Ziua Poliţiei Române



Prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23. 04. 2002, data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române. Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.

În anul 1822, domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmînat Marelui Agă, Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri), drapelul cu sigla Agiei. Pe drapel, alături de siglă, se află o ghirlandă aurie, în interiorul căreia sînt reprezentaţi Maica Domnului şi îngerul care îi aduce vestea cea bună (Buna Vestire).

Întîmplător sau nu, la o zi după, pe 26 martie, este ziua Serviciul Român de Informaţii. Anul acesta, instituţia şi-a aniversat 21 de ani de existenţă.

 

Un ofiţer superior rezervist a pus în circulaţie electronică o poezie. O poezie fără valenţe lirice pretenţioase, dar dură ca o revoltă, pe care a scris-o cu cerneala sufletului apăsat de umilinţă şi nedreptate, o poezie exprimînd starea de spirit şi supărările în care trăiesc astăzi mai toţi ostaşii Patriei, fie ei rezervişti sau activi. Aşa încît, mi se pare nimerit – chiar dacă altora li se va părea că, dimpotrivă – să evoc aniversările „celor de la Interne” reproducînd aici tocmai versurile acestui militar necăjit. Este modul lui de a-şi „arunca cascheta” în ograda regimului...




Foto: Liviu Maftei/Mediafax.ro



                             Nu îi iertaţi!

O haită de borfaşi, mecanic colorată,                         

supusă ritualic aceluiaşi consemn,

îndepărtată crud de mamă şi de tată,                          

ne-aduce existenţa în sapa lor de lemn...                

În fruntea ei, dementul, o javră ordinară

care ne-a sechestrat şi dreptul de-a vorbi,

descreieratul care a semănat în Ţară

doar vrajba dintre noi, în dreptul de-a muri...

Nu ne-aţi iertat niciunul, ne-aţi pîngărit pe toţi,

pe medici şi pe dascăli i-aţi răstignit borînd,

adunătură oarbă de venetici şi hoţi

fugiţi spre-a nu vă prinde răbdarea explodînd...

Aţi umilit Ostaşul, tăcut, dar suveran,

artistului i-aţi pus bir pînă şi pe scenă,

justiţia aţi frînt-o în rîvne de maidan,

pe nimeni n-aţi cruţat de jeg şi anatemă...

Ne mor copiii arşi, în leagăne de îngeri,

bătrînii tac şi plîng, în rezumate seci,

guvernul ne dictează fatalele constrîngeri,

e semn că este vremea cu haita ta să pleci...

Pe poliţişti i-aţi dus mai jos de disperare,

pe mame le-aţi distrus în fondul lor suprem,

ai pus guvernul ţării elenei la picioare

şi balele oranj în cale i se-aştern...

Din lege aţi făcut cheremul poftei chioare,

iar din legislativ, un jaf şi-o mascaradă,

simţind pe os cuţitul, nimic nu ne mai doare

borfaşi înveşmîntaţi în straie de paradă...

Ne-aţi asmuţit pe toţi în contra tuturora

spre a vă aduna voi, haita, tot mai strîns,

azi au sosit, istoric, secundele şi ora

să vă-aruncăm din jilţuri, să ne oprim din plîns...   

Nu bogăţia haitei, nici luxul sau huzurul,

nu desfătarea oarbă-a lichelelor ne doare,

ci aroganţa lor, cinismul şi sperjurul

jucat naţional făr` nicio remuşcare...

Nu contrarelativa(!) noastră sărăcie

ne judecă speranţa şi viaţa ne-o apasă,

ci starea ei impusă, de  gravă umilire,

pe care-au strecurat-o în fiecare casă...

Pe-această-adunătură de hoţi şi de lichele

doar disperarea noastră o va putea opri,

să le-aruncăm cinismul în lanţuri şi zăbrele,

stîrpiţi-i fără milă, oriunde-i veţi găsi...

Nu îi iertaţi nicicum, revolta socială,

e tot ce ne-a rămas ca şansă de a fi,

lăsaţi blîndeţii voastre dreptul la răscoală

şi răsplătiţi borfaşii cu dreptul de-a pieri...

Colonel (r) Costinel Petrache