pumnalul meu. Am să le otrăvesc fîntînile. Am să le gîtuiesc pruncii. Voi fi fără milă! Nu voi avea milă de copii sau de muierile însărcinate. Îi voi ucide pe toţi! Răzbunare! Fără milă! Cruntă răzbunare!”.

Mureşenii de Cîmpie. Monumentul martirilor.

Ocupaţia hortystă din nord-vestul României a fost alungată definitiv la 25 Octombrie 1944, o dată cu eliberarea ultimei brazde de pămînt românesc, prin sacrificiul eroic al ostaşilor români şi sovietici. După ea, au rămas, pînă azi şi pentru vecie, la Ip, Trăznea, Sărmaş şi Moisei, la Mureşenii de Câmpie, Sucutard şi Nuşfalău, dar şi la Oarba de Mureş, Zalău, Satu Mare şi Carei, în alte sute de locuri, în tot Ardealul, URMELE MARTIRILOR. Monumentele şi cimitirele bunicilor noştri... Mărturii ale grozăviilor imprescriptibile comise de cotropitorii Patriei. Întru neuitare şi vigilenţă peste timp şi vremuri... 



Carei. Monumentul închinat Armatei Române, eliberatoare a Transilvaniei.
(http://www.fotocluboradea.ro/)