Ce va urma după desfiinţarea spitalelor?

Am asistat duminică seară la o emisiune tv cu acest subiect, al desfiinţării spitalelor, iar pledoariile celor care exprimau poziţia autorităţilor în această chestiune mi-au indus o stare de revoltă interioară de nedescris. Chiar nu se poate aşa ceva, mi-am zis. Nu se poate ca ţara să fie condusă de asemenea mutanţi! Căci, hotărît lucru, indivizii ăştia nu mai gîndesc omeneşte. Şi, nici nu conduc pentru popor, ci înadins împotriva lui. Ei nu sînt reprezentanţii săi, ci împilatorii săi.

Cînd îi auzi, pur şi simplu îţi scurtcircuitează logica, raţiunea, inteligenţa, elementarul bun simţ. Ajungi să nu mai înţelegi nimic, ajungi să te întrebi dacă tu însuţi şi noi toţi mai gîndim normal, dacă nu cumva tot ce am învăţat, toate criteriile de valoare şi de demnitate ale condiţiei umane care ne călăuzesc de cînd ne ştim şi bruma de înţelepciune pe care am acumulat-o de-a lungul vieţii mai sînt sau au fost vreodată valabile, dacă nu cumva totul a fost o minciună, iar adevărul este purtat de această realitate sumbră pe care o trăim azi şi pe care sîntem incapabili să o înţelegem şi ni se pare cu totul strîmbă şi odioasă, cînd ea, de fapt, e dreaptă şi ingenuă ca o lumînare în altar...

Un singur exemplu am să dau din emisiune. Cunoscutul medic oftalmolog Monica Pop, a ţinut să precizeze din capul locului că nu este angajată politic, ca argument, sigur că da, al obiectivităţii sale, dar, în fapt, dumneaei a făcut o jenantă pledoarie în favoarea măsurii guvernamentale de desfiinţare şi evacuare a spitalelor, lansîndu-se în critici înverşunate împotriva celor care se opun acestei măsuri, fie ei medici, colegi de breaslă adică, sau pacienţi. Pe directorul spitalului din Codlea, aflat şi el în emisiune pentru a-şi expune situaţia unităţii şi argumentele opoziţiei faţă de măsura desfiinţării acesteia, d-na Pop l-a înfruntat cu cerbicie şi l-a întrebat, într-un final, cîţi pacienţi are spitalul pe care îl conduce.

Directorul i-a răspuns că spitalul are circa 4.000 de internaţi anual, ceea ce, dacă îmi permiteţi, personal mi se pare foarte mult, căci, oraşul Codlea are la ora actuală o populaţie de circa 20.000 de locuitori. Asta înseamnă că aproximativ o cincime (20%) din locuitorii oraşului au serioase probleme de sănătate şi au nevoie de spitalizare. Ei bine, d-na Monica Pop s-a contrariat teribil la auzul cifrei respective, afirmînd încruntată (o citez cu aproximaţie):

"Şi, dvs. consideraţi că avînd doar 4 mii de pacienţi anual, sînteţi o unitate sanitară rentabilă? Nu se poate aşa ceva! Nu putem susţine pe bugetul Sănătăţii un spital cu 4 mii de pacienţi. Înseamnă că dvs. nu faceţi asistenţă şi tratamente clinice medicale de specialitate, ci faceţi asistenţă socială pe banii Ministerului Sănătăţii, iar pacienţii dvs. sînt doar nişte asistaţi social"!!  

Incredibil! Absolut, incredibil! N-am mai auzit aşa ceva! Iar afirmaţia asta nu a venit din gura tupeistei Andreea Vass, consilier economic al lui Emil Boc, binecunoscută pentru aroganţa sa argumentativă – care, între altele fie spus, şi-a permis chiar o inacceptabilă impertinenţă la adresa tînărului jurnalist Radu Soviani, unul dintre amfitrionii emisiunii – ci chiar din gura unui medic, a unui medic de prestigiu aş zice, cum este d-na Monica Pop. Iertat să fiu, dar e posibil ca femeia aceasta, atinsă fiind de o boală ce mi pare vizibilă, să nu mai gîndească lucid, raţional, ceea ce ar fi un fapt nu doar regretabil şi de compătimit desigur, ci şi unul care i-ar putea explica asemenea aberaţii conceptuale. Altfel, nu poate fi înţeleasă.

Însă, dacă nu e vorba de aşa ceva şi chiar aceasta e gîndirea politică în domeniu, atunci, domnilor medici, vă meritaţi soarta! Şi noi, pacienţii dvs., la fel. Vasăzică, cu cît mai mulţi bolnavi avem, cu atît sînt mai renatabile spitalele? Prin urmare, rentabilitatea spitalelor direct proporţională cu numărul de pacienţi fiind, cu numărul de cetăţeni bolnavi, iar guvernul considerînd numărul acestora prea mic, insuficient pentru a fi rentabil, desfiinţează spitalele?! Cu alte cuvinte, cu cît sînt mai mulţi bolnavi în societate, cu atît economia, în speţă activitatea medicală, e mai rentabilă, iar capitalismul funcţionează mai bine? Să înţelegem, aşadar, că existenţa sistemului naţional de sănătate publică este nerentabilă, iar activitatea de protecţie şi asistenţă medicală a populaţiei nu mai e o activitate, ci o afacere?

Înseamnă că interesul ei, raţiunea ei de a fi, este să menţină în societate un număr cît mai ridicat de bolnavi, nu de oameni sănătoşi, pentru ca astfel să contabilizeze cifre de rentabilitate financiară cît mai mari! Asta este explicaţia stării precare de sănătate a populaţiei României, interesul afacerii? Asta explică menţinerea unei rate a mortalităţii, inclusiv a celei infantile, atît de ridicată şi o speranţă de viaţă a populaţiei printre cele mai scăzute din Europa? Este asta o politică deliberată, motivată de necesitatea rentabilizării bugetare... a sănătăţii populaţiei? Nu e asta o politică abominabilă, de genocid, la adresa cetăţenilor României? Dar, ce-au ajuns ei, cobaii afaceriştilor şi ai regimului politic? Cartofi la hectar? De unde ticăloşia că nu mai contează 4.000 de bolnavi dintr-o localitate a ţării, aşa încît ei pot fi lăsaţi în voia bolilor? Ce sînt ei, cantitate neglijabilă pentru guvern? Victime colaterale în numele rentabilităţii „afacerii” sale?

Întrebăm ce va urma desfiinţării spitalelor? Fireşte, înfiinţarea de noi cimitire! Doamne, ce regim de oroare am apucat să trăim! Oare, cît îndrăznesc guvernaţii să mai întindă limitele suportabilităţii sociale?