Vetre de cultură şi civilizaţie românească

Biserica Mînăstirii Dragomirna sau „neverosimila splendoare”, cum o numea Petru Comarnescu, ctitorie din anii 1608-1609 a lui Anastasie Crimca, mitropolit al Moldovei. Înălţimea de 42 de metri – este cea mai înaltă dintre bisericile Moldovei – şi îngustimea ei incredibilă, de numai 9,6 metri, îi conferă o semeţie impresionantă şi o frumuseţe copleşitoare.

Privind-o, marele nostru istoric, Nicolae Iorga, mărturisea: „Vederea ei este o uimire de bucurie”.

O hartă a României care şi-ar propune să înregistreze exhaustiv locurile în care s-a plămădit, la flacăra puternică a credinţei, sufletul şi identitatea acestui popor peste care au trecut valurile istoriei fără să-l clintească, o hartă care ar ambiţiona să înregistreze toate bisericile şi mînăstiririle ctitorite de cei care, aşa cum spune legenda, într-o mînă ţineau crucea iar în cealaltă spada, ar trebui să aibă dimensiuni impunătoare.

Biserica Mînăstirii Putna,
adăpostind mormîntul voievodului Ştefan cel Mare

Mii de astfel de monumente de artă şi cultură bisericească, mărturii ale unei vieţi duhovniceşti milenare şi, în egală măsură, ale unei intense şi consecvente preocupări culturale se află ridicate peste tot, acolo unde s-au constituit colectivităţi umane. Imediat ce şi-au ridicat locuinţele, mai modeste sau mai impunătoare, oamenii au construit în vecinătate şi un locaş de închinăciune. La început de lemn, apoi din piatră şi cărămidă. L-au înfrumuseţat arhitectural, l-au pictat – întîi doar în interior, ulterior şi în exterior –, l-au sfinţit şi l-au împodobit cu obiecte de cult de valoare inestimabilă (obiecte de aur şi pietre preţioase, cusături şi ţesături, manuscrise).

Biserica Mînăstirii Dealu,
adăpostind capul voievodului Mihai Viteazul  

Unele din aceste valori s-au păstrat aproape intacte; altele necesită, în continuare, mîna specialistului restaurator. Dar toate, în ansamblul lor, vorbesc trăitorilor de astăzi, celor care mai găsesc răgazul să poposească în aceste oaze de linişte şi spiritualitate, despre existenţa demnă a înaintaşilor noştri, despre convieţuirea paşnică, într-un spaţiu geografic dat – al românilor autohtoni, cu alte naţionalităţi, de alte credinţe, aduse de valurile vremurilor, reuniţi cu toţii de acelaşi gînd benefic al înţelegerii şi păcii.

Biserica Sf. Gheorghe din Bucureşti,
adăpostind capul voievodului Constantin Brâncoveanu

Aici, în aceste vetre de veche credinţă, poţi auzi, dacă asculţi atent, nu cu urechea, ci cu sufletul, ecoul glasurilor strămoşeşti povestindu-le legenda. Căci, fiecare din aceste locaşuri are cîte o legendă, iar dincolo de ea, o istorie adevărată scoasă la iveală prin trudnice cercetări de arheologi, istorici, arhitecţi, specialişti din domeniul istoriei artei şi culturii naţionale. 



Catedrala Reîntregirii Neamului de la Alba Iulia


(Fragment de text din lucrarea „Monumente religioase”, de Radu Constantinescu şi Mircea Sfîrlea, Ed. Editis, 1994).