În timpul preşedintelui Nicolae Ceauşescu, România a fost un exemplu de stat unic în lume

Însărcinatul cu afaceri ad-interim al Republicii Belarus la Bucureşti, Serghei Molunov, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe, pentru a da explicaţii în legătură cu declaraţiile pe care le-a făcut în cursul zilei de miercuri, 2 februarie 2011, a anunţat MAE, printr-un comunicat citat de Mediafax.
 
Serghei Molunov, criticase zilele trecute participarea României la conferinţa susţinătorilor opoziţiei belaruse, care a avut loc la Varşovia, calificînd-o a fi drept un gest "inamical" al regimului de la Bucureşti faţă de autorităţile Republicii Belarus. Cu acest prilej, diplomatul ironizase sprijinul financiar, în valoare de 100.000 de euro, oferit de guvernul român „societăţii civile” din Belarus, de fapt, opozanţilor preşedintelui Aleksandr Lukasenco şi guvernului de la Minsk: "Nu ştiu, poate că în România totul merge bine şi, brusc, România poate oferi bani pentru susţinerea opoziţiei belaruse", spusese reprezentantul misiunii diplomatice la Bucureşti a Republicii Belarus.

În acest context, domnul Serghei Molunov a adăugat: "Nu vreau să fac comentarii, dar am ascultat o poveste despre ultimii ani ai conducerii preşedintelui Ceauşescu. După cîte îmi aduc aminte, era părerea că poporul trăia foarte greu. Dar, pe atunci, România a hotărît să-şi plătească datoriile externe. Şi, la începutul anului 1989, practic şi-a stins aceste datorii. Am auzit această părere. Spuneţi, vă rog, este adevărat sau este doar o poveste? Am aflat această părere şi mi se pare interesantă. Ce concluzie se poate trage din aceasta? Faptul că atunci – dacă lăsăm la o parte emoţiile provocate de viaţa grea – România a fost un exemplu unic în lume că un stat poate să-şi plătească singur datoriile. Această atitudine a României nu a convenit organismelor financiare internaţionale. Cred că psihologia lor este să acorde credite cu dobînzi mari. Dacă ţara pe care au împrumutat-o nu are posibilitatea să returneze datoria, atunci îi dau un nou credit şi astfel ţara respectivă este pusă în dependenţă faţă de organismele financiare. Şi, atunci poţi să faci orice cu această ţară. De aceea, exemplul unic al României socialiste de a-şi plăti integral datoria externă nu a convenit multora”, a explicat diplomatul belarus.

În cadrul discuţiei cu Serghei Molunov, partea română a dezaprobat afirmaţiile acestuia referitoare la România lui Ceauşescu şi a susţinut că „afirmaţiile diplomatului referitoare la sprijinul financiar pe care guvernul român îl acordă opoziţiei belaruse sînt nepotrivite, poziţia României, în contextul evenimentelor post-electorale din Belarus, reflectînd şi fiind pe deplin consonantă cu punctul de vedere împărtăşit şi de alte state membre ale Uniunii Europene. Conduita României este fundamentată pe necesitatea garantării, prezervării şi apărării libertaţii de întrunire paşnică şi a exprimării neîngrădite a convingerilor", este replica MAE, potrivit comunicatului de presă publicat joi, 3 februarie a.c. "Partea română, mai subliniază comunicatul, va sprijini în continuare aspiraţiile către democraţie ale societăţii din Belarus”.

Mi se pare impresionantă „conduita” regimului de la Bucureşti faţă de Republica Belarus, fundamentată (auzi dumneata!) „pe necesitatea garantării, prezervării şi apărării libertăţii de întrunire paşnică şi a exprimării neîngrădite a convingerilor”. Mai ales asta, cu exprimarea neîngrădită a convingerilor, e tare. Cîtă grijă poartă guvernanţii din România dreptului la exprimarea neîngrădită a convingerilor opoziţiei belaruse! Căci, să observăm, cînd vine vorba de convingerile exprimate de reprezentantul diplomatic al conducerii Republicii Belarus, conduita guvernului de pe Dîmboviţa se schimbă cu 180 de grade şi devine o conduită a chemării ofuscate la ordine, a îmbăţoşării şi urecherii.

Asta pe de-o parte. Pe de alta, mă întreb, cîtă bună-intenţie pot regăsi autorităţile de la Minsk în implicarea directă, nesolicitată, aşadar abuzivă, a guvernului de la Bucureşti în viaţa socială a Republicii Belarus şi în sprijinul forţat la care el se angajează faţă de „aspiraţiile către democraţie ale societăţii din Belarus”? Şi, îndeobşte, cît preţ poate pune un guvern străin pe invocata conduită a guvernului României, pretinsă a se fundamenta pe „garantarea, prezervarea şi apărarea exprimării neîngrădite a convingerilor”, cînd la el acasă, în România, opoziţia este hărţuită şi reprimată cu osîrdie, iar publicaţiile electronice antiguvernamentale şi antiprezidenţiale cele mai incomode, respectiv „Tricolorul” şi „România Mare”, sînt interzise printr-un singur click? Vedem, dar, că garantarea, prezervarea şi apărarea exprimării neîngrădite este conduita guvernului din România valabilă în raport cu opoziţia din alte ţări, nu şi în raportul cu propria opoziţie! Bizară viziune politică, nu? Oare, pe ce s-o baza ea?