joi, 24 februarie 2011

O fotografie ciudată...

Am găsit pe pagina de internet www.gorjeanul.ro, alături de un interviu acordat publicaţiei, în iulie 2010, de procurorul Dan Voinea, o fotografie pe care nu o mai văzusem şi pe care v-o prezint şi eu aici. Cred că nici nu a mai fost văzută de cineva, în afară, desigur, de deţinătorul ei, cine o fi el, pentru că, pur şi simplu, ea nu a fost publicată pînă anul trecut. Probabil, nu greşesc. Şi, chiar dacă aş greşi, în sensul că ea ar fi fost publicată mai demult şi e, aşadar, cunoscută, doar că nu am ştiut eu – ceea ce mărturisesc că nu cred –, problema pe care doresc să o semnalez rămîne. Imaginea prezintă momentul execuţiei preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi a soţiei sale, Elena, în fatidica zi de Crăciun a anului 1989. Bun, şi care este problema, voi fi întrebat. Vă voi răspunde imediat, aveţi puţintică răbdare!

Jurnalista Diana Magnay, spre exemplu, de la postul american CNN, a realizat în anul 2009 un reportaj la Tîrgovişte despre procesul şi execuţia Ceauşeştilor şi ne spune următoarele: “Procesul a durat doar o oră, iar deliberările pentru stabilirea verdictului doar cinci minute. Timp suficient pentru ca judecătorii să fumeze o ţigară"(!). Aici, anexez spuselor jurnalistei americane o declaraţie a procurorului de caz, domnul Dan Voinea, cel care a întocmit rechizitoriul ce a stat la baza hotărîrii de condamnare la moarte a inculpaţilor, care, în interviul de care pomeneam mai sus, din "Gorjeanul", afirmă că în proces nu s-a respectat procedura, că nu s-a stabilit adevărul juridic, iar sentinţa capitală dată celor doi inculpaţi nu a fost urmarea deliberării judecătorilor, ci a unei comenzi politice prealabile, exprimînd voinţa celor ce preluaseră puterea în ţară, precizînd: Factorul politic a decis soarta acestui proces şi mă refer la Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Silviu Brucan, generalul Stănculescu. Ei au hotărît executarea soţilor Ceauşescu”. Prin urmare, procesul şi deliberările pentru stabilirea verdictului nici nu aveau de ce să dureze mai mult decît spune jurnalista de la CNN că au durat. Verdictul era deja stabilit. Bine, chestiunile acestea se ştiau şi, oricum, ele fuseseră înţelese de noi toţi încă de pe atunci, din acele zile. Mergem mai departe.

Din filmul aşa-zisului proces şi al execuţiei soţilor Ceauşescu, difuzat la TVR chiar în seara respectivă şi, ulterior, revăzut în nenumărate rînduri de-a lungul anilor, pe mai toate televiziunile, inclusiv în străinătate, lipseşte tocmai momentul execuţiei propriu-zise. Nimeni nu a văzut secvenţa respectivă, pentru că, s-a spus, ea nu există. În privinţa aceasta, Diana Magnay spune: „Faptul interesant despre această execuţie este că tocmai în momentul crucial, cameramanul a trebuit să schimbe bateria camerei de filmat, aşa încît momentul execuţiei efective nu a fost filmat. Întregul proces al execuţiei a fost unul haotic, nu a existat un ordin oficial de a trage, iar plutonul de execuţie nu era aşezat în linie dreaptă. Singurul ordin a fost acela de a înceta focul”. În regulă, şi asta se ştia de multă vreme, pentru că, într-adevăr, aşa s-a spus opiniei publice ani de-a rîndul, anume că momentul respectiv nu a fost surprins de cameraman, el însuşi fiind luat prin surprindere de executarea intempestivă a focului de către militari. De aceea, nu ar exista imagini cu momentul respectiv, ci numai secvenţele de final ale execuţiei, cele cunoscute, cu trupurile ciuruite de gloanţe şi prăbuşite, în poziţii cumplite, ale condamnaţilor, sîngerînd lîngă zidul morţii.
Ei bine, tocmai aici este problema. Dacă momentul execuţiei nu s-a putut filma şi el nu există în imagini, atunci, de unde secvenţa din fotografia de care vorbim, pe care o reproduc aici de faţă? Care este adevărul? Aceasta-i întrebarea!

31 de comentarii:

Valerius spunea...

Inedit. Nu am mai văzut această imagine (fotografie obișnuită ? imagine dintr-un film ?). Aș fi preferat un link spre materialele la care faceți referire în articol, nu la prima pagină a cotidianului respectiv.

Două aspecte mi-au atras atenția (oarecum pleonastic spus, în mod deosebit):
- Ceaușeștii au fost împușcați în timp ce aveau mâinile legate la spate !
- Dan Voinea vorbește de vina altora în acel asasinat politic, ca și cum el nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i pute !

Doamne, eu, păcătosul care ți-a pus de atâtea ori existența sub semnul îndoielii, te rog, fă dreptate.

EdebiMevzulaR spunea...

In acest caz avem doua variante: aceasta fotografie a existat şi garnitura İliesciana a ascuns-o sau avem ın fata un montaj.
Ultima varianta fiind forte putzin probabila deoarece ştirea ka sotii Çeauşescu au fost uçişi cu mainile legate la spate a fost facuta publica anul trecut pe blogul Nicolae Çeauşescu wordpress.com, dl profesor Valerius.
Numai Bine,

Nicolae Nicu spunea...

Domnule profesor Valeriu,

Linkul este acesta: http://www.gorjeanul.ro/societate/dan-voinea-ramasitele-exhumate-apartin-sotilor-ceausescu?Itemid=137

Cît despre procurorul Dan Voinea, ce să zic? Mai bine nu zic nimic. Înainte să scriu textul de mai sus, scrisesem ceva, în registru polemic, tocmai despre interviul d-lui Voinea, interviu la care fac referire în text. Am renunţat, pe considerentul că ar fi o reacţie tardivă faţă de un interviu apărut cu... şapte luni în urmă. În plus, nu domnul Voinea făcea obiectul interesului meu acum, ci fotografia respectivă. Totuşi, mă mai gîndesc, căci sînt acolo nişte chestii interesante, pe care se poate croşeta puţin. Ezitarea vine mai ales din faptul că, reacţia mea tardivă fiind, cum ziceam, aş putea lăsa impresia că mă iau, aşa, de om pe stradă, aiurea-n tramvai...

Valerius spunea...

Stimată gazdă,

Vă mulțumesc pentru link și pentru explicație.
Iertați-mi îndrăzneala, sunt nedumerit de abundența dv. de nume.

Domnule EdebiMevzulaR,

Nu faptul că erau legați la mâini când au fost ciuruiți era necunoscut pentru mine, ci imaginea pe care ne-a semnalat-o domnul Nicolae Nicu.

Nicolae Nicu spunea...

@Valerius
Micul meu omagiu, granzilor-părinţi.

Radu spunea...

Dacă vă veţi uita, cu atenţie, la fotografie, veţi constata că trupurile "executaţilor" nu prezintă orifii specifice penetrării gloanţelor.

Teoretic, "victimele" trebuiau să arate literalmente "ciuruite". Iar sîngele să le ţîşnească, să le şiroiască din toate punctele de impact cu gloanţele.

Vedeţi pe undeva răni, ori sînge?

Eu nu văd. Şi, reţineţi, Ceauşeştii erau aproape căzuţi la pămînt în momentul realizării fotografiei. Ceea ce presupune că fuseseră deja loviţi de gloanţe.

Pare că doar "s-ar apleca" - spre a evita rafalele.

Şi încă un aspect: pistolul mitralieră din dotarea ostaşilor Armatei Române (o variantă uşor modificată de AK-47) este o armă cu mare putere de foc. Mai ales atunci cînd utilizează "muniţie de război". "Mare putere de foc" înseamnă, de exemplu, că, glonţul trimis prin ţeava unui AK-47, poate străpunge, de la distanţa de 400 de metri, ambii pereţi de oţel ai căştii de protecţie tip M.Ap.N. (dacă impactul se produce sub un unghi de incidenţă favorabil penetrării).

Or, o asemenea armă ar fi trebuit să facă "ravagii" - nu atît în corpurile executaţilor, cît în zidul din spatele lor. În opinia mea, ar fi trebuit să vedem bucăţi întregi de cărămidă smulse şi împrăştiate pe jos. Deşi nu e obligatoriu...

Cei patru militari care au tras, în ipoteza că ar fi avut încărcătoarele umplute cu 25 de cartuşe de calibru 7.62×39mm, să zicem; şi nu cu 30, sau 40, cît e maximul, funcţie de modelul de PM; ar fi trebuit să trimită în trupurile Ceauşeştilor, pe puţin două duzini de gloanţe.

Cînd se execută foc automat cu AK-47, cadenţa de tragere este de circa 600 de lovituri/minut, sau de circa 10 lovituri/secundă. Care va să zică, Elena şi Nicu ar fi avut oarece exces de plumb(i), în organisme, MAI ÎNAINTE chiar de a se apleca, din instinct, spre a evita tirul.

Or, cei doi, par a avea trupurile intacte.

În orice caz, poza e interesantă. Are o anumită forţă de evocare. Privind-o, ajungi să-i regreţi pe cei doi Ceauşeşti; dacă e să-i compari cu actualii guvernanţi criminali.

Altcumva, eu înclin spre varianta supravieţuirii cuplului Ceauşescu. Nu omori pe cineva care deţine conturi bancare, consistente, în străinătate. Ceauşescu a fost prevăzător. A anticipat nemulţumirile masselor. Şi şi-a luat, din vreme, măsuri de precauţie.

N.C. ar fi putut scăpa alegînd calea evacuarii prin subteranele CC-ului. Dar nu a făcut-o. S-a urcat în ciopterul ăla rablagit şi expus tirurilor de arme de foc.

(v. urmarea mai jos)

Valerius spunea...

Nu este exclus ca ”fotografia ciudată” să fie un trucaj fotografic.

Nicolae Nicu spunea...

Radule,
Pentru mine, şi cred că pentru orice om sănătos la cap, un asemenea mod de tratare a doi oameni, mai ales a doi oameni de vîrsta lor, în ultimele lor momente ale vieţii, cu legarea aceea brutală la mîini, inclusiv în momentul execuţiei, cu umilirea aceea cumplită pe tot parcursul aşa-zisului proces, cu executarea sumară, imediat după "proces", cu executarea focului FĂRĂ ORDINUL PROCURORULUI PE LINIA DE TRAGERE, ceea ce echivalează cu o crimă - căci, procurorul putea veni peste un minut, să zicem, cu o altă soluţie temporară sau definitivă, din varii motive - aşadar, toată această batjocură criminală, terifiantă, mi se pare în afara condiţiei umane. Ce fel de oameni au fost călăii lui Ceauşescu? Tu spui că imaginea arată a trucaj? Ok, poate fi. Dar, poţi spune cu mîna pe inimă că nu au fost împuşcaţi aşa cum cum spui că ar fi trebuit să arate poza? Se ştie că în trupurile lor au fost găsite cîteva zeci de gloanţe. Îi poţi disculpa pe criminali numai pentru că au descărcat cîteva zeci, şi nu cîteva sute, cum te-ai aşteptat? Nu le era suficient cîte un singur glonţ? Ce fel de oameni sîntem, Radule? Cîtă ură ar putea strînge asupra lui un conducător ca Ceauşescu, care a făcut şi multe greşeli, dar care nu a omorît pe nimeni, Radule, ba, din contră, a comutat pedepse cu moartea şi duşmanilor săi, şi trădătorilor de Patrie, pe care nici la închisoare nu i-a băgat, ci, doar pe unii dintre ei, i-a trimis în domiciliu forţat la... Dămăroaia? În proces, lui Dan Voinea, procurorul care îl insulta nemernic, i-a atras atenţia că îl va trimite... în faţa Justiţiei, Radule! Pînă şi în confruntarea cu călăii săi, el, Preşedintele, credea în Justiţie, dacă îţi poţi imagina aş ceva! Şi, mai vorbim de el ca despre un dictator?! Cît de haină să-ţi fie inima să ucizi un om ca acesta şi să te mai şi satisfacă uciderea lui? De ce a plătit Ceauşescu şi pentru toate faptele şi abuzurile SISTEMULUI IMPUS DIN AFARA ROMÂNIEI şi, mai ales, pentru toate faptele sale bune, pentru toate realizările cîte a avut pentru ţara asta atît de oropsită, concetăţene? NU, Radule, nu frate! Istoria nu-l va uita pe Preşedintele Nicolae Ceauşescu! El este un martir al neamului românesc! Trădătorii Patriei au vrut să-l ucidă pentru toate faptele sale bune, de ROMÂN DEMN, de conducător temerar şi neînduplecat al României INDEPENDENTE ŞI SUVERANE, de ridicător, din modestia supusă, al Patriei, nu pentru greşelile sale! Au vrut să-l ucidă, pentru a-l pierde pentru totdeauna, dar l-au trimis direct în nemurire, acolo unde îi e locul de drept! Ceauşescu nu a deţinut conturi bancare, Radule (de unde ştii tu?), căci nu-i trebuiau. El avea Patria! Asta era averea lui! Dovadă că nu a încercat, sub nici un subterfugiu juridic sau moral, să-şi salveze viaţa lui şi a soţiei sale. Putea să rămînă în Iran, dacă s-ar fi simţit păcătos cu ceva faţă de poporul său instigat, putea să se dea nebun, în faţa călăilor săi, pentru a scăpa de răspunderea atribuită, putea să le cadă în genunchi, fariseu, călăilor, pentru a scăpa, fie şi pe moment, de execuţie! Nimic din toate acestea el, NICOLAE CEAUŞESCU, preşedintele Republicii Socialiste România, nu a făcut. În simplitatea sa ţărănească, şi-a primit moartea, sacrificiul, cu demnitatea de care a putut fi capabil el, un om, la urma urmei, aşa cum a putut. Intonînd Internaţionala şi versuri din "Deşteaptă-te, române!". Nicolae Ceauşescu a fost un fiu brav al poporului român, căruia viitorimea îi va ridica statui pe tot cuprinsul Patriei împilate şi îi va închina ode, în metri antici, nu din disgraţios cult al personalităţii, în care s-a complăcut în timpul vieţii, din nefericire şi spre paguma sa şi a regimului său, ci din IDEAL ŞI ASPIRAŢIE postume! SÎNT MÎNDRU CĂ AM FOST CONTEMPORANUL UNUI ASEMENEA VOIEVOD AL PATRIEI, fie-i numele în veci lăudat!

EdebiMevzulaR spunea...

Dl. Nicolae, eu eram la o varsta frageda la timpul cand se petrecea acest masacru,aveamnumai 12 ani, ınsa ma bucur totuşi ca am avut posibilitatea sa primesc cei 7 ani de acasa şi o educatie comunista, socialista sau communist-nationalista ori cum o mai numiti.
Pentru ca sa ne fie clar ca astazi multi tineri nu primesc nici un fel de educatie nici de la parinti care sunt plecati la mama draqului pentru a-şi caştiga painea nici de la sistemele capitalo-fasciste.
Cestiunea care ma doare este urmatoarea: i-ati pus la zid,de ce trebuiau umiliti cu atata bestialitate şi ın ziua craciunului?
Astazi sistemele politice din rom.au bagat cu japka religia ın şkoli, ori daca ma gandesc ın ce hal au fost masakrati Çeauşeştii(admit ca imaginea e trucata) nu asta mai conteaza,despre ce religie vorbim?
Multi spun ca poporul a suferit, deacord cu asta.Şi pe vremea lui Ştefan şi restl tot poporul a platit, ıntr-un fel sau altul.Binenteles ca fara popor nu poti face nimic.İmportant este ca a realizat un construktivism care nu v-a mai fi posibil nicicand.
İstoria ıl v-a pune ıntr-o zii alaturi de marii eroi ai neamului.

Çeauşescu n'a murit,
Fascişti v-au pacalit
Azi ıl poarta fiecare,
Çeauşescu-n veci nu moare!

Valerius spunea...

” În simplitatea sa ţărănească, şi-a primit moartea, sacrificiul, cu demnitatea de care a putut fi capabil el, un om, la urma urmei, aşa cum a putut. Intonînd Internaţionala şi versuri din "Deşteaptă-te, române!".”

În finalul vieții lui, Nicolae Ceaușescu m-a impresionat prin curaj și demnitate.

În timpul ultimului miting, când forțe obscure au regizat momentul de panică generalizată, toți nomenclaturiștii din balcon, cu o singură excepție, s-au ascuns, ca șobolanii, în sediu. NC, deși vizibil înfricoșat, a rămas să-și exercite rolul de comandant al corabiei care se scufunda. La un moment dat, un individ (oare cine era ? Trebuie să fi fost un apropiat, căci îl tutuia pe NC) s-a apropiat și i-a spus lui NC ”Vino în sediu !”, dar Președintele României Socialiste l-a refuzat categoric, cu un gest vehement. Din momentul acela am început să cred și cele ce s-au spus (scris) despre tinerețea lui revoluționară.

În timpul ”procesului de la Târgoviște” a dat dovadă de o demnitate care ar merita folosită ca exemplificare în procesul de educație în școli. În opinia mea, unul din scopurile acelui pseudo-proces a fost acela de a-i pune pe Ceaușești în situația de a se manifesta ca niște viermi, târându-se în fața ”instanței de judecată” și cerșind îndurare. Prin comportamentul lor demn, Ceaușeștii au obținut simpatia multor oameni cu mintea acasă, iar cei implicați în asasinarea lor, din Târgoviște sau din București, s-au încărcat cu răspunderea istorică a unor crime.

Radu spunea...

Stimate domnule Nicolae Nicu,

Să ştiţi că nu intenţionez să intru în polemică cu dumneavoastră pe tema "execuţiei" cuplului Ceauşescu.

La fel, nu vă reproşez faptul că mi-aţi cenzurat intervenţia. Este dreptul dumneavoastră să dispuneţi, după bunul plac, de spaţiul blogului pe care îl administraţi.

Comentariul meu a fost făcut din perspectiva unui "ofiţer armurier"; a cuiva care are oarecare cunoştinţe de specialitate în materie de armament convenţional.

Şi nu, fotografia nu e "trucată". EXECUŢIA a fost trucată. Nu mă îndoiesc de faptul că acela de la care aţi obţinut copia fotografiei, deţine şi negativul acesteia. Deci sigur nu e trucată.

Eu nu am nimic, în particular, să le reproşez celor doi Ceauşescu. ARE cine să-i judece - supra-pămînteşte vorbind.

Am dorit numai să scot în evidenţă discrepanţa flagrantă dintre cum ar trebui să arate două persoane împuşcate de la mică distanţă, şi ceea ce (NU) SE VEDE în fotografie. Atît. Rece, detaşat, tehnic, fără nici o implicare emoţională; fără patetisme; fără nostalgii pentru artizanii unei ere revolute, contestate, ridicate în slăvi, regretate, considerate "etalon", fără a mă pronunţa cu privire la cît de "demn" s-au comportat şi au murit Elena & Nicolae Ceauşescu.

Sunt nedumerit că aţi atribuit conotaţii închipuite unui comentariu în care era vorba strict de "legile fizicii"; de "mecanică". Că victimele erau Ceauşeştii, ori nişte partizani, eu m-am pronunţat doar în calitate de "om de tehnică militară". Dacă domnia voastră deţineţi competenţe superioare în domeniu, vă invit să vă expuneţi punctul de vedere. Însă în mod obiectiv, renunţînd la balastul sentimentalo-patriotardo-elogios.

Strămoşii noştri, geto-dacii, se bucurau cînd cineva trecea în lumea cealaltă...

Referitor la conturile bancare ale cuplului Ceauşescu, n-aş vrea să vă dezamăgesc; dar cei doi AU AVUT bani depuşi în străinătate. Iată o singură dovadă, din noianul existent:

http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1258097-dovada-furtului-banilor-lui-ceausescu.htm

(urmarea, mai jos)

Radu spunea...

(urmare)

"Societatea Băncilor Elveţiene a recunoscut public, în 1990, existenţa unor depuneri ilegale de valută aparţinând dictatorului, iar Uniunea Bancilor Elveţiene nu a negat existenţa unor asemenea conturi."

Regret că v-am dezamăgit; dar familia C. a avut conturi în străinătate. Şi asta nu o susţin eu, ci alţii - care au făcut investigaţii ample în privinţa averii Ceuşeştilor. De altfel, numai asupra fiicei lor (Zoe) au fost găsiţi, în numerar, peste 90.000 de dolari! Pe mine, însă, mă interesează prea puţin mizeriile astea. Că au avut bani, că n-au avut... Că trăiau în lux orbitor şi organizau vînători de pomină... Ce-mi pasă mie?! Eu doar mi-am expus punctul de vedere cu privire la fotografia publicată; respectiv, la aşa-zisa "execuţie".

Păcat că mi-aţi cenzurat comentariul precedent. Afirmaţiile făcute acolo aveau drept bază (şi) datele postate aici:

http://ceausescu.wordpress.com/2010/07/21/misterele-mortii-si-plecarii-in-cuba/

Deşi, din informaţiile pe care le deţin eu, destinaţia celor doi C. nu a fost Cuba. Ci alt stat.-

P.S.: eu nu am dus-o deloc, dar deloc, "pe roze", înainte de lovitura de stat din 1989. Aşa încît, nu regret trecutul. Nu regret nici foamea, nici statul la cozi, nici gunoaiele din aprozare - vîndute pe post de fructe şi legume -, nici abuzurile miliţienilor, nici cartelele de alimente, nici frigul din case, nici întreruperile sistematice de curent electric, nici statul totalitar, nici activiştii tembeli şi corupţi, nici... Regret doar faptul că destinele ţării au încăput pe mîna "stăpînilor din umbră". Stăpîni împotriva cărora nimeni nu poate face nimic.

Altcumva, fratele meu - tot nativ din Capricorn, la fel ca dumneavoastră -, este un ins de o încăpăţînare paroxistică. E în stare să facă martiraj doar pe tema schimbării unui program la televizor. Nu mai fiţi atît de încăpăţînat şi de conservator. Nu vă serveşte la nimic. Trăiţi în prezent. Trecutul nu poate fi schimbat.

Şi lăsaţi-i pe Ceauşeşti în seama istoricilor de profesie.


Vă doresc mult succes în activitatea dumneavoastră publicistică viitoare.-

Valerius spunea...

Am citit textul de mai jos.

”Comentariul meu a fost făcut din perspectiva unui "ofiţer armurier"; a cuiva care are oarecare cunoştinţe de specialitate în materie de armament convenţional.
Şi nu, fotografia nu e "trucată". EXECUŢIA a fost trucată. Nu mă îndoiesc de faptul că acela de la care aţi obţinut copia fotografiei, deţine şi negativul acesteia. Deci sigur nu e trucată.
Eu nu am nimic, în particular, să le reproşez celor doi Ceauşescu. ARE cine să-i judece - supra-pămînteşte vorbind.
Am dorit numai să scot în evidenţă discrepanţa flagrantă dintre cum ar trebui să arate două persoane împuşcate de la mică distanţă, şi ceea ce (NU) SE VEDE în fotografie. Atît. (…) fără a mă pronunţa cu privire la cît de "demn" s-au comportat şi au murit Elena & Nicolae Ceauşescu.”

Este adevărat că nu am ”cunoştinţe de specialitate în materie de armament convenţional”, dar am motive să cred că am ”oarecare” competențe în domeniul logicii, al filozofiei moralei, al fotografiei.

Nu pot pricepe conținutul acestui paragraf: ” Şi nu, fotografia nu e "trucată". EXECUŢIA a fost trucată. Nu mă îndoiesc de faptul că acela de la care aţi obţinut copia fotografiei, deţine şi negativul acesteia. Deci sigur nu e trucată.” Sunt nedumerit, căci chiar din punctul de vedere al logicii autorului între ceea ce se vede în fotografie și ceea ce nu se vede în fotografie, dar ar trebui să se vadă, există o nepotrivire.

Spre deosebire de autorul textului citat, eu am îndrăznit să mă pronunț într-o chestiune morală: din punctul meu de vedere, cei doi Ceaușești s-au comportat demn, nu ”demn”, în timpul ”procesului” filmat la Târgoviște. Dar, este de asemenea adevărat, în sfera filozofiei morale nu ne putem exprima ”Rece, detaşat, tehnic, fără nici o implicare emoţională”, căci judecățile morale sunt judecăți de valoare, în care omul se implică nu doar cu rațiunea, ci și cu sistemul lui de valori, cu subiectivitatea sa, cu afectivitatea lui. Poți să fii ”le tambour du livre” dpdv intelectual și, totuși, să te comporți nedemn în fața morții tale; poți face grave dezacorduri gramaticale (”te vede colegii mei, academicienii”) și, totuși, poți avea o atitudine demnă în fața morții. În faptul că, de exemplu, Ceaușeasca îi ruga pe soldați să nu-i lege mâinile la spate nu văd nimic nedemn. Refuzul posibilității juridice de a mai trăi, acceptând că au probleme psihice, a fost o dovadă de demnitate a Ceaușeștilor. Și nu doar el.

Nicolae Nicu spunea...

Am lipsit de pe aici cîteva zile, prins fiind cu alte treburi. Pentru interpelările de mai sus, răspunsurile mele sînt următoarele:

Domnule Valerius,

Cel care în balconul C.C. i s-a adresat, repetat, lui Ceauşescu „Vino în sediu!”, iar acesta i-a aruncat peste umăr, cu un gest categoric, „Ho, mă!”, atenţia fiindu-i captată de ceea ce se petrecea în mulţime, într-un punct al pieţii, era Ion Radu, vice-prim ministru al guvernului. Şi eu am fost contrariat mulţi ani să ştiu cine era personajul respectiv şi nu am reuşit să aflu decît într-un tîrziu, văzînd abia prin anii 2000 un interviu al lui la tv, realizat nu mult după contrarevoluţie, căci, dacă nu mă înşel, omul şi-a pus capăt zilelor prin 1992-93. Nu comentez atitudinea sa din interviul respectiv, reţin doar că, pe alocuri, m-a dezgustat pervertirea lui de caracter pe care o manifesta faţă de memoria lui Ceauşescu.
De altfel, iată ce spune despre el domnul Ştefan Andrei, în memoriile sale, publicate în „Flacăra lui Adrian Păunescu”:

„Ceauşescu m-a chemat împreună cu Constantin Dăscălescu şi ne-a spus că Barbu Petrescu (viitorul primar-general al Capitalei, cel care ar fi avut şi ideea bizară a mitingului oamenilor muncii din Bucureşti, din 21 decembrie, cu participarea lui Ceauşescu, şi la care s-a produs scena respectivă din balcon – n.m.) va fi schimbat şi a întrebat: „Dar, cu cine?”. Dăscălescu a tăcut şi atunci eu l-am propus ca vice-prim ministru pe Ion Radu, motivînd că este mai energic şi mai dinamic, că s-a familiarizat cu problemele construcţiei de maşini cînd a lucrat la Dobreta-Turnu Severin, Constanţa, Dolj şi Braşov. Şi, aşa a devenit Ion Radu vice-prim ministru. Într-o zi, Ceauşescu mi-a reproşat această propunere, spunîndu-mi că Ion Radu a trimis muncitorii de la unele fabrici din Ardeal în concediu, deoarece le lipseau cuprul şi alte materiale. Totuşi, Ion Radu a fost ales membru al CPEx, la Congresul al XIV-lea, pentru ca la procesul nostru, transmis la TVR, să declare că el provine dintr-un neam de ţărănişti şi că n-a putut intra la Institutul de Petrol şi Gaze din cauza originii sale social-politice! Ce baliverne! Ce oameni! Tovaraşul meu de celulă la arestul Rahova, al Direcţiei de cercetari penale, timp de cîteva luni de zile, avea momente de deznădejde şi dezechilibru nervos... Cunoscîndu-i psihicul tulburat, nu m-a mirat că după 22 decembrie 1989 s-a instalat la Ministerul Construcţiilor de Maşini şi îi raporta lui Iliescu cum se ocupă el de aprovizionarea tehnico-materială a întreprinderilor, iar cînd au venit reprezentanţii noilor autoritaţi să-i ceară să părăsească biroul el s-a aruncat pe fereastră, rupîndu-şi un braţ. Totuşi, m-a surprins sinuciderea lui”.

Poate că prin regretabilul său gest fatal, comis în ultima instanţă a propriei conştiiţe – gest care, cum se întîmplă adesea în asemenea tragice împrejurări, unii l-ar putea consideră drept (încă) o dovadă de laşitate din partea lui în faţa destinului –, Ion Radu s-a dorit, sincer şi de un curaj eroic, reabilitat moral faţă de tovarăşii săi.

Nicolae Nicu spunea...

Şi, indiferent care este adevărul despre motivaţia faptei sale, pe care doar el, Ion Radu îl cunoştea cu certitudine, eu nu pot uita nimănui, înaintea identităţii sale naţionale şi a celei politice, înaintea formaţiei şi a valorilor sale intelectuale şi educaţionale, precum şi înaintea oricăror aşteptări de temeritate şi demnitate pe care le-aş avea de la cineva, de la trăsăturile sale de caracter, aşadar înainte de toate acestea, zic, eu nu pot uita nimănui dreptul la slăbiciunea inevitabilă de a fi şi el un om – fiinţa plăpîndă, vieţuind în încercarea continuă de a supravieţui condiţionărilor vieţii, născută parcă din reflexul de autoconservare al Dumnezeului însuşi. Căci, dacă Omul este creaţia lui Dumnezeu, şi nu El creaţia Omului, ca punct de sprijin al supravieţuirii sale în Univers, atunci, cu siguranţă, Dumnezeul a creat Omul spre propria Sa existenţă. Aceasta înseamnă că, infinitatea şi universalitatea Divinităţii poartă infinitatea şi universalitatea existenţei umane, sau, dimpotrivă, imperfecţiunea şi relativitatea ei. Încît, de ce am cere noi de la noi, unii de la alţii, mai mult decît sîntem capabili să dăm, fiecare, în felul său? Cum să putem judeca, şi cu ce drept nedemagogic, trăirile cuiva, ale oricăruia dintre noi, spaima spiritului şi tremurul de sine, poate chiar pierderea, ce îl cuprind în răscrucile vieţii sau pe buza morţii?

Şi, pentru că vorbeam despre demnitatea lui Ceauşescu şi a soţiei sale, aşa cum au putut-o ei arăta, în faţa călăilor lor, să ne amintim, apropo de faptul că au fost executaţi legaţi la mîini, că în momentul cînd ticăloşii s-au apucat să îi lege, ei, înţelegînd că le-a sunat ceasul, nu s-au pierdut cu firea, n-au cerut în nici un fel clemenţă, ci au cerut cu vehemenţă dreptul la o moarte demnă: „Nu, nu, nelegaţi! Să se respecte ultima dorinţă!”. Nu s-a respectat. Şi-au bătut joc şi de ultima lor dorinţă. Istoria nu uită...

Nicolae Nicu spunea...

Domnule Radu,

Spuneţi că nu doriţi să polemizaţi cu mine. Însă, de fapt, o faceţi. Şi eu aş zice să nu polemizaţi cu mine... Dar, dacă o faceţi, nu e problemă. În fond, acesta e şi rostul blogurilor, să discutăm, să schimbăm opinii, fie ele comode sau mai incomode, să putem spune public ce avem de spus, dacă simţim nevoia să o facem, fără vreo oprelişte.

Apropo de oprelişte. (Non)reproşul pe care mi-l faceţi, cum că v-aş fi cezurat postarea, înţeleg că partea a doua a postării, este neîntemeiat. Vă asigur că niciodată nu am cenzurat pe cineva şi nu cenzurez. Desigur, dacă cel care scrie (postează) o face în termenii minimului bun-simţ care trebuie să guverneze manifestările fiecăruia în spaţiul public. Eu am aşteptat ore în şir partea respectivă, căci aţi precizat la finalul celei dintîi că veţi continua, dar ea nu a venit. Dacă nu cumva, din varii motive, aţi uitat să postaţi comentariul respectiv şi trăiţi cu impresia că aţi făcut-o, eu nu am altă explicaţie decît aceea a unei feste jucate de imperfecţiunea realizărilor omeneşti, între care, la loc de frunte, se află şi Internetul.

În chestiunea punctuală a execuţiei Ceauşeştilor, recunosc că abia acum am înţeles faptul că dvs. opinaţi că nu fotografia, ci chiar execuţia ca atare a fost trucată şi că, de fapt, cei doi condamnaţi s-ar afla în Cuba, căci conturile pe care dvs. pretindeţi că le aveau prin cele străinătăţuri ar fi reprezentat, la vremea respectivă, o valoroasă monedă în schimbul vieţii lor. Mărturisesc că, în primul rînd logic păreţi să vă contraziceţi cînd susţineţi că fotografia este reală (chiar mizaţi pe existenţa „negativului” ei), dar actul execuţiei a fost trucat. În cazul acesta, s-ar crea alte numeroase nedumeriri şi suspiciuni – pe care, se înţelege, nu mă voi apuca să le identific eu şi să le înşir aici – şi nu văd la ce le-ar fi folosit şi la ce le-ar mai folosi, acum la peste douăzeci de ani, celor care ar fi regizat acest complicat scenariu.

Dincolo de asta, să-mi daţi voie să vă spun că năstruşnica supoziţie a stabilirii lui Ceauşescu în Cuba, a apărut acum cîţiva ani la OTV şi am luat-o din primul moment ca pe o aiureală ridicolă, ca pe un nou „fîs” de presă fabricat de inventivul Dan Diaconescu, menit să îi mai reţină un timp, pe frecvenţa postului respectiv, pe naivi şi pe săracii cu duhul. Iar dvs., domnule Radu, aţi luat aiureala drept posibilitate reală, dacă nu cumva chiar certitudine, şi încercaţi acum să ne-o şi demonstraţi?! Vă priveşte, dacă doriţi să vă faceţi de rîs, dar eu chiar eram, gata-gata, să cred că puneţi în discuţie ipoteze serioase...
(Continui)

Valerius spunea...

1). Mulțumesc pentru informațiile despre Ion Radu.

2). ”Aceasta înseamnă că, infinitatea şi universalitatea Divinităţii poartă infinitatea şi universalitatea existenţei umane, sau, dimpotrivă, imperfecţiunea şi relativitatea ei.”

Din perspectiva aceasta putem ”justifica” orice faptă omenească, în sensul că, întrucât totul este determinat de Divinitate, omul nu are libertate și, în consecință, nu poate fi făcut răspunzător pentru faptele lui.

Teologii au căutat o compatibilizare a libertății umane cu responsabilitatea umană prin teoria ”liberului arbitru”.

Nicolae Nicu spunea...

În privinţa „legilor fizicii” şi ale „mecanicii” tehnicii militare aflată în dotarea Armatei Române pentru asasinarea comandanţilor şi conducătorilor, deseori şi a muncitorilor şi ţăranilor, îmi mărturisesc totala incompetenţă şi inabilitate. Dar, nici măcar nu v-am contrazis. Dvs. ştiţi, iată, cum trebuie că sare sîngele din oamenii împuşcaţi, căci dvs. sînteţi, după cum spuneţi, „ofiţer armurier” şi „om de tehnică militară”:

“Cînd se execută foc automat cu AK-47, cadenţa de tragere este de circa 600 de lovituri/minut, sau de circa 10 lovituri/secundă. [Care va să zică, Elena şi Nicu ar fi avut oarece exces de plumb(i), în organisme], MAI ÎNAINTE chiar de a se apleca, din instinct, spre a evita tirul… În orice caz, poza e interesantă. Are o anumită forţă de evocare. [Privind-o, ajungi să-i regreţi pe cei doi Ceauşeşti; dacă e să-i compari cu actualii guvernanţi criminali]”.

Fragmentul reprodus din postarea dvs. musteşte de un cinism ironic (vezi sublinierile mele, între parantezele pătrate) de care numai pe brutele care au deschis focul, fără ordin de tragere, asupra celor doi oameni le-am putut crede în stare. Oameni care – să nu uităm, căci în justiţie şi în regulamentele militare, inclusiv în normele privind uzul de armă, contează extrem de mult – amîndoi era legaţi, aveau peste 70 de ani, iar unul dintre ei era femeie, circumstanţe imprescriptibile, cu atît mai agravante pentru făptuitori. Cu toate acestea, dvs. îmi repoşaţi că aş fi dat conotaţii nedorite comentariului şi pretindeţi că nu aţi făcut decît să vă expuneţi punctul de vedere „rece, detaşat, tehnic, fără nici o implicare emoţională”. Nu am deloc aceeaşi impresie.

Eu, cetăţean român fiind, nu mă pot lipsi sub nici un cuvînt şi nu pot, şi nu vreau a mă „descărca” de sentimentele pe care le încerc faţă de făuritorii şi martirii Patriei, sentimente pe care dvs. mi le consideraţi a fi... „balast sentimentalo-patriotardo-elogios”. „Balastul” de care vorbiţi dvs. îmi este, socialmente, raţiune şi echilibru existenţial, este parte din mine, aşa cum a fost de cînd mă ştiu. Altfel, mi-ar fi egal dacă aş vegeta în pădure, extrasocial şi antisocial, în afara noţiunilor de apartenent la Patrie, de apartenent la naţiune, la umanitate.

Este alarmant şi îngrijorător să constat că, pentru un „om al tehnicii militare”, aşa cum spuneţi că sînteţi dvs., sentimentele patriotice pot fi persiflate cu atîta nonşalanţă şi înţelese, probabil tocmai de-aia, ca o povară, ca un balast. Iertaţi-mă, dvs. sînteţi (aţi fost) militar sau vînător? Pentru că doar vînătoarea poate fi, într-adevăr, mai rece, detaşată, mai tehnică şi lipsită de implicare emoţională. Acolo, la vînătoare, se poate că sentimentele faţă de Patrie nu condiţionează profesia, ocupaţia şi ele, acolo, pot fi nelalocul lor, ca un balast.

Încolo, eu nu fac parte dintre cei care caută dovezi că odioasa crimă împotriva Patriei şi a conducătorului ei nu s-ar fi petrecut, ci dintre aceea care fac din demascarea şi înfierarea crimei o datorie cetăţenească şi de conştiinţă.
(Continui)

Nicolae Nicu spunea...

Despre „conturile” lui Ceauşescu, domnule Radu, păi, cu ce încercaţi dvs. să mă convingeţi? Cu balivernele trădătorului Liviu Turcu?! Mă credeţi idiot? Hai, domnule, se poate? Cu declaraţii din 1990? Cu articole electorale din „Ziua”, pacepistă, din 2004? N-am ce discuta. Conturi secrete? Da, şi? Oricare stat al lumii are! Acele conturi erau (ca şi cele de azi!) ale Statului Român, domnule, nu ale lui Ceauşescu! Unde e dovada că erau pe numele lui? Iar dacă erau ale lui Ceauşescu personal, cum era posibil ca un biet agent al reţelei de spionaj central-europene a Securităţii, să cunoască (pretinde el că cunoştea, să fim serioşi!) operaţiunile şi bilanţurile aferente contului elveţian al unei persoane private şi, încă, al cărei persoane! Dvs., ca şef al statului, v-aţi încredinţa contul personal (cu atît mai mult contul Statului Român!) unui oarecare ofiţeraş sub acoperire, rezident în străinătate? Sîntem copii, domnule Radu, sau ne credeţi proşti? Apoi, nu ştiţi că s-au plătit milioane de dolari după 1990, din banii contribuabilului român, unei firme canadiene care, după cîţiva ani de investigaţii, a raportat că nu s-a găst nici un cont pe numele lui Nicolae Ceauşescu? Domnule Radu...

Despre „foamea, statul la cozi, gunoaiele din aprozare - vîndute pe post de fructe şi legume -, abuzurile miliţienilor, cartelele de alimente, frigul din case, întreruperile sistematice de curent electric, statul totalitar, activiştii tembeli şi corupţi”, ce să vă răspund? Credeţi ce vreţi, e dreptul dvs. să fiţi în ton cu actualul regim din România. Dar, mie să nu mi-o spuneţi, căci „glonţul” acesta, cu care tot sîntem împuşcaţi de vreo două decenii, şi încă şi înainte, prin „Radio-Şanţ”, ricoşează cînd se loveşte de mine, domnule!

Iată, mai jos, de ce:

Nicolae Nicu spunea...

Foamea? Cine a murit de foame pe vremea lui „Ceaşcă”? (Era să zic, să ridice mîna ca la şcoală!). NIMENI, domnule, nimeni. Dar, din 1990 şi pînă astăzi, conform datelor OFICIALE, cosmetizate adică!, avem circa 100.000 de sinucigaşi din cauza sărăciei, a disperării şi a altor drame cauzate de sistem şi regimul de ocupaţie.

Statul la cozi? Ok, dar nici o societate nu e perfectă în toate, şi în toate momentele existenţei sale. Iar dacă statul la cozi este o culpă capitală, atunci serviţi de-aci: Astăzi, stăm la cozi să ne plătim cele cîteva zeci de taxe, dări şi impozite aberante, jecmănitoare, în conturile nu ale Statului real, ci ale unui regim terorist al propriului popor, care îşi hrăneşte astfel, şi prin inginerii financiare aferente, gealaţii, clientela, proxeneţii şi prostituaţii politici din interior şi din străinătate şi îi vedem pe toţi cum plesnesc de conturi, afaceri, averi, burţi şi sănătate nemeritate şi cum ne sfidează din baluri mondene, limuzine, iahturi şi helicoptere şi nu se mai dau plecaţi, greţoşii, de pe sticla televizoarelor. Da, da!

Gunoaiele din aprozare? Măcar acelea erau ale noastre, domnule Radu, sănătoase, gustoase, ieftine. Acum ne sînt băgate pe gît, „le importăm”, pe bani grei, pe valuta ţării, la preţuri exorbitante, prohibitive, şi injectate cu „E”-uri şi modificate genetic şi cancerigen de speculanţii din noile uniuni sovietice ale lumii şi le vindem în „malluri”, „angrouri” şi „super-marketuri”, ca să luăm ochii mulţimilor de flămînzi („Caca-Maka”, acum şi în România!”, ştiţi formula publicitară. Şi poporul va face din circul ăsta pe pîine o sărbătoare naţională, cred ei, şi nu va observa că este supus unui proces lent, dar cert, de decimare, care urmăreşte reducerea numărului de români cu 5-7 milioane de suflete pînă 2050, pentru ca România să mai dispună doar de maximum 15 milioane de locuitori!).

Abuzurile miliţenilor? Domnule, e o glumă, nu-i aşa? Ce comparaţie găsiţi între miliţenii cu port-hart şi puzderia de ciomăgari mascaţi în uniforme de azi? Cîte poliţii şi-a înfiinţat regimul de azi, domnule Radu, şi tot nu-i ajunge şi tot nu-i va ajuta? Abuzurile miliţenilor nu se puteau produce decît, eventual, împotriva infractorilor, azi infractorii sînt cercetaţi în libertate, căci, nu-i aşa, Poliţia acuză, Justiţia achită, iar abuzurile poliţieneşti se comit, cu bastoane, bocanci în burtă, electroşocuri şi gaze lacrimogene, împotriva greviştilor, protestatarilor, şomerilor şi pensionarilor, împotriva spectatorilor din stadioane şi a amărîtelor... curve de sacrificiu de pe Centură!

Cartelele de alimente, frigul din case, întreruperile de curent? (Care cartele? Alea de după război? Aţi avut dvs. aşa ceva?). S-au făcut cîţiva ani, după 1981-82, economii severe, într-adevăr, aşa cum orice familie care trăieşte din muncă cinstită, aşa cum trăia societatea socialistă, face. Nu aşa facem şi în casa proprie? Nu stingem două becuri din trei, dacă nu ne sînt necesare, nu reducem consumul de apă, oprind curgerea ei cînd ne spălăm pe dinţi sau ne bărbierim, nu renunţăm la „scofeturi” şi o haină de firmă, dacă vrem să punem un ban de-o parte într-un scop anume pe care ni-l urmărim? Nimic nu se face fără eforturi, fără sacrificii.
Aparent paradoxal, dar cele mai mari realizări de obiective economico-sociale şi edilitare, de dezvoltare socială a localităţilor ţării tocmai după 1980 s-au realizat, iar datoria externă în perioada asta a fost lichidată. Dvs., domnule Radu, cum procedaţi (cum aţi proceda) cînd vă propuneţi să vă achitaţi datoriile către bănci sau terţi? Ce eforturi înţelege (ar înţelege) familia dvs. să facă?

Au descoperit şi guvernanţii de azi, drăgă Doamne, că „nu putem consuma mai mult decît producem”!! Lasă că avem la ora actuală peste 100 de miliarde de euro, datorie externă cumulată şi vom produce mult şi bine, vreo sută de ani, şi vom consupa puţin şi prost, tot o sută de ani, ca să plătim, generaţie după generaţie, împrumuturile colosale pe care le-a făcut şi le-a consumat regimul de după 1989!.
(Continui)

Nicolae Nicu spunea...

Statul totalitar despre care vorbiţi dvs. e numai în închipuirea, propaganda şi diversiunea adversarilor socialismului, domnule. Aşa a fost întotdeauna. Numai modelul de stat capitalist e, pasămite, democrat. Ei bine, nu e! Şi, nu e loc să dezvolt. Oricum, ceea ce avem acum aşa-numitul stat minimal, este un fleac politic şi organizatoric, nu o construcţie democratică. Este un stat pe cît de minimal, pe atît de exploatator (nu găsesc alt termen mai potrivit). Un stat ca o insectă-vampir sau ca o moluscă similară. O lipitoare, domnule, s-o spunem direct. O lipitoare pe grumazul societăţii. Mult timp am trăit cu impresia că statul minimal are menirea dezinteresului social şi al abandonării responsabilităţii sale faţă de proprii cetăţeni. Acum, cred că el a fost transformat în instrument de tortură a poporului în mîinile impilatorii săi.

Activiştii corupţi, spuneţi? Situaţie similară cu aceea din discuţia despre miliţieni! În rest, între „activiştii” de azi – oricum, cei mai mulţi dintre ei, fără şcoală politică, fără educaţie civică şi patriotică, fără cultură, fără simţul măsurii şi al ruşinii, dar unii cu un dezvoltat simţ al poponauticii politice, din moment ce, într-o noapte!, s-au dat peste cap şi, hop!, ţop!, din activişti ai Partidului Comunist s-au metamorfozat în activişti ai partidelor anticomuniste – şi activiştii de ieri (şi nu mă refer, atenţie!, la cei care au făcut carieră pe şantierele de construcţie socialistă a Patriei, pe ogoarele ţării, căci cu aceştia nu există comparaţie, ar fi ridicol să încercăm!), aşadar între activiştii de ieri şi ăştia de azi... În fine, la urma-urmei, alt regim, alţi oameni.

Aş vrea să mai fac referire la un singur aspect din postarea dvs., domnule Radu. Îmi propovăduiţi, ca un duhovnic sub clopotniţă:

„Nu mai fiţi atît de încăpăţînat şi de conservator. Nu vă serveşte la nimic. Trăiţi în prezent. Trecutul nu poate fi schimbat. Şi lăsaţi-i pe Ceauşeşti în seama istoricilor de profesie”.

Propoziţia asta din urmă, m-a dat gata. Aş zice că m-a şi amuzat niţeluş. Nu vreau să spun că emană, oarecum, o uşoară notă de punere în gardă, ca să nu îi zic ameninţare, dar, instantaneu, m-a dus cu gîndul la o sintagmă asemănătoare, folosită de ambasadorul României la Viena, P.P.Carp, în iunie 1883, într-o depăşă trimisă lui Titu Maiorescu: „Şi, mai opriţi-l pe Eminescu ăsta!”.

Domnule Radu, cu voia dvs. nici nu cred că trecutul e problema, că trecutul ar avea cumva nevoie de schimbare, ci prezentul! Dvs. consideraţi că a-ţi păstra credinţa, convingerile, idealurile şi aspiraţiile, în fine, identitatea, în toate profilurile ei, este o încăpăţînare, o dovadă de conservatorism? Dacă mi le-aş schimba după cum bate vîntul, inclusiv vîntul istoriei, aţi considera că nu sînt un prostituat al conştiinţei, un transsexual ideologic, un cameleon, ci un spirit deschis, un modernist politic? Atunci (spre exemplu, nu spre comparaţie, fireşte), cum caracterizaţi martiriul domnitorului Constantin Brâncoveanu?

Şi, apropo, de unde ştiţi că eu nu sînt un „istoric de profesie” şi de ce ar trebui să lăsăm istoria, în speţă pe Ceauşescu, istoricilor de profesie? Pentru ei o fi fost doar un personaj al ei, pentru mine a fost chiar conducătorul României, preşedintele nostru. Deranjează pe cineva?

Şi-apoi, domnule Radu, noi, care facem fiecare istorie în dreptul său de cînd ne ştim, cu ce să ne ocupăm? Dacă ţara va suna chemarea la arme să-şi apere (iar, a cîta oară?) istoria de patru ori milenară, ne va chema şi pe noi, ăştialalţi, „conservatorii”? Mă va chema şi pe mine?

Cu bine, domnule Radu.

Valerius spunea...

Foarte bune comentariile-răspuns ale dv., dle Nicolae Nicu. Vă doresc sănătate, ca să puteți duce lupta pentru adevăr.

Nicolae Nicu spunea...

@Valerius
Domnule profesor, este aşa cum spuneţi, atîta doar că respectiva concluzie este condiţionată de valabilitatea supoziţiei iniţiale expuse în fraza anterioară celei pe care mi-aţi citat-o. În fapt, eu cred că, totuşi, se poate bănui din formularea frazei acesteia la care mă refer, dinspre care dintre opţiunile pe care ea le conţine abordez chestiunea.

Desigur, accept că postarea respectivă poate nu e o expunere suficient de inechivocă în planul ideilor, din puctul de vedere al exigeţelor filosofice, dar am găsit eu cu cale să dantelez ceva, inspirat de subiectul comportamentului de ultimă instanţă a lui Ion Radu.

Vă mulţumesc pentru observaţie.

Valerius spunea...

Nu v-am reproşat vreo eroare dpdv logic, cum păreţi a crede. Aveţi dreptate, dacă admitem premisele exprimate de dv., concluzia dv. este logică.

Eu am evidenţiat, doar, alte implicaţii ale admiterii acelor premise.

Radu spunea...

Domnule Nicolae Nicu (sau, tovarăşe Nicolae Nicu, dacă preferaţi astfel): STOP MAŞINA!

Înainte de a începe să vă comparaţi şi cu Tudor Arghezi, e cazul să precizez ceva ce domnia voastră nu cunoaşteţi: în anul 1990, imediat după lovitura de stat din anul 1989, eu abia împlinisem vîrsta de 13 ani.

Prin urmare, vă rog să nu-mi reproşaţi, mie, ceea ce s-a petrecut, "subversiv", în "Epoca de Aur". Nu eu am uneltit la sfîrşirea ei.
După cum, vă rog să nu-mi reproşaţi MIE, ceea ce s-a întîmplat după 1989.

Mi-ar fi la fel de uşor să vă scot pe dumneavoastră "ţap ispăşitor", pentru ceea ce s-a petrecut, rău, în aceşti ani din urmă. Că tot sunteţi născut în zodia Ţapului. Dar nu am să o fac.

Ce pretenţii aveţi de la cineva care, în preajma "revoluţiei", era, practic, un copil?!

De ce nu ridicaţi pretenţii de la domnia voastră?

Retorul propagandist Nicolae Nicu îi disculpă, senin, pe cei care au încălcat legile, înainte de 1989. Le găseşte chiar valenţe "pedagogice" miliţienilor şi profesorilor corupţi.

Retorul sacerdot neagă evidenţele. Şi declamă, cu de la sine autorizare: "Ego ve absolvo".

Retorul de circumstanţă face apologia unor nelegiuiţi. "Îi albeşte" - din vorbe.

Retorul se preface a nu auzi gemetele de durere ale victimelor fostului regim. Ba chiar e tentat să le asimileze "durerilor" inerente unei "naşteri"!

Retorul caută să se cocoaţe mai presus de Adevăr. Să se substituie Adevărului.

Retorul încearcă să pretindă că tot ceea ce am trăit EU, ca şi copil, tot ceea ce mi-a rămas încrustat, pe vecie, în sufletul meu inocent, e un soi de "halucinaţie". Id est, să susţină că n-am văzut eu realitatea bine! Că, pasămite, eram "drogat". "Aiuram". Aveam "coşmaruri". "Deliram"...

Da, era nevoie de un retor de calibrul lui N.N., care să-mi desluşească trăirile. Să opereze o anamneză ad-hoc. Era nevoie de cineva care să mă ajute să "văd" trecutul.

FAPTELE, însă, nu le puteţi nega. Nici dacă mergeţi în mîini pe planeta Venus.

(urmarea, mai jos)

Radu spunea...

(continuarea)

La fel după cum nu puteţi nega nici că, spre deosebire de mine, sunteţi VINOVAT de ceea ce blamaţi în prezent.

Nu vă place unde am ajuns? Atunci permiteţi-mi să vă întreb:

Dumneavoastră CE aţi făcut ca să împiedicaţi silnicia? Cu ce vă lăudaţi? Ce fapte "de arme" aveţi în palmares? Cîţi "corupţi" aţi doborît? Cîţi infractori de tranziţie aţi vînat? Ce fapte antisociale aţi prevenit? Cîte victime aţi ajutat la calamităţi? (că tot aveţi alergie la oamenii oştirii române)

Un individ în stare să facă din negru, alb, doar de dragul de a clama "supremaţia" unei societăţi defuncte, "are o problemă" de percepţie obiectivă. Celui care vă citeşte rîndurile, nu-i rămîne decît să conchidă că aţi fost un profitor al fostului regim. Un profitor care trage concluzia aberantă că eu, la rîndul meu, aş fi un profitor al actualului regim.

Nu operăm cu aceleaşi criterii.
Nu ne găsim pe aceeaşi lungime de undă.

Dumneavoastră "îmi daţi lecţii". Îmi ţineţi predici.

Eu am să vă dau ceea ce am trăit eu, ca şi copil, în epoca pe care o ridicaţi în slăvi. Cîndva, o să facem un schimb de TRĂIRI, nu de vorbe.

Doriţi să fiţi respectat. Dar nu respectaţi punctul de vedere al altora. Nu-l pricepeţi. Îl "apostrofaţi". Îl comentaţi. Îl negaţi. Ca şi cum nu ar fi (fost).

În loc să vă referiţi, strict, la fotografia pe care aţi publicat-o, v-aţi apucat să reconstruiţi o întreagă lume - pe veci defunctă. (Iar, în măsura în care încă mai subzistă - "fantomatic" -, aşteptaţi-vă ca, în curînd, să primească "lovitura de graţie" - de la potentaţii zilei.)

Eu pot să vă spun orice: e ca şi cum aş vorbi unui bolovan. O ţineţi, la nesfîrşit, [ca] gaia, maţu', cum că, pe vremuri, era aşa, şi pe dincolo, cum că, sub Ceauşeşti, s-a făcut şi s-a dres. De parcă ei ar reprezenta "etalonul" la care ar trebui să se raporteze, pentru eternitate, populaţia din România, în materie de bunăstare!!

RIDICOL etalon v-aţi ales.

Dacă nu aveţi altul, atunci daţi-vă la o parte. Şi lăsaţi-ne pe noi, ăştia mai tineri, să edificăm ceva mai de soi. Însă daţi-vă DE TOT la o parte. Nici nu mai publicaţi, nici nu mai activaţi în societate. Doar trataţi-vă bolile, creşteţi-vă nepoţii, scrieţi-vă memoriile şi ronţăiţi-vă pensiile. Că la generat un car de vorbe (semi-goale), observ că vă pricepeţi.

Retrageţi-vă într-un cimitir al elefanţilor "sui-generis"; şi lăsaţi-ne pe noi, cei "necontaminaţi", să ne desfăşurăm neîngrădit.

Poate, între timp, veţi izbuti să vă dezbăraţi de mentalitatea ceauşistă. Care, după cum lesne puteţi constata personal, este pe cît de păguboasă, pe-atît de anacronică. Nu vă aduce absolut nici un beneficiu.

Iar înainte de a vă apuca să căutaţi "vinovaţi", priviţi mai întîi în oglindă.-

Radu spunea...

Motto: "Les cimetières sont remplis de gens qui se croyaient indispensables." (Charles André Joseph Marie de Gaulle) [Şi, din nefericire, maternităţile sunt tot mai goale.]



CĂUTÎND CALEA PIERDUTĂ

În faţa noastră-i putredă speranţă,
Cu trandafirii ofiliţi în muguri;
O uşă hîdă, oarbă, fără clanţă,
Un cal troian - tăinuitor de juguri.

În spate, doar cătuşe sîngerînde,
Ce poartă spaimă şi durere-n ele,
Ne-ademenesc pervers, cu şoapte blînde,
Sperînd ca amintirea să ne-nşele.

Neo-ciumaţii brun-portocalii,
De ochii lumii doar se luptă,
Cu roze ce au Hîrci drept temelii
Şi cu liberţii adunaţi la hurtă.

Un rîu de sînge-n stînga se prăvale:
'l-aud vuind: e gata să ne-nece.
În dreapta, tot un rîu şi-o vale -
Pe care soarta nu le poate trece.

Înşelătoare cînturi de sirene
Ne cheamă către-n jos, pe unde nu-s
Nici vieţi de om, nici ţări cu albe steme...
Fii ai Luminii, porniţi în sus!

Nicolae Nicu spunea...

Radule,
Ţi-ai pierdut calmul şi eşti la un pas să îţi pierzi şi luciditatea. Constat că îţi trebuie să nu mai scriu, nu să nu mă mai citeşti! Aşa încît, mă simt dator să îţi mulţumesc pentru asta şi să îţi alung neliniştea, asigurîndu-te că eşti binevenit, în continuare, pe blogul meu. Şi, să ştii camaRadule, că îmi poţi spune cum găseşti de cuviinţă, domn, tovarăş, nea Nicu... Oricum.

Apropo. Eu mă aştept de 21 de ani să primim „de la potenţaţii zilei” – adică de la cei al căror curent politic ţi-ai asumat, de bună voie şi nesilit de nimeni, să îl promovezi şi să îl aperi şi tu, cu acelaşi zel, cu aceeaşi convingere ca ale lor – nu „lovitura de graţie”, cum eufemistic o numeşti, ci chiar „soluţia finală”. Au mai făcut-o şi acum vreo şapte decenii. Grăbiţi-vă! Încă nu am murit. HAIL!

P.S. - Triste şi adevărate, versurile seamănă izbitor, pînă la plastografie de postură, cu cele scrijelite pe zidurile Doftanei, "Malmaisonului"-Văcăreşti sau Lagărului de la Tg. Jiu. Duc cu gîndul şi la cele scrise în Jilava anilor 1990...

Andi Topala spunea...

Interesant punctul de vedere tehnic al domnului Radu. Interesant si foarte bine argumentat. Nu pot decat sa fiu intrutotul de acord cu Radu si cu teoria unor dispozitive explozive montate in pereti (asa cum s-a utilizat in unele zone ale Capitalei) pentru a da impresia de folosire a munitiei de razboi (mai ales ca, asa cum spunea Radu, nu se vad "urmele" gloantelor in trupurile lor). Si eu am crezut multa vreme in trucarea executiei si in nevoia de a-i lasa in viata pe dictatori. O singura nelamurire am in rpvinta fotografiei, fara a incerca sa o contest: cum de este color? mai exact, cum de culorile au o calitate asa de buna? stiu ca o fotografie (sau o imagine video) alb-negru poate fi "colorata" prin softuri profesionale, dar, oricat de profesionale ar fi softurile si oricat de profesionisti ar fi realizatorii, fotografiile alb-negru nu pot fi colorate la parametrii unei fotografii realizate cu aparate color. culorile acestei fotografii sunt deosebit de vii si fotografia este deosebit de clara in cazul "colorarii" unei fotografii realizate cu aparatura din 1989. nu stiu daca ma fac inteles.

Nicolae Nicu spunea...

@Andi Topală
Vă faceţi înţeles. Nu e greu... Dar, stop cronometru! De unde ştiţi dvs., domnule Topală, că fotografia era alb-negru şi că a fost "colorată"? Şi, de ce credeţi că produse realizate cu aparatura din 1989 nu pot fi aduse la standardele actuale cu aparatura de astăzi? Diferenţa de tehnică nu este atît de mare încît să facă imposibilă o asemenea performanţă calitativă, dar, tocmai, suficient de mare încît să o realizeze!

Dl. Radu are dreptate numai în aparenţă. Urmele de gloanţe nu se văd pe trupurile condamnaţilor pentru simplul fapt că trupurile le sînt îmbrăcate (gros!). Judecînd după poziţia trupurilor, secvenţa surprinde, foarte probabil, secunda 2-3 a execuţiei, ceea ce explică inclusiv din punct de vedere tehnic faptul că urmele de gloanţe, deci consecinţele penetrării trupurilor, sîngerarea, nu sînt vizibile încă. Nu e ca în filmele cu cawboy sau cu gangsteri, domnule Topală, cînd ăla trage un glonţ şi aluilalt în ţîşneşte sîngele de parcă s-ar sparge o o roşie călcată de maşină!

Nu uitaţi că secvenţa în sine reprezintă abia... o miime de secundă! Imposibil ca obiectivul aparatului să surprindă TOTUL, integral. Mai ales urmările secvenţiale ale faptului, milionime de secundă cu milionime.

Dacă vreţi şi părerea mea, unghiul din care a fost capturată secvenţa aceasta este, îmi pare, diferit de cel din care s-a filmat cu acea cameră Beta, ale cărei imagini le-am văzut şi noi la tv de atîtea ori. Prin urmare, eu cred că, oricum, acolo a mai existat cel puţin un aparat de capturare a imaginilor, acesta, cu care s-a realizat secvenţa în discuţie şi care, opinez că era un aparat foto profesional, aflat fie în dotarea armatei, fie în dotarea vreunui jurnalist adus pentru imortalizarea şi certificarea vizuală a execuţiei. Exact ca în cazul execuţiei Mareşalului Antonescu.

Aici se cuvine o întrebare. Certificarea vizuală a execuţiei s-a făcut din grija asasinilor pentru memoria istoriei sau cineva aştepta, undeva, şi dovada vizuală că gealaţii şi-au îndeplinit misiunea primită?

Şi capul lui Decebal a fost dus la Roma, ca dovadă că "barbarul" a fost răpus. Şi Capul lui Grigore Ghica al III-lea al Moldovei, "executat" în 1777 pentru că nu a acceptat ruperea Bucovinei de la trupul ţării în 1775 şi vinderea ei de către turci Imperiului Habsburgic, a fost dus la Stanbul şi înfipt într-o ţepuşă pe gardul Sultanului, ca dovadă că voia i-a fost împlinită. Pe atunci, însă, nu existau aparate fotografice...

Anonim spunea...

Buna fotografie si total neasteptata ! Pacat ca acel eveniment s-a produs ca urmare a unei mari mascarade. Oricum, fotografia pare foarte reala. Cine se asteapta sa vada sange in urma penetrarii corpurilor victimelor de catre proiectile nu a vazut niciodata in realitate o fiinta vie lovita de un proiectil. Viteza unui glont o depaseste cu mult pe cea a sangelui din sistemul circulator. In momentul capturarii cadrului proiectilele tocmai loveau corpurile iar sangele urma sa apara in urmatoarele secunde. Si daca mai sunteti atenti la foto, Elena nu "incasase" inca glontul din cap...